Decizia civilă nr. 131/2013. Stabilire program vizitare minor
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Operator date nr. 2516
DECIZIA CIVILĂ Nr. 131/2013
Ședința publică din data de 29 Octombrie 2013 Completul constituit din :
PREȘEDINTE: D. | G. | , președinte secție civilă |
JUDECĂTOR: K. | M. | , președinte tribunal |
H. | A. | , grefier |
Pentru astăzi, fiind amânată pronunțarea hotărârii, privind apelul formulat de B. R., domiciliat în Z., strada Tudor Vladimirescu, nr. 12, bl. D-53, sc. A, parter, ap. 1, județul Sălaj, împotriva Sentinței civile nr. 1980 din 25 iunie 2013, pronunțată de J. Z., în dosarul nr._, având ca obiect - stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni. Procedura fiind îndeplinită fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților pe fond, sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 15 octombrie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin Sentința civilă nr.1980 din 25 iunie 2013 a Judecătoriei Z., s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta B. A. -I. în contradictoriu cu pârâtul B. R. .
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant reconvențional B. R. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențional B.
-I. .
S-a dispus ca ambii părinți să exercite în comun autoritatea părintească cu privire la minora B. A. -A., născută la data de_ . Stabilește locuința minorei B. A. -A. la mama reclamantă.
S-a stabilit că, mama reclamantă va contribui în natură la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copilului, potrivit cu mijloacele de care dispune.
S-au menținut dispozițiile Sentinței civile nr.1102/_ pronunțată în Dosar nr._ al Judecătoriei Z. în privința pensiei de întreținere în cuantum de 1.200 lei, la plata căreia a fost obligat tatăl pârât în favoarea fiicei sale minore,
A. -A. .
A fost obligată reclamanta-pârâtă reconvențional să-i permită pârâtului- reclamant reconvențional a avea legături personale cu fiica sa minoră, B. A. -
, născută la_, în modalitatea următoare:
în primul și al treilea sfârșit de săptămână din fiecare lună, începând de vineri ora 16 și până duminică ora 20;
o săptămână în vacanța de primăvară;
șase săptămâni în vacanța de vară, alternativ, în primul an luna iulie integral și două săptămâni din luna august, iar al doilea an, luna august integral și două săptămâni în luna iulie;
o săptămână în vacanța de iarnă, în primul an incluzând sărbătoarea de Crăciun, iar în cel de-al doilea an, incluzând Revelionul.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele :
Căsătoria părților a fost desfăcută prin Sentința civilă nr.1102/_ pronunțată în Dosar nr._ al Judecătoriei Z., minora B. A. -A. născută la data de_ fiind încredințată mamei spre creștere și educare, cu obligarea tatălui la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 1.200 lei, de la data introducerii acțiunii până la majoratul copilului.
Cu privire la exercitarea autorității părintești prima instanță a reținut că, față de prevederile art. 398 cod civil și art.507 Cod civil nu s-a făcut dovada unor atari împrejurări care să justifice luarea unor astfel de măsuri, minora nefiind într-o situație care să reclame acordarea exercitării autorității părintești exclusiv mamei.
Cu privire la stabilirea locuinței prima instanță a reținut că, la termenul de judecată din data de_, mama reclamantă a solicitat stabilirea locuinței minorei la domiciliul tatălui (după ce, inițial a fost de acord cu stabilirea locuinței la domiciliul său astfel cum a solicitat pârâtul pe cale reconvențională), instanța urmând să analizeze dacă este respectat interesul superior al copilului, principiu care potrivit art.263 din Codul Civil si art.2 alin.3 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
În prezenta cauză, un rol important în luarea deciziei instanței îl are opțiunea minorei B. A. -A., în vârstă de 12 ani, exprimată în mod neechivoc cu ocazia ascultării acesteia în camera de consiliu (f.53-54) și care este în sensul de a locui cu mama sa și de a urma cursurile școlii din Z. alături de vechii colegi, precum și concluziile referatelor de anchetă socială, care în cauză susțin implicit stabilirea locuinței minorei la mama acesteia (în fapt, fostul domiciliu comun al soților unde a locuit în permanență minora), aceasta prezentând garanțiile morale și materiale pentru a fi stabilită locuința copilului la domiciliul său, dar și poziția procesuală manifestată de tatăl pârât care a solicitat pe cale reconvențională stabilirea locuinței minorei la mama acesteia (f.29), fiind însă, în final, de acord cu solicitările reclamantei formulate, în mod surprinzător, la termenul de judecată din data de_ pentru stabilirea locuinței minorei la tatăl său.
Potrivit art. 264 din Codul Civil și art.24 din Legea nr.272/2004, minorii au dreptul de a-și exprima liber opinia cu privire la orice problemă care îi privesc și că opinia acestora nu poate fi neglijată, aceasta opinie fiind luată în considerare în raport cu vârsta și gradul de maturitate, instanța apreciind că, în cauză, minora se află la o vârstă la care a dobândit o relativă înțelegere a aspectelor esențiale ale vieții ce o privesc direct și să aprecieze care este interesul său, instanța trebuind să
se conformeze principiului interesului superior al minorului și să decidă în conformitate cu acesta.
Instanța are în vedere în pronunțarea soluției într-o anumită măsură și unele indicii, care deși nu au valoare probatorie, coroborate cu ansamblul materialului probator, contribuie la formarea convingerii instanței, și anume, faptul că minora a locuit în perioada septembrie 2012 - ianuarie 2013 la Satu - Mare alături de tatăl său, urmând cursurile școlare la Satu - Mare, însă a luat decizia de a reveni în Z., împrejurare ce îndreptățește instanța a aprecia că nu este oportună, cel puțin în acest moment, impunerea reîntoarcerii minorei la Satu - Mare chiar dacă relația cu tatăl său este una apropiată, bazată pe afecțiune și încredere reciprocă, iar preocuparea sa pentru soarta minorei nu poate fi pusă la îndoială, ambii părinți depunând eforturi și ocupându-se în mod corespunzător de creșterea și educarea copilului.
Cu privire la stabilirea programului de vizită prima instanță a reținut că acesta trebuie să realizeze un echilibru între stabilitatea locuinței de care minora are nevoie, locuință ce este la mama sa și interesul acesteia și al reclamantului de a avea legături personale, respectiv tatăl să reprezinte o prezență constantă în viața copilului său. Acest program, nu poate fi circumscris unor tipare rigide, dată fiind complexitatea și dinamica relațiilor de familie, în contextul unei societăți aflate într-o dinamica accentuată. Programul de relații personale se impune a fi stabilit într-o modalitate care, răspunzând interesului superior al copilului, să favorizeze dezvoltarea în continuare, a vieții de familie a copilului, cu ambii părinți în mod egal. Or, viața de familie presupune și posibilitatea celor în cauză de a se bucura cât mai mult timp posibil, unul de prezența celuilalt.
Totodată instanța reține următoarele elemente de fapt care au influență determinantă pentru stabilirea programului concret al relațiilor personale dintre minoră și tatăl său: vârsta acesteia, faptul că minora urmează cursurile școlare în Z.
, faptul că tatăl cât și minora locuiesc în localități diferite ceea ce implică deplasarea minorei, dar și că tatăl poate oferi minorei condiții bune de găzduire, potrivit concluziilor anchetei sociale efectuate în prezenta cauză, precum și împrejurarea că, legătura afectivă a minorei cu tatăl său este una armonioasă, bazată pe încredere reciprocă, iar durata vizitelor trebuie să fie suficientă pentru ca părintele să-și poată exercita atribuțiile de educare a minorei.
Așa fiind, apreciind că, pentru dezvoltarea relației dintre tatăl reclamant și minoră, este esențial ca aceștia să aibă posibilitatea petrecerii unui timp mai îndelungat împreună, în mod regulat, instanța va obliga pârâta reconvențional să-i permită reclamantului reconvențional a avea legături personale cu fiica sa minoră
A. -A., născută la_, în modalitatea următoare:
în primul și al treilea sfârșit de săptămână din fiecare lună, începând de vineri ora 16 și până duminică ora 20;
o săptămână în vacanța de primăvară;
șase săptămâni în vacanța de vară, alternativ, în primul an luna iulie integral și două săptămâni din luna august, iar al doilea an, luna august integral și două săptămâni în luna iulie;
o săptămână în vacanța de iarnă, în primul an incluzând sărbătoarea de Crăciun, iar în cel de-al doilea an, incluzând Revelionul.
În acest context, instanța mai arată că nu este oportună stabilirea unui program trei week-end-uri pe lună, apreciind că desele schimbări de mediu și călătoria pe ruta Z. - Satu Mare este de natură a afecta programul de odihnă și de desfășurare a activităților extrașcolare ale minorei, cu consecința epuizării fizice și psihice, programul fiind corespunzător în primul rând vârstei pe care minora o are și activităților școlare care ar trebui să primeze față de toate celelalte activități, impunându-se un program constant, previzibil, desfășurat în mediul familiar, care sa nu o bulverseze și să nu o obosească.
Instanța atrage atenția părților că trebuie să manifeste bună-credință în desfășurarea programului de vizitare și că trebuie să țină seama de interesul superior al copilului, de a crește într-un mediu echilibrat din toate punctele de vedere și că acest interes primează față de orice alt interes al părinților săi.
În acest sens, în spiritul bunei credințe și al înțelegerii, în interesul superior al copilului, principial, ambii părinți trebuie să manifeste o disponibilitate maximă si o cooperare deplină, de așa manieră încât copilul să se bucure de prezența și afecțiunea ambilor părinți, care, prin comportamentul lor ar trebui să aibă în vedere în permanență principiul interesului superior al copilului.
Instanța a menținut dispozițiile Sentinței civile nr.1102/_ pronunțată în Dosar nr._ al Judecătoriei Z. în privința pensiei de întreținere în cuantum de 1.200 lei, la plata căreia a fost obligat tatăl pârât în favoarea fiicei sale minore,
A. -A. întrucât părțile nu au solicitat modificarea acestei măsuri, reclamantul solicitând stabilirea în mod egal a contribuțiilor pentru creșterea și educarea minorei, instanța apreciind că nevoile materiale ale minorei sunt ridicate, având în vedere vârsta sa, aceasta fiind adolescentă, preocupările și interesele sale, faptul că îi este necesară asigurarea unor condiții cât mai bune pentru desăvârșirea pregătirii profesionale.
Împotriva acestei sentințe pârâtul B. R. a declarat apel, solicitând admiterea acestuia și schimbarea în parte a sentinței cu privire la :
modalitatea de exercitare a legăturilor personale cu minora ;
stabilirea prestării obligației de întreținere a minorei B. A. -A. în sarcina lui și a intimatei B. A. -I., în cote egale și în natură
în raport de necesitățile reale ale minorei pentru creștere și educare.
Critica sentinței primei instanțe vizează :
modalitatea de exercitare a legăturilor personale ale pârâtului cu minora, care este apreciată ca fiind netemeinică sub acest aspect deoarece exercitarea legăturii personale dintre pârât și minoră ar fi insuficientă dacă s-ar desfășura numai în perioadele stabilite de instanța de fond întrucât pe de o parte legătura dintre pârât și fiica lui a fost și este deosebit de puternică, iar pe de altă parte minora este la vârsta adolescenței ceea ce necesită autoritatea și prezența tatălui, mai ales în timpul liber al minorei.
Având în vedere că respectă dorința minorei de a urma cursurile unei școli în Z., ceea ce presupune ca în cursul săptămânii fiica pârâtului să locuiască la domiciliul mamei, consider că este la fel de important pentru minoră să se afle în timpul său liber cât mai mult cu pârâtul atât pentru a se menține legătura sufletească pe care o are cât și pentru a putea fi
supravegheată și de către pârât prin observarea efectivă a comportamentului acesteia.
Prin urmare solicită modificarea sentinței apelate în ceea ce privește modalitatea de exercitare a legăturilor personale dintre pârât și minoră, în sensul ca aceste legături să se desfășoare în următoarea modalitate:
week-endurile 2, 3 și 4 ale fiecărei luni de vineri ora 16,00 până duminică ora 20,00;
în vacanța de primăvară o săptămână, în vacanța de vară 6 săptămâni, iar în vacanța de iarnă două săptămâni, în primul an incluzând Crăciunul, iar în cel de-al doilea an incluzând Revelionul.
stabilirea prestării obligației de întreținere a minorei este stabilită disproporționat, respectiv contribuțiile pentru creșterea, educarea, pregătirea școlară și profesională a minorei, menținând dispozițiile unei sentințe anterioare (Sentința civilă nr. 1102 din 03 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Zalău în Dosar nr._ ) care nu a făcut obiectul prezentului litigiu și la baza căreia au stat alte considerente, iar în ceea ce o privește pe mamă a stabilit că aceasta va contribui în natură la cheltuieli de creștere și educare a copilului, potrivit cu mijloacele de care aceasta dispune.
Considerente care au stat la baza pronunțării Sentinței civile nr. 1102 din 03 mai 2011 nu mai subzistă deoarece la acel moment erau în indiviziune cu privire la bunurile dobândite în timpul căsătoriei, având chiar și o rată de credit de achitat în comun. În prezent între părți a intervenit un partaj voluntar, pârâtul cedând toate bunurile mobile și imobile în favoarea reclamantei fără plata vreunei sulte din partea acesteia.
Pârâtul subliniază faptul că, în fața instanței de fond, la ultimul termen
20 iunie 2013 între părți a intervenit un acord de voință prin care a stabilit, la propunerea reclamantei cuantumul contribuției lunare a acesteia la cheltuielile necesare minorei ca fiind în sumă de 500 lei, reclamanta apreciind că aceasta este contribuția unuia dintre părinți necesară în vederea asigurării cheltuielilor minorei.
În condițiile în care exercitarea drepturilor părintești are loc în comun, este evident că și obligațiile de creștere și educare ale minorei trebuie să fie corelative și prin urmare contribuțiile părinților să fie la același nivel.
Având în vedere conduita pârâtului de până la acest moment, precum și faptul că în continuare pârâtul înțelege să își îndeplinească toate obligațiile față de copilul său minor, consideră că se impune ca instanța să dispună prin hotărârea ce o va pronunța executarea obligației de întreținere și pentru pârât tot în natură.
Pârâtul a suportat în exclusivitate cheltuielile de întreținere a minorei în tot cursul anului 2012, perioadă în care minora a locuit la pârât, fără a avea vreo pretenție din partea mamei, iar după ce în luna ianuarie 2013 minora s-a mutat la Z., pârâtul a contribuit la cheltuielile de creștere și educare în mod efectiv, prin achiziționarea permanentă de hrană, îmbrăcăminte și prin plata orelor de pregătire școlară suplimentară, a abonamentului de telefon mobil precum și cheltuielile ocazionate de alte activități școlare și extrașcolare ale minorei.
Ca atare nu se poate reține în sarcina pârâtului că nu și-a executat de bună voie obligația de întreținere în natură, astfel încât stabilirea unei pensii de întreținere în bani este nelegală întrucât dispozițiile art. 530 alin. 2 Cod civil, prevăd numai ca sancțiune și numai în caz de neexecutare benevolă a obligației în natură, stabilirea unei obligații de întreținere în bani.
Sentința instanței de fond este nelegală cu privire la acest capăt de cerere, întrucât așa cum s-a arătat dispozițiile art. 530 Cod civil, prevăd imperativ că obligația de întreținere se execută în natură și numai dacă cel obligat nu o execută de bună voie, instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii stabilite în bani. Ori atâta timp cât pârâtul și-a îndeplinit și își îndeplinește această obligație de bună voie, soluția instanței de a-l obliga la plata unei pensii de întreținere stabilită în bani este contrară art. 530 Cod civil, și ca atare este nelegală.
Mai mult instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală în condițiile în care a luat act de acordul de voință al părților doar cu privire la anumite aspecte soluționate, iar acolo unde nu a ținut cont de învoiala părților nu a mai administrat proba cu martori deși a încuviințat anterior această probă.
Prin întâmpinarea sa, reclamanta B. A. I. a solicitat respingerea apelului arătând că stabilirea zilelor de vizită s-a făcut ținându-se cont de dorința minorei, iar modificarea ei nu se impune întrucât o asemenea navetă (trei ori pe lună) pentru minoră în timpul anului școlar ar încărca programul acesteia; cu privire la obligațiile de întreținere se arată că solicită respingerea, întreținerea nereducându-se la cumpărăturile de la sfârșit de săptămână și nu echivalează cu contribuția la întreținere zilnică; ea nu a pretins și tatăl nu a achitat pensie de întreținere pe perioada cât minora a stat la el, dar acesta nu a plătit niciodată pensia de întreținere la care a fost obligat.
Faptul că îi dădea minorei bani de cheltuială, nu echivalează cu plata orelor de pregătire școlară, hrană, întreținere. Din contră, reclamanta a solicitat constant pârâtului să nu-i dea minorei bani numerar, pentru a nu exista tentații, în cumpărarea unor lucruri nepotrivite.
A existat pe parcursul derulării procesului la fond, o înțelegere între părți, prin care s-a solicitat stabilirea locuinței la tatăl apelant. Aceasta deoarece minora era rebelă, nu accepta nici un program sau disciplină și considera că nimeni nu-i poate impune un program de a pleca sau de a se întoarce în locuința părților, de a anunța unde este, a considerat că voința ei trebuie respectată de toată lumea, inclusiv de părinți, de instanță.
În aceste condiții s-a apreciat că unul din părinți, trebuie să-i stabilească un program pe care să-l respecte.
Asupra apelului instanța reține următoarele :
În ședința publică din 15 octombrie 2013 apelul a rămas în pronunțare amânându-se pronunțarea șapte zile la cererea reprezentantului apelantului pentru depunerea de concluzii scrise.
Prin cererea sa, depusă la data de 22 octombrie 2013, apelantul a solicitat repunerea pe rol a cauzei apreciind imperios necesară și utilă în justa soluționare a cauzei administrarea probei testimoniale și a probei cu înscrisuri, respectiv audierea celor doi martori propuși și încuviințate de prima instanță, respectiv a lui Chende Ciprian și B. dug A. .
Având în vedere că nu pentru orice cheltuială în favoarea minorei era preconstituirea de înscrisuri, audierea acestor martori este și admisibilă, neexistând nici un text de lege care să interzică ascultarea asociaților sau angajaților unei părți.
De asemenea, arată că dorește să depună la dosarul cauzei înscrisuri doveditoare ale prestării obligației de întreținere, înscrisuri pe care nu le aveau la termenul din 15 octombrie 2013 și care nu pot fi depuse după rămânerea instanței în pronunțare.
Prima instanță a încuviințat proba cu martori și cu înscrisuri, din administrarea acestor probe nu au fost decăzuți, iar instanța nu a revenit asupra lor, ci pur și simplu a rămas în pronunțare în baza tranzacției încheiate chiar în fața acesteia. Având în vedere că prima instanță a pronunțat o hotărâre contrară tranzacției se impune în apel administrarea probelor încuviințate la fond.
Asupra cererii de repunere pe rol a cauzei instanța de apel reține că este nefondată, întrucât asupra probei privind audierea celor doi martori: Chende Ciprian și B. dug A. instanța de apel s-a pronunțat prin Încheierea de ședință din 15 octombrie 2013, respingând-o, iar în ceea ce privește solicitarea de a fi depuse înscrisuri doveditoare ale prestării obligației de întreținere, instanța de apel reține că acest aspect nu are relevanță în ceea ce privește obiectul cauzei atâta timp cât stabilirea contribuțiilor pentru creșterea și educarea minorei au fost formulate la data de_ (f.29) ele privind de fapt o majorare față de cuantumul stabilit prin Sentința civilă nr. 1102/2011 a Judecătoriei Z., neavând relevanță față de acest obiect dacă pârâtul și-a îndeplinit sau nu anterior obligația de întreținere față de minoră.
În ceea ce privește modalitatea de exercitare a legăturilor personale dintre pârât și minoră în mod corect a stabilit prima instanță că acesta să fie:
- în primul și al treilea sfârșit de săptămână din fiecare lună, începând de vineri ora 16 și până duminică ora 20;
o săptămână în vacanța de primăvară;
șase săptămâni în vacanța de vară, alternativ, în primul an luna iulie integral și două săptămâni din luna august, iar al doilea an, luna august integral și două săptămâni în luna iulie;
o săptămână în vacanța de iarnă, în primul an incluzând sărbătoarea de Crăciun, iar în cel de-al doilea an, incluzând Revelionul.
Această modalitate ține cont de posibilitatea petrecerii unui timp mai îndelungat împreună a tatălui cu fiica, în mod regulat, putându-se realiza o legătură afectivă armonioasă și suficientă cu tatăl să-și poată exercita atribuțiile de educare a minorei.
În același timp acest program are în vedere și echilibrul de care minora are nevoie, de interesul acesteia în dezvoltarea vieții de familie cu ambii părinți în mod egal.
Solicitarea apelantului de a putea lua minora în trei week-enduri în fiecare lună, în mod corect a fost respinsă ca inoportună întrucât ar afecta programul de odihnă și activitățile extrașcolare a minorei, care trebuie să primeze față de toate celelalte activități, precum și nevoia de pregătire pentru ziua de luni.
Nemulțumirea apelantului legată de neacordarea a 2 săptămâni în vacanța de iarnă a minorei față de o săptămână din această vacanță, stabilită de prima instanță nu poate fi admisă întrucât vacanța de iarnă durează 2 săptămâni (21 decembrie - 05 ianuarie 2014) conform H.G. nr. 195/2013 și ar fi neechitabil ca toată vacanța de iarnă minora să o petreacă cu tatăl ei, în condițiile în care vacanțele de primăvară și vară le petrece în mod echitabil, fiind de asemenea nedrept ca ambele sărbători de iarnă să fie petrecute doar cu unul dintre părinți.
Cu privire la cererea pârâtului apelant de a se stabili obligația de întreținere a minorei în sarcina lui și a reclamantei-intimate în cote egale și în natură, instanța de apel reține că aceasta este nefondată pentru următoarele:
În fața primei instanțe pârâtul a solicitat pe calea cererii reconvenționale stabilirea contribuției în mod egal, fără a solicita în natură aceasta și doar în fața instanței de apel a solicitat stabilirea în natură.
În primul rând și în Codul familiei la art. 42 alin. 3 Cod procedură civilă era prevăzut obligația instanței de a stabili contribuția fiecărui părinte la cheltuieli de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor, Noul Cod civil, sugerând preferința pentru pensia alimentară plătită în natură.
Art. 530 alin. 1 Cod civil stabilește regula în această materie și constată o aplicație a principiului executoriu în natură a obligațiilor, însă trebuie avute în vedere particularitățile acesteia, care impun respectarea interesului superior al copilului.
În acest sens stabilirea contribuțiilor sub forma pensiei de întreținere este utilă din perspectiva dificultății evaluării anticipative a nevoilor copilului, care se pot schimba de la o zi la alta.
Este dificil a se stabili contribuția în natură fără a fi identificate criterii clare și forma sub care se execută.
În cadrul executării în natură a obligațiilor de întreținere ar fi valoarea cantitativă ( cuantumul acesteia).
Dacă în cazul pensiei de întreținere este dincolo de orice dubiu că instanța va trebui să stabilească fie un cuantum fix (o sumă de bani determinată), fie variabil (un procent din venitul părintelui "nerezident";), în cazul executării în natură a obligațiilor de întreținere, problematica stabilirii unui cuantum al acestuia este dificil de rezolvat.
Stabilirea unui cuantum cu privire la executarea obligatorie în natură nu este compatibilă cu ideea de executare în natură a obligațiilor de întreținere.
Reglementarea executării obligației de întreținere în natură este menită să asigure un grad ridicat de implicare a fiecărui părinte în viața copilului său, prin cunoașterea și aprecierea nevoilor acestuia și prin contribuția corespunzătoare la acoperirea acestor nevoi. Din această perspectivă, stabilirea unui cuantum ar fi de natură să inducă un anumit "automatism"; în privința comportamentului părinților, în sensul că aceștia vor asigura cele necesare cuantumului respectiv, fără a mai avea într-adevăr stimulentul pentru a se implica mai adânc în viața copilului, aspect ce nu servește interesului superior al acestuia.
Pe de altă parte aspectul cheltuielilor de educare, învățătură și pregătire profesională implică un element bănesc.
Atât asigurarea celor necesare traiului cât și acoperirea cheltuielilor de școlarizare vor fi de natură să nască neînțelegeri între părinți, neînțelegeri ce în
speță există deja, așa cum rezultă din întâmpinarea reclamantei, pârâtul dându-i bani minorei, pe care aceasta îi cheltuiește pe bunuri nepotrivite.
Astfel, neconcordanțele de opinii în privința celor necesare traiului, cumpărături de haine în week-end a tatălui cu minora reprezintă de fapt gratificații din partea acestuia și în dezacord cu celălalt părinte, sunt menite să creeze neînțelegeri, care nu sunt benefice minorei.
Pe de altă parte, cererea apelantului de a stabili contribuția în mod egal cu intimata, nu poate fi acceptată deoarece contribuția părinților depinde de mijloacele fiecăruia, prin urmare ea nu trebuie să fie egală.
Astfel, având în vedere interesul superior al copilului este corectă stabilirea contribuției părintelui cu care copilul nu locuiește, la cheltuieli de creștere, educare și învățătură și pregătire profesională a copilului sub forma pensiei de întreținere, neexistând o ordine de prioritate în speță în favoarea stabilirii contribuției în natură.
Aceste aspecte fac astfel ca nici unul din motivele de apel să nu fie fondate urmând ca pe acest considerent să se respingă apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L E G I I ,
D E C I D E :
Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei.
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul B. R., împotriva Sentinței civile nr. 1980 din 25 iunie 2013 pronunțată de J. Z. .
Obligă pârâtul la 500 lei cheltuieli de judecată în apel către reclamantă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |||
D. G. | K. | M. | H. | A. |
Red. K.M. / _
Dact. H.A. /_ / 6 ex. Jud. fond: M. D. L.
| ← Decizia civilă nr. 135/2013. Stabilire program vizitare minor | Decizia civilă nr. 4449/2013. Stabilire program vizitare minor → |
|---|
