Decizia civilă nr. 301/2013. Stabilire program vizitare minor
| Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ 4204
DECIZIA CIVILĂ NR.301/A
Ședința publică din 12 decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. G. G.
J. ECĂTOR: Ț. D.
GREFIER: B. D.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de către reclamantul C.
D., fiul lui T. și R., născut la data de 27 septembrie 1985, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței civile nr. 160 din data de_, pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, având ca obiect stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul C. D.
-aflat în stare de detenție, lipsă fiind intimata D. Ana M., Autoritatea Tutelară-P. comunei S. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care se constată că s-au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de_, note de ședință, din partea apelantului C. D. .
Apelantul C. D. arată că-și menține cererea de apel, nu are chestiuni prealabile, cereri de formulat în probațiune și nici excepții de invocat, motiv pentru care solicită cuvântul asupra apelului.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, tribunalul constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul părților în dezbaterile judiciare orale asupra apelului.
Apelantul C. D. solicită instanței admiterea apelului așa cum a fost formulat în scris, pe cale de consecință schimbarea sentinței atacate în sensul ca o dată pe lună minorul D. Emanuel I. să fie dus de către părinții apelantului în vizită la Penitenciarul Gherla, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr.160 din_ pronunțată de Judecătoria Dragomirești s-a respins acțiunea civilă intentată de reclamantul C. D., în
contradictoriu cu pârâta D. Ana M., având ca obiect stabilirea programului de vizitare al minorului.
În considerentele sentinței se reține că art.14 din Legea nr.272/2004 consacră dreptul copilul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, aceste legături neputând fi împiedicate decât în cazul unor motive temeinice de natura a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
Potrivit art. 4 din Convenția de la Strasbourg asupra relațiilor personale care privesc copiii adoptată la 15 mai 2003 și ratificată de România prin Legea nr. 87/2007, copilul și părinții săi au dreptul de a obține și de a întreține relații personale constante.
Doar atunci când nu este în interesul superior al copilului să întrețină relații personale nesupravegheate cu unul dintre cei doi părinți, instanța poate lua în considerare posibilitatea de întreținere a unor relații sub supraveghere.
Conform art.16 alin.2 din Legea nr.272/2004, exercițiul dreptului reclamantului de a întreține relații personale cu copilul ei nu poate fi limitat decât dacă au fost demonstrate convingător existența unor motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.
La stabilirea în concret a programului de vizită, fără a încălca toate prevederile legale de mai sus, instanța trebuie să țină seama de interesul superior al copilului.
Art.2 din Legea nr.272/2004 consacră principiul interesului superior al copilului care este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal. De asemenea, principiul interesului superior al copilului prevalează în toate demersurile și deciziile care privesc copiii întreprinse de autoritățile publice și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Instanța trebuie să stabilească programul pe care îl consideră corespunzător vârstei, dezvoltării psihice și armonioase a minorului.
La stabilirea programului de relații personale, instanța tine seama de interesul superior al copilului, interes ce se degajă din modul în care sunt satisfăcute drepturile copilului, din posibilitățile materiale si morale ale părinților, în raport de gradul de afecțiune si atașament dintre părinți si copil si altele asemenea.
Ori între reclamant și minor, pe care nu l-a văzut niciodată nu putem vorbi de afecțiune și de atașament din partea nici unuia dintre ei. Iar în ce privește moralitatea tatălui reclamant, sub toate aspectele pe care le implică această instituție, ea este neclară cel puțin în acest moment. În speța dedusă judecății, minorul a rezultat din relațiile de concubinaj ale părților, iar la ora actuală reclamantul este în executarea unei pedepse privative de libertate.
De aceea, programul de relații personale nu se stabilește odată pentru totdeauna, ci acesta trebuie să țină permanent seama de situația copilului,
respectiv de vârsta acestuia si de posibilitățile părinților. În această materie ca și în aceea a stabilirii domiciliului copilului, autoritatea de lucru judecat a hotărârii are caracter relativ, în sensul ca ori de câte ori împrejurările de fapt care au determinat-o se schimbă, instanța din nou investită va putea pronunța o soluție diferită.
În speță, deplasarea unui minor de vârstă preșcolară, chiar pentru o perioadă scurtă de timp, într-un mediu străin și de rău augur, cum este cazul în speță, adică la penitenciar, îl poate afecta. Chiar dacă ambii părinți ar lua toate măsurile necesare și ar reuși să-l pregătească psihic pe minor, impactul vizitei ar fi unul negativ. A familiariza un copil în vârstă de 2 ani cu un asemenea mediu, prin vizite regulate, nu numai că nu este în interesul superior al acestuia, ci este nepermis. În prezent societatea luptă pentru prevenirea săvârșirii de fapte penale și nicidecum pentru familiarizarea de la vârste fragede a copiilor cu un asemenea mediu, care până la urmă să li se pară normal și potrivit.
Impactul psihic al vizitelor la penitenciarul unde este încarcerat reclamantul, în lipsa mamei minorului, dacă s-ar permite părinților acestuia să- l ducă așa cum a mai precizat reclamantul, ar dăuna grav asupra dezvoltării sale psihice la o vârstă la care capacitatea de înțelegere este diminuată. Pe de altă parte, stabilirea în sarcina altor persoane a răspunderii de a duce minorul la penitenciar, nu poate fi impusă acestora, întrucât mama pârâtă nu și-a exprimat acordul cu această modalitate, care evident ar dăuna interesului minorului.
Reclamantul are posibilitatea legală de a solicita pentru o perioadă determinată de timp întreruperea executării pedepsei, perioadă în care va avea posibilitatea să-și viziteze minorul, în contextul în care nu este decăzut din exercițiul drepturilor părintești.
Pentru considerentele expuse, instanța a respins cererea reclamantului potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel C. D. solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate.
În drept a invocat dispozițiile art. 282-298 Cod procedură civilă.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.269 din 23.V.2012 pronunțată de Judecătoria Dragomirești s-a stabilit că reclamantul C. D. este tatăl minorului Emanuel I. născut la data de 7.IV.2011, încuviințându-se ca minorul să poarte numele tatălui.
Reclamantul se află în executarea unei pedepse privative de libertate fiind în Penitenciarul din Gherla.
Dispozițiile legale în vigoare consacră atât dreptul părinților de a avea legături personale cu copiii lor minori (art. 401 Noul Cod Civil) cât și dreptul copilului de a menține relații personale și contacte directe cu părinții. De la
această regulă există însă și o excepție în sensul că aceste legături dintre copil și părinte nu pot fi împiedicate decât atunci când există motive temeinice de a primejdui dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală sau morală a copilului (art. 14, art. 16 din Legea nr.272/2004).
Raportat la vârsta fragedă a minorului care are 2 ani și 8 luni se apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut faptul că impactul psihic al vizitelor minorului împreună cu alte persoane decât mama minorului, la penitenciarul unde este încarcerat reclamantul, ar dăuna grav asupra dezvoltării sale psihice la o vârstă la care capacitatea de înțelegere a copilului este diminuată.
Prezența copilului, chiar și pentru o perioadă mai scurtă de timp într-un mediu străin și de rău augur îl poate afecta. Cum în toate litigiile care vizează pe minori instanța trebuie să țină cont de interesul superior al copilului, se apreciază că în mod corect s-a respins acțiunea reclamantului pentru stabilirea unui program de vizitare cât timp el se află în detenție.
Pe cale de consecință se va respinge apelul în conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă și se va menține în tot sentința judecătoriei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge apelul
declarat de C. D. în contra sentinței civile nr.160 din 27 februarie 2013 a Judecătoriei Dragomirești, județul M. .
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 12 decembrie 2013.
PREȘEDINTE | J. ECĂTOR | GREFIER | |||
P. G. G. | Ț. | D. | B. | D. |
Red.P. G./_
T.red.B.D./_
5 ex.
J. ecător la fond:L. B.
| ← Decizia civilă nr. 4559/2013. Stabilire program vizitare minor | Decizia civilă nr. 143/2013. Stabilire program vizitare minor → |
|---|
