Decizia civilă nr. 4559/2013. Stabilire program vizitare minor
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4559/R/2013
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTOR:
A. -T. N.
M. -C. V.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta P. A., împotriva deciziei civile nr. 265/A din data de 24 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe reclamantul T. I. -D.
, având ca obiect stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei se prezintă reprezentantul pârâtei-recurente P. A., avocat Kozma Norbert-Stefan, lipsă fiind reclamantul-intimat. Cauza este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea reclamantului-intimat de a se prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă reprezentantul pârâtei-recurente P. A., avocat Kozma Norbert-Stefan, lipsă fiind reclamantul-intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul pârâtei-recurente arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâtei-recurente susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia și în consecință modificarea deciziei recurate admiterea apelului în sensul admiterii doar în parte a acțiunii reclamantului-intimat, în măsura solicitată de recurentă prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei. Apreciază că în speță sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, nelegalitatea hotărârii recurate constând în aceea că instanța de apel nu a ținut cont de interesul superior al minorilor ci de dorința acestora. Practic, instanțele anterioare au pus un semn de egalitate între interesul superior al minorilor și dorința acestora, or interesul minorului trebuie stabilit în baza tuturor probelor și elementelor cauzei.
Consideră că soluția alternativă, viabilă și corespunzătoare a interesului superior al minorilor constă în fragmentarea programului de vizitare stabilit, mai ales cu privire la vacanța de vară. Astfel, solicită a se dispune fie restrângerea perioadei de vizitare stabilită pentru vacanța de vară, fie fragmentarea acestui interval de o lună de zile în perioade mai
scurte de timp, în scopul de a permite mamei, în acest interval să se implice în rezolvarea eventualelor probleme care ar putea apărea.
Este surprinzătoare logica instanței de apel expusă în conținutul deciziei recurate prin care deși reține faptul că intimatul nu a luat nici o măsură în momentul în care fiul său minor a suferit o criză de astm, faptul că sora cea mare știe să gestioneze situația ar fi suficientă. Prin urmare, deși admite existența unei culpe a intimatului în diferite situații care au prezentat un grad de pericol pentru minori, instanța de apel nu a sancționat în vreun fel această culpă, practic nu i-a conferit nici o semnificație efectivă în analizarea cauzei deduse judecății.
Având în vedere aspectele anterior expuse, precum și cele invocate prin memoriul de recurs, apreciază că se impune admiterea recursului întrucât interesul superior al minorilor nu a fost avut în vedere în mod legal de către instanța de apel. Nu solicită cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 21940/_ ,în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. s-a admis cererea formulată de reclamantul T. I.
, în contradictoriu cu pârâta P. A. .
S-a încuviințat reclamantului stabilirea de legături personale cu minorii T. Olga M. (născută la data de_ ) și T. G. A.
(născut la data de_ ), în cadrul următorului program de vizitare:
în prima și a treia săptămână din lună, începând de vineri, orele 1800și până duminică, orele 1800;
o lună în vacanța de vară și câte o săptămână în vacanțele de iarnă și primăvară.
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 8990/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-
Napoca în dosarul nr._ - devenită irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a apelului în termenul prevăzut de lege s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de_ ; totodată, i-au fost încredințați pârâtei spre creștere și educare minorii T. Olga M. (ns. la data de_ ) și T. G. A. (ns. la data de_ ), iar reclamantul a fost obligat să achite în favoarea acestora o pensie de întreținere în cuantum de 1/3 parte din veniturile nete lunare, respectiv 1/6 parte pentru fiecare, începând cu data de_ și până la majoratul minorilor.
Conform art.6 alin.6 din noul cod civil "Dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere...dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi";.
De asemenea, potrivit art.401 din noul Cod civil, părintele sau, după caz, părinții separați de copii lor au dreptul de a avea legături personale cu acestia, la alegerea modalității concrete de exercitare a acestui drept, urmând să se țină cont doar de interesul copilului, respectiv de necesitatea ca părintele de care a fost separat să-l poată vedea pe minor și să țină personal legătura cu el pentru a se putea realiza o apropiere sufletească normală între copil și părintele respectiv.
În prezenta cauză reclamantul a solicitat încuviințarea de a avea legături personale cu minorii T. Olga M. și T. G. A. și stabilirea unui program de vizitare în acest sens, astfel încât ambii minori să poată fi luați la domiciliul său în două weekend-uri pe lună, precum și pentru anumite perioade de timp în timpul vacanțelor școlare.
Analizând acest program de vizitare solicitat de reclamant, instanța l-a apreciat ca fiind unul pe deplin adecvat raportat la vârsta minorilor (12 ani și respectiv 7 ani și jumătate), de natură să permită o desfășurare firească a relației parentale între reclamant și cei doi copii. De altfel, atât din susținerile părților, cât și din cele arătate de către cei doi minori cu ocazia ascultării lor în camera din consiliu, a rezultat că după divorț și mutarea sa din locuința comună reclamantul a păstrat o în mod neîntrerupt legătură cu minorii, întâlnindu-se destul de frecvent cu aceștia (în special cu minora T. Olga M. și de multe ori fără știința pârâtei), astfel că în prezent copii sunt în mod real atașați de tatăl lor, dorindu-și să petreacă mai mult timp în compania acestuia.
Cât despre apărările invocate de pârâtă în susținerea solicitării de respingere a cererii reclamantului, instanța a considerat că niciuna dintre acestea nu poate fi primită. Astfel, în ceea ce privește consumul de alcool de către reclamant, din probele administrate în cauză nu a rezultat că reclamantul ar fi dependent de alcool sau că ar consuma băuturi alcoolice în mod frecvent, astfel încât să nu fie în măsură să le asigure minorilor o supraveghere corespunzătoare în perioadele în care aceștia ar urma să fie găzduiți în locuința sa.
De asemenea, nici afecțiunea medicală de care suferă minorul T.
G. A., respectiv astm bronșic, nu poate constitui în opinia instanței un impediment în stabilirea unui program de vizitare în ceea ce-l privește pe acesta care să implice rămânerea sa în locuința reclamantului timp de mai mult de 24 de ore, în condițiile în care aplicarea tratamentului corespunzător în cazul unei crize de astm nu presupune o pregătire medicală de specialitate (de altfel, nici pârâta nefiind cadru medical), iar susținerile pârâtei privind neglijența manifestată de reclamant față de boala fiului lor nu au fost probate în vreun fel.
Cu atât mai puțin ar putea reprezenta un motiv pentru limitarea legăturilor personale dintre reclamant și minori, în sensul solicitat de pârâtă, situația școlară deficitară a minorei T. Olga M., în condițiile care din
niciuna din probele administrate nu rezultă că reclamantul ar îndemna-o sau ar încuraja-o în vreun fel pe minoră în a avea un comportament necorespunzător cu profesorii sau colegii, precum și în a-și neglija pregătirea școlară; de altfel, instanța a considerat că aceste susțineri ale pârâtei sunt cu atât mai puțin lipsite de temei cu cât în prezent minora locuiește cu mama sa, căreia i-a fost încredințată spre creștere și educare și care este, prin urmare, părintele care are nu doar responsabilitatea principală, dar și posibilitățile concrete de a se ocupa îndeaproape de educația și pregătirea școlară a minorei. Pe de altă parte, referitor la cele declarate de martora Crăciun A. (diriginta minorei T. Olga M. ) privind absentarea minorei, în mai multe rânduri, de la ore, instanța a apreciat că nici aceste abateri ale minorei nu-i pot fi imputate reclamantului, în condițiile în care nu există nicio probă că minora a absentat de la școală pentru a se întâlni cu tatăl său și, mai mult, chiar presupunând că acesta a fost motivul pentru care minora nu s-a prezentat la ore, instanța a considerat că tocmai prin stabilirea unui
program de vizitare care să-i permită minorei să petreacă mai mult timp împreună cu tatăl său fără a mai fi nevoită să se întâlnească pe ascuns cu acesta, vor fi preîntâmpinate pe viitor alte abateri de acest fel ale minorei.
În sfârșit, referitor la declarația martorului Purcelean I., conform căreia ar fi asistat la o discuție în cadrul căreia minora T. Olga M. a povestit că prietenii reclamantului ar fi atins-o într-un mod nepotrivit și i-ar fi dat bani, instanța a reținut că minora, cu ocazia reaudierii sale cu privire la acest aspect, la data de_, în prezența psihologului a infirmat în mod categoric susținerile martorului în discuție.
Ca atare, pentru considerentele mai sus expuse, ținând cont, totodată, și de concluziile raportului de anchetă socială întocmit în cauză, instanța a admis cererea dedusă judecății astfel cum a fost formulată și să-i încuviințeze reclamantului stabilirea de legături personale cu minorii T. Olga M. (născută la data de_ ) și T. G. A. (născut la data de_ ), în cadrul următorului program de vizitare: în prima și a treia săptămână din lună, începând de vineri, orele 1800și până duminică, orele 1800; o lună în vacanța de vară și câte o săptămână în vacanțele de iarnă și primăvară.
Prin decizia civilă nr. 256/A/_ a T. ului C.
a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta P. A. împotriva sentinței civile nr. 21940/2012 pronunțată la data de_, în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., care a fost păstrată în întregime.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Din probele administrate în cauză, nu s-a putut reține că păstrarea legăturii dintre tată și copiii minori este de natură să pună în pericol pe aceștia din urmă.
Apelanta a susținut că intimatul este violent, invocând Ordonanța Președințială nr. 2697/2009, certificatele medico-legale din acel dosar și sentința de divorț.
Ori, în soluționarea prezentei cauze, instanța a avut în vedere situația din prezent, iar din probele administrate în acest dosar, nu a rezultat că intimatul este violent.
În plus, nu s-au invocat și nu s-au probat violențe față de minori, ori în prezentul dosar se analizează relația dintre tată și copii, iar nu dintre părinții divorțați.
De asemenea, apelanta a susținut că intimatul este deseori sub influența băuturilor alcoolice, astfel că minorii nu sunt în siguranță cu el.
În sprijinul acestei susțineri, apelanta a invocat împrejurări cum sunt: faptul că minora a fost mușcată de un câine și altă dată și-a rupt piciorul, când se afla sub supravegherea tatălui său.
Din declarațiile martorilor audiați în fața instanței de apel, a rezultat că, într-adevăr, în cursul anului 2011, în timpul cât minora se afla la tatăl ei, minora și-a rupt piciorul, iar altă dată a fost mușcată de un câine.
În această privință, instanța a reținut că astfel de împrejurări nu se datorează culpei pârâtului.
De asemenea, este adevărat că, astfel cum a relatat martora audiată în fața instanței de apel, importat este modul cum reacționează părinții și că, potrivit aceleiași declarație de martor, intimatul nu a reacționat corespunzător, apelanta fiind nevoită să se prezinte cu minora la medic.
În această privință, tribunalul a reținut că, în prezent, minorii sunt la o vârstă suficient de mare, la care știu ori să se descurce singuri, ori să apeleze la ajutorul unui adult.
În plus, s-a reținut că astfel de evenimente, cum ar fi o mușcătură de câine, nu justifică interzicerea relațiilor dintre tată și copil.
S-a mai arătat în declarația martorei audiată în apel că, în cursul anului 2012, minorul care suferă de astm, a avut o criză, în timp ce se afla la tată și pentru că intimatul nu a luat nici o măsură, minora și-a sunat mama, care a sunat-o pe martoră. Aceasta fiind medic, i-a recomandat să ducă minorul la spital, la urgențe. De aici rezultă că, chiar dacă tatăl nu știe ce măsuri să ia, sora cea mare este familiarizată cu problemele de sănătate ale fratelui ei și este în măsură să gestioneze situația. În plus, dacă minorul suferă de astm, familia trebuie să fie pregătită, în permanență, pentru administrarea medicamentului specific, care de obicei este sub formă de spray, deci simplu de administrat, fiind eliberată o scrisoare medicală în acest sens, în care s-a prescris Ventolin.
Apelanta a mai susținut că tatăl are o influență negativă și din cauza lui, minora a lipsit de la școală.
În această privință, tribunalul a reținut că situația școlară a minorei nu se poate datora doar intimatului. Stă în puterea tuturor membrilor familiei și în special a minorei, să depună eforturi pentru îmbunătățirea situației școlare.
În privința lipsei minorei de la școală, tribunalul a apreciat că, în prezent, situația nu mai este aceeași, întrucât minora și-a justificat lipsa de la școală pentru a se întâlni cu tatăl ei, conform declarației de martor de la f.
33 din dosarul de fond, ori din momentul încuviințării unui program de vizitare, asemenea motive nu mai subzistă.
T. ul a mai avut în vedere și poziția exprimată de minoră în fața instanței de apel. Astfel, minora a arătat că nu mai lipsește de la școală pentru a se întâlni cu tatăl ei și că se întâlnește des cu tatăl ei, care-i spune să învețe și că dorește în continuare să se întâlnească cu acesta.
De asemenea, din raportul de audiere a minorilor, întocmit în apel, rezultă că minorii își doresc să se întâlnească mai des cu tatăl lor.
Față de cele reținute anterior, instanța a apreciat că este în interesul minorilor să păstreze legătura cu tatăl lor.
În ceea ce privește solicitarea formulată la ultimul termen de judecată din apel, de restrângere a programului de vizitare stabilit de prima instanță, pe motiv că o perioadă lungă de timp în prezența tatălui nu le conferă siguranță minorilor, tribunalul a reținut că această solicitare nu este justificată, pentru motivele arătate anterior și anume că din probele de la dosar nu a rezultat că siguranța minorilor ar fi pusă în pericol în prezența tatălui.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta P. A.
, solicitând admiterea recursului și în consecință modificarea deciziei civile atacate, precum și admiterea apelului împotriva sentinței civile nr. 21940/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în sensul admiterii doar în parte a acțiunii reclamantului-intimat, în măsura solicitată de recurentă prin întâmpinarea formulată la fond.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că prin programul de vizitare stabilit, s-a acordat o prevalență mult disproporționată dreptului și
interesului intimatului de a avea legaturi personale cu minorii, și aceasta în detrimentul a ceea ce este cu adevărat bine pentru aceștia.
Interesul superior al minorilor trebuie stabilit de către instanța de judecată pe baza tuturor probelor și elementelor cauzei; în acest proces, de determinare a unui just echilibru între întinderea drepturilor părinților, nu trebuie să se realizeze a confuzie între acest interes superior al minorului și voința acestuia.
Este de necontestat că intimatul are dreptul la legături personale cu minorii, însă determinarea programului de vizitare s-a realizat cu neluarea în seamă a unor elemente esențiale care fac necesară regândirea și restructurarea acestui program de vizitare, atât în sensul restrângerii sale, cât și - poate mai ales - al stabilirii unui program de vizitare care să nu sustragă minorii pentru o perioadă de timp foarte lungă de sub controlul mamei, căreia în mod semnificativ i-au fost încredințați ambii minori spre creștere și educare.
Soluția alternativă pe care o consideră viabilă și corespunzătoare interesului superior al minorilor constă în fragmentarea programului de vizitare stabilit, mai ales cu privire la vacanța de vară.
Chiar dacă, prin ipoteză, s-ar aprecia că ar fi benefic pentru ei ca minorii să petreacă cu tatăl lor anumite perioade de timp în vacanțe, pentru rațiunile mai sus evocate solicită ca aceste intervale de timp să fie atât restrânse, față de cele stabilite la judecarea fondului, cât și restructurate, în sensul fragmentarii/împărțirii lor în perioade de timp mai scurte, ceea ce ar permite și mamei ca în respectivele perioade să vadă ce se întâmplă cu copiii, să vegheze asupra lor și să se asigure că aceștia sunt în siguranță, iar dacă au probleme ( așa cum au avut de mai multe ori, când se aflau la intimat), sa se poată implica în mod efectiv și eficient în rezolvarea acestora. Afirmațiile intimatului vizând apartenența recurentei la MISA și conexiunile cu Gregorian Bivolaru, constituie calomnii la adresa recurentei,
nesusținute cu probe.
Instanța de apel a interpretat în mod vădit eronat obiectul acțiunii recurentei-reclamante, atunci când a apreciat, în considerentele deciziei atacate, că aceasta ar solicita "interzicerea relațiilor dintre tată și copii".
Ceea ce se solicită este o "dozare" rațională, o configurare adecvată a programului de vizitare al copiilor de către tatăl acestora, în acord cu interesul superior al minorilor, interes superior de care e posibil ca nici măcar minorii înșiși să nu fie conștienți.
Instanța de apel nu a sancționat în nici un mod atitudinea pârâtului rezultată din probe - faptul că intimatul nu a luat nicio măsură în momentul în care fiul său minor a suferit o criză de astm, când minora a fost mușcată de câine sau și-a rupt piciorul - deși admite existența unei culpe a intimatului.
In motivarea deciziei se regăsesc mai mult elemente declarative și doctrinare, cu un ridicat grad de generalitate, și mai puțin o analiză a elementelor ce definesc speța de față.
Instanța de apel a arătat că "familia trebuie să fie pregătită, în permanență, pentru administrarea medicamentului specific" în situația minorului ce suferă de astm, fără a menționa că intimatul nu numai că nu avea acest medicament, nici pregătit și nici măcar existent în casa lui, dar a manifestat o apatie și un dezinteres total într-o situație extrem de periculoasă pentru copil.
În opinia recurentei, nu minora, sora mai mare a minorului, trebuie să poată "gestiona situația", așa cum a apreciat tribunalul că ar fi mai mult decât suficient, ci intimatul, întrucât acesta este titularul dreptului de a avea relații personale cu minorii, și în sarcina sa se reține obligația de a manifesta grija necesară față de aceștia.
De asemenea, nu există nicio certitudine că minora se va afla mereu, de fiecare dată și în fiecare moment, cu băiatul mai mic, pentru a suplini astfel, întotdeauna, evidentul și gravul dezinteres al tatălui.
Chiar dacă atitudinea tatălui s-ar constitui doar într-o minimalizare a problemelor de sănătate ale minorului, din necunoaștere sau din superficialitate, consecințele asupra acestuia din urmă nu ar fi mai puțin grave.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Dreptul copiilor care sunt separați de unul sau ambii părinți, de a păstra legătura cu aceștia, este consfințit atât în legislația internă, cât și în tratatele internaționale la care România este parte.
Atât art. 401 alin. 1 Cod civil, cât și legislația în materie - art. 2, 14,
15 din Legea nr. 272/2004, modificată prin Legea nr. 257/2013, consfințesc acest drept, deopotrivă valabil atât în ceea ce îi privește pe copii, interesul acestora primând, cât și în ceea ce îi privește pe părinții sau părintele de care copiii sunt separați.
Aceste dispoziții legale trebuie aplicate prin luarea în considerare a tuturor circumstanțelor particulare și relevante ale fiecărei situații concrete, pentru a se evita soluții conținând elemente declarative și doctrinare, cu un ridicat grad de generalitate, astfel cum afirmă recurenta că ar fi procedat instanța de apel.
În speță, reclamantul este tatăl copiilor G. A. născut la data de_ și Olga M., născută la data de_, care în urma desfacerii căsătoriei dintre reclamant și pârâtă, au fost încredințați spre creștere și educare pârâtei.
Copiii au împlinit vârste care le conferă un anumit grad de independență, prezența mamei nefiind necesară alături de ei în mod cvasipermanent, prezența unui adult care să îi supravegheze, fiind suficientă.
Totodată, raportat tot la gradul de dezvoltare fizică și maturitate, nu se poate face abstracție de opinia exprimată de aceștia cu ocazia ascultării lor în privința modului în care își doresc să păstreze relația cu tatăl lor.
În acest sens, este de menționat că în fața instanței de apel, ambii copii au fost audiați de către psihologul instanței, fără prezența mamei, din raportul de audiere întocmit cu acea ocazie (f. 33-34 dosar apel) reieșind că amândoi copiii își doresc să se întâlnească cu tatăl lor. Fiindu-le prezentat și programul de vizită propus de tată - două sfârșituri de săptămână pe lună, câte o săptămână iarna și primăvara și o lună vara - ambii copii au manifestat bucurie, dorindu-și chiar întâlniri mai dese, și pe parcursul săptămânii, cu tatăl lor.
Curtea apreciază că în prezenta speță, în raport de circumstanțele concrete, opinia exprimată de copii nu contravine interesului lor superior.
Prin urmare, modalitatea de stabilire a legăturilor personale dintre reclamant - tatăl copiilor și copii, în forma propusă de către tată, acordată
de către prima instanță și validată de către instanța de apel, este apreciată de curte ca fiind legală, cu respectarea dispozițiilor legale în materie și a interesului superior al copilului.
Prin recursul declarat pârâta solicită restructurarea programului de vizitare, atât în sensul restrângerii sale, cât și în acela al împărțirii în perioade de timp mai scurte, care să permită recurentei ca și în respectivele perioade să vadă ce se întâmplă cu copiii, să vegheze asupra lor și să se asigure că aceștia sunt în siguranță.
O atare solicitare este apreciată ca nefondată. Așa cum s-a arătat anterior, copiii au vârste de 8, respectiv 14 ani, vârstă la care absența mamei chiar și o perioadă de o lună (perioada maximă stabilită în cauză, în perioada vacanței de vară), nu periclitează siguranța copiilor. Prezenta unui adult este suficientă, iar acesta, în speță, poate fi tatăl.
Scopul menținerii legăturilor dintre copil și părintele căruia nu i-a fost încredințat este acela de a dezvolta relația copil-părinte, de a asigura o continuitate în relația aceasta, de a-i conferi copilului posibilitatea de a se bucura de afecțiunea și educația pe care i-o poate da și părintele căruia nu i-a fost încredințat, de a-i oferi părintelui posibilitatea de a vedea evoluția copilului în timp, or, toate aceste aspecte, pentru a fi efectiv realizate, necesită alocarea unui interval de timp suficient atât ca durată, cât și ca și continuitate.
În speță, o restrângere a duratei și o fărâmițare a acesteia ar putea avea ca și consecință însăși înfrângerea esenței și scopului legăturii părinte- copil, în lipsa unui timp adecvat relația dintre părinte și copil să nu se poată dezvolta suficient, conform cu interesul superior al copilului de a-și cunoaște și iubi ambii părinți și cu dorința părintelui de a participa efectiv la creșterea și educarea copilului.
În ceea ce privește susținerile pârâtei referitoare la neglijența tatălui - relevate fiind în acest sens acele două împrejurări în care minora a fost mușcată de câine și și-a rupt piciorul, cu privire la acest aspect curtea constată că aceste evenimente care au implicat-o pe minoră se puteau produce în orice moment, și în perioada în care minora se afla împreună cu mama, întrucât în activitățile pe care le desfășoară un copil, astfel de incidente sunt posibile.
Pârâtului îi este într-adevăr, imputabil faptul că în urma acestor incidente nu a dus copilul de urgență la medic, însă o eventuală restrângere a intervalului de timp petrecut cu copiii nu este soluția de rezolvare a neglijenței sale. Ține de responsabilitatea sa de adult și părinte ca în astfel de situații să adopte o atitudine conștientă și responsabilă față de sănătatea copiilor săi.
Derularea unor astfel de evenimente nu sunt susceptibile de a restrânge legăturile dintre pârât și copii, sub o limită rezonabilă, cum este, în opinia curții, cea stabilită de instanțele de fond, conformă cu interesele copiilor.
În ceea ce privește situația expusă de recurentă cu privire la celălalt copil - minorul a făcut o criză de astm și tatăl a manifestat apatie și dezinteres total, situația fiind gestionată de către minoră -curtea apreciază că asigurarea permanentă a tratamentului afecțiunii de care suferă G. A. poate fi făcută prin colaborarea dintre părinți, care, chiar dacă în urma divorțului au pus capăt relației lor personale, de soți, trebuie să păstreze în continuare relația ca părinți ai celor doi copii.
Pârâta a arătat că în situația minorului suferind de astm, intimatul nu avea medicamentul specific nici pregătit și nici măcar existent în casa lui. În condițiile în care minorul este încredințat pârâtei spre creștere și educare, aceasta este cea care în mod curent se preocupă de problema medicală a copilului, ținând legătura cu medicul specialist, pediatru, de familie. În aceste condiții, curtea apreciază că este în grija ei ca la fiecare plecare a copilului la tatăl său să îi dea medicamentele care constituie tratamentul afecțiunii de care suferă copilul, sau să îi înmâneze reclamantului întreaga schemă de tratament pe care o urmează copilul, precum și rețetele medicale, în ipoteza în care eliberarea unora dintre medicamente necesită prescripție medicală.
Reclamantul, în calitate de părinte, trebuie să își asume acest rol, cu maximă responsabilitate, astfel încât în perioada în care copiii sunt efectiv în grija sa, în ipoteza în care se naște o situație neprevăzută referitoare la unul dintre copii, în care nu știe cum să acționeze, să apeleze la sprijinul pârâtei, sau la un ajutor de specialitate, în funcție de specificul problemei ( concret, în toate cele trei situații evocate de pârâtă ca model de neglijență din partea reclamantului: minora mușcată de câine și cu piciorul rupt și minorul în criză de astm, reclamantul trebuia și putea să apeleze la servicii medicale de specialitate).
În concluzie, curtea apreciază că programul stabilit de către instanțele de fond pentru păstrarea legăturii dintre reclamant și cei doi copii este în concordanță cu interesul superior al copiilor, iar motivele de recurs invocate de pârâtă nu sunt fondate, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE M. IVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta P. A. împotriva deciziei civile nr. 265/A din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
T. D. A. -T. N. M. C. V.
GREFIER
M. L. -T.
Red. MV dact. GC 2 ex/_
Jud. apel: A. S. Seleșiu, O. R. Ghișoiu
| ← Decizia civilă nr. 368/2013. Stabilire program vizitare minor | Decizia civilă nr. 301/2013. Stabilire program vizitare minor → |
|---|
