Decizia civilă nr. 508/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 508/A/2013
Ședința publică de la_ Completul compus din: Președinte O. R. G. Judecător M. O. -S. Grefier C. -G. H.
Pe rol este pronunțarea deciziei în cauza de minori și familie privind pe apelant A. N. și pe intimat M. A., autoritate tutelară C. LOCAL AL
M. C. -N., intervenient A. N., intervenient în nume propriu A. G.
, având ca obiect apelul declarat împotriva Sentinței civile nr. 3853/_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, dosar având ca obiect exercitarea autorității părintești.
Dezbaterile au avut loc la data de_ și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din decizia ce se va pronunța.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând, reține că prin Sentința civilă nr. 3853/_,
pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N. ,
a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta M. A., în contradictoriu cu pârâtul A. N. .
A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul A. N.
.
A fost admisă cererea de intervenție în interes propriu precizată formulată
de intervenienții A. N. și A. G. și în consecință:
A fost încredințată minora A. Sara E., născută la data de_, spre creștere și educare în favoarea reclamantei M. A. .
A fost obligat pârâtul A. N. la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei A. Sara E. în cota legală, respectiv cota de ¼-a parte din venitul minim pe economie, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv_ până la data nașterii minorului A. A. Munoz în_, iar apoi în cotă de 1/6-a parte din venitul minim pe economie, până la majoratul minorei, și în continuare până la terminarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani.
A fost obligată reclamanta să permită intervenienților A. N. și A. G.
, în calitate de bunici paterni, să aibă legături personale cu minora A. Sara E. născută la 12 septembrie 2004, prin luarea minorei de la domiciliul reclamantei, după un program prestabilit, respectiv două week-enduri pe lună, câte trei ore în fiecare dintre acestea, în timpul programului alocat și tatălui minorei, A. N., după un program convenit de reclamantă cu intervenienții.
A fost obligată reclamanta să permită pârâtului A. N. să aibă legături personale cu minora A. Sara E. născută la 12 septembrie 2004, prin luarea minorei de la domiciliul reclamantei, după un program prestabilit, astfel:
respectiv două week-enduri pe lună, câte trei ore în fiecare dintre acestea, în timpul programului alocat și intervenienților (bunicilor), după un program convenit de părți, când va fi în țară.
în vacanța de vară, când pârâtul va veni în țară, să petreacă două săptămâni cu minora, după ce în prealabil va participa împreună cu minora la un curs de instruire la Centrul Medical "C. Șerban" de la Buziaș, respectiv o săptămână din vacanța de iarnă, când pârâtul va veni în țară, după ce în prealabil va participa împreună cu minora la un curs de instruire la Centrul Medical "C. Șerban" de la Buziaș, în perioada din vacanțe convenită de părți în prealabil.
a doua zi de Paște, a doua zi de Crăciun, a doua zi de Sf. N., să petreacă trei ore cu minora, prin luarea de la domiciliul reclamantei, atunci când pârâtul va fi în țară, după un program convenit de părți în prealabil.
în 13 septembrie a fiecărui an, a doua zi după ziua de naștere a minorei, să petreacă trei ore cu minora, atunci când pârâtul va fi în țară.
A fost obligată reclamanta să transmită informații pârâtului referitoare la minora A. Sara E., inclusiv fotografii, evaluări medicale și școlare.
A fost respinsă în rest cererea reconvențională.
A fost obligat pârâtul A. N. la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Au fost compensate în rest cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Din probatoriul administrat în cauză coroborat cu recunoașterile părților a rezultat faptul că reclamanta M. A. a avut cu pârâtul A. N. o relație extraconjugală din care a rezultat un copil, A. Sara E., născută la data de 12 septembrie 2004. Astfel cum au susținut părțile, minora s-a născut în Spania, acolo unde a locuit o vreme împreună întreaga familie.
Ulterior, datorită neînțelegerilor intervenite între reclamantă și pârât, reclamanta M. A. s-a întors în România împreună cu minora A. Sara E., preluând îngrijirea permanentă și exclusivă a acesteia.
Un prim aspect care trebuia lămurit în prezenta cauză a fost dispoziția legală aplicabilă cererilor formulate în dosar, pornind de la faptul că acțiunea principală a fost introdusă anterior datei de 01 octombrie 2011, data intrării în vigoare a Noului Cod Civil, pe de o parte iar pe de altă parte împrejurarea că pârâtul A. N. și-a precizat cererea reconvențională întemeind-o în drept pe dispozițiile Noului cod civil și solicitând în consecință a se dispune cu privire la exercitarea autorității părintești comune asupra minorului.
Astfel, instanța a apreciat că, fata de prevederile art. 223 din Legea nr. 71/2011, procesele si cererile aflate pe rol la data intrării in vigoare a noului Cod civil se soluționează conform dispozițiilor legale, materiale si procedurale in vigoare la data la care au fost pornite procesele sau formulate cererile, cu excepția cazului in care Legea nr. 71/2011 cuprinde dispoziții tranzitorii care prevad altfel.
Or, Legea nr. 71/2011 nu cuprinde dispoziții speciale derogatorii de la acest principiu, iar prevederile art. 6 alin. (6) din noul Cod civil trebuie coroborate cu dispozițiile tranzitorii din Legea nr. 71/2011, care prevăd expres situația in care legea noua este de imediata aplicare, respectiv consacra aplicabilitatea legii in vigoare la data sesizării instanței pentru acele situații care nu se încadrează in normele de excepție.
De asemenea, art. 6 alin. (6) din noul Cod civil nu trebuie interpretat automat in sensul ca ar reglementa aplicarea imediata a legii noi, ci doar ca instituie principiul aplicării legii noi efectelor viitoare (consecințelor) ale unor situații născute anterior intrării in vigoare a acesteia, expres si limitativ enuntate (derivate din starea si capacitatea persoanelor, din casatorie, filiație, adopție si
obligația legala de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, si din raporturile de vecinatate), daca situațiile exista si dupa intrarea in vigoare a legii noi.
Pe cale de consecinta, instanța a apreciat ca, in sensul art. 6 alin. (6) din noul Cod civil, legea noua se aplica, in lipsa unor dispoziții legale care sa prevadă expres aplicarea legii noi, asa cum sunt normele din art. 40 si 42 din Legea nr. 71/2011, numai cererilor formulate dupa intrarea in vigoare, chiar daca privesc efecte viitoare ale unor situatii nascute anterior datei de 1 octombrie 2011.
Astfel fiind, instanța a dispus cu privire la încredințarea minorei și stabilirea relațiilor personale cu părintele căruia nu-i va fi încredințată, precum și asupra relațiilor cu bunicii paterni, conform dispozițiilor legale în vigoare la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, respectiv Codul familiei.
În prezenta speță, un fapt necontestat de părți și dovedit de înscrisurile medicale anexate cauzei, însă de o relevanță vădită în stabilirea relațiilor personale pe care minora urmează să le aibă atât cu părinții, cât și cu bunicii paterni, este împrejurarea că minora A. Sara E. are o stare de sănătate precară, fiind diagnosticată cu diabet zaharat tip I, tiroidita autoimuna cu eutiroidie, hipermetrofie forte și strabism operat.
Or, din această perspectivă, doar reclamanta M. A., mama minorei, a dovedit - relevantă în acest sens fiind pregătirea profesională și personală acumulată de reclamantă, ca o necesitate curentă în raport de starea sănătății minorei, rezultată fără echivoc din înscrisurile anexate coroborate cu declarația martorilor: Antonescu
I. și Foaltin Ștefan, că a acumulat cunoștințe suficiente pentru a oferi minorei un climat de siguranță și responsabilitate în îngrijirea și supravegherea corectă a stării sănătății acesteia, aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta este absolventă de studii medii, fiind asistent medical la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii.
Astfel, instanța a apreciat că în situația în care se pune problema stabilirii locuinței minorului trebuie să se aibă în vedere condițiile care în ansamblu determină stabilirea locuinței minorului unuia dintre părinți și care își găsește justificarea și poate fi luată numai atunci când se stabilește că interesele minorului o cer, adică numai când părintele în a cărui îngrijire se află nu-i mai poate a sigura condițiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare.
La stabilirea locuinței copiilor trebuie să se țină seama de interesul lor, care urmează a se determina prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere, cum sunt vârsta minorului, conduita morală a fiecărui părinte, gradul de atașament față de copil, situația lor materială, posibilitățile concrete de a se ocupa efectiv de minor, precum și afecțiunea manifestată de acesta față de unul sau altul dintre părinți.
Aceste împrejurări, fără a fi determinante prin ele însele, sunt lăsate la aprecierea instanței pentru a conchide, în raport cu ansamblul criteriilor respective, morale și materiale, care dintre părinți poate oferi condiții mai bune pentru creșterea și educarea copilului.
Potrivit noilor reglementări cuprinse în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului în art.2 din lege se menționează că orice reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.
Astfel, potrivit legii, copilul are dreptul să crească alături de părinții săi, ambii părinți fiind responsabili pentru creșterea și educarea copiilor lor.
În măsura în care însă există neînțelegeri între părinți, instanța judecătorească trebuie să se pronunțe cu privire la exercitarea acestor drepturi și îndeplinirea obligațiilor părintești, considerându-se necesară măsura în primul rând în interesul superior al minorului.
În consecință, interesul superior al copilului în accepțiunea Legii nr. 272/2004 și care se regăsește în egală măsură în Codul Civil se circumscrie
dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală la un echilibru socio- afectiv, la viața de familie drept afirmat și prin art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Așa fiind, în această analiză, acolo unde interesele părinților sunt în conflict, drepturile și interesele prioritare ale copilului trebuie să fie promovate de disp. art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, drepturi de care trebuie să beneficieze nu doar părinții, ci și copilul.
În consecință, așa cum a rezultat din referatul întocmit de către Autoritatea Tutelară de la domiciliul reclamantei și în raport de probele administrate în cauză, respectiv în raport de răspunsurile pârâtului și ale intervenienților la interogatoriul propus de reclamantă și declarațiile martorilor audiați, și nu în ultimul rând de acordul părinților și actele medicale anexate, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 42 și urm. din Codul familie a admis ca întemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta M. A. și în consecință a încredințat pe minora A. Sara E., născută la data de_, spre creștere și educare în favoarea sa.
În ceea ce privește pensia de întreținere la care urmează să fie obligat pârâtul A. N. în temeiul dispozițiile art. 86 și urm. C. fam., instanța a reținut cu privire la acest aspect că, între cei doi părinți nu s-a ajuns la o înțelegere. Astfel, reclamanta dorește stabilirea pensiei sub forma unei pensii lunare, având în vedere nevoile speciale ale minorei, iar tatăl dorește îndeplinirea acestor obligații părintești în natură.
Potrivit art. 93 din Codul familiei: ’’Obligatia de intretinere se executa in natura sau prin plata unei pensii in bani. Instanta judecatoreasca va stabili felul si modalitatile executarii, tinand seama de imprejurari.’’
Or, în speță, instanța și-a format convingerea fermă, din probatoriul administrat, coroborat cu nevoile speciale ale minorei - nevoi apreciate în mod obiectiv și curent doar de către părintele care locuiește efectiv cu minorul și care se află în permanență în preajma sa - că obligația de întreținere a tatălui va fi exercitata in interesul minorului doar în modalitatea unei pensii de întreținere în cuantum bănesc lunar, stabilită în procentul legal prevăzut, pensie pe care mama o va administra, așa cum s-a arătat, în raport de nevoile speciale ale acestui minor, cu o stare de sănătate precară.
În consecință, pentru considerentele de mai sus, instanța a admis doar în parte ca întemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtul A. N. .
Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 86 și urm. C. Fam. și având în vedere împrejurarea că pârâtul nu are un loc de muncă stabil și că în prezent mai are în întreținere un minor, a obligat pârâtul A. N. la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei A. Sara E. în cota legală, respectiv cota de ¼-a parte din venitul minim pe economie, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv_ până la data nașterii minorului A. A. Munoz în_, iar apoi în cotă de 1/6-a parte din venitul minim pe economie, până la majoratul minorei, și în continuare până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani.
Pe de altă parte, de necontestat este și faptul că minora, pentru o dezvoltare armonioasă, este necesar a păstra legături reale personale atât cu tatăl, pârâtul A.
, cât și cu bunicii paterni, intervenienții: A. N. și G. .
În acest sens art. 14 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului prevede că orice copil are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane fața de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Acest drept al copilului de a avea legături personale și cu alte persoane decât părinții este descris de altfel și în art. 5 din Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii de la Strasbourg,
ratificată prin Legea 87/2007, iar în art. 2 lit. d. fiind definită expresia "legături de familie"se arată că acestea semnifică: "relații strânse, precum cele existente între un copil și bunicii săi, care decurg de drept sau dintr-o relație de familie de fapt". Modalitatea în care se realizează aceste legături personale este descrisă de art. 15 din Legea 272/2004 și respectiv art. 2 lit. a din Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii de la Strasbourg, ratificată prin Legea 87 din 2007 și presupune vizite și întâlniri, găzduire, schimb de informații cu privire la minor.
Din această perspectivă, la termenul de judecată din data de_ între reclamanta M. A. pe de o parte și pârâtul A. N. și intervenienții A. N. și G. s-a ajuns la o înțelegere - sens în care părțile și-au precizat cererilor lor, prin care s-au ținut seama de starea sănătății speciale a minorei A. Sara, care se află în siguranță, din această perspectivă a stării sănătății sale, doar în aproprierea mamei.
Astfel, având în vedere această înțelegere și în temeiul dispozițiilor art. 101
fam. a obligat reclamanta să permită intervenienților A. N. și A. G., în calitate de bunici paterni, să aibă legături personale cu minora A. Sara E. născută la 12 septembrie 2004, prin luarea minorei de la domiciliul reclamantei, după un program prestabilit, respectiv două week-enduri pe lună, câte trei ore în fiecare dintre acestea, în timpul programului alocat și tatălui minorei, A. N., după un program convenit de reclamantă cu intervenienții.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor legale anterior reținute și pentru asigurarea unei relații reale personale a minorei cu tatăl său, a obligat reclamanta să permită pârâtului A. N. să aibă legături personale cu minora A. Sara E. născută la 12 septembrie 2004, prin luarea minorei de la domiciliul reclamantei, după un program prestabilit, astfel:
respectiv două week-enduri pe lună, câte trei ore în fiecare dintre acestea, în timpul programului alocat și intervenienților (bunicilor), după un program convenit de părți, când va fi în țară.
în vacanța de vară, când pârâtul va veni în țară, să petreacă două săptămâni cu minora, după ce în prealabil va participa împreună cu minora la un curs de instruire la Centrul Medical "C. Șerban" de la Buziaș, respectiv o săptămână din vacanța de iarnă, când pârâtul va veni în țară, după ce în prealabil va participa împreună cu minora la un curs de instruire la Centrul Medical "C. Șerban" de la Buziaș, în perioada din vacanțe convenită de părți în prealabil.
a doua zi de Paște, a doua zi de Crăciun, a doua zi de Sf. N., să petreacă trei ore cu minora, prin luarea de la domiciliul reclamantei, atunci când pârâtul va fi în țară, după un program convenit de părți în prealabil.
în 13 septembrie a fiecărui an, a doua zi după ziua de naștere a minorei, să petreacă trei ore cu minora, atunci când pârâtul va fi în țară.
De asemenea, având în vedere relația tensionată și rece dintre cei doi părinți, manifestată printr-o vădită lipsă de colaborare, a obligat reclamanta să transmită informații pârâtului referitoare la minora A. Sara E., inclusiv fotografii, evaluări medicale și școlare.
Având în vedere considerentele reținute, instanța a respins în rest cererea reconvențională.
În temeiul art. 274 C.pr.civilă, a obligat pârâtul A. N. la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 275 C. pr. civilă a compensat în rest cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul reclamant reconvențional A. N.
, prin care a solicitat a se constata că sentința apelată este nelegală și netemeinică cu privire la modalitatea de exercitare a autorității părintești, la domiciliul minorei, modalitatea de plată a pensiei de întreținere, la
modalitatea de suportare a cheltuielilor de judecată și, pe cale de consecință, admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul dispunerii exercitării în comun a autorității părintești asupra minorei A. Sara E., de către ambii părinți și stabilirea domiciliului minorei la domiciliul real al mamei în municipiul C. -N., strada B. nr. 57-63, ap.19, județul C., plata pensiei de întreținere în natură, așa cum prevede regula din dispozițiile art. 530 Noul Cod civil, scutirea de la plata cheltuielilor de judecată, cu cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial, în cazul în care intimata reclamantă se va opune admiterii prezentului apel.
În motivare
a arătat că judecătorul fondului în mod greșit a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile legale în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată de către intimata reclamantă M. A., adică dispozițiile Codului civil, întemeindu-și raționamentul juridic pe dispozițiile art. 6 alin. 6 din Noul Cod civil și pe ale art. 223 din Legea nr. 71/2011. Această problemă a fost tranșată la data de_ când în M.O. partea I nr. 226 a fost publicată Decizia nr. 4/_ privind recursul în interesul legii ce a făcut obiectul dosarului nr. 1/2013, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință s-a decis că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 223 raportat la art. 39 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil stabilește că prevederile art. 396 -404 din Codul civil, referitoare la efectele divorțului cu privire la raporturile dintre părinți și copiii lor minori sunt aplicabile și cererilor de divorț formulate înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil și aflate pe rolul instanțelor de judecată în căile de atac.
Prin urmare, cu atât mai mult aceste dispoziții se aplică cererilor aflate în stare de judecată pe rolul instanței de fond.
În privința exercitării autorității părintești, solicită ca aceasta să se facă de către ambii părinți, fiind în interesul minorei ca aceasta să se realizeze în această modalitate. Păstrarea autorității părintești exercitate în mod unic doar de către mamă, așa cum a solicitat intimata reclamantă pârâtă reconvențională și cum a dispus judecătorul fondului este împotriva interesului superior al minorei, așa cum este reliefat de către Noul Cod civil, de către Legea nr. 272/2004 dar și de numeroasele studii ale științelor sociale care arată beneficiul incontestabil pe care copiii îl au ca urmare a implementării custodiei comune în familiile ce trec prin experiența separării.
Menținerea unei prevederi de încredințare a copiilor doar către mamă ar reprezenta o diferență gravă de tratament între el și toți ceilalți părinți care divorțează în condițiile Noului Cod civil, cu atât mai mut cu cât, atât vechea, cât și noua legislație prevăd faptul că, în materia relațiilor intre părinți și copii, o hotărâre nu este niciodată definitivă, putând fi supusă revizuirii, atunci când condițiile sub care hotărârea a fost dată s-au schimbat. Tot Noul Cod civil are un articol special care menționează imperativ posibilitatea restabilirii autorității părintești pentru părinții cărora le-a fost retrasă această autoritate.
Un motiv subsidiar al exercitării acestei autorități în comun este legat și de faptul că în perioada care s-a scurs de la momentul în care mama a decis unilateral schimbarea locuinței minorei, în anul 2008 și până în prezent, aceasta a înțeles să boicoteze constant legăturile personale dintre el și minoră, prin luarea unor decizii unilaterale privitoare la creșterea și educarea minorei și prin refuzul de a-i transmite informațiile legate de activitatea educativă a minorei sau problemele ei de sănătate.
În conformitate cu prevederile actualului Cod civil, consideră că minora este îndreptățită să aibă parte în viața ei de prezența activă a ambilor părinți, obligați să dea, în solidar, creștere și educare minorului, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională, conform art. 499 Cod civil, în familia lor neputând fi invocate condiții excepționale care să sugereze
nevoia de a limita autoritatea părintească către un singur părinte, în condițiile art. 398 Noul Cod civil.
Autoritatea exclusivă se poate dispune doar atunci când unul dintre părinți nu poate să-și asume responsabilitatea părintească - art.507 Cod civil, care vizează situațiile în care celălalt părinte se află în neputință de a-și exprima voința, nu ca sancțiune împotriva părintelui care nu se implică suficient sau nu se implică deloc în creșterea copilului, ci ca efect al imposibilității acestuia de a-și manifesta voința, textul de lege enumerând exemplificativ astfel de situații, respectiv decesul părintelui, punerea sub interdicție, decăderea din drepturile părintești.
Pe de altă parte, distanța în km nu poate fi un criteriu obiectiv în a încredința exercitarea autorității părintești doar reclamantei.
Reclamanta nu a muncit pe perioada cât a locuit în Spania cu el și nici o perioadă îndelungată după ce s-a întors în țară. Afirmația potrivit căreia reclamanta ar fi fost singura care s-a ocupat de creșterea copilului, pe timpul cât a locuit în Spania și în România sunt lipsite de orice suport legitim. Inițiativa de a se întoarce în țară a aparținut reclamantei, luând această decizie în mod unilateral, notificându-l că ea nu se poate adapta în Spania, fără să conteze ce se va întâmpla cu copilul lor. Nu a interesat-o nici faptul că minora începuse un ciclu școlar în Spania, că a urmat trei luni în clasa I, în luna decembrie 2010 preferând să părăsească Spania împreună cu minora și să se întoarcă în țară și numai în toamna anului 2011 a reînscris-o la școală în România.
Exercitarea autorității părintești revine ambilor părinți și după divorț, numai cu titlu excepțional, dacă există motive grave de impunitate în sarcina vreunui părinte, care să ducă la concluzia că interesul acestuia reclamă exercitarea autorității doar de către unul dintre părinți, se dispune în acest sens.
Or, din probele administrate - interogatorii, declarații testimoniale, rezultă că în privința minorei și tatăl s-a implicat în creșterea și educarea acesteia. Ca atare, din punctul său de vedere, în acord cu interesul minorei, instanța trebuia să țină cont de noile dispoziții și să dispună în baza acestora, cu atât mai mult cu cât aceste dispoziții ale instanței se aplică pentru următorii 11 ani din viața unui copil.
În privința locuinței minorei, nici un moment nu s-a opus faptic ca aceasta să locuiască cu mama sa, dar în mod cu totul superficial judecătorul fondului, neanalizând atent probele administrate, a stabilit domiciliul minorei în altă parte decât la domiciliul real al mamei.
La data efectuării anchetei sociale, domiciliul era tot pe strada B. doar că la nr. 57-63, ap. 19 unde mama locuiește cu prietenul său, martorul din prezentul litigiu și nu pe strada B. nr. 64, bloc D 15, ap. 40, județul C. .
Cât privește dreptul său la vizitarea fiicei sale, aceasta a fost stabilită potrivit înțelegerii lor, ceea ce denotă că s-au înțeles spre binele fiicei lor care va fi această modalitate.
De la pronunțarea sentinței atacate, februarie 2013, de când intimata a aflat de soluția încredințării minorei spre creștere și educare acesteia, situația faptică s- a deteriorat în sensul că accesul său la minoră nu îi mai este permis, aceasta nu îi răspunde la telefon, refuzând în mod arbitrar să păstreze legătura cu fiica lor.
În concluzie, este un tată responsabil, preocupat de creșterea și educarea copilului său, copilul fiind punctul comun în care întotdeauna s-au străduit să lase probleme lor deoparte și să decidă în interesul minorei.
În cauză nu s-a administrat nici o probă din care să rezulte incidența art. 398 Cod civil, iar raportat la susținerile intimatei reclamante, instanța, dar fiind interesul minorei cu privire la care era obligată să vegheze, constatând că nu s-a demonstrat în cauză vreun motiv întemeiat pentru care tatăl să nu își exercite autoritatea, să dispună exercitarea în comun a autorității părintești, în baza art. 397 Cod civil, întrucât conform art. 503 Cod civil "părinții exercită împreună și în mod legal autoritatea părintească";.
În privința pensiei de întreținere la care a fost obligat, aceasta nu a fost corect stabilită de instanță, întrucât a dispus plata pensiei de întreținere în cuantum bănesc, într-o cotă de ¼ parte din venitul minim pe economie de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv_, până la data nașterii fiului lor, A. A. Munoz, în_, iar apoi într-o cotă de 1/6 parte din venitul minim pe economie până la majoratul minorei și în continuare până la finalizarea studiilor acesteia, pensie pe care o va administra intimata reclamantă M. A., apreciind că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 93 Codul familiei, deși art. 6 alin. 6 din Noul Cod civil și dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 sunt foarte clare în sensul că dispozițiile Noului Cod civil sunt de imediată aplicare, acest aspect nefiind contestat de altfel de nici de către apărătorul intimatei, care și în concluziile scrise s-a raportat la dispozițiile legale din Noul Cod civil.
În cauză, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că exclusiv din declarațiile martorilor propuși de către intimata reclamantă reiese faptul că a contribuit la întreținerea fiicei lor cu sume de bani și pachete pe care le trimitea în țară, al căror cuantum chiar depășesc cotele legale de întreținere la care a fost obligat prin hotărârea atacată.
Regula instituită de Noul Cod civil este ca întreținerea se prestează în natură, ca regulă generală și doar în subsidiar aceasta se cuantifică în bani - art. 402 coroborat cu art. 530 Noul Cod civil.
Cu privire la modalitatea de executare a obligației de întreținere, apelantul arată că baza legală pentru ca instanța să stabilească modalitatea de plată a pensiei de întreținere în natură este dată de art. 530 Noul Cod civil, care stabilește preferința legiuitorului de a acorda părinților posibilitatea de a se achita de obligația de întreținere în natură, preferință care există de altfel și în Codul familiei, dar pe care jurisprudența anterioară o ignoră complet.
Cu privire la dispoziția de obligare la suportarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.300 lei, în favoarea intimatei reclamante, solicită, în principal, să se constate că este nelegală și schimbarea hotărârii în sensul exonerării sale de a plăti această sumă și, în subsidiar, în raport de dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, solicită să se procedeze la micșorarea acestora, urmând a observa că acest cuantum total de 2.700 lei onorariu de avocat solicitate de intimata reclamantă este excesiv de mare.
Apreciază că just ar fi ca dispoziția de compensare a cheltuielilor de judecată să se facă prin raportare la acest ultim cuantum de 1.600 lei, cheltuieli de judecată cu ultimul avocat ales, domnul Iuga A., în condițiile în care cheltuielile de judecată ale sale cu avocatul său au fost în cuantum total de 1.400 lei.
În situație în care intimata reclamantă se va opune admiterii apelului, solicită obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și următoarele, raportat la dispozițiile art. 619 Cod procedură civilă, textele legale invocate în cuprinsul motivelor de apel - art. 396 Cod civil, art. 397 Cod civil și următoarele, art. 503 Cod civil, art. 505 Cod civil, art. 530 Cod civil, art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, art. 276 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată și cererea de aderare la apelul formulat de apelantul pârât, reclamanta M. A.
(f. 62-75), a solicitat, în principal, respingerea în totalitate a apelului ca nefondat cu privire la solicitarea de exercitare în comun a autorității părintești asupra minorei de către ambii părinți, exercitarea în natură a obligației de întreținere în favoarea minorei și scutirea sau reducerea cheltuielilor de judecată la 1.300 lei la care a fost obligat apelantul și ca inadmisibil, cu privire la stabilirea domiciliului minorei la domiciliul real al mamei, cu consecința menținerii în totalitate a dispozițiilor sentinței atacate, ca temeinică și legală, respectiv admiterea în totalitate a acțiunii civile și admiterea în parte a cererii reconvenționale formulată de apelantul pârât reclamant reconvențional. În subsidiar, în condițiile în care se va considera că se aplică dispozițiile Noului Cod
civil, în temeiul art. 293 Cod procedură civilă solicită admiterea cererii de aderare la apel, schimbarea în parte a sentinței civile atacate, în ceea ce privește dispoziția privitoare la încredințarea minorei spre creștere și educare reclamantei, în sensul înlăturării acestei dispoziții și să se dispună ca autoritatea părintească cu privire la minoră să se exercite în mod exclusiv de către intimata reclamantă, în baza art. 505 raportat la art. 398 Noul Cod civil, pentru motive întemeiate și având în vedere interesul superior al minorei.
În aceste condiții, cu privire la apelul principal formulat de către apelantul pârât, solicită admiterea în parte a apelului principal doar cu privire la aplicarea Noului Cod civil, schimbarea în parte a hotărârii în ceea ce privește dispoziția privitoare la încredințarea minorei spre creștere și educare reclamantei, în sensul înlăturării acestei dispoziții; respingerea apelului principal cu privire la exercitarea în comun a autorității părintești, stabilirea domiciliului minorei la domiciliul real al mamei, executarea în natură a obligației de întreținere și scutirea sau reducerea cheltuielilor de judecată de 1.300 lei la care a fost obligat reclamantul, cu consecința menținerii dispozițiilor sentinței de admitere în totalitate a acțiunii subsemnate și în parte a cererii reconvenționale.
Solicită obligarea apelantului pârât reclamant reconvențional la plata cheltuielilor de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial de 1.450 lei pentru redactarea și susținerea întâmpinării în apel, redactare și susținere cerere de aderare la apelul formulat de A. N. .
În motivare
a învederat că, în ceea ce privește solicitarea principală cu privire la legea aplicabilă prezentei cauze, Judecătoria Cluj-Napoca a considerat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului familiei, iar nu dispozițiile vechiului Cod civil, cum a arătat în mod greșit apelantul în motivele de apel.
Judecătoria Cluj-Napoca a reținut în mod legal că în cauză este aplicabil Codul familiei, raportat la dispozițiile art. 223 din Legea nr. 71/2011.
În prezenta cauză cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională au fost pornite sub imperiul Codului familiei, iar în lipsa unor dispoziții derogatorii cuprinse în Legea nr. 71/2011 se aplică Codul familiei și în aceste condiții, se impune respingerea apelului ca nefondat cu privire la admiterea cererii reconvenționale de exercitare în comun a autorității părintești, având în vedere inadmisibilitatea cererii de exercitare în comun, deoarece nu se aplică dispozițiile Noului Cod civil.
Cu privire la apelul declarat în legătură cu modalitatea de executare în natură a obligației de întreținere și scutirea sau reducerea cheltuielilor de judecată la care apelantul a fost obligat, solicită respingerea lui ca nefondat, având în vedere faptul că soluția instanței de judecată este temeinică și legală.
Corespunde realității că locuiește efectiv cu minora în prezent pe strada B. nr. 57-63, ap. 19 C. -N., dar domiciliul legal al său este tot în C. -N., strada
B. nr. 64, bloc D 15, ap. 40, județul C. .
Apelantul a fost de acord ca domiciliul minorei să fie stabilit la domiciliul ei, așa cum rezultă din cuprinsul întâmpinării și cererii reconvenționale, iar acest motiv de apel reprezintă eventual o cerere de îndreptare a erorii materiale cu privire la domiciliul ei, care nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului și, în consecință, solicită respingerea apelului ca inadmisibil cu privire la acest motiv formulat, atât în cazul solicitării principale, cât și în cazul solicitării subsidiare.
În subsidiar, solicită admiterea cererii de aderare la apel și admiterea în parte a apelului principal doar cu privire la aplicarea Noului Cod civil și să se dispună schimbarea în parte a sentinței atacate, sens în care să se dispună înlăturarea dispoziției privind încredințarea minorei spre creștere și educare subsemnatei și exercitarea autorității părintești cu privire la minoră, în mod exclusiv de către subsemnata. Respingerea apelului principal cu privire la exercitarea în comun a autorității părintești, stabilirea domiciliului minorei la domiciliul real al mamei, executarea în natură a obligației de întreținere și scutirea
sau reducerea cheltuielilor de judecată de 1.300 lei la care a fost obligat apelantul, cu consecința menținerii dispozițiilor sentinței atacate de admitere în totalitate a acțiunii și în parte a cererii reconvenționale.
În primul rând, autoritatea părintească nu se poate exercita în comun cu apelantul care locuiește la 3.000 km distanță în Spania și care nu a mai venit în țară din luna Decembrie 2010. Apelantul nu cunoaște aproape nimic despre boala gravă a fiicei lui, diabetul zaharat de tip 1 și nici alimentația sau tratamentele pentru o asemenea boală sau riscurile glicemiei crescute sau scăzute. De când a venit în țară cu fiica sa în 2008, nu a participat la luarea deciziilor privind copilul sau bunurile lui, deoarece de la distanță de 3.000 km acest lucru este imposibil de realizat, în condițiile în care apelantul nu păstrează contactul cu fiica sa și cu nevoile deosebite ale acesteia, ea fiind cea care s-a ocupat de creșterea copilului și în Spania și cu atât mai mult de când a venit în România, deci de cinci ani. De asemenea, a fost singură în momentul în care a aflat de boala incurabilă, anunțându-l imediat pe apelant, în data de 30 Ianuarie 2010 despre boala fiicei lor și i-a solicitat să vină acasă, deoarece treceau prin momente dificile, dar acesta i-a răspuns că nu poate în acel moment să vină în țară. Apelantul este mereu tensionat la fiecare convorbire pe care o au.
Al doilea motiv temeinic pentru exercitarea autorității părintești doar de către ea îl constituie necesitatea unei procuri notariale date de către apelant pentru ca fiica lor să poată părăsi România, apelantul manifestându-și din plin modul discreționar de a hotărî cu privire la plecarea copilului în străinătate în luna Martie 2011, când a refutat să își dea acordul cu privire la plecarea din țară, așa cum rezultă din Încheierea de certificare nr. 1268/_ a B.N.P. Fornade T. M. și din răspunsul la notificare expediat subsemnatei.
În al doilea, rând apelantul locuiește în Spania, iar conform propriilor sale declarații, starea lui materială nu este bună, deoarece nu are un loc de muncă, astfel încât ar putea să nu-i trimită procură chiar dacă ar dori, din lipsa mijloacelor financiare. În prezent, apelantul mai are în întreținere un copil minor.
În al treilea rând, plecarea din țară poate surveni de urgență, pentru un tratament de urgență care nu se mai găsește în România.
Astfel, nevoile minorei necesită în acest moment ca subsemnata să fie unica persoană care se ocupă de creșterea și educarea ei. Apelantul nu și-a mai îndeplinit obligația de întreținere de un an și jumătate, nu a făcut dovada executării de bună voie, în natură a obligației de întreținere, pentru asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională.
Cu privire la exonerarea apelului de la plata cheltuielilor, apelantul nu și-a motivat în fapt sau în drept această solicitare, iar cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată prin raportare doar la onorariul avocațial pentru avocat A. Iuga, în condițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, modalitatea de compensare a cheltuielilor de judecată stabilită de instanța de judecată este temeinică și legală și respectă art. 274 și art. 276 Cod procedură civilă.
În aceste condiții, onorariile achitate au fost corespunzătoare muncii prestate de fiecare avocat în parte și constituite cheltuieli de judecată.
Apreciază că soluția instanței de fond este legală și temeinică, sens în care solicită respingerea apelului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118, art. 119, art. 242 alin. 2, art. 274, art. 276, art. 281, art. 2812, art. 2812a, art. 282-298 Cod procedură civilă,
art. 42, art. 43, art. 65, art. 86, art. 93, art. 97, art. 100, art. 101 Codul familiei,
art. 223 din Legea nr. 71/2011, art. 6, art. 397, art. 398, art. 483, art. 503, art.
505, art. 530 Noul Cod civil, art. 6, art. 31, art. 43, art. 44, art. 46, art. 49 din Legea nr. 272/2004, RIL IV/2013.
Analizând apelul formulat de pârât și cererea de aderare la apel formulată de reclamantă, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul reține următoarele:
Susținerile apelantului privind aplicarea dispozițiilor Noului Cod civil în cauză sunt întemeiate. Astfel, se constată că deși cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de_, iar cererea reconvențională a fost depusă la data de_, anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, ulterior pârâtul a formulat precizare a cererii reconvenționale, înregistrată la data de_ și întemeiată pe prevederile Noului Cod civil, ce intrase în vigoare la data de_ .
Conform practicii judiciare și a celor reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia de recurs în interesul legii nr. 4/2013, în astfel de cazuri sunt aplicabile prevederile Noului Cod civil.
Așadar, instanța va analiza cererea pârâtului de exercitare a autorității părintești în comun deodată cu cererea formulată de reclamantă privind exercitarea exclusivă a autorității părintești.
În această privință, tribunalul are în vedere că, deși regula este cea a exercitării autorității părintești de către ambii părinți, potrivit art. 398 Noul Cod civil, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți. Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare al copilului.
În prezentul dosar se constată că minora suferă de o boală gravă, diabet zaharat de tip 1, tiroidită autoimună cu eutiroidie, hipermetrofie forte. Datorită acestor boli, oricând pot interveni situații periculoase pentru sănătatea și viața minorei, iar măsurile să se impună a fi luate de urgență.
Conform recunoașterii la interogatoriu (f. 153 dosar fond), pârâtul locuiește în Spania, ultima dată când a venit în România și a vizitat minora a fost în decembrie 2010, iar în prezent nu își permite să călătorească, din lipsa unui loc de muncă.
În aceste condiții, în care pârâtul locuiește la o distanță considerabilă de minoră, iar aceasta suferă de o boală gravă, care necesită atenție permanentă și, în caz de nevoie, intervenție urgentă, instanța apreciază că sunt întrunite cerințele art.
398 Noul Cod civil privind existența unor motive întemeiate, care fac să fie în interesul copilului ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către mamă, în grija căreia se află minora.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul va dispune exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către reclamanta M. A. în ceea ce o privește pe minora A. Sara E. .
În ceea ce privește locuința minorei A. Sara E., instanța va stabili ca minora să locuiască împreună cu mama sa, fără a se indica adresa de domiciliu, minora urmând a fi împreună cu mama, oriunde ar sta aceasta. Din prevederile art. 400 Cod civil, rezultă că ceea ce interesează este să se stabilească cu care dintre cei doi părinți va locui minorul și nu la ce adresă anume.
M. ivul de apel privind pensia de întreținere nu poate fi primit, față de prevederile art. 402 Noul Cod civil, conform cu care instanța stabilește contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copilului.
În cauză, se are în vedere că trimiterea în mod sporadic de pachete nu este în măsură să acopere cheltuielile necesare minorei, chiar pârâtul recunoscând la interogatoriu (f. 154 dosar fond) că din decembrie 2010 și până în prezent a trimis 150 Euro minorei și părinții săi i-au dus cadouri minorei atunci când au vizitat-o, astfel că sunt incidente prevederile art. 530 alin. 2 Noul Cod civil privind executarea întreținerii prin plata unei pensii stabilite în bani.
Nici motivul de apel privind cheltuielile de judecată de la fond nu este întemeiat, nefiind justificată reducerea cheltuielilor suportate de către reclamantă doar la onorariul ultimului avocat angajat în cauză, având în vedere că în dosar au fost redactate cererea de chemare în judecată, întâmpinare și precizare la
întâmpinare, s-au acordat mai multe termene de judecată, cauza comportând multiple discuții asupra motivelor de fapt și de drept invocate de către ambele părți. Față de toate aceste considerente și în baza art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul va admite în parte apelul formulat de către pârât și va admite cererea de aderare la apel formulată de reclamanta M. A., cu consecința schimbării în parte a sentinței, în ceea ce privește măsura încredințării minorei, în sensul că va dispune exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către reclamanta M.
A. în ceea ce o privește pe minora A. Sara E., născută la_ .
De asemenea, se va stabili locuința minorei A. Sara E., născută la _
, la locuința mamei - reclamanta M. A. .
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
În temeiul art. 276 Cod procedură civilă, vor fi compensate cheltuielile de judecată în apel.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite în parte apelul declarat de apelantul pârât A. N. împotriva Sentinței civile nr. 3853/_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ și admite cererea de aderare la apel formulată de reclamanta M. A. și în consecință, schimbă în parte sentința, în ceea ce privește măsura încredințării minorei, în sensul că:
Dispune exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către reclamanta
M. A. în ceea ce o privește pe minora A. Sara E., născută la_ .
Stabilește locuința minorei A. Sara E., născută la_, la locuința mamei - reclamanta M. A. .
Menține restul dispozițiilor sentinței. Compensează cheltuielile de judecată în apel. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
O. R. G.
Judecător,
M. O. -S.
Grefier,
C. -G. H.
C.H. 25 Octombrie 2013
Pregătit pentru motivare A.P.B./_ /1415Red. O.R.G./Dact. A.P.B./_ /5 exemplare
Judecător fond: A. Moș - Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Decizia civilă nr. 41/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti | Decizia civilă nr. 4001/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti → |
|---|
