Decizia civilă nr. 174/2013. Ordonanţă preşedinţiala. Minori şi familie
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DECIZIE Nr. 174/2013
Ședința publică de la 14 Februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V. G.
Judecător C. -A. C. Judecător C. -V. B. Grefier G. P.
S-a luat spre examinare recursul promovat de către pârâta C. D. L. în contra Sentinței civile nr. 23069 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimatul reclamant P. L. D., terțul poprit
SA E. S. și autoritatea tutelară din cadrul C. UI LOCAL AL C. T. JUD. BISTRIȚA-NĂSĂUD, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta personal și asistată de avocat Cornelia Trăistaru precum și intimatul reclamant personal și asistat de avocat C. L. Morar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care au fost citate părțile, recurenta cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 5 lei și s-a comunicat cererea de recurs intimatului, potrivit dovezilor de la filele 20-
22 dosar; prin Încheierea pronunțată la data de 25 ianuarie 2013 - f. 19, Tribunalul al respins cererea recurentei de preschimbare a primului termen de judecată, în mod irevocabil; la data de 1 februarie 2013, intimatul reclamant a înregistrat la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefundat - exemplarul instanței fiind cusut la filele 25-27 dosar, după care:
Apărătorul intimatului reclamant arată că înțelege să depună la dosar situatia scolara a minorei.
Apărătorul recurentei arată că înțelege să depună la dosar împuternicirea avocațială, raport consiliere psihologică din_, raport evaluare psihologică a recurentei, certificat medico legal emis în decembrie ca urmare a agresiunii exercitate de intimat impotriva bunicii materne, o declaratie a unui martor incident si victima, recurs impotriva ordonantei prin care a solicitat contactul cu mama în perioada sarbatorilor de iarna, precizând că din nefericire termenul a fost fixat la 3 ianuarie. Arată însă că ideea este ca s-a stabilit un program de vizitare foarte succint si spre stupefacția părții și a apărătorului acesteia, s-a permis mamei să își telefoneze fiica marțea și vinerea între orele 18 si 18-30. Mai depune adeverință caracterizare a recurentei, certificat medico legal privind agresiunile suferite la plecarea de la domiciliul comun, cu pozele respective și o declarație a acesteia. Solicită instanței să încuviințeze aceste înscrisuri în probațiune și comunică un exemplar și părții adverse.
Apărătorul intimatului reclamant depune în probațiune: două diplome minoră, situația școlară semestru I și două procese verbale ca urmare a acelei ordonanțe, a rezultat o situație conflictuală drept urmare fiecare a apelat la serviciile postului de poliție, ca aceste vizite să se facă în prezența organelor de poliție, s-au făcut cele două procese-verbale din care rezultă că minora nu vrea să ia contact cu mama, comunică și părții adverse.
După care, părțile prezente arată că nu au alte cereri sau înscrisuri de depus la dosar, astfel că Tribunalul considera cauza lămurita astfel că închide faza probatorie și acorda cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul recurentei, avocat Cornelia Trăistaru solicită admiterea recursului astfel cum este formulat, stabilirea domiciliului minorei la domiciliul recurentei cu obligarea intimatului la plata pensiei de întreținere și cheltuieli de judecată la fond. Arată că este foarte afectată de faptul că această fetiță nu poate lua legătura cu mama ei și nici mama cu fetița. I se refuză contactul personal cu fiica sa, de când fetița este sechestrată la domiciliul tatălui si abuzată inclusiv de psiholog, sunt nenumărate rapoarte psihologice, se exercită o presiune și manipulare a fetiței. Deși instanța de fond i-a pus în vedere să nu împiedice relația dintre mama și fiică, chiar prin procesele-verbale depuse azi intimatul dovedește că nu respectă.
Apărătorul intimatului, avocat C. L. Morar, față de faptul că mama a arătat că nu a văzut fetița, înțelege să depună fotografii din 16 și 26 decembrie reprezentând deci dovada că a văzut fetița de sărbători, pe de altă parte, prezintă spre vedere instanței fotografii postate în spațiul virtual, Facebook, nu le depune la doar, le-a prezentat și la fond, nu dorește să fie publice. Solicită instanței să respingă recursul, să păstreze hotărârea instanței de fond ca fiind temeinică și legală și să oblige recurenta la plata cheltuielilor de judecată. Interesul mamei a pornit doar în momentul în care tatăl a făcut o acțiune prin care solicită încredințarea minorei. Fotografiile tocmai arătate prezintă faptul că mama era cu prietenul în Italia iar minora era la tată, care dorește să reglementeze situația copilului sub aspectul încredințării și sub aspectul locuinței. Condițiile stabilite prin ordonanța președințială sunt temeinice și legale pentru motivele reținute de instanța fondului și arătate de intimat prin întâmpinare. Minora simte ca a fost abandonata de mama ei, refuza sa o vadă. Fetita se simte in siguranța în mediul patern.
În replică, apărătorul recurentei arată că mama și-a lăsat fetița la tatăl firesc, nu a abandonat-o, bătută fiind a plecat din T. dimineața împreună cu o prietenă, cu ochiul vânăt și agresată, cu fetiță cu tot, fetița a fost înscrisă la grădiniță și nu a fost abandonată. A fost sechestrată de tată care nu a mai adus-o din august, dovada este depusă la dosar iar recurenta mama consideră că e nefiresc să își recâștige dragostea fiicei ei în prezența unor persoane necunoscute, într-un sat uitat de lume.
Tribunalul reține cauza în vederea pronunțării.
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de_, reclamantul P. L. D. în a solicitat instanței, ca in contradictoriu cu pârâta C. D. -L., prin procedura specială a ordonanței președințiale, să dispună exercitarea autorității părintești în privința minorei P. Sorana-T. exclusiv de către reclamant, până la soluționarea dosarului nr._ al Judecătoriei Năsăud și stabilirea locuinței minorei la tată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că relația de concubinaj a părților s-a deteriorat, iar în luna ianuarie, în urma unor neînțelegeri, pârâta a părăsit domiciliul comun din comuna T., împreună cu minora. După scurt timp minora a revenit la domiciliul reclamantului. Pârâta a încercat să o ia de la domiciliu pe minoră, fără acordul reclamantului, motiv pentru care a înțeles să formuleze prezenta cerere. Reclamantul poate asigura minorei toate cele necesare, pe când pârâta nu are nici condiții locative corespunzătoare și nu a urmărit interesul și confortul minorei încă din timpul în care părțile mai locuiau împreună.
In drept se invocă art. 581 Cod procedură civilă.
Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat să se dispună exercitarea autorității părintești a minorei exclusiv de către pârâtă, până la soluționarea dosarului nr._ al Judecătoriei Năsăud și stabilirea locuinței minorei la mamă. A mai solicitat obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere .
In motivarea cererii pârâta a arătat că este împiedicată să-și vadă fiica, în condițiile în care părinții reclamantului o țin cu forța la locuința din comuna T. . Reclamantul este o persoană violentă, iar prezența acestuia constantă în viața
copilului îi poate provoca răni ireparabile. Pârâta este în măsură să-i asigure fetiței cele necesare și echilibrul sufletesc de care are nevoie.
Prin sentința civilă nr.2046/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._ s-a declinat competența de soluționare a dosarului în favoarea Judecătoriei C. -N. apreciindu-se că în condițiile în care în dosarul de fond nu s- a discutat problema competenței și domiciliul pârâtei este în C. -N., competența în soluționarea cererii de ordonanță președințiaă este dată de competența instanței care judecă fondul cauzei și care este cea de la domiciliul pârâtei.
Prin ordonanța președințială nr.23069/_, Judecătoria Cluj-Napoca a admis in parte cererea reclamantului și a respins cererea reconvențională formulată de pârâtă, a stabilit exercitarea autorității părintești în comun, în privința minorei P. Sorana - T. născută la data de_, în mod provizoriu până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Năsăud.
A stabilit provizoriu domiciliul minorei P. Sorana-T. născută la data de_ la tatăl minorei, reclamantul P. L. D., până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Năsăud.
A obligat pârâta să plătească pensie lunară de întreținere în favoarea minorei, în cota de ¼ parte din venitul net lunar, de la pronunțarea hotărârii și până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Năsăud.
A respins celelalte pretenții cu privire la exercitarea autorității exclusive de către reclamant.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1510,30 lei cheltuieli de judecată.
Soluția instanței s-a intemeiat pe următoarele motive de fapt și de drept:
Din relația de concubinaj a reclamantului și a pârâtei a rezultat minora P. Sorana-T. născută la data de_, așa cum rezultă din certificatul de naștere de la f. 39.
Părinții minorei se află în litigiul având ca obiect exercitarea autorității părintești și stabilirea domiciliului, dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Năsăud sub nr._ .
Analizând cauza sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 581 (1) Cod procedură civilă, instanța a apreciat că acestea sunt îndeplinite.
Astfel, vremelnicia este de natura ordonanței, iar instanța apreciază că această condiție este îndeplinită, măsurile solicitându-se a fi luate până la soluționarea dosarului nr._ al Judecătoriei Năsăud având ca obiect exercitarea autorității părintești.
De asemenea, instanța nu va proceda la prejudecarea fondului, asupra cererilor de exercitarea a autorității părintești, contribuția la creșterea și educarea minorei etc. va dispune instanța sesizată cu cererile în acest sens ce formează obiectul dosarului nr._ .
În art. 6132Cod procedură civilă legiuitorul prevede că instanța poate lua pe tot timpul procesului de divorț, pe calea ordonanței președințiale, măsuri vremelnice cu privire la încredințarea copiilor minori, obligația de întreținere ș.a.
Instanța reține că urgența rezultă din nevoia ocrotirii intereselor copilului minor care are nevoie de ocrotirea părinților lui, separați în fapt. Interesul superior al copilului trebuie stabilit prin prisma tuturor criteriilor de apreciere cum ar fi: vârsta, condițiile pe care părintele le poate asigura pentru o bună dezvoltare morală, intelectuală, fizică, atașamentul față de copil precum și al copilului față de părinți, timpul efectiv petrecut împreună cu copiii, fără a se putea absolutiza vreunul din criteriile menționate.
Instanta retine ca luarea unei asemenea măsuri speciale se impune în speță, fiind evidentă ruptura produsă între părinți și dorințele contradictorii ale acestora cu privire la copil.
Din declarația martorilor rezultă că de la începutul lunii ianuarie 2012 părțile s-au despărțit în fapt, pârâta venind să locuiască în C. -N. în locuința mamei sale, împreună cu fiica minoră.
Ambele părți au susținut existența unor neînțelegeri între ei, care au culminat în luna ianuarie și care au condus la despărțirea în fapt, fiecare aducând acuzații cu privire la comportamentul necorespunzător al celuilalt. Pe acest fond, relația dintre reclamant și pârâtă a continuat să se deterioreze. Minora a ajuns să locuiască din nou în casa tatălui său din comuna T. din vara acestui an, reclamantul afirmând că a fost lăsată de pârâtă în grija tatălui, iar pârâta afirmând că a lăsat fetița la tată doar pe parcursul concediului său de vară, 2 săptămâni și că, înțelegerea dintre părinți a fost aceea ca minora să revină la mamă.
Instanța a reținut că până la despărțirea părților minora a locuit în permanență în casa reclamantului, împreună cu pârâta și bunicii paterni, până la vârsta de aproape 6 ani.
Martorul M. I., consătean cu reclamantul, a relatat despre nemulțumirea fetiței în privința condițiile pe care le-a avut la mama sa și de dorința minorei de a nu se mai întoarce la aceasta.
Relatările martorului cu privire la consumul de alcool în exces de către pârâtă și la celelalte informații ce ar putea contura profilul moral al acesteia, precum și informațiile despre comportamentul mamei față de minoră, sunt în mare parte obținute indirect, din spusele unor terțe persoane, din zvonul public. In schimb, atunci când martorul a putut percepe cu propriile-i simțuri legătura dintre copil și părinți nu a putut identifica vreun element ce să ducă la concluzia că unul dintre aceștia ar prezenta un pericol de orice fel pentru minoră.
Relatările martorei Zdroba A. sunt și ele, în mare parte, indirecte și nu conduc la concluzia că tatăl, la care locuiește minora în prezent ar prezenta un comportament și un profil moral ce să fie incompatibile cu interesul copilului.
Raportat la probele indirecte instanța a reținut că pârâta nu a făcut dovada că atât ea cât și fetița au suferit "; agresiuni repetate "; sau că minorei i-ar ";fi frică să stea cu pârâtul"; și că ar fi reținută la domiciliul reclamantului împotriva voinței sale.
Din declarația martorului M. care a văzut personal fetița la domiciliul tatălui reiese că aceasta era "; vioaie, zâmbitoare, se juca";.
De altfel și din raportul agentului de poliție, ce s-a deplasat la locuința minorei ca urmare a sesizării pârâtei că fetița ar fi ținută la reclamant, rezultă că aceasta se juca în curte cu alții copii sub supravegherea bunicii paterne (f.16 ). De asemenea, martorul și alte persoane au stat în mod liber de vorbă cu fetița, în localitatea de domiciliu.
Instanța a reținut că nu s-a făcut dovada faptului că minora nu beneficiază de condiții corespunzătoare la domiciliul tatălui, că nu i se permite să desfășoare activități specifice vârstei. S-a făcut dovada că minora urmează cursurile școlare, că reclamantul este preocupat și de echilibrul emoțional al fetiței, prezentând-o la psiholog.
Instanța a reținut din declarațiile testimoniale că, pe de o parte, reclamantul împreună cu părinții săi nu depun vreun efort pentru ca să permită și să înlesnească legătura dintre minoră și mamă, cu toate că aceasta din urmă și-a manifestat interesul în acest sens.
Pe de altă parte, pârâta susține un comportament inadecvat al reclamantului încă de atunci când părțile conviețuiau împreună, însă nu a reproșat acest comportament - care ar fi afectat negativ minora - decât la acest moment, fără a face dovada că a efectuat demersuri pentru ca fiica sa să aibă parte de echilibrul necesar la această vârstă.
Toate acestea nu duc la concluzia că exercitarea autorității părintești ar fi necesar a fi acordată exclusiv unuia dintre părinți, ci dimpotrivă că aceasta trebuie exercitată în comun.
Conform dispozițiilor art. 487 și 488 Cod civil, părintii au dreptul si îndatorirea de a creste copilul, îngrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, psihica si intelectuala, de educatia, învatatura si pregatirea profesionala a acestuia, de natură să asigure dezvoltarea sa în mod armonios.
De asemenea, în temeiul Legii 274/2004 ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuind să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului (art. 31), copilul având dreptul să fie crescut în condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială.
Așa cum prevede și art. 263 Cod civil, orice masura privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie sa fie luata cu respectarea interesului superior al copilului, iar părtile vor fi îndrumate să recurga la metodele de soluționare a conflictelor pe cale amiabila.
Autoritatea părinteasca, ca și ansamblul de drepturi si îndatoriri privind persoana și bunurile copilului, aparține în mod egal ambilor parinti, care trebuie să exercite autoritatea parinteasca numai în interesul superior al copilului(art. 483 Cod civil).
Exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte este reglementată de art. 398 cod civil care prevede că pentru motive întemeiate și având în vedere interesul superior al copilului, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul dintre parinti, situatie în care celalalt parinte pastreaza dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului.
Despărțirea în fapt a părinților și stabilirea locuinței la unul dintre aceștia nu trebuie să afecteze exercițiul autorității părintești. Ambii părinți trebuie să aibă, în mod constant, în vedere interesul copilului lor și să ia impreună deciziile importante legate de creșterea și evoluția fiicei lor.
In speță instanța a apreciat că autoritatea părintească comună reprezintă modalitatea de responsabilizare a amândurora cu privire la minor și de garantare atât a prezenței mamei cât și a tatălui în viața copilului, independent de faptul că aceștia nu mai conviețuiesc sau că există neînțelegeri între familiile acestora.
Acest mod de exercitare a autorității părintești este în interesul superior al copilului și asigură dreptul copilului la grijă părintească normală și permanentă din partea ambilor părinți.
Instanța a reținut că în speță nu s-a făcut dovada existenței unor motive intemeiate care să creeze convingerea că exercitarea autorității părintești trebuie să fie acordată provizoriu doar unuia dintre părinți.
Stabilirea autorității părintești exclusive nu apare ca întemeiată cu atât mai mult cu cât este vorba despre soluționarea unei cereri pe calea ordonanței președințiale, cale în care instanța nu poate face verificări de fond, ci poate doar să examineze aparența dreptului.
Din ancheta socială rezultă, în privința condițiilor de locuit, că reclamantul locuiește în aceeași curte cu părinții săi, în două imobile cu mai multe camere fiecare, din care o cameră este amenajată pentru copilul minor și că există condiții corespunzătoare din punct de vedere al dotărilor și igienei.
Pârâta locuiește cu mama sa, soțul acesteia și fratele pârâtei într-un apartament compus din 3 camere și dependințe, corepunzător amenajat, iar condițiile igienico-sanitare sunt asigurate.
Față de cele de mai sus, instanța observă că nu se poate identifica nicio situație de urgență care ar justifica schimbarea vremelnică a domiciliului actual al minorei, la adresa reclamantului.
Prin urmare, instanța a apreciat raportat la cererea având ca obiect stabilire locuinta minor, că este în interesul minorei să locuiască împreună cu tatal reclamant. Aceasta și în condițiile în care la domiciliul tatălui minora și-a petrecut cea mai mare parte din viața sa împrejurare de natură să-i asigure echilibrul și siguranța de care are nevoie, până se va dispune o măsură definitivă, pe fondul cauzei.
Totodată instanța a atras părinților atenția asupra necesității exercitării drepturilor lor cu bună credință. Chiar dacă minora locuiește la tată, acest lucru nu înseamnă că reclamantul poate să împiedice pârâta să-și vadă copilul și să fie
parte din viața minoreiOrice ingerință în sensul celor arătate, din partea reclamantului înseamnă implicit afectarea dreptului copilului la viața de familie.
Or atât practica judiciară națională cât și CEDO (Ignaccolo-Zenide împotriva României), au arătat că trecerea timpului poate avea consecinte ireparabile asupra relatiilor dintre copii si pãrintele care nu locuieste cu ei.
Chiar dacă instanța nu a fost sesizată cu stabilirea unui program de vizitare provizoriu, se apreciază că prin stabilirea exercitării autorității părintești în comun sunt respectate drepturile copilului și cu privire la asigurarea relațiilor cu părintele la care nu locuiește, în speță cu mama pârâtă.
In orice situație instanța a atras părților atenția că drepturile părintești nu pot fi exercitate abuziv și că în orice împrejurare primează interesul superior al copilului.
Chiar dacă reclamantul nu a solicitat obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere, instanța a reținut că raportat la interesul copilului este obligată ca, din oficiu, să dispună cu privire la acest aspect.
Din adeverința de la fila 24 rezultă că pârâta realizează venituri din salariu, iar din ancheta socială rezultă că veniturile sale astfel obținute se ridică la 1200 lei.
Celelalte pretenții ale reclamantului și respectiv cererea reconvențională a pârâtei au fost apreciate neîntemeiate.
Văzând disp. art. 274 Cod procedură civilă, raportat la principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, pârâta căzută în pretenții va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată de 1510, 30 lei constând în taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariul avocatului, potrivit înscrisurilor doveditoare de la filele 3, 5, 57.
Pârâta C. D. L. a declarat recurs in termen împotriva ordonanței președințiale,
solicitând modificarea în parte a acesteia in sensul respingerii ca nefondate a cererii reclamantului și admiterea in parte a cererii sale reconvenționale, in sensul stabilirii provizorii a locuinței copilului P. Sorana T. la domiciliul său, obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere in favoarea minorei in cotă de 1/4 parte din veniturile pe care le obține,obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea recursului, pârâta a arătat că hotărârea atacată este parțial netemeinică și nelegală.
In esență, instanța a considerat că nu a justificat nicio urgență pentru schimbarea locuinței actuale a copilului, care se află la tată incepând cu luna august 2012, deși insăsi motivarea pe care instanța o dă soluției și insistența cu care il somează pe tată să o lase pe mamă să aibă legături personale cu fiica sa, in vederea exercitării in comun a autorității părintești, exprimă stringența și necesitatea, pentru echilibrul sufletesc al copilului, ca aceasta să se întoarcă cât mai repede la mamă .
Contrar susținerilor intimatului, copilul nu a fost abandonat de către mamă, ci se află la tată dintr-o înțelegere clară, evidentă și rezonabilă pe care mama a manifesta-o când a considerat că tatăl trebuie să păstreze legăturile personale cu aceasta. Ademenită fiind de reclamant, care a luat copilul in câteva rânduri la domiciliul său dar l-a înapoiat, potrivit înțelegerii, in luna august a lăsat fetița la tată, care și-a manifestat dorința de a merge cu aceasta la mare. La data stabilită, tatăl a refuzat să înapoieze copilul.
La locuința tatălui, minora este îndepărtată de mamă, căci la presiunea tatălui fetița ii dă telefoane de pe telefonul tatălui, pentru a-i spune că nu mai vrea să se întoarcă C. . Când a venit la T. pentru a lua copilul, a fost izgonită, bătută și amenințată să nu se mai întoarcă vreodată in acea curte.
Instanța a apreciat greșit că această alienare forțată a copilului de mamă nu constituie un motiv care să justifice urgența cererii sale.
Nu subzistă unei analize temeinice nici argumentul că fetița trebuie să-și continue studiile la T., unde le-a început, alături de prietenii din copilărie. Interesul copilului trebuie analizat prin raportare la relațiile de durată pe care le dezvoltă acesta, cum este și relația cu mama, nu la relațiile de conjunctură, lipsite de profunzime, pe care le reprezintă prieteniile din copilărie.
Nu se poate reține pasivitatea sa față de copil, căci deși nu a făcut demersuri legale pentru a-i lua copilul înapoi, a venit in multe rânduri la domiciliul reclamantului,cerându-i să-i înapoieze copilul,suportând violențele fizice și verbale ale acestuia.
Prin întâmpinarea depusă la filele 25-27 dosar,intimatul a solicitat respingerea recursului
ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, arătând că hotărârea atacată este temeinică și legală, căci nu există nicio situație de urgență care să reclame luarea copilului de la locuința actuală,in care are asigurate condiții locative mai bune decât cele pe care le are la locuința mamei, este in mediul în care a crescut și s-a dezvoltat până la această vârstă.
Nu s-a opus niciodată ca mama să vizitele minora și să aibă legături personale cu aceasta, însă copilul este cel care nu dorește compania mamei sale. Nu sunt adevărate afirmațiile recurentei potrivit căreia ar fi ademenit copilul să rămână la el, că îl reține cu forța sau că a pus-o să-i telefoneze mamei sale pentru a-i spune că nu mai vrea să se întoarcă la C. .
Motivele de recurs sunt ofense fără fond și neprobate in fața primei instanțe, ce nu pot constitui motiv pentru desprinderea forțată a unui copil din mediul său.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor și apărărilor invocate, a probatoriului administrat in cauză și a dispozițiilor legale relevante, tribunalul constată netemeinicia recursului declarat în cauză, având in vedere următoarele considerente:
Recurenta a arătat că se impune stabilirea provizorie a locuinței copilului la mamă, deoarece la tată copilul nu are posibilitatea de a avea legături personale cu mama, al cărui acces la copil este refuzat de către celălalt părinte.
Instanța constată că nu s-a dovedit existența unor acțiuni sau inacțiuni ale tatălui menite să împiedice legăturile personale ale mamei cu copilul, și chiar dacă ar fi existat anterior asemenea acțiuni sau inacțiuni, in condițiile in care pe cale judiciară s-a stabilit un program de legături personale a mamei cu copilul, în prezent tatăl nu mai are de ales, fiind obligat să permită mamei accesul la copil.
Între părinții copilului in cauză există un litigiu de fond având ca obiect modalitatea de exercitare a autorității părintești și stabilirea locuinței copilului. In cadrul acelui litigiu instanța va stabili în mod definitiv locuința copilului la unul dintre părinți.
Având in vedere schimbările dese survenite in ultimul timp in viața copilului, instanța apreciază că nu este spre binele acestuia să fie mutat din nou printr-o măsură cu caracter provizoriu.
Probatoriul administrat in cauză a relevat că locuința tatălui este cea in care a locuit copilul aproape permanent de la naștere și până în prezent, cu o întrerupere in perioada ianuarie -iulie 2012, in care a fost mutat la locuința actuală a mamei din C. -N., este locul pe care deocamdată copilul in percepe ca fiind acasă, locuința oferă copilului condiții locative bune, si cu toate susținerile recurentei, nu s-a dovedit că tatăl copilului sau familia paternă extinsă ar avea față de copil un comportament neglijent sau abuziv care ar constitui un pericol pentru copil.
Așadar, nu există o stare de urgență care să impună schimbarea provizorie a locuinței actuale a copilului.
Într-adevăr in acest moment există o alienare a copilului față de mamă, recunoscută de ambele părți, dar această stare psihică a copilului nu va fi remediată în niciun caz printr-o mutare intempestivă și forțată a acestuia din mediul actual, ci prin consiliere psihologică, prin dovezi de afecțiune și delicatețe din partea mamei, care să-i redea copilului increderea și atașamentul față de mama sa.
Prin prisma considerentelor reținute, tribunalul apreciază neîntemeiate criticile aduse de pârâtă hotărârii atacate, și in consecință, in temeiul dispozițiilor art. 312 alin 1 Cod pr.civ,. va respinge ca nefondat recursul dedus judecății, păstrând in întregime hotărârea atacată.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. D. L. în contra Sentinței civile nr. 23069 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 februarie 2013.
Președinte, V. G. | Judecător, C. -A. C. | Judecător, C. -V. B. |
Grefier, G. P. |
G.P. 22 Februarie 2013 Red. CB/dact CB
_
| ← Decizia civilă nr. 307/2013. Ordonanţă preşedinţiala.... | Decizia civilă nr. 561/2013. Ordonanţă preşedinţiala.... → |
|---|
