Decizia civilă nr. 197/2013. Ordin de protecţie
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR.197/A
Ședința publică din 27 Septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. -T. A. Ana
J. ECĂTOR: G. B.
GREFIER: Roman M.
Ministerul Public reprezentat prin procuror Brisc I. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare
Pe rol este pronunțarea soluției asupra apelului declarat de către reclamanta V. D. L., domiciliată în localitatea F. M., nr. 226, județul M., împotriva sentinței civile nr.7913 din data de_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în dosarul nr._, având ca obiect ordin de protecție.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de_, fiind
consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi_, când a decis următoarele.
T.
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7913 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta V. D. L. în contradictoriu cu pârâtul V. T. , având ca obiect ordin de protecție. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea
reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. S-a stabilit onorariu definitiv pentru avocatul HORGOȘ RĂZVAN, desemnat din oficiu pentru reprezentarea pârâtului, în cuantum de 200 lei și s-a dispus efectuarea plății către acesta din fondul pentru ajutor public judiciar al Ministerului Justiției, cheltuieli ce rămân în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că
prin cererea formulată, reclamanta V. D. L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul V. T., evacuarea temporară a pârâtului din imobilul situat în F.
, nr. 230, jud. M., a se interzice pârâtului să se apropie la mai puțin de 100 m de reclamantă și minori, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că reclamanta și pârâtul sunt căsătoriți din anul 1993 și au împreună doi copii minori. Între timp relațiile dintre cei doi soți s-au deteriorat, încât s-a ajuns la acte de violență verbală și fizică, culminând în data de_ cu amenințări cu moartea, pârâtul având chiar un cuțit de bucătărie în mână. În urma bătăilor primite cu ultima ocazie, reclamanta a părăsit locuința conjugală împreună cu minori. Reclamanta a fost bătută de nenumărate ori jignită, umilită, amenințată, a reclamat de mai multe ori această atitudine a pârâtului la Poliție, acesta fiind sancționat contravențional.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 217/_ republicată.
Pârâtul prin reprezentant a solicitat respingerea cererii formulată de reclamantă.
Analizând cererea prin prisma probatoriului administrat, instanța a reținut cu privire la cererea reclamnatei de renuntare la judecarea capătului de cerere privind încredințarea minorilor sau stabilirea reședinței acestora că potrivit dispozițiilor art. 406 alin.1 Cod proc. civ. reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă.
Ținând cont de conținutul dispozițiilor mai sus arătate, de faptul că pârâtul reprezentat prin apărător nu s-a opus cererii de renunțare precum și de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului de cerere privind încredințare minori sau stabilirea reședinței acestora.
În ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că părțile sunt căsătorite din anul 1993 și au împreună doi copii minori. Până în luna iulie 2013, când reclamanta a introdus prezenta cerere, părțile au locuit împreună cu copiii minori rezultați din căsătoria acestora, în locuința comună din F. M., nr. 230, jud. M. .
Instanța de fond a reținut prevederile art. 23 din Legea nr. 217/2003, republicată, art. 3 alin.1 și 2 și a constatat că reclamanta a solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului, arătând că deși în primii ani de căsătorie relațiile dintre soți au fost bune, între timp acestea s-au deteriorat atât
de mult încât s-a ajuns la violență verbală și fizică culminând, în data de_ cu amenințări cu moartea, pârâtul având chiar un cuțit în mână, și mai mult de cele mai multe ori actele de violență aveau loc în prezența minorilor, și s-a întâmplat ca aceștia să fie agresați și amenințați de tatăl lor, copiilor fiindu-le frică de el și nemaidorind să locuiască cu acesta.
Analizând dispozițiile actului normativ mai sus menționat, instanța a reținut că emiterea unui ordin de protecție se poate dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
se constată comiterea unui act de violență, care conform art. 4 din Legea nr. 217/2003, poate fi violență verbală, violență psihologică, violență fizică, violența sexuală, violență economică, violență socială sau violență spirituală
Actul de violență este de natură să pună în pericol viața, integritatea sau libertatea victimei;
Actul este unul de violență în familie (Legea nr. 217/2003 are în vedere prevenirea și combaterea violenței în familie), în sensul că este comis de un membru de familie al victimei, în accepțiunea extinsă oferită de art. 5 din Legea nr. 217/2003:
Emiterea ordinului de protecție să vizeze înlăturarea stării de pericol în care se află persona ce solicită aceasta.
Analizând condițiile reținute mai sus, cu incidență la speță, instanța a apreciat că acestea sunt îndeplinite doar parțial, părțile fiind soți care până în luna iunie au locuit împreună la locuința comună, împotriva reclamantei fiind comise acte de violență verbală, psihologică și fizică, așa cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză.
Potrivit declarației martorului Roman V. L. D., pârâtul a fost văzut de către vecini de 2-3 ori când a comis acte de violență fizică asupra reclamantei, el personal văzându-o când prezenta urme de violență pe corp.
Că pârât a exercitat acte de violență asupra reclamantei a rezulta și din cuprinsul celor relatate de copilul cel mare al părților V. D., cu ocazia ascultării acestuia în Camera de consiliu, minorul arătând că între părți au existat mereu certuri iar pârâtul a fost de mai multe ori violent cu mama cărei îi dădea câte o palmă, în incidentul din data de_ lovindu-o însă și cu pumnii.
Reclamanta a depus la dosar (filele 14) un certificat medical din cuprinsul căruia rezultă că la data examinărilor aceasta prezenta leziuni traumatice, care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur și care pot data din data de 29 iunie 2013.
Instanța a mai reținut potrivit celor arătate de reclamantă în cuprinsul cererii și declarației martorului audiat că reclamanta după incidentul din data de_ a fost cea care a părăsit locuința comună împreună cu minorii și în care nu a mai revenit pentru a locui acolo.
Instanța a apreciat că, așa cum rezultă din edictarea articolul 23 din legea mai sus menționată, măsura emiterii ordinului de protecție trebuie luată de instanță, doar pentru înlăturarea unei stări de pericol evidente la care este supusă persoana care solicită protecție, din partea unui membru de familie, ceea ce presupune cu necesitate, ca starea de pericol să persiste și în timpul judecății unei astfel de cereri, chiar dacă nu cu aceeași intensitate sau frecvență ca mai înainte, emiterea ordinului fiind tocmai în scopul înlăturării stării de pericol la care este supusă victima violenței, or, în speță starea de pericol în privința reclamantei nu s-a menținut după data incidentului din data de_ și nici după data promovării prezentei cereri la instanță.
Aceste concluzii au fost reținute de instanță din coroborarea probelor administrate atât martorul audiat la propunerea reclamantei cât și copilul părților ascultat nemijlocit de instanță declarând că după ce acestea s-au mutat de la locuința lor ca urmare a incidentului din data de_, pârâtul nu a mai căutat-o pe reclamantă, nici măcar telefonic nu a încercat să fie violent cu aceasta sau cu minorii, sau să-i amenințe, minorul D. arătând că acesta chiar s-a calmat de teama organelor de poliție.
Astfel instanța a considerat că situația de fapt, în ansamblul ei, astfel cum este reținută în baza probelor administrate în cauză, duce la concluzia că nu există posibilitatea reală ca reclamanta să fie supusă în continuare unor violențe de natura celor arătate mai sus, atitudinea pârâtului fiind temperată după intervenția organelor de poliție din localitate, reclamanta sau minorii nefiind într-o stare de pericol actuală care să necesite ocrotire prin intermediul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 217/_ motiv pentru care cererea acesteia urmează să fie respinsă, pentru tragerea la răspundere a pârâtului pentru faptele de violență pretins a fi comise împotriva sa reclamanta având posibilitatea să formuleze plângere penală, ceea ce a și făcut.
În plus, cu privire la soluția de respingere a măsurii evacuării pârâtului din locuința comună instanța a avut în vedere în mod suplimentar că reclamanta a fost cea care a părăsit de bunăvoie locuința comună și s-a stabilit la domiciliul fratelui acesteia, că pârâtul așa cum i-a relatat telefonic avocatului din oficiu nu se opune revenirii acesteia în locuința comună, problema folosinței locuinței comune de părți urmând să fie tranșată de părți prin apelarea la instanța competentă prin intermediul unei altfel de acțiuni și nu pe cale prezentei proceduri care constituie o procedură specială.
În cauză având în vedere activitatea prestată de avocatul din oficiu desemnat pentru reprezentarea intereselor pârâtului și prevederile protocolului dintre Ministerul Justiției și UNBR privind stabilirea onorariilor care se cuvin avocaților pentru asigurarea serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentare în fața instanțelor de judecată, instanța a stabilit onorariu definitiv pentru avocatul HORGOȘ RĂZVAN, în cuantum de 200 lei și dispune efectuarea plății către acesta din fondul pentru ajutor public judiciar al Ministerului Justiției, cheltuieli ce urmează să rămână în sarcina statului.
Pârâtul nu a căzut în pretenții prin respingerea cererii reclamantei, cererea acesteia de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată fiind respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinței a declarat apel petenta V. D. -L., solicitând a se dispune schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii cererii apelantei, cu consecința evacuării temporare a pârâtului din locuința situată în
F. M., nr. 230, județul M. și posibilitatea victimei de a se reintegra în locuința familiei, obligarea acestuia la păstrarea unei distanțe de minim 100 m față de apelantă și de copiii acesteia, precum și interzicerea oricărui contact al pârâtului cu victima, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial aferent judecării cererii în primă instanță și în calea de atac.
S-a arătat că hotărârea de respingere a cererii a fost motivată, în esență, pe următoarele considerente: condițiile prevăzute în mod cumulativ de lege, care să justifice emiterea ordinului de protecție, ar fi îndeplinite doar parțial, fără a arăta în concret care dintre cele patru condiții prevăzute în mod expres de lege nu ar fi îndeplinite în cazul de față.
Astfel cum însăși instanța fondului a reținut, împotriva apelantei s-au exercitat de către pârât acte de violență verbală, psihologică și fizică, fiind astfel îndeplinită prima condiție. Aceste acte de violență nu numai că sunt de natură a pune în pericol integritatea sau libertatea victimei, ci chiar au pus-o în pericol, iar în ceea ce privește viața apelantei, aceasta este în continuare în pericol, fiind astfel îndeplinită și cea de a doua condiție. Actele sunt acte de violență în familie, în accepțiunea extinsă prevăzut de Legea nr. 217/2003 este membru de familie și soțul sau soția.
Cu privire la cea din urmă condiție, aceea de a se dori, prin emiterea ordinului de protecție, înlăturarea stării de pericol în care se află victima, apelanta consideră că și aceasta este îndeplinită în cauza de față.
Starea de pericol a persistat pe toată durata judecării cererii în fața primei instanțe și aceasta persistă chiar și în momentul de față. Simplul fapt că pârâtul nu a mai încercat să ia legătura cu victima, nu a înlăturat definitiv pericolul față de aceasta și de copiii ei. Pârâtul a adoptat această atitudine prin faptul că apelanta s-a mutat de la locuință, acesta neîndrăznind să se prezinte la domiciliul fratelui său, unde locuiește în prezent, pentru a o amenința și agresa în continuare. Nici teama de organele de poliție nu poate prezenta o garanție că după ce apelanta va reveni în locuința proprietate personală actele de violență vor înceta. Au mai existat plângeri penale formulate împotriva pârâtului, însă acest lucru nu l-a împiedicat să continue cu actele de violență.
Apelanta a învederat că prin declarațiile martorului Roman V. L. se dovedește violența la care a fost supusă de către pârât. Inclusiv din declarația
minorului V. D. reiese atitudinea violentă a pârâtului. Dovada violențelor exercitarea asupra apelantei de către pârât o constituie și urmele lăsate pe corpul apelantei, urme care au fost văzute atât de martorul Roman V. L., cât și cu ocazia emiterii certificatului medico-legal, existent la dosarul cauzei, de asemenea faptul că față de pârât s-au luat măsuri cu caracter contravențional și că acesta este cercetat pentru fapte penale.
Din cuprinsul Legii nr. 217/2003 se desprinde concluzia că este suficient a se comite un singur act de violență față de victimă, pentru a se putea dispune măsurile solicitate, peste tot în cuprinsul legii folosindu-se substantivul "act"; la singular. Oare chiar este necesar să se ajungă la situații mult mai grave pentru a se lua față de apelantă și de copiii acesteia o măsură de protecție?
Apelanta a mai arătat că instanța fondului motivează soluția de respingere a măsurii evacuării pârâtului din locuința situată în F. M., nr. 230, județul M., prin aceea că apelanta a părăsit de bunăvoie această locuință, stabilindu-se la domiciliul fratelui său, precum și prin aceea că pârâtul nu se opune revenirii apelantei în locuință, fără a lua în considerare motivele care au determinat-o să plece și să apeleze la acest mijloc de protecție. Apelanta este proprietara exclusivă a imobilului situat în F. l M., nr.230, județul M., în baza contractului de donație autentificat sub nr.11292/1994, drept înscris în CF 1033 F. M. nr. B6.
Prin cererea de evacuare, proprietarul imobilului apelează la prerogativele pe care i le conferă dreptul de proprietate pentru a solicita înlăturarea din imobil a unei persoane care locuiește fără drept în acel loc, urmărindu-se dobândirea folosinței exclusive, în calitate de unic proprietar asupra imobilului.
Pârâtul a folosit imobilul în discuție, cu acordul apelantei, în calitatea acestuia de soț. Din momentul în care, din motive cu totul obiective, apelanta, proprietara exclusivă a bunului, nu mai dorește conviețuirea cu pârâtul, are dreptul de a cere evacuarea acestuia din imobil. Este inadmisibil să fie obligată de către instanța de judecată să continue conviețuirea sau să locuiască sub același acoperiș cu cel ce se face vinovat de agresiuni fizice și psihice la adresa apelantei, cu atât mai mult cu cât bunul este proprietatea ei exclusivă.
Prejudiciile cauzate pârâtului în urma evacuării nu ar fi mai mari decât cele prilejuite apelantei prin respingerea cererii de evacuare. Mama și frații acestuia locuiesc în aceeași localitate, acesta putând la fel de bine să locuiască cu aceștia. Eventualele îmbunătățiri pe care pârâtul le-a adus imobilului nu sunt de natură a schimba caracterul de bun propriu al apelantei și nici nu pot justifica o soluție de respingere a cererii de evacuare.
S-a susținut că de cele mai multe ori actele de violență aveau loc în prezența minorilor și s-a întâmplat ca și aceștia să fie agresați și amenințați de către tatăl lor. Copiilor, mai ales celui mic, V. C., le e frică de pârât și nu își mai doresc să locuiască cu acesta. După incidentul din data de_ apelanta s-a mutat împreună cu copiii la fratele său, martorul Roman V. L., unde sunt în siguranță și bine îngrijiți, pârâtul neîndrăznind să îi viziteze, dar asta nu înseamnă că violența acestuia a încetat și că nu poate fi reluată oricând. Ultima dată copilul cel mic, V. C., a fost obligat de către pârât să îi aducă din bucătărie cuțitul cu care, ulterior a amenințat-o pe apelantă și pe celălalt copil. Minorii, în special cel mic, V. C., sunt de-a dreptul traumatizați și terorizați. Este inadmisibil ca apelanta și copiii să locuiască de frică la alte persoane, indiferent că este vorba despre rude sau nu, iar pârâtului, deși violent și răspunzător de părăsirea domiciliului de către apelantă, să îi fie permisă în continuare folosința imobilului proprietatea apelantei.
S-a mai susținut că în contextul audierii minorului V. D. instanța nu a considerat necesar să îl întrebe pe acesta dacă a fost și el supus agresiunilor din partea tatălui său, instanța rezumându-se a-l întreba în legătură cu actele de violență exercitate asupra apelantei.
Pe rolul Judecătoriei Baia M. sub nr. dosar_, este înregistrată o cerere de divorț și de evacuare a pârâtului din aceeași locuință, măsurile ce se pot dispune pe calea ordinului de protecție fiind provizorii, pentru o perioadă de maxim 6 luni. De aceea, este cu atât mai inexplicabilă soluția primei instanțe. Nu este o măsură definitivă, care să afecteze în vreun fel relațiile dintre părinte și copiii acestuia, ci are exclusiv scop de protecție, această perioadă reprezentând și un timp de gândire pentru pârât cu privire la atitudinea pe care acesta o va adopta pe viitor față de apelantă și copii, după expirarea măsurilor.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
La dosar au fost depuse în probațiune înscrisuri.
Instanța de apel a procedat la audierea în camera de consiliu a minorului
V. C. -T., sens în care s-a întocmit un proces-verbal.
Analizând apelul, T. îl apreciază fondat, urmând a-l admite, pentru considerentele ce succed:
Prima instanță a făcut o analiză judicioasă a condițiilor prevăzute de Legea nr. 217/2003 pentru emiterea ordinului de protecție, dar în ceea ce o privește pe cea relativă la înlăturarea stării de pericol în care se află persoana ce solicită emiterea ordinului, a interpretat greșit dispozițiile legale, prin raportare la situația de fapt.
Nu se poate aprecia de plano că starea de pericol în privința reclamantei și a copiilor acesteia este înlăturată, nemaisubzistând la data formulării cererii, pe considerentul că reclamanta cu cei doi băieți au părăsit locuința familiei, iar ulterior pârâtul nu a încercat să-i mai caute sau să fie violent cu aceștia.
O atare interpretare ar lăsa lipsită de conținut măsura prevăzută de art. 23 alin. 1 lit.b din Legea nr. 217/2003, care vizează prerogativa instanței de a putea dispune, cu titlu provizoriu, reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei. Această măsură poate fi dispusă și singular, fără asociere cu alte obligații/interdicții, ceea ce înseamnă că ea își găsește aplicabilitate atunci când victima a părăsit locuința familiei, agresorul a rămas în acel spațiu, ca atare pericolul pe care-l reprezintă acesta nu este unul iminent, dar devine actual dacă victima ar încerca să se întoarcă în respectiva locuință. Cu alte cuvinte, lipsa de iminență a pericolului este consecința comportamentului victimei, care s-a pus la adăpost într-un spațiu unde agresorul nu dorește/nu poate să pătrundă, iar nu a conduitei fostului agresor, care și-a remediat evident comportamentul și astfel starea de pericol a dispărut.
În speță, sunt întrunite cerințele pentru emiterea ordinului de protecție, sens în care în temeiul prevederilor art. 480 alin.2 Cod procedură civilă T. va admite apelul și va schimba hotărârea primei instanțe, mai puțin, evident, ceea ce nu s-a apelat, și anume dispoziția relativă la stabilirea onorariului pentru dl. avocat Horgoș Răzvan, desemnat din oficiu pentru reprezentarea pârâtului.
Cu particularitatea că apelanta împreună cu copiii au revenit între timp în locuința familiei, se reține că potrivit mențiunilor din CF nr. 1033 F. M., apelanta este proprietara casei de locuit, în baza contractului de donație autentificat sub nr. 11292/1994 de notariatul de Stat al J. ețului M. .
Din coroborarea mențiunilor certificatului medico-legal nr. 514 din _
, cu adresele emise de Poliția Orașului Șomcuta M. (care relevă o cercetare penală a intimatului pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe-art.
180 alin. 1 și 2 Cod penal și o conduită contravențională a intimatului, sancționată conform Legii nr. 61/1991), precum și cu depozițiile martorului Roman V. L. D. rezultă că intimatul V. T. a pus în pericol prin acte de violență integritatea fizică și psihică a soției sale, V. D. L., creând o stare de pericol atât pentru aceasta, cât și pentru copiii celor doi.
Nu se poate aprecia că starea de pericol a încetat, deoarece probațiunea administrată a relevat că actele de violență nu s-au consumat într-un episod singular, izolat, ci au fost repetate (vecinii relatând martorului Roman V. de două-trei ori că victima a fost bătută), ca atare există riscul reiterării lor, cu atât mai mult cu cât acestea au sporit în gravitate, ajungându-se la amenințarea
cu cuțitul. Chiar copiii părților, audiați fiind, au relatat că actele de violență au fost repetate, ultimul incident fiind iscat dintr-un motiv banal (lipsa mâncării gătite), copilul cel mic fiind trimis după cuțitul cu care mama a fost alergată prin curte. De asemenea, starea de tensiune subzistă și în prezent, legea neinstituind vreo cerință specială de iminență, fiind suficientă existența stării de pericol, pe care instanța o reține, raportat la gravitatea actelor de violență anterioare, la repetarea lor, precum și la reluarea situației tensionate posterior revenirii apelantei în locuință, după cum rezultă din adresa Poliției Orașului Șomcuta M., depusă în apel.
Pe cale de consecință, instanța va admite cererea și în temeiul prevederilor art. 23 din Legea nr.217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, va dispune emiterea prezentului ordin de protecție în favoarea reclamantei, conținând următoarele obligații/interdicții în sarcina pârâtului, pentru o perioadă de 6 luni de la emitere: să păstreze o distanță minimă de 50 m față de reclamantă și față de copiii acesteia, V. D., născut în data de 22 august 1995 și V. C. -T., născut în data de 22 august 2004; să se abțină de la contactarea reclamantei în orice mod, inclusiv telefonic, prin corespondență etc; evacuarea temporară a pârâtului din locuința familiei, situată în F. M. nr. 230, oraș Șomcuta M., județul M. .
În privința celei dintâi măsuri, se reține că deși fiul părților, V. D., a devenit major, dispozițiile art. 23 alin.1 lit.d din Legea nr. 217/2003 nu disting în funcție de capacitatea de exercițiu a "copiilor";, prevederea legală instituind în primul rând o măsură de protecție a victimei, inclusiv în ipostaza sa de părinte.
Măsura evacuării este oportună pentru înlăturarea stării de pericol, martorul audiat relevând de altfel că în locuință accesul se face dintr-o cameră în alta, aceasta nu ar putea fi folosită în comun. De asemenea, pârâtul intimat nu a contestat aspectul învederat de apelantă că ar avea rude în localitate, la care a putea locui.
În aplicarea prevederilor art. 482, art. 451 Cod procedură civilă, T. îl va obliga pe pârât la plata în favoarea reclamantei a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată la fond și 500 lei, cheltuieli de judecată în apel conform chitanțelor nr. 65/2_ (fila 30 dosar fond) și nr. 74/_ (dosar apel), reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta V. D. L., domiciliată în F.
M. nr. 230, județul M., în contradictoriu cu intimatul V. T., domiciliat în
F. M. nr. 230, județul M., împotriva sentinței civile nr. 7913 din 5
august 2013, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, pe care o schimbă în tot, astfel:
Admite cererea formulată de reclamanta V. D. -L., domiciliată în
M. nr. 230, oraș Șomcuta M., județul M., CNP 2., în contradictoriu cu pârâtul V. T., domiciliat în F. M. nr. 230, oraș Șomcuta M., județul M., CNP 1. .
În temeiul prevederilor art. 23 din Legea nr.217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, dispune emiterea prezentului ordin de protecție în favoarea reclamantei, conținând următoarele obligații/interdicții în sarcina pârâtului, pentru o perioadă de 6 luni de la emitere:
să păstreze o distanță minimă de 50 m față de reclamantă și față de copiii acesteia, V. D., născut în data de 22 august 1995 și V. C.
-T., născut în data de 22 august 2004;
să se abțină de la contactarea reclamantei în orice mod, inclusiv telefonic, prin corespondență etc;
evacuarea temporară a pârâtului din locuința familiei, situată în F.
M. nr. 230, oraș Șomcuta M., județul M. . Executorie.
Încălcarea obligațiilor/interdicțiilor din prezenta hotărâre constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești.
Obligă pe pârât la plata în favoarea reclamantei a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată la fond.
Obligă pe intimat să achite apelantei suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi,_ .
PREȘEDINTE | J. ECĂTOR | GREFIER | |||
S. | -T. A. Ana | G. | B. | Roman M. |
Red./S.T.A./_
Tehnred./R.M./_ /4ex. Red./J. ecător la fond:D. Ș.
| ← Decizia civilă nr. 592/2013. Ordin de protecţie | Decizia civilă nr. 214/2013. Ordin de protecţie → |
|---|
