Decizia civilă nr. 417/2013. Ordin de protecţie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR.417/R/2013 Ședința publică din data de 30 octombrie 2013
Tribunalul constituit din: PREȘEDINTE: B. I. S., judecător
JUDECĂTOR: S. I. JUDECĂTOR: B. R. I.
GREFIER: D. L.
Ministerul Public reprezentat de procuror: Sîngeorzan Angela
S-au luat în examinare recursul declarat de reclamanta F. M. I. împotriva sentinței civile nr. 7182/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta recurentă F.
M. I. asistată de avocat Bria Laurean și pârâtul intimat F. V. asistat de avocat Burlă A. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentanții părților arată că nu mai au cereri de formulat.
Reprezentanta parchetului solicită a se pune în discuție calificarea căii de atac în baza prevederilor art. 7 din Legea nr.76/2012.
Tribunalul din oficiu și la cererea reprezentantei parchetului pune în discuție calificarea căii de atac prevăzută de lege pentru prezenta cauză.
Reprezentanții părților solicită recalificarea căii de atac din recurs în apel.
Tribunalul văzând dispozițiile art. 7 din Legea nr. 76/2012, care modifică implicit art. 30 din Legea nr. 217/2013, stabilește că, calea de atac prevăzută de lege pentru prezenta cauză, este apelul.
Tribunalul invocă din oficiu excepția inadmisibilității recursului în baza dispozițiilor art. 457 alin. 3 NCPC raportat și la mențiunile din cuprinsul dispozitivului sentinței atacate și al cererii de recurs.
Reprezentantul reclamantei, avocat Bria Laurean, solicită respingerea excepției invocată de tribunal.
Reprezentanta pârâtului, avocat Burla A., solicită admiterea excepției inadmisibilității recursului.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului ca inadmisibil.
Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului. T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr._ pronunțată în dosar nr. 8._, al Judecătoriei
B. s-a respins cererea privind emiterea unui ordin de protecție formulată de reclamanta F. M. I., împotriva pârâtului F. V., ca fiind neîntemeiată.
A fost obligată reclamanta la plata către stat a sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocațial cuvenit d-nei avocat Burlă A., care a asigurat asistența juridică obligatorie a pârâtului.
Pentru pronunțarea acestei sentințe, prima instanță analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
Părțile sunt în prezent căsătorite și locuiesc în același apartament, însă în camere separate.
Relațiile dintre părți s-au deteriorat progresiv, ultimul eveniment tensionat având loc în ziua de 16 august 2013, reclamanta suferind la această dată leziuni traumatice ce au necesitat 2-3 zile îngrijiri medicale pentru vindecare (fila 8 dosar).
Așa cum se evidențiază din proba cu înscrisuri administrată în cauză (filele 9,
24 dosar), atmosfera tensionată existentă în relația cu pârâtul a determinat-o pe reclamantă să depună plângere penală împotriva acestuia pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe, înregistrată la Poliția municipiului B. sub nr. 1230/_ . De asemenea, pârâtul a depus la Poliția municipiului B. plângere înregistrată sub nr. 1352/_, vizând comiterea de către reclamantă a infracțiunii de furt între soți,
În conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 217/2003, "(1) Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții: a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei; c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima; d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate; e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic; f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima; g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;
h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora";.
De altfel, Legea nr. 217/2003, prin reglementarea "ordinului de protecție";, a urmărit crearea unei modalități de protejare a victimelor violenței în familie, un instrument complex care să poată fi utilizat în regim de urgență pentru a înlătura de îndată expunerea la tratamentele agresive, prevăzând în art. 23 trei condiții de admisibilitate: a) constatarea comiterii unui act de violență; b) actul de violență este de natură să pună în pericol viața, integritatea sau libertatea victimei; c) actul este unul de violență în familie, în sensul că este comis de un membru de familie al victimei, în accepțiunea extinsă oferită de art. 5 din Legea nr. 217/2003.
În timp ce procedura divorțului, cu toate accesoriile sale, este o procedură generală în materie de desfacere a căsătoriei și reglementare a situației soților, inclusiv în ceea ce privește patrimoniul lor, dacă se promovează concomitent și
partajul bunurilor comune, procedura emiterii ordinului de protecție este o procedură specială, urgentă, ce prevede ca și condiții de admisibilitate existența unui act de violență, acest act să provină din partea unui membru de familie, existența unei stări de pericol și victimei actului de violență să-i fie pusă în pericol viața, integritatea fizică, psihică sau libertatea.
Cu privire la actul de violență, instanța reține că această condiție este probată, concluziile certificatului medical depus de reclamantă atestând suferirea unor leziuni traumatice de către aceasta. Însă acest probator este unul ce lasă loc concluziilor echivoce. Astfel, din acest document medical rezultă că reclamanta a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și compresiune cu mâna, rezultate în urma unor violențe ce puteau data din data de_ .
Cu privire la calitatea autorului actului de violență, instanța reține că, în baza certificatului de căsătorie depus la fila 10 dosar, s-a probat calitatea de membru de familie a pârâtului, în sensul oferit de art. 5 litera b din Legea nr. 217/2003. Dar din probele administrate în cauză nu a rezultat fără posibilitate de tăgadă că autorul acestor agresiuni este pârâtul ori exclusiv acesta.
Cu privire la condiția existenței unei stări de pericol care să vizeze viața, integritatea fizică, psihică sau libertatea reclamantei, instanța reține că nu este îndeplinită, deoarece din întreg probatoriul administrat în cauză nu rezultă incontestabil exercitarea de violențe de către pârât asupra reclamantei.
Prin răspunsurile la interogatoriu, pârâtul însuși recunoaște că a împins-o pe reclamantă, însă doar cu scopul de a o determina să părăsească încăperea pe care o folosește în mod exclusiv, iar alte acte de agresiune din partea lui nu au avut niciodată loc.
Presupusele acțiuni ale pârâtului sunt doar indirect confirmate prin declarația testimonială a martorei Șomotican M. I. (fila 35 dosar), care a aflat detalii legate de incidentul petrecut în seara zilei de 16 august 2013 din spusele reclamantei, care "a venit la mine și mi-a povestit că s-a certat cu soțul (…), discuția a degenerat și pârâtul a bruscat-o, a împins-o, chiar eu am observat că avea urme pe mână și pe sânul stâng (…)";. Potrivit propriilor susțineri, martora a "vizitat o singură dată casa părților în urmă cu un an și jumătate și nu cunosc în detaliu care sunt relațiile dintre soți";, iar "personal nu am asistat la nici un incident petrecut între soți";.
Martorul Borodi I., vecin cu părțile de peste 20 de ani, știe că relațiile dintre soți au fost normale până în urmă cu 2-3 ani, când au început să se deterioreze, fie din cauza unor neînțelegeri generate de o moștenire, fie urmare a aderării reclamantei la un cult religios neagreat de pârât. Din discuțiile purtate cu pârâtul a înțeles că "cei doi soți s-au îmbrâncit";. "Nici unul dintre soți nu mi s-a părut a fi violent. Nu am auzit țipete din casa părților și nu i-am văzut fugărindu-se pe casa scării. (…) Părțile nu sunt cunoscute în bloc drept persoane care fac scandal sau creează stări conflictuale. Întrucât părțile nu se pot exprima verbal, având deficiențe de auz și vorbire, gesticulează foarte mult și par că se ceartă, însă în realitate nici unul dintre ei nu este violent";.
Dincolo de aceste aspecte, existența unei plângeri penale aflate în faza actelor de cercetare nu poate conduce la ideea de vinovăție a pârâtului, atât timp cât faptele de care reclamanta îl acuză pe pârât nu au fost stabilite incontestabil.
Pe de altă parte, fiind vorba în cauză despre o veritabilă îngrădire a unui drept fundamental al persoanei, consacrat la nivel constituțional, o restrângere a unui atare
drept nu poate fi făcută decât urmare a unui probatoriu care să înlăture orice îndoială cu privire la autorul faptelor și existența violenței, implicit a pericolului permanent.
În prezenta cauză, părțile locuiesc împreună în același imobil - apartament, astfel încât nu este realmente posibilă păstrarea unei distanțe de 2-3 metri, în condițiile în care, indiferent dacă doresc sau nu, inevitabil se vor întâlni prin casă, în bucătărie, hol etc., chiar dacă ocupă camere separate.
De altfel, o atare măsură de protecție nu ar putea fi pusă în executare de îndată, sub supravegherea poliției, așa cum prevăd dispozițiile art. 31 alin. 2 din Legea nr. 217/2003, și nici nu face posibilă supravegherea modului în care este respectată sau nu, în condițiile art. 31 alin. 4 din lege.
Cum în cauza pendinte nu există nici starea de pericol la care face referire art. 23 alin. 1 din Legea pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, reclamanta nefiind în prezența unei situații care necesită instituirea măsurilor prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. a, c, d, văzând și prevederile art. 27 și următoarele din lege, instanța a respins cererea privind emiterea ordinului de protecție formulată, ca fiind neîntemeiată.
Raportat la soluția juridică ce se preconizează, instanța va obliga reclamanta să achite cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu cuvenit d-nei avocat Burlă A., desemnată pentru a asigura asistența juridică obligatorie a pârâtului (potrivit delegației nr. 2.085/_ emisă de Baroul B. - Năsăud, depusă la fila 19 dosar).
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a promovat recurs reclamanta F.
I. solicitând admiterea recursului
, casarea sentinței atacate, pe cale de consecință admiterea cererii formulate și emiterea unui ordin de protecție.
În motivarea recursului s-a arătat că într-adevăr la producerea incidentului nu a fost prezentă nici o altă persoană, decât părțile, dar trebuie avut în vedere că pârâtul a recunoscut faptul că a împins-o pe reclamantă, că s-a produs o altercație între ei doi, pe fondul unor neînțelegeri care au apărut în ultimul an.
Reclamanta susține că se teme pentru integritatea sa fizică și psihică și din acest motiv a plecat de la domiciliu, refugiindu-se la martora Șomotican M. . Teama este generată de gesturile violente ale pârâtului, care cu siguranță nu sunt gesturi normale, cu care reclamanta să fie obișnuită și care să nu-i producă nicio temere acesteia. Art. 23 din Legea nr. 217/2003 nu prevede cât de grave trebuie să fie actele de violență să pună în pericol integritatea fizică sau psihică a victimei. Teoretic ar fi suficient și un act de amenințare pentru a fi îndeplinite condițiile art. 23 fără a fi nevoie de contact fizic cu victima. Drept urmare, în opinia reclamantei, cu atât mai mult sunt îndeplinite condițiile pentru emiterea unui ordin de protecție în condițiile în care reclamanta a fost victima unor acte de violență care au lăsat urme vizibile și care au produs victimei o stare de frică, ce a determinat-o să părăsească domiciliul.
Se susține în continuare că instanța de fond nu a avut în vedere textul invocat în întregime, respectiv scopul emiterii ordinului de protecție, care este înlăturarea stării de pericol și nu a observat nici aplicabilitatea dispozițiilor invocate chiar de către instanță.
Reclamanta apreciază că este incident punctul 8 al articolului 488 NCPC, având în vedere nesocotirea dispozițiilor art. 23 din legea nr. 217/2003 potrivit cărora ordinul de protecție se poate emite dacă au existat acte de violență acre au afectat
viața, integritatea fizică și psihică ori libertatea victimei, scopul emiterii ordinului de protecție fiind eliminarea stării de pericol. Se impune pe cale de consecință admiterea recursului, casarea hotărârii, reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea cererii privind emiterea ordinului de protecție.
Tribunalul la termenul de judecată din_, după ce a stabilit că, calea de atac prevăzută de lege în prezenta cauză este apelul, raportat și la prevederile art.457 din Noul Cod de procedură civilă a invocat și pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului declarat.
Examinând excepția inadmisibilității recursului, tribunalul constată că este întemeiată
pentru următoarele considerente:
Cererea formulată de reclamantă este supusă dispozițiilor Noului Cod de procedură civilă, fiind înregistrată la instanța de fond la data de_ .
Potrivit art.457 Noul Cod de procedură civilă, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are nici un efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.
Dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.
Tribunalul constată că obiectul cererii introductive l-a constituit emiterea unui ordin de protecție în baza Legii nr. 217/2003, iar în sentința civilă nr._ pronunțată în dosar nr. 8._, al Judecătoriei B. a fost indicată calea de atac a recursului în termen de 3 zile de la pronunțare.
Tribunalul a statuat deja în ședință publică că, raportat la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 76/2012 calea de atac prevăzută de lege este apelul, prima instanță în mod eronat indicând calea de atac a recursului. Potrivit art.457 Noul cod de procedură civilă nu se mai poate dispune recalificarea căi de atac în cazul în care este indicată eronat prin sentința atacată, iar partea declară eronat calea de atac indicată de instanța de fond în dispozitiv. Soluția impusă de art. 457 alin. 3 NCPC în astfel de situații este respingerea căii de atac neprevăzute de lege, ca inadmisibilă.
Raportat la cele arătate mai sus, tribunalul va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 7.182/_ pronunțată în dosar nr. 8._ al Judecătoriei B. .
Va fi obligată recurenta F. M. I. la plata către stat a sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocațial cuvenit doamnei avocat Burlă A., care a asigurat asistența juridică obligatorie a intimatului F. V. .
Dreptul reclamantei nu este în nici un fel prejudiciat prin această soluție de respingere a recursului ca inadmisibil, ci dimpotrivă îi este permisă adaptarea conduitei procesuale la acordul cu rigoarea legii: exercitarea dreptului la apel, în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei decizii. Cererea de apel va fi adresată Judecătoriei B., soluționarea căii de atac revenind Tribunalului B. -Năsăud.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanta F. M. I., domiciliată în municipiul B., str. B., nr. 22, sc. A, ap. 5, județul B. - Năsăud, CNP 2., împotriva sentinței civile nr. 7.182/_ pronunțată în dosar nr. 8._ al Judecătoriei B. .
Obligă recurenta F. M. I. la plata către stat a sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocațial cuvenit doamnei avocat Burlă A., care a asigurat asistența juridică obligatorie a intimatului F. V. .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
B. | I. SS | I. | B. R. I. | D. | L. |
Red./Dact.
BISz -_ - 4 ex.
| ← Decizia civilă nr. 163/2013. Ordin de protecţie | Decizia civilă nr. 199/2013. Ordin de protecţie → |
|---|
