Decizia civilă nr. 222/2013. Partaj bunuri comune soţi. Lichidarea regimului matrimonial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 222/R/2013
Ședința publică de la 27 Februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA-SS JUDECĂTOR: D. T.
JUDECĂTOR: V. G. GREFIER: C. -S. Ș.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul H. Z., împotriva Sentinței civile nr. 3204/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Turda, privind și pe intimata B. I. -M., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:
reprezentantul recurentului avocat Remus Vlasiu
intimat Reclamant - B. I. -M. personal și asistată de avocat Codruța
M. O.
Lipsă fiind: recurent Pârât - H. Z. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta intimatei depune la dosar adeverința nr. 7/_ emisă de SC Plosca de Aur SRL, din care rezultă programul de muncă al intimatei, un exemplar comunicându-se cu reprezentantul recurentului.
Reprezentantul recurentului depune la dosar chitanța nr. 519604461/_ reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei.
Părțile arată că nu mai au alte cereri în probațiune.
Instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă, cu cheltuieli de judecată. Arată că, așa cum a declarat la fond martorul Baciu Ilie, pârâtul a vândut 25 de oi cu 150 lei bucata, din această sumă de bani achiziționând autoturismul marca VW Passat. Mai arată reprezentantul recurentului pârât faptul că pârâtul a avut aceste oi înainte de căsătoria cu reclamanta. De asemenea mai arată faptul că autoturismul Dacia 1310 a fost dobândit de pârât înainte de căsătorie și vândut cu prețul de 2900 lei. Aceste fapte au fost dovedite cu martori la fondul cauzei. De asemenea reprezentantul recurentului mai arată faptul că recurentul a vândut o suprafață de 3 ha și 1000 mp teren, împreună cu fratele și verișoara sa, obținând din această vânzare suma totală de 2500 lei, pârâtului revenindu-i cota parte de 833 lei la care s-a adăugat aceeași sumă prin cedarea părții ce i-a revenit fratelui său.
Reprezentanta intimatei reclamante solicită respingerea recursului cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală,
conform motivelor invocate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T. UL
Reține că prin Sentința civilă nr. 3204/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Turda s-a admis cererea formulată de reclamanta B.
I. M. în contradictoriu cu pârâtul H. Z., având ca obiect partaj bunuri comune.
S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuție egală, autoturismul marca Volkswagen Passat cu nr. de înmatriculare_ în valoare de 5918,80 lei, s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra bunului mai sus arătat, prin atribuirea acestuia către pârâtul H. Z. .
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 2959,40 lei către reclamantă cu titlu de sultă, ce a dispus a fi achitată în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 1113,85 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, căsătoria dintre părți a fost desfăcută prin divorț, prin sentința civilă nr. 3335/2009 pronunțată la data de_ în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Turda, irevocabilă la data de_ prin Decizia civilă nr. 649/A/_ pronunțată de Tribunalul Cluj. În timpul căsătoriei părțile au dobândit autoturismul marca Volkswagen Passat cu nr. de înmatriculare _
, conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de_ . Prima instanță a reținut că la împărțirea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, stabilirea cotelor părți ce revin fiecăruia dintre soți se face în raport de contribuția acestora la dobândirea și conservarea bunurilor. În cazul în care
nu se poate determina contribuția fiecărui soț, respectiv, în lipsa probei că unul dintre soți a avut o contribuție mai mare decât celălalt la dobândirea bunurilor comune, se presupune că ambii soți au avut o contribuție egală, împărțirea bunurilor făcându-se tot în părți egale.
S-a avut în vedere că nici Codul familiei, nici alte texte de lege, nu prevăd criteriile pe baza cărora se stabilește întinderea dreptului de proprietate al fiecăruia dintre soți asupra bunurilor comune, iar în absența unor asemenea elemente, ea trebuie stabilită în concret, pe baza de probe, în raport de contribuția efectivă a părților la dobândirea acestor bunuri. În speță, reclamanta a arătat prin acțiunea formulată că dobândirea bunului comun s-a făcut cu contribuție egală a părților, împrejurare contestată însă de pârât care a susținut că bunul a fost achiziționat prin folosirea unor sume de bani provenite din vânzarea unor bunuri proprii, astfel încât a solicitat instanței stabilirea unor cote de contribuție diferite, respectiv 90 % pentru el și 10 % pentru reclamantă.
În cauză au fost administrate probe pentru a se verifica temeinicia susținerilor pârâtului cu privire la contribuția părților la dobândirea bunului comun, însă instanța a apreciat că susținerile pârâtului nu au fost dovedite pe deplin raportat la probatoriul administrat în cauză. Astfel, în ceea ce privește vânzarea de către pârât a unui număr de 25 de oi, bunuri proprii dobândite anterior căsătoriei, instanța a constatat că declarațiile martorilor audiați în
cauză, respectiv Baciu Ilie și F. Dochia, sunt contradictorii, primul arătând că pârâtul a deținut și a vândut 25 de oi, iar al doilea că în realitate pârâtul a avut doar 12 sau 13 oi. Cu privire la prețul de vânzare a acestor animale, singurul care a putut furniza informații este martorul Baciu Ilie, care a arătat că oile au fost vândute cu prețul de 150 lei bucata.
Prin urmare, în lumina principiului testis unus testis nulus, instanța nu a reținut că susținerile pârâtului privind numărul și prețul de vânzare al oilor pe care le-a deținut, având în vedere faptul că aceste declarația martorului Baciu Ilie nu se coroborează cu alte mijloace de probă.
Se va aprecia, de asemenea, că deși vânzarea autoturismului Dacia 1310 invocată de către pârât este dovedită prin înscrisul sub semnătură privată depus la dosar de acesta la fila 27 și confirmată de martorul Szekely Marton, probele de la dosarul cauzei nu confirmă împrejurarea că suma obținută a fost folosită de către părți pentru achiziționarea bunului comun, niciunul dintre martori neputând confirma în mod expres această împrejurare. Cu privire la terenurile vândute de către pârât alături de ceilalți doi coproprietari, fratele său
H. Levente Csaba și verișoara sa Lukacs A. M., instanța a contatat că probele de la dosarul cauzei, respectiv contractul de vânzare-cumpărare încheiat sub semnătură privată și declarațiile martorilor Halmagy Reka Eniko, Szekely Marton, H. Levente Csaba și Lukacs A. M. dovedesc doar împrejurarea că prețul de vânzare de 25 milioane lei vechi a fost împărțit de către vânzători astfel, jumătate a primit Lukacs A. M. și jumătate pârâtul împreună cu fratele său, care ulterior i-a dat pârâtului partea ce îi revenea din preț.
Instanța nu a reținut susținerile pârâtului în sensul că urmare a acestei vânzări a mai primit și suma de 10 milioane lei vechi de la tatăl cumpărătoarei, Halmagy Ștefan, câtă vreme probele de la dosarul cauzei nu le confirmă, martorii care au făcut referire la această sumă neputând preciza cu certitudine dacă suma respectivă ar fi fost dată pârâtului pentru cheltuielile de intabulare a terenului vândut sau ca împrumut pentru pârât pentru achiziționarea unui autoturism. Totodată s-a reținut că pârâtul nu a făcut nicio referire la această sumă în cuprinsul întâmpinării formulate, nici ulterior pe parcursul desfășurării procesului, ci doar la momentul audierii martorei Halmagy Reka Eniko, prin întrebările adresate acesteia.
Raportat la aceste considerente trebuie observat că, deși probele administrate în cauză confirmă vânzarea de către pârât anterior achiziționării autoturismului ce constituie bun comun a unor bunuri proprii, nu se confirmă susținerile acestuia cu privire la prețul obținut de acesta nici faptul că sumele de bani astfel obținute au fost utilizate pentru achiziționarea bunului. Pe de altă parte la stabilirea cotelor de contribuție ale părților la dobândirea bunurilor comune, trebuie luate în considerare și alte elemente, respectiv veniturile obținute de părți pe durata căsătoriei și munca depusă în gospodărie.
Or, în speță raportat la înscrisurile depuse în probațiune s-a constatat că reclamanta a realizat venituri din salarii pe toată durata căsătoriei, în vreme ce pârâtul nu a realizat astfel de venituri. Totodată, raportat la declarațiile martorilor audiați în cauză, pârâtul s-a ocupat cu munca agricolă la care, însă, a fost ajutat și de către reclamantă. Prin urmare, în lipsa oricăror alte mijloace de proba care sa susțină apărările pârâtului, instanța a constatat că foștii soți au contribuit efectiv și au avut aport egal la realizarea patrimoniului comun.
În ceea ce privește modalitatea de partajare s-au avut in vedere dispozițiile art. 673 ind. 5 alin. (2) C. pr. civ., potrivit cărora "Instanța va face împărțeala în natură. În temeiul celor stabilite potrivit alin. 1, ea procedează la formarea loturilor și la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani";, precum și ale art. 673 ind. 9 Cod pr.civ potrivit cărora la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama după caz și de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine
fiecăruia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari înainte de a se cere împărțeala au făcut construcții sau îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
În speță, la partajarea bunului instanța a ținut seama de solicitările exprese ale părților, astfel încât în temeiul art. 673 indice 10 C. pr. civ., a dispus atribuirea în natură a bunului comun către pârât, cu obligarea acestuia la plata sultei corespunzătoare către reclamantă. La stabilirea sultei ce se cuvine reclamantei, instanța a luat în considerare valoarea stabilită prin expertiza tehnică întocmită în cauză de către expert tehnic ing. Moldan I., respectiv 5918,80 lei, pe care părțile nu au contestat-o, astfel încât a constatat că pârâtul datorează reclamantei suma de 2959,40 lei cu titlu de sultă, care urmează a fi achitata in termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 274 C. pr. civ., reținând culpa procesuală a pârâtului instanța a dispus obligarea acestuia la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1113,85 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxe judiciare de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs pârâtul H. Z.,
solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, obligând-o pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată, atât de la fond cât și din recurs.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 si 9 din C.pr.civ, respectiv art. 304 inel. 1 din Cpr.civ.
La termenul din data de 4 februarie 2011 a precizat oral ca procentele cu care a contribuit fiecare dintre părți la dobândirea bunului comun, sunt de 90
% pentru mine si 10 %. Așadar, nu am contestat calitatea de bun comun a autoturismului ci doar cotele de contribuție. Cu totul în subsidiar, dacă instanța de recurs va stabili că și reclamanta se poate prevala de o contribuție personală la achiziționarea mașinii, atunci aceasta contribuție este în procent de maxim 10 %; însă jumătate din procent urmează să-i fie recunoscut.
Pentru a-i dovedi susținerile, în direcția confirmării contribuției efective pe care a avut-o când a cumpărat autoturismul, a invocat că în anul 2007, adică cu un an înainte de dobândirea mașinii, a vândut un număr de 25 capete ovine, animale pe care le-a avut mai înainte să se căsătorească cu reclamanta.
Înstrăinarea oilor s-a făcut către martorul Baciu Ilie și pentru suma de 150 lei de bucata în concret, din vânzare oilor, a obținut suma de 3.750 Iei.
Contrar celor susținute de instanța de fond, din declarația martorului Baciu Ilie a reieșit ca a vândut exact 25 de capete ovine și că i-a plătit suma de 150 lei bucata, Martora F. Dochia spune că ar fi avut doar 12 sau 13 oi, iar instanța de fond greșește flagrant atunci când arată că nu se poate lua în considerare declarația martorului Baciu Ilie "in lumina principiului testis unus
testis nullus". Mai arata instanța de fond ca declarația martorului Baciu Ilie nu se coroborează cu alte mijloace de proba.
Contrar celor subliniate de prima instanța, declarația martorului Baciu Ilie era obligatoriu să fie consemnată ca și o probă pertinentă, deoarece ea face parte din categoria probelor directe, întrucât acest martor a cumpărat de la pârât cele 25 de oi, în anul 2007 și i-a achitat pentru fiecare suma de 150 lei. Nu mai era nevoie de nicio altă probă câtă vreme acest martor confirmă o realitate prin propriile sale simțuri și a cărei depoziție instanța nu putea să o înlăture sau să o pună la îndoială doar bazat pe împrejurarea că cealaltă martoră, care s-a referit la oile pe care le avusese mai înainte să se căsătorească, a spus ca nu erau 25, ci 12 sau 13. Instanța de fond era datoare să înlăture declarația martorei F. Dochia, tocmai pe considerentul că aceasta nu știa foarte bine câte oi a avut și nici daca le-a vândut, în ce an și cui anume.
A mai dovedit că înainte să se căsătorească a deținut un autoturism marca Dacia 1310 pe care l-a vândut în toamna anului 2007, prin înscrisul sub semnătura privată existent la fila 27 dosar, martorului Szekely Marton cu suma de 2.900 lei. Acest martor vine în sala de judecată și confirmă că a cumpărat de la recurent mașina pentru prețul pe care l-a invocat, adăugând și faptul că știe că autoturismul Dacia 1310 l-a dobândit înainte de căsătorie. De asemenea, a mai invocat că a vândut un teren în suprafață de 3 ha și 1000 mp. împreuna cu fratele său H. Levente-Csaba și verișoara L. cs A. -M., cu toții în calitate de moștenitori ai defunctei H. Ana, obținând din aceasta vânzare suma de 2.500 Iei. Terenul l-a vândut martorei Halmagyi Reka-Emiko în iarna anului 2008, iar din această sumă i-a revenit cota parte de 833 lei, la care s-a adăugat aceeași suma prin cedarea părții ce i-a revenit, de către fratele său H. Leventa-Csaba.
Există la dosar contractul de vânzare-cumpărare încheiat sub semnătură privată, însă prin audierea martorei Halmagyi Reka-Eniko s-a probat cedarea de către fratele său a sumei ce i-ar fi revenit lui. Este adevărat că în cuprinsul întâmpinării nu a făcut referire la suma de 10.000.000 lei vechi pe care a primit-o de la tatăl cumpărătoarei, numitul Halmagyi Ștefan, însă din declarația fiicei acestuia reiese ca a primit efectiv acești bani de la tatăl său, însă nu știe pentru ce anume i-au fost dați acei bani. Însumând sumele pe care le-a obținut din înstrăinarea unor bunuri proprii, mobile și imobile, rezultă un total de 8.316 lei, suma pe care a alocat-o cumpărării autoturismului WV Passat, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare din data de 22 noiembrie 2008.
Instanța de fond își mai motivează soluția adoptată cu aceea că n-ar fi dovedit că banii pe care i-a obținut din înstrăinările sus-menționate "au fost utilizați pentru achiziționare bunului". În altă ordine de idei, mai arată aceeași instanță, că la stabilirea cotelor de contribuție ale părților "trebuie luate în considerare și alte elemente, respectiv veniturile obținute de părți pe durata căsătoriei și munca depusă în gospodărie". I se impută faptul că doar reclamanta ar fi fost angajată "pe toata durata căsătoriei" in timp ce nu a realizat "astfel de venituri". Modul de abordare a contribuției fiecărui soț este cât se poate de eronat, în condițiile în care instanța de fond face referire la declarațiile martorilor care spun că recurentul a lucrat în gospodărie și la alte munci agricole, însă a fost ajutat de reclamanta. Această susținere nu este altceva decât o veritabilă contradicție în termeni, pentru că dacă reclamanta a avut serviciu, ea nu îl mai putea ajuta pe pârât la muncile agricole pe care le
desfășura atât în gospodăria proprie cât și în folosul altora, care îl plăteau cu sume de bani superioare salariului realizat de fosta soție. Martorii pe care i-a propus spre audiere a confirmat că avea pământ în satul B., de unde sunt de loc, că avea animale și că tot timpul anului muncea exclusiv în agricultura. Despre faptul că a strâns suma de bani pe care a folosit-o apoi la cumpărarea autoturismului, tot martorii propuși de recurent confirma întrucât le-a spus că dorește să își vândă oile, Dacia și pământul pentru a putea cumpăra autoturismul WV Passat.
Dobândirea efectivă a bunului litigios s-a făcut la circa un an de zile după ce a înstrăinat cele 25 capete ovine, respectiv la mai puțin de un an după ce a vândut mașina și pământul. Reclamanta nu a putut contrazice prin mijloace de probă faptul că a folosit suma adunată în scopul cumpărării autoturismului WV Passat și nu a putut dovedi ca ar fi avut economii bănești comune pe care le-a folosit în scopul achiziționării mașinii.
Instanța era datoare, pe baza probelor de la dosar, să procedeze la o diferențiere netă în ceea ce privește aportul lor, pentru că, într-adevăr, în covârșitoarea sa proporție, aportul financiar a fost exclusiv al recurentului.
Nu era nevoie ca fiecare martor să spună in mod direct și personal că banii pe care i-a primit din cele 3 înstrăinări, i-a folosit pentru a cumpăra autoturismul, în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada că economisise suma cu care au plătit mașina din surse financiare comune. În ciuda unei probațiuni suficient de consistente, prima instanța a refuzat să admită ca aportul său la dobândirea autoturismului nu este doar invocat ci și probat.
Prin întâmpinarea formulată de intimata reclamantă B. I. M.
,
s-a solicitat respingerea recursului, cu menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Din probele administrate rezultă cu claritate cota de contribuție egală a părților la dobândirea bunului. Pârâtul nu a dovedit că banii obținuți din vânzarea oilor sau autoturismului marca Dacia 1310 ar fi fost folosiți la achiziționarea bunului comun. Mai mult, pârâtul nu a produs nici o dovadă a sumei obținute de la fratele acestuia, iar cu privire la suma de 10.000.000 lei, care ar fi primit-o de la numitul Halmagy Ștefan recurentul nu a făcut nici o mențiune în întâmpinare și nici ulterior momentului depunerii acesteia, ci doar cu ocazia audierii martorei Halmagy Reka Eniko. Indiferent de momentul apariției acestei susțineri, nu există nicio probă din care să rezulte destinația acestei sume.
Deși recurentul susține că realiza venituri din exploatarea pământului și că reclamanta nu avea posibilitatea să-l ajute fiind la serviciu, aceste apărări sunt fără fundament.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit fișei fiscale fila 100, reclamanta în calitate de angajată la SC Plosca de aur SRL a obținut în cursul anului 2007 un venit de 6003 lei, în timp ce pârâtul nu a fost încadrat în muncă decât în cursul anului 2007 când a obținut suma de 5268 lei cu titlu de venituri din salarii. În cursul anului 2008, potrivit fișei fiscale, reclamanta a obținut un venit de 6878 lei, iar în anul 2009 un venit de 7967 lei. În cursul anului 2007, reclamanta a vândut un autoturism, bun propriu cu suma de 900 lei Este real că din declarațiile martorilor reiese că acesta deține pământ pe care îl lucrează, însă în ceea ce
privește veniturile pe care acesta le-ar realiza nu a fost depus la dosarul cauzei nici un înscris sau altă dovadă.
Din depozițiile martorilor audiați în cauză, reiese într-adevăr că pârâtul a deținut un număr de 25 de oi pe care le-a vândut prin intermediul martorului Baciu Ilie pentru prețul de 150 lei/oaie, în total obținând suma de 3750 lei. Vânzarea oilor s-a făcut în luna septembrie și noiembrie 2007. Din copia contractului de vânzare-cumpărare depus la dosarul cauzei-fila 27, reiese că în timpul căsătoriei, pârâtul a vândut un autoturism proprietate personală, marca Dacia cu suma de 2900 lei la data de_ și un teren în suprafață de 3 ha și 1000 mp în coproprietate pentru care a încasat suma de 833 lei. Faptul că numitul Halmagy Ștefan i-a dat pârâtului ulterior suma de 1000 lei, nu este contestat însă nu s-a probat că acești bani au fost folosiți la cumpărarea autoturismului în cauză. Martorul Szekely Marton a arătat că această sumă a fost dată pârâtului pentru efectuarea operațiunilor de intabulare. Fratele pârâtului nu a putut preciza cu ce titlu au fost dați cei 1000 lei și nici dacă au fost sau nu folosiți la cumpărarea autoturismului în litigiu. Din depoziția martorei F. Dochia reiese că, într-adevăr pârâtul lucra pământul, dar era ajutat și de reclamantă, iar mama reclamantei i-a cerut ajutorul la muncile agricole pe terenul pârâtului și tot aceasta a și plătit-o.
Deși pârâtul a susținut că reclamanta fiind încadrată în muncă nu avea când să-l ajute, acest lucru a fost infirmat de martora F. Dochia, dar poate fi dedus și din contractul de muncă al pârâtei, acesta lucrând o ore/zi de la 8-16, ori în agricultură se lucrează zi lumină. De altfel, programul de lucru al reclamantei fiind de 8 ore, exista posibilitatea ca aceasta să-și ajute soțul.
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că autoturismul WV a fost achiziționat în noiembrie 2008 și înmatriculat în aprilie 2009, însă raportat la veniturile obținute de pârât în perioada 2007-2008 era necesar ca acesta să fi folosit întreaga sumă obținută la plata prețului autoturismului, excluzând taxa de primă înmatriculare de 3514 lei și celelalte cheltuieli de traducere, verificări RAR, etc, și că în acea perioadă nu a avut nevoie de bani pentru cheltuielile zilnice, haine, hrană, utilități etc., sau se presupune că în timp ce pârâtul a economisit toți banii obținuți, care nu i-au fost suficienți și pentru transcrierea mașinii, reclamanta a suportat pentru amândoi cheltuielile curente, a desfășurat munca în gospodărie, iar contribuția sa la dobândirea bunului din timpul căsătoriei lipsește cu desăvârșire sau este infimă.
Prin urmare, pornind de la faptul că potrivit dispozițiilor art.4 Cod fam, soții trebuie să-și acorde sprijin material, și aceștia trebuie să susțină cheltuielile căsniciei, tribunalul apreciază că, deși s-a dovedit că o parte din banii necesari achiziționării autoturismului WV Passat de 7483 lei( 2900
+3750+833) au fost obținuți de către pârât, aceștia nu au putut fi folosiți integral la cumpărarea autoturismului întrucât, ar fi presupus ca reclamanta singură să susțină cheltuielile căsniciei, în condițiile în care acestea revin ambilor soți. Posibilitatea pârâtului de a folosi acești bani la dobândirea autoturismului s-a datorat faptului că reclamanta a susținut celelalte cheltuieli ale familiei, astfel că în mod corect a reținut prima instanță o cotă de contribuție egală la dobândirea bunului. Practica judiciară a statuat în mod constat și faptul că munca soției în gospodărie este asimilată cu o contribuție la dobândirea bunurilor comune datorită economiei realizate de familiei prin aportul acesteia. Situația este similară și în speță, reclamanta efectuând atât munca în gospodărie, dar mai mult, obținând venituri permanente din muncă cu care a susținut cheltuielile de familiei, susținere care a permis pârâtului de
a folosi banii obținuți în 207-2008 la achiziționarea autoturismului. Ori această posibilitate s-a datorat economiei pe care pârâtul a realizat-o datorită susținerii de către reclamantă a celorlalte cheltuieli ale acestuia. În aceste condiții, această economie profită ambilor soți întrucât ambii și-au adus contribuția la obținerea sumei de bani, în modalitățile anterior menționate.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul apreciază că recursul este nefondat, astfel că în baza dispozițiilor art.312 alin.1 raportat la art.304 indice 1 Cod de procedură civilă va respinge recursul declarat de H. Z. împotriva Sentinței civile nr. 3204/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Turda, pe care o va menține în totul.
În temeiul dispozițiilor art.274 Cod de procedură civilă va obliga recurentul să plătească intimatei B. M. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de H. Z. împotriva Sentinței civile nr. 3204/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Turda, pe care o menține în totul.
Obligă recurentul să plătească intimatei B. M. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Februarie 2013.
Președinte, Ana-SS | Judecător, D. T. | Judecător, V. G. |
Grefier, C. -S. Ș. |
Red.dact.S.S./C.Ț.
2 ex./_
Jud.fond.A. G. N.
| ← Decizia civilă nr. 38/2013. Partaj bunuri comune soţi.... | Decizia civilă nr. 815/2013. Partaj bunuri comune soţi.... → |
|---|
