Decizia civilă nr. 2333/2013. Stabilire program vizitare minor
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2333/R/2013
Ședința publică din data de 15 mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M. -C. V.
JUDECĂTORI:
A. -T. N.
A. -A. C.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții P. T. -D. și
P. V., împotriva deciziei civile nr. 125/A din 14 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr._, privind și pe reclamanta A. ANA, având ca obiect stabilire program vizitare minor. La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pârâta-intimată A.
Ana, asistată de avocat P. Mihai-Emil, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 19 aprilie 2013, pârâții-recurenți au depus la dosar, o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsa lor de la dezbateri.
La data de 13 mai 2013, reclamanta-intimată a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, și menținerea deciziei recurate ca legală și temeinică.
La termenul de azi, reprezentantul reclamantei-intimate depune la dosar chitanța prin care se atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 800 lei și răspunsul la o adresă emanând de la Comuna Sânmihaiu de Cîmpie, prin care se comunică d-lui avocat P. Mihai-Emil faptul că distanța dintre localitățile Sânmihaiu de Cîmpie și S. este de aproximativ 4,5 km, iar această distanță este acoperită de către locuitorii celor două localități pe jos.
Curtea, din oficiu, invocă inadmisibilitatea celor motive de recurs care fac referire la probațiunea administrată în cauză și tind la reaprecierea probelor.
Reprezentantul pârâtei-intimate solicită admiterea excepției invocate de instanță.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei-intimate susține întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat și în consecință menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei, conform chitanței depuse la dosar. Arată că programul stabilit de instanță urmărește interesul superior al minorei și este favorabil atât mamei cât și tatălui și bunicii paterne, distanța dintre cele două localități nu este mare, așa cum
rezultă din adresa depusă la dosar, astfel că pârâții-recurenți nu sunt în imposibilitatea de a vizita minora. În mod corect a apreciat instanța de apel că pentru a asigura un just echilibru între necesitatea de a se asigura un contact regulat între tată sau bunică și minoră și aceea de a menține un mediu consecvent și fără variații majore, care să implice scoaterea copilului din mediul în care s-a obișnuit, este necesară modificarea programului stabilit de instanța de fond. Instanța de apel a motivat temeinic și legal decizia pe care a pronunțat-o, atât sub aspectul reducerii programului de vizitare al reclamanților-recurenți, cât și sub aspectul respingerii cererii de aderare la apel formulată de reclamanți. Instanța de fond în mod corect a admis cererea reconvențională formulată de pârâtă și a reținut că în speță sunt incidente prevederile art. 275 Cod procedură civilă și a compensat cheltuielile de judecată.
Raportat la aceste aspecte solicită respingerea recursului, menținerea deciziei recurate și obligarea reclamanților-recurenți la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței depuse la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3942/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița,
instanța:
a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții P. T. D. și P. V. în contradictoriu cu pârâta A. Ana,
a admis cererea reconvențională formulată de pârâta A. Ana în contradictoriu cu reclamantul P. T. D. .
a stabilit în favoarea reclamanților următorul program de vizitare a minorei P. T. A., născută la data de_: în prima și a treia săptămână din fiecare lună de sâmbătă ora 09:00 până duminică ora 18:00, în vacanța de Paști a fiecărui an timp de o săptămână și în vacanța de vară a fiecărui an timp de două săptămâni.
- a obligat reclamantul P. T. D. să efectueze demersurile necesare în vederea schimbării domiciliului din cartea de identitate seria XB nr. 1., de la adresa din comuna Sânmihaiu de Câmpie, sat Sânmihaiu de Câmpie, nr. 158, jud. Bistrița-Năsăud, la adresa unde are în prezent locuința principală.
a compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut reclamantul P. T. D. și pârâta au fost căsătoriți, iar din relațiile de căsătorie, la data de_, s-a născut minora P. T. A. . Prin sentința civilă nr. 2276/2011 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între reclamant și pârâtă, minora
P. T. A. fiind încredințată spre creștere și educare pârâtei.
Prima instanță a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 401 alin. 1 N.C. Civil, părintele separat de copilul lui are dreptul de a avea legături personale cu acesta. Alături de dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul său, dispozițiile art. 14 din Legea nr. 272/2004 consacră și dreptul copilului de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Potrivit dispozițiilor alin. 2 și 3 ale aceluiași articol copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior, iar părinții sau un
alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului. Relațiile personale se pot realiza în următoarele modalități prevăzute de art. 15 din Legea nr. 272/2004: întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit, corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul, transmiterea de informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menține relații personale cu copilul, transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul. Dreptul copilului de a avea legături personale cu părintele cu care nu locuiește este prevăzut și de disp. art. 262 din Noul cod civil potrivit căruia copilul separat de părintele său are dreptul de a avea legături personale cu acesta, iar exercițiul acestui drept poate fi limitat doar în condițiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, având în vedere interesul superior al copilului.
Astfel, raportat la textele legale mai sus menționate instanța a reținut că atât reclamantul P. T. D., în calitate de tată a minorei P. T. A.
, cât și reclamanta P. V., în calitate de bunică a minorei, au beneficiat de dreptul de avea legături personale cu minora P. T. A., acest drept al reclamanților neputând fi restrâns decât dacă a fost afectat interesul superior al minorei.
Probatoriul testimonial administrat în cauză a relevat faptul că minora a fost în vizită la tatăl său și la bunica paternă în cursul anului 2011, martorii C. a M. și Vălean I. au arătat că minora s-a simțit confortabil la domiciliul reclamanților în cursul acestor vizite, iar martorul Valea I. a arătat că minora a refuzat în august 2011 să plece în vizită la tatăl său. Ancheta socială efectuată în cauză a relevat faptul că reclamanții au dispus de condițiile materiale și morale adecvate pentru găzduirea minorei pentru anumite perioade de timp. De asemenea, în considerentele sentinței civile nr. 2276/2011 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, pe baza probelor administrate, s-a reținut că după despărțirea în fapt a reclamantului și a pârâtei, reclamantul a păstrat legătura cu minora și s-a interesat de soarta acesteia.
Raportat la starea de fapt mai sus menționată, instanța a reținut că probatoriul administrat nu a relevat existența vreunei împrejurări care ar putea afecta interesul superior al minorei prin exercitarea de către reclamanți a dreptului lor de a avea legături personale cu minora.
Având în vedere considerentele mai sus menționate, instanța a constatat că acțiunea civilă a fost întemeiată în parte și a admis-o ca atare, încuviințând ca reclamanții să aibă legături personale cu minora P. T. A.
, născută la data de_, după următorul program de vizitare: în prima și a treia săptămână din fiecare lună de sâmbătă ora 09:00 până duminică ora 18:00, în vacanța de Paști a fiecărui an timp de o săptămână și în vacanța de vară a fiecărui an timp de două săptămâni.
Admiterea în parte a cererii de chemare în judecată s-a datorat faptului că luarea minorei de către reclamanți în perioada sărbătorilor de Paști pentru o perioadă de două săptămâni în fiecare an ar lipsi pârâta și minora în mod permanent de posibilitatea de a-și petrece împreună vacanța de primăvară și sărbătorile de Paști, în condițiile în care vacanța de primăvară este pe o perioadă de 2 săptămâni, iar minora a fost la o vârstă la care poate frecventa grădinița. De asemenea, instanța a apreciat, în interesul minorei, ca fiind mai potrivit un program de vizitare prin care minora să petreacă un sfârșit de săptămână cu tatăl său, iar următorul sfârșit de săptămână cu mama sa, decât petrecerea de către minoră a două sfârșituri de săptămână consecutive la tatăl său.
În ceea ce a privit cererea reconvențională instanța a reținut că domiciliul reclamantului P. T. D. menționat în actul de identitate a fost în sat Sânmihaiu de Câmpie, comuna Sânmihaiu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud, nr. 158, cu toate că reclamantul a locuit în mod statornic la adresa din sat S., nr. 18, județul Bistrița-Năsăud. Potrivit art. 27 alin. 1 din OUG 97/2005 domiciliul persoanei fizice este la adresa la care aceasta declară că are locuința principală. Această prevedere legală care stabilește domiciliul persoanei fizice se regăsește și în cuprinsul art. 87 din Noul cod civil. Potrivit art. 19 alin. 2 din OUG 97/2005 în cazul schimbării domiciliului, în termen de 15 zile, titularul este obligat să solicite serviciului public comunitar de evidență a persoanelor eliberarea unei noi cărți de identitate. Având în vedere schimbarea domiciliului de către reclamantul P.
D., necontestată de reclamant și confirmată de martorii audiați și de ancheta socială efectuată în cauză, în temeiul dispozițiilor legale mai sus menționate, instanța a admis cererea reconvențională și a obligat reclamantul P. T. D. să efectueze demersurile necesare în vederea schimbării domiciliului din cartea de identitate seria XB nr. 1., de la adresa din comuna Sânmihaiu de Câmpie, sat Sânmihaiu de Câmpie, nr. 158, județul Bistrița-Năsăud, la adresa unde are în prezent locuința principală.
Prin decizia civilă nr. 125/A/_ a Tribunalului Bistrița-Năsăud
a fost admis în parte apelul formulat de pârâta A. Ana, împotriva sentinței civile nr. 3942/2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Bistrița, care a fost modificată în parte, în sensul că:
s-a stabilit în favoarea reclamanților P. T. D. și P. V. următorul program de vizitare a minorei P. Todora A., născută la data de_: în prima și a treia sâmbătă din fiecare lună între orele: 09:00 și 19:00, cu posibilitatea de a lua minora de la domiciliul acesteia.
s-au respins restul solicitărilor formulate de reclamanți.
S-au menținut celelalte dispoziții din hotărârea atacată privind cererea reconvențională și compensarea cheltuielilor de judecată.
S-a respins cererea de aderare la apel formulată de reclamanții P. T.
D. și P. V., ambii domiciliați în sat S., Nr. 18, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva aceleiași hotărâri judecătorești, ca neîntemeiată.
S-a respins cererea apelantei A. Ana de obligare a intimaților P.
T. D. și P. V. la cheltuieli de judecată în apel, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că sub aspect legal, sunt incidente prevederile art. 14 din Legea nr.272/2004, cât si la cele ale art. 262, 263, 401 Noul Cod civil.
Totodată potrivit dispozițiilor art. 496 alin. 5 Noul Cod civil, aplicabile raportat la dispozițiile art. 6 din același act normativ, părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia. Alături de dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul său, dispozițiile art. 14 din Legea nr. 272/2004 consacră și dreptul copilului de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Relațiile personale se pot realiza în următoarele modalități prevăzute de art. 15 din Legea nr. 272/2004: întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit, corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul, transmiterea de
informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menține relații personale cu copilul, transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. 5 din Noul Cod civil și art. 14 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, dreptul părintelui și al copilului de a avea relații personale poate fi limitat doar de către instanța de judecată și doar dacă există motive întemeiate pentru luarea unei astfel de măsuri, ținând seama de interesul superior al copilului.
Cu toate că premisele de ordin teoretic au fost corect relevate, instanța de fond nu le-a aplicat argumentat la speța dedusă judecății, în sensul că nu a stabilit, pe baza probatoriului administrat, dacă este în interesul copilului de nici 5 ani să fie luat de la domiciliul ei obișnuit pentru perioade mai lungi, care ar implica să doarmă la tată și bunică.
Conchizând în sensul că măsura dispusă la fond este justificată de simplul fapt că minora are nevoie de prezența tatălui și bunicilor, judecătoria a nesocotit în esență principiul prevalenței interesului copilului, acordând dreptului tatălui și bunicii de a păstra legături personale cu minora un rol superior acestui principiu, fără a înlătura motivat apărările pârâtei privitoare la impactul psihologic generat de aceasta măsură.
Instanțele judecătorești, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, pot limita exercitarea dreptului de a vizita copilul, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.
Articolele 2 alin. 3, 6, 16 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 reglementează drepturi ale copilului și nu ale părinților. Prin urmare, dreptul de a păstra
legături personale cu părintele căruia nu i-a fost încredințat, fiind un drept reglementat în favoarea copilului, nu poate fi încălcat de nimeni, nici de celălalt părinte și nici de către alte persoane.
În cazul de față, instanța a reținut că urmare a mai multor factori (plecarea reclamantului P. T. D. în Germania, relația dificilă și tensionată între pârâtă și reclamanți) în cursul anilor 2011 și 2012 minora
P. T. A. a petrecut foarte puțin timp cu tatăl ei sau cu bunica din partea tatălui. Acest aspect a fost recunoscut de părți, dar a fost relevat și de martorii M. I., C. a M. și Valea I., audiați de Judecătoria Bistrița. Acești martori au arătat de asemenea că minora nu a fost lăsată de pârâtă
să doarmă la reclamanți, vizitele la domiciliul acestora fiind doar de câteva ore.
Totodată martorii A. D. I. și Mihalte E. audiați în calea de atac a apelului au relevat faptul că minora doarme în pat cu mama ei și refuză să doarmă în altă parte, nici chiar la unchiul ei nu a dorit să rămână peste noapte, deși era însoțită de mama ei.
Tribunalul a apreciat raportat la vârsta fragedă a minorei (care a împlinit recent 5 ani) și ținând cont de aparenta înstrăinare care există între ea și reclamanți, că un program de vizitare, care ar presupune obligarea ei să doarmă la domiciliul reclamanților de 2 ori de săptămână și chiar pentru perioade mai lungi în timpul vacanțelor, este în acest moment unul excesiv. Programul stabilit de judecătorie nu realizează un just echilibru între necesitatea de a se asigura un contract regulat între un părinte sau bunici și copil și aceea de menținere a unui mediu consecvent și fără variații majore, care să nu implice scoaterea copilului din mediul, cu care s-a obișnuit, pe perioade mari de timp și care ar putea să îl destabilizeze, aspecte care se impun a fi luate în considerare de către instanța de control la pronunțarea deciziei ce se va da.
Tribunalul a stabilit un program de vizitare mai puțin extins, respectiv doar în prima și a treia sâmbătă din fiecare lună între orele: 09:00 și 19:00, cu posibilitatea de a lua minora de la domiciliul acesteia, urmând ca ulterior, odată cu creșterea minorei și reacomodarea ei cu reclamanții, respectiv după ce a petrecut mai mult timp cu aceștia la domiciliul lor din S.
, fără ca mama ei să fie prezentă, se poate solicita instanței un program de vizitare mai permisiv.
Apelanta A. Ana a solicitat respingerea cererii reclamantei P. V. privind stabilirea programului de vizitare, dar tribunalul a reținut că dispozițiile legale mai sus citate recunosc și bunicilor un drept de a menține
legături personale cu nepoata lor, iar reclamanta nu a dovedit vreo împrejurare care să justifice îngrădirea acestui drept.
Tribunalul a apreciat că nu sunt întemeiate nici susținerile apelantei că minora nu s-ar putea trezi la ora 7 sau 8 pentru a fi pregătită pentru ora 9, când ar urma să fie luată de reclamanți. Martorii audiați în apel au arătat că minora în timpul săptămânii se trezește la ora 7, întrucât este dusă la grădiniță, iar sâmbătă la fel se scoală în jur de ora 8, astfel încât nu există indicii că un program de vizitare cu începere cu ora 9 dimineața ar avea vreun efect negativ asupra fetiței.
Având în vedere toate cele relevate mai sus, tribunalul în baza art. 296 Cod procedură civilă a admis în parte apelul formulat de pârâta A. Ana.
În ceea ce privește aderarea la apel formulată de reclamanți cu privire la faptul că în mod greșit s-ar fi compensat cheltuielile de judecată, tribunalul a reținut că cererea reconvențională în mod corect a fost admisă de instanța de fond, chiar dacă reclamantul P. T. D. nu s-a împotrivit în mod expres solicitării de a-și schimba domiciliul, a procedat la îndeplinirea acestei formalități doar la data de_ . În cauză nu sunt întrunite condițiile art. 275 Cod procedură civilă privind recunoașterea de către pârât a pretențiilor reclamantului în prima zi de înfățișare, la dosarul cauzei nu există o astfel de recunoaștere din parte lui P. T. D., care de altfel nici nu s-a prezentat personal în fața instanței de fond, întrucât era plecat în Germania.
Tribunalul a respins cererea de aderare la apel formulată de reclamanții P. T. D. și P. V., împotriva aceleiași hotărâri judecătorești, ca neîntemeiată.
Raportat la prevederile art. 274 C.proc. civ., conform cărora partea care cade în pretenții a fost obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, instanța va respinge ca neîntemeiată, solicitarea apelantei de obligare a intimaților la plata cheltuieli de judecată din apel, întrucât acesta nu a făcut dovada vreunei cheltuieli efectuate în cauză prin chitanțe, bonuri etc.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții P. T. și P. V.
,
solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii apelului și menținerii hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală, iar în ceea ce privește cererea reconvențională, să se constate că aceasta este lipsită de obiect.
S-a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în fond, apel și recurs, în sumă de 1062 lei.
În motivarea recursului, reclamanții au invocat încălcarea flagrantă a drepturilor copilului, decizia fiind dată în totală contradicție cu interesele copilului.
Prin hotărârea pronunțată s-a îngrădit dreptul minorei de a avea legături personale cu unul dintre părinți, respectiv cu tatăl și cu rudele ce fac parte din familia acestuia, respectiv bunica paternă.
Prin hotărârea pronunțată s-a dat curs interesului mamei, tatăl și bunica paternă fiind excluși din viața minorei, programul de vizitare stabilit fiind extrem de restrictiv și imposibil de realizat, întrucât părțile nu locuiesc în aceeași localitate.
Legătura cu copilul se poate aprofunda și dezvolta armonios în mediul în care locuiește tatăl și bunicii paterni, copilul având posibilitatea de a-i cunoaște și a se bucura de afecțiunea lor, doar în situația în care este lăsat să petreacă o perioadă mai mare de timp cu aceștia.
Se impune ca dreptul tatălui și al bunicilor de a avea legături personale cu copilul să fie efectiv, nu formal, să fie susceptibil de aducere la
îndeplinire în mod eficient și să asigure valorificarea dreptului subiectiv prevăzut de art. 30 din Legea nr. 272/2004.
Reclamanții au invocat și motive referitoare la probațiunea administrată în cauză, însă în privința acestora, instanța a invocat în temeiul art. 137 alin. 1 raportat la art. 304 Cod proc.civ., excepția inadmisibilității, judecata recursului fiind limitată exclusiv la motivele de nelegalitate, care în cauză privesc greșita aplicare a dispozițiilor legale speciale în materia relațiilor personale dintre copii și rudele cu care aceștia au dreptul de a menține relații personale, prin prisma principiului interesului superior al copilului.
Referitor la cererea reconvențională, pârâtul P. T. a arătat că și-a schimbat domiciliul în localitatea S., începând cu data de_, însă cu toate acesta, decizia pronunțată la data de_ a menținut dispoziția prin care a fost obligat să-și schimbe domiciliul.
Prin întâmpinarea formulată (f. 17-18),
pârâta a solicitat respingerea recursului și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a arătat că programul stabilit de prima instanță a fost mult prea generos raportat la vârsta fragedă și la dorințele minorei, pe când instanța de apel a apreciat corect că pentru a asigura un just echilibru între necesitatea de a se asigura un contact regulat între tată sau bunică și
copil și aceea de a menține un mediu consecvent, fără variații majore, care să nu implice scoaterea copilului din mediul cu care s-a obișnuit, este necesară modificarea programului de vizitare, stabilit de instanța de fond.
În ce privește imposibilitatea realizării vizitelor în modalitatea stabilită de instanța de apel, invocată de recurenți și justificată prin distanța mare dintre localitățile de domiciliu ale reclamanților și pârâtei, intimata a arătat că între cele două localități este o distanță de aproximativ 4,5 - 5 km, și că nu există mijloc de transport în comun.
Prin urmare, motivul invocat nu este real, iar programul de vizitare stabilit de către instanța de apel este favorabil atât minorei, cât și recurenților.
Intimata a arătat că în mod corect a fost admisă și cererea reconvențională formulată.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Recursul declarat de reclamanți vizează modalitatea de stabilire a programului de vizitare de către aceștia a minorei P. T., precum și împrejurarea că cererea reconvențională a pârâtei Arancutean Ana de
obligare a reclamantului să-și schimbe domiciliul la adresa unde are în prezent locuința principală, este în prezent lipsită de obiect.
În ce privește această din urmă solicitare, curtea constată că, într- adevăr, după pronunțarea hotărârii primei instanțe la_, reclamantul și-a făcut schimbarea de domiciliu, în prezent deținând act de identitate emis la_, în care domiciliul menționat este comuna Sînmihaiu de Cîmpie, sat. S. nr. 18.
Întrucât schimbarea domiciliului s-a făcut după soluționarea cererii reconvenționale, chiar dacă în prezent solicitarea pârâtei nu mai este de actualitate, raportat la data promovării și soluționării cererii reconvenționale, obiectul cererii era actual, interesul pârâtei justificat, astfel încât sub acest aspect recursul nu este fondat.
În ce privește modalitatea de realizare a relațiilor personale dintre reclamanți și minora P. T., recursul este fondat.
În speță, instanțele de fond au pronunțat două hotărâri diferite pe acest aspect, prima instanță stabilind programul de vizitare a minorei în prima și a treia săptămână din fiecare lună de sâmbătă ora 09:00 până duminică ora 18:00, în vacanța de Paști a fiecărui an timp de o săptămână și în vacanța de vară a fiecărui an timp de două săptămâni.
Instanța de apel, apreciind că acest program este prea larg, l-a restrâns, stabilindu-l în prima și a treia sâmbătă din fiecare lună între orele: 09:00 și 19:00, cu posibilitatea de a lua minora de la domiciliul acesteia.
Modalitatea de stabilire a relațiilor personale dintre copii și părinți și alte rude sau persoane cu care copiii au dreptul de a menține legături, constituie, pe de o parte, o problemă de apreciere în soluționarea căreia instanțele trebuie să ia în considerare mai multe criterii, unele având caracter general, altele particulare, dar și o problemă de legalitate, întrucât în acest demers se impun a fi respectate dispozițiile legale interne și internaționale în materia drepturilor copilului.
Aceste dispoziții consacră cu rang de principiu interesul superior al copilului, care trebuie să prevaleze în toate deciziile pe care toate persoanele
sau instituțiile chemate să soluționeze probleme în care sunt implicați copii, trebuie să îl respecte.
În sensul celor arătate, acordând prioritate interesului superior al copilului P. T. A., născută la_, curtea apreciază că hotărârea pronunțată de prima instanță respectă cu mai multă strictețe acest principiu, precum și dispozițiile legale în materie: art. 2 alin. 3, art. 14, 15 din Legea nr. 272/2004, art. 262, 263, 401, 496 alin. 5, art. 6 alin. 6 Cod
Civil 2011, art. 8 pct. 1, art. 9 pct. 3 din Convenția cu privire la drepturile copilului adoptată de Adunarea generală a ONU la_ și ratificată de România prin Legea nr. 18/1990.
În speță, se solicită stabilirea legăturilor personale dintre tatăl căruia nu i-a fost încredințat copilul la divorț, bunica paternă și copilul în vârstă de 4 ani la data promovării acțiunii și 5 ani și 6 luni în prezent.
Este vorba de un copil sănătos fizic și psihic, care nu are nevoi speciale - terapeutice, alimentare, de mediu sau de altă natură - care să îi restrângă libertatea de mișcare, deplasare sau care să impună prezența cvasipermanentă a unei anumite persoane, cum ar fi mama.
Fiind deci un copil în vârstă de peste 5 ani, sănătos, deplasabil, curtea constată că luarea sa de la domiciliul mamei și deplasarea la domiciliul tatălui și bunicii materne de câte două ori pe lună de sâmbătă dimineața până duminică după-masa, timp de o săptămână în vacanța de Paști și timp de două săptămâni în vacanța de vară, nu constituie un program excesiv, care să afecteze negativ minora. Dimpotrivă, este un program care permite formarea, dezvoltarea și menținerea unei legături efective dintre copil și două persoane cu care acesta are dreptul legal de a menține relații personale.
Programul stabilit de către instanța de apel de două ori pe lună timp de câteva ore este unul extrem de restrictiv, timpul alocat pentru dezvoltarea relației personale dintre tată-fiică și bunică-nepoată, fiind mult prea scurt pentru a permite o legătură efectivă.
Contrar celor reținute de instanța de apel, în sensul că prin programul stabilit de judecătorie nu se menține un mediu consecvent și fără variații majore, scoaterea copilului din mediul cu care s-a obișnuit pe perioade mari de timp putându-l destabiliza, curtea apreciază că plecarea copilului la tată și bunică timp de două zile, de câte două ori pe lună și trei săptămâni în vacanțe, pe de o parte nu reprezintă o variație majoră, căci copilul este dus tot într-o locuință, corespunzătoare din punct de vedere al condițiilor pe care le oferă, la o distanță nu foarte mare de locuința mamei, așa cum însăși aceasta a arătat în recurs, iar, pe de altă parte, perioada stabilită nu este o perioadă mare de timp, raportat la toate circumstanțele anterior arătate.
S-a recunoscut de către părți împrejurarea că în cursul anilor 2011- 2012 minora a petrecut foarte puțin timp cu tatăl și cu bunica.
Această împrejurare constituie un motiv suplimentar ca, începând măcar de acum înainte, copilul să aibă posibilitatea de a dezvolta o relație și cu celălalt părinte și cu rudele acestuia - în speță tatăl și bunica paternă. Dacă până la vârsta de peste 5 ani minora nu a avut ocazia să își dezvolte relația personală cu părintele căruia nu i-a fost încredințată, se impune ca de acum înainte să aibă această posibilitate, fiind demonstrat din punct de vedere psihologic că trecerea timpului fără realizarea, menținerea și dezvoltarea unei relații dintre un copil și unul sau ambii
părinți, are efecte negative asupra dezvoltării psihologice și cu cât se înaintează în timp și copilul crește, realizarea unei relații psiho-afective armonioase și trainice este mai dificilă.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1, 304 pct. 9 Cod proc.civ., recursul reclamanților va fi admis.
În baza art. 274 alin. 1 Cod proc.civ., intimata A. Ana va fi obligată să plătească recurenților suma de 756 lei, cheltuieli de judecată în recurs și apel, reprezentând onorariu avocat (f. 14 dosar apel, f. 7 dosar recurs și timbru judiciar și taxă judiciară de timbru).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamanții P. T. -D. și P. V. împotriva deciziei civile nr. 125/A din 14 decembrie 2012 a Tribunalului Bistrița Năsăud, pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică și în consecință respinge apelul declarat de pârâta A. ANA împotriva sentinței civile nr. 3942 din 0_, pe care o menține.
Obligă pe intimata A. ANA să plătească recurenților suma de 756 lei, cheltuieli de judecată în recurs și apel.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
M. C. V.
A.
-T.
N.
A.
A. C. M.
L.Ț.
Red. M.V. dact. GC 3 ex/_
Jud. apel: I.Sz. Bolboș, N. M.
| ← Decizia civilă nr. 378/2013. Stabilire program vizitare minor | Decizia civilă nr. 2332/2013. Stabilire program vizitare minor → |
|---|
