Decizia civilă nr. 90/2013. Stabilire program vizitare minor
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 90/A/2013
Ședința publică de la 20 Februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. T.
JUDECĂTOR: ANA-SS GREFIER: C. -G. H.
Pe rol judecarea cauzei de minori și familie privind pe apelant K. A.
E. și pe intimat N. A. N., A. T. Izvorul Crișului, având ca obiect stabilire program vizitare minor
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterile au avut loc la data de 13 februarie 213 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
La data de 19 februarie 2013 s-a depus prin registratura instanței concluzii scrise din partea apelantei și concluzii scrise din partea intimatului pârât.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T. UL
Reține că p
rin Sentința civilă nr. 3195/2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Turda, s-a respins acțiunea formulată și ulterior precizată de reclamanta K. A. E. în numele și ca reprezentantă a minorei
N. Hannelore Adel.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Minora N. Hannelore Adel, născută la data de_ (fila 14 dos.), este fiica reclamantei K. A. E. și a pârâtului N. A. N. .
Prin Sentința civilă nr.115/2010, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Huedin, irevocabilă (filele 99-100 dos.), s-a stabilit domiciliul minorei la mama acesteia, reclamanta K. A. E., iar în favoarea tatălui minorei, pârâtul N. A. N., s-a stabilit următorul program de vizitare: o dată pe lună în ultima decadă a lunii reclamantul reconvențional va putea lua cu el pe minoră pe o durată de 5 zile, cu luarea minorei de la pârâta reconvențională de la ora 8 și readucerea acesteia la sfârșitul intervalului, la ora 20; anual reclamantul reconvențional va putea lua cu el pe minoră o zi, în data de 9 martie, între orele 8 - 20; cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și de Paște, reclamantul reconvențional va putea lua minora în a doua și a treia zi a fiecăreia dintre aceste sărbători, cu luarea minorei de la pârâta
reconvențională, de la ora 8 și readucerea acesteia la sfârșitul intervalului la ora 20; în perioada vacanței de iarnă și de primăvară reclamantul reconvențional va putea lua minora câte o săptămână în fiecare dintre aceste
vacanțe iar în vacanța de vară pe o durată de o lună și jumătate, cu luarea minorei de la pârâta reconvențională de la ora 8 și readucerea acesteia la sfârșitul intervalului, la ora 20.
Instanța a reținut că, așa cum rezultă din considerentele Sentinței civile nr.115/2010 (fila 99 verso, alin.4, dos.), programul de vizitare a fost rezultatul acordului la care părțile au ajuns în contextul judecării Dos.nr._ al Judecătoriei Huedin.
Cu toate acestea, prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, așa cum a fost aceasta precizată, se tinde tocmai la modificarea respectivului program de vizitare al minorei, pentru o serie de considerente pe care instanța le-a analizat punctual în cele ce urmează.
Un prim aspect alegat de către reclamantă (pct. I din acțiune, fila 4 dos.) se referă la următoarele: pârâtul interpretează în mod voit greșit dispozitivul Sentinței civile nr.115/2010 și astfel păstrează minora la domiciliul său 6 zile în loc de 5 zile; în anumite situații, pârâtul preia minora astfel încât cele 5 zile stabilite prin sentința de mai sus ajung să fie cumulate cu alte zile în care, în baza aceleiași sentințe, minora urmează să le petreacă la domiciliul tatălui; sunt situații în care pârâtul nu preia minora conform programului; totodată, pârâtul alege ziua în care să preia minora, ignorând uneori părerea reclamantei.
Cu privire la acest aspect, instanța a reținut că o componentă a programului de vizitare a minorei stabilit prin Sentința civilă nr.115/2010 este următoarea: "o dată pe lună în ultima decadă a lunii reclamantul reconvențional (pârâtul din prezenta cauză n.n.) va putea lua cu el pe minoră pe o durată de 5 zile, cu luarea minorei de la pârâta reconvențională (reclamanta din prezenta cauză n.n.) de la ora 8 și readucerea acesteia la sfârșitul intervalului la ora 20";.
Față de cele de mai sus, instanța apreciază că, în măsura în care părțile nu înțeleg cu exactitate ce anume înseamnă un interval de 5 zile, pentru care
începutul este clar indicat a fi ora 8, iar sfârșitul ora 20, au posibilitatea de a recurge la procedura lămuririi înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului Sentinței civile nr.115/2010 în temeiul art.281 ind.1 C.p.c., iar în măsura în care punerea în executare a hotărârii judecătorești se realizează în continuare abuziv au posibilitatea de a recurge la alte căi legale, atât în sfera civilă, cât și în sfera penală.
Apoi, faptul că apar situații în care cele 5 zile se continuă cu o altă perioadă în care minora poate fi luată de către pârât în baza aceluiași program de vizitare nu poate fi imputat pârâtului, în măsura în care este o consecință a dispunerii calendaristice a respectivelor perioade și date.
Totodată, faptul că pârâtul nu ține cont de data la care este ziua de naștere a reclamantei, dar aduce totuși minora acasă cu respectarea
intervalului de 5 zile și a orei 20 din programul de vizitare (pct. I, liniuța 4 din acțiune, fila 4 dos.), nu este o chestiune care ține de interesul superior al minorei, ci de dorința reclamantei de a-și petrece propria zi de naștere împreună cu fiica sa.
Cât privește ziua de preluare a minorei, aceasta este circumstanțiată la ultima decadă din lună, tocmai pentru a flexibiliza alegerea acesteia, stabilirea ei ca dată fixă nefiind, în aprecierea prezentei instanțe, în interesul superior al minorei deoarece ar presupune întreruperea oricărui program al minorei în derulare la acel moment, indiferent de momentul săptămânii în care ar cădea acea zi. Din această perspectivă însă, ambele părți litigante trebuie însă să
găsească o cale de a trece peste animozitățile dintre ei tocmai în interesul fiicei lor minore.
Ca argument suplimentar pentru modificarea programului de vizitare în privința celor 5 zile din ultima decadă a fiecărei luni s-a adăugat faptul că în prezent minora este la grădiniță, iar un atare program presupune să lipsească câteva zile, cu consecințe apreciate de către reclamantă drept grave asupra dezvoltării minorei (pct.IV din acțiune, fila 5 dos. coroborat cu susțineri orale la termenele de judecată).
Contrar celor susținute de reclamantă, din declarația martorei Szilagyi A.
M. (fila 161 dos.) care este educatoarea minorei, rezultă cu claritate că, deși lipsa minorei de la grădiniță pentru câteva zile pentru a-și vizita tatăl "are întrucâtva un impact negativ asupra evoluției sale";, "acest aspect nu este însă de neremediat aceste lucrări putând fi recuperate";.
Cât privește caracterizările minorei de la filele 36 și 105-106 dos., acestea au fost recunoscute de către martora Szilagyi A. M. ca fiind rezultatul observațiilor sale asupra minorei (fila 161, alin. ultim.). În consecință, prin prisma declarației martorei Szilagyi A. M. administrată nemijlocit în fața instanței, instanța a apreciat lămurită afirmația din caracterizarea de la fila 36 dos. conform căreia "se recomandă din partea unității școlare ca fetița să frecventeze zilnic grădinița"; în sensul următor: frecvența zilnică este o situație ideală recomandată, dar absența pentru câteva zile nu este de nerecuperat sub aspect educațional de către minoră, cu atât mai mult cu cât absența este în scopul de a păstra legăturile dintre minoră și tatăl său. Este de remarcat totodată și că, deși inițial în caracterizarea de la fila
105 dosar, aceeași martoră a apreciat că ar exista o imposibilitate de recuperare a cursurilor pierdute de către minoră, prin declarația de martor dată în fața instanței și-a reconsiderat această poziție în sensul posibilității recuperării cursurilor pierdute.
Concluzionând, niciunul din motivele de mai sus invocate de către reclamantă nu pot fundamenta, în aprecierea prezentei instanțe, o modificare a programului de vizitare a minorei de către tatăl acesteia.
Un al doilea aspect alegat de către reclamantă (pct.V din acțiune, fila 4 dos.) se referă la faptul că atunci când pârâtul ia minora la domiciliul său, în realitate reclamanta nu știe exact unde se află minora. Această afirmație însă nu este susținută sub aspect probatoriu în dosar deoarece martora K. Margareta E. (fila 155 dos.) a arătat finalmente că ea, bunica maternă, nu știe și de aici trage concluzia că "probabil nu știe nici mama"; (reclamanta n.n.) (a se vedea și fila 159 dos.).Or, declarația martorului interesează sub aspect probatoriu prin prisma a ceea ce el percepe personal și cu caracter de certitudine, nu prin prisma a ceea ce deduce el.
Un al treilea aspect alegat de către reclamantă (pct.II și III din acțiune, fila 4 dos.) se referă la faptul că perioadele mai lungi petrecute de minoră în prezența tatălui au efecte negative asupra minorei și asupra raporturilor acesteia cu mama, bunica sa și ceilalți din jurul minorei.
Afirmațiile în acest sens ale reclamantei sunt susținute sub aspectul probelor administrate nemijlocit de declarația martorei K. Margareta E. (fila 155 dos.) - care este și mama reclamantei - și parțial de declarația martorei Szilvesszter E., propusă de reclamantă (fila 156 dos.). Astfel, din ambele declarații rezultă că minora a adoptat sub anumite aspecte comportamentul unui băiat în satisfacerea nevoilor fiziologice, prin imitarea tatălui său, și că minora este când foarte tăcută, când foarte agresivă după vizitele la tatăl său.
Martora K. Margareta E. chiar arată că după o vizită la tatăl său, minora nu a putut să vorbească deloc, nu a putut să spună niciun cuvânt, iar la întrebarea instanței despre ce măsuri a luat în aceste condiții, bunica maternă arată că nu a solicitat ajutorul niciunui medic.
Instanța a reținut însă că din declarația martorei Szilagyi A. M. (fila 161-162 dos.) care este educatoarea minorei, rezultă exact contrariul, martora arătând cu claritate că minora pe care o duce personal și o asistă la toaletă se comportă sub acest aspect exact ca o fetiță. Mai arată aceeași martoră că minora nu manifestă agresivitate sporită după vizitele la tatăl său, ci doar socializează mai greu cu alți copii și dorește să plece acasă. Apreciază martora relația minorei cu tatăl său ca fiind normală, necaracterizată prin frică, ci prin iubire ca și față de mamă și bunica maternă. Prima instanță a acordat prevalență declarației martorei Szilagyi A. M. în considerarea faptului că observațiile acesteia sunt obiective, prin prisma profesiei și calificării speciale pe care le are, în timp ce declarația martorei K. Margareta E., care este mama reclamantei prezintă, în aprecierea instanței, note de subiectivism și de contradicție inclusiv sub aspectul cunoașterii sau necunoașterii limbii române (fila 155 față, iar apoi verso dos. coroborat cu filele 87-88 dos. și cu fila 159 dos.).
În aprecierea legăturii de cauzalitate între vizitele la tată și comportamentul mai retras al minorei, precum și eventualele îmbolnăviri ale minorei, instanța a apreciat ca esențială declarația martorei Szilagyi A. M. (fila 162, alin.2, dos.) care arată că tendințele de retragere ale minorei s-au manifestat cu precădere în anul 2012, deși minora își vizita tatăl după același program și înainte, iar stările de boală nu le poate atribui unor deficiențe de îngrijire din partea tatălui.
Declarația martorei Szilagyi A. M. se coroborează și cu declarațiile martorilor Gherdan Octavian (fila 157 dos.) și N. Armand Walter (fila 158 dos.) atât sub aspectul celor de mai sus, cât și sub aspectul bunei îngrijiri și educații pe care pârâtul o acordă minorei cât timp este în grija sa, atestându- se că pârâtul nu o îndeamnă la violență, la a folosi un limbaj vulgar, la a fuma sau a deprinde alte obiceiuri nesănătoase.
Sub aspectul inducerii de către pârât a unui comportament sexual anormal și neadaptat vârstei minorei, instanța a reținut că unica mărturie în acest sens este declarația bunicii materne, martora K. Margareta E. (fila
155 dos.), ea nefiind confirmată, ci dimpotrivă infirmată de celelalte probe administrate în cauză.
Concluzionând, instanța nu a reținut existența unui pericol în lăsarea minorei la domiciliul tatălui său, ancheta socială efectuată la domiciliul pârâtului (fila 27 dos.) coroborată cu probele administrate în cauză conducând la această concluzie. Este de remarcat de altfel că nici în aprecierea reclamantei petrecerea a chiar două săptămâni în prezența pârâtului nu prezintă un pericol pentru dezvoltarea și deprinderile minorei, de vreme ce prin precizarea de acțiune (fila 77 dos.) solicită ea însăși un program în acest sens. Or, în măsura în care presupusele deviații comportamentale ale pârâtului față de minoră așa cum rezultă din declarația martorei K. Margareta E. (fila 155 dos.) s-ar confirma, orice lăsare a minorei nesupravegheată în prezența pârâtului ar fi contraindicată.
Totodată, instanța a reținut că programul de vizitare al minorei stabilit prin Sentința civilă nr.115/2010 pronunțată în Dos.nr._ al Judecătoriei Huedin este unul care nu contravine interesului superior al minorei în această
etapă de dezvoltare a vieții și asigură petrecerea timpului minorei în părți rezonabile cu ambii părinți, cea mai mare parte însă în compania reclamantei, conform calculului pe care însăși reclamanta l-a efectuat (fila 6 dos.). În privința vacanțelor, dacă potrivit programului grădiniței pe care o frecventează (fila 38 dos.), minora are vacanță de primăvară în intervalul 16.04 - 25.04 din care o săptămână o petrece cu tatăl, minora mai are o vacanță în intervalul
1.11 - 7.11 pe care o petrece doar cu mama și care nu se suprapune prin prisma Sentinței civile nr.115/2010 cu nicio altă perioadă de vizitare a tatălui. Vacanța intersemestrială din 29.01. - 6.02 se suprapune cel mult 3 zile cu dreptul tatălui de a lua minora pentru 5 zile în ultima decadă a lunii, dar chiar dacă această suprapunere ar fi efectivă, restul de 6 zile minora le petrece cu mama. De asemenea, din durata vacanței de iarnă de două săptămâni, jumătate o petrece cu mama și jumătate cu tatăl, iar din durata vacanței de vară care este aproximativ 3 luni, jumătate petrece cu mama și jumătate cu tatăl.
În aprecierea instanței, programul de vizitare pe care îl propune reclamanta prin precizarea de acțiune este de natură a rupe echilibrul timpului petrecut de minoră în compania fiecăruia dintre părinți în defavoarea tatălui. Or, este în interesul superior al minorei ca ambii părinți să fie prezenți în viața sa în mod constant, astfel încât raporturile cu unul dintre părinți să nu se dezvolte în detrimentul raporturilor cu celălalt părinte.
Împotriva sentinței civile nr.3195/2012 pronunțată de Judecătoria Turda în dosar civil nr._ a declarat recurs reclamanta K. A. E.,
solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din data de 12 decembrie 2013, în temeiul art. 282 C.pr.civ. instanța a recalificat calea de atac ca fiind apel.
În motive arată că prima instanță nu a avut în vedere principiile stabilite prin Convenția privind Drepturile Copilului, adoptata de Adunarea Generală a Națiunilor Unite prin Rezoluția nr. 44/25 din 20 noiembrie 1989, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990 și nici ale Legii nr. 272/2004 care stabilesc ca principiu suprem în soluționarea oricărei problematici deduse judecății prin raportare la interesul superior al minorului. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului este de natura evidenței faptul că în exercitarea drepturilor față de minor părinții trebuie să aibă în vedere interesul superior al acestuia, astfel încât dezvoltarea fizică și intelectuală a fetiței să se desfășoare în condiții optime.
Interesul superior a fetiței presupune ca programul de vizitare stabilit în favoarea tatălui să aibă în vedere mai multe aspecte, astfel: vârsta fragedă a copilului de numai 4 ani, vârstă la care orice copil trebuie să aibă legături strânse cu mama și un program care să favorizeze dezvoltarea acestor legături. Programul fetiței defalcat între cei doi părinți în modul stabilit prin Sentința nr. 115/2010 nu permite dezvoltarea acestor legături, fetița nu poate avea un sentiment de stabilitate nici la domiciliul mamei, dar nici la domiciliul tatălui. Acest aspect rezultă foarte clar din depoziția martorelor Szilagyi A. M. - educatoarea fetiței și Szilveszter E. - o prietenă de familie. Programul de vizitare, așa cum este stabilit în prezent, este unul exagerat de permisiv tatălui, el interpretând totodată aspectele neclare ale hotărârii, abuzând în repetate ori de incertitudinea modului de formulare a condițiilor de vizitare ale minorei, sub acest aspect nici fetița și nici apelanta nu pot cunoaște momentul în care fetița
este ridicată de la domiciliul mamei și nici momentul în care este readus la sfârșitul programului de vizitare. Perioadele pe care fetița le petrece cu pârâtul sunt foarte lungi și dese, perioade în care apelanta nu are legături personale cu fetița. Chiar și convorbirile telefonice sunt rare și de scurtă durată. Or, nu se poate susține că un asemenea program este în favoarea dezvoltării ei normale - din moment ce perioade foarte lungi - de chiar 6 săptămâni fetița nu are nici o legătură cu mama, deși această prezență este imperios necesară în dezvoltarea oricărui minor.
Relația dintre minoră și pârât este una generatoare de trăiri negative și de dezorganizare severă a copilului, consecințele se resimt pe o perioadă mai îndelungată, iar refacerea și stabilizarea comportamentală presupune un efort susținut din partea apelantei, familiei sale, dar și din partea copilului. Programul de vizitare stabilit în favoarea tatălui influențează și frecventarea cursurilor grădiniței la care minora este înscrisă. Fetița petrece lunar câte 5
zile cu pârâtul, în alte localități din țară - motiv pentru care în această perioadă de 5 zile nu frecventează cursul vreunei instituții de învățământ. Acest lucru rezultă - fără putință de tăgadă din declarația educatoarei fetiței, deși nu a fost avută în vedere de către prima instanță, instanța interpretând în mod evident eronat declarația acestei martore. Recomandarea făcută de educatoare și de către directorul grădiniței este în senul că fetița să frecventeze zilnic cursurile grădiniței - este una cât se poate de clară și nu se poate interpreta în sensul că aceasta este doar un deziderat și nu este obligatoriu de urmat. Interesul superior a minorei impune ca acest program de educare să fie urmat cu strictețe, mai ales că perioada de recuperare este una destul de lungă, iar procesul de recuperare unul anevoios. Astfel pentru a evita situațiile traumatizante pe care le trăiește copilul datorită lipsei îndelungate de la domiciliul mamei (6 săptămâni continue în perioada verii), pentru a evita intervențiile perturbatoare în efortul formativ depus de apelantă și având în vedere interesul suprem a minorei, apreciază că se impune schimbarea acestui program de vizitare, potrivit celor arătate în acțiunea introductivă - în judecată precizată.
Din depozițiile de martori, din cele spuse de către educatoarea minorei rezultă fără putință de tăgadă faptul că minora este o fetiță inteligentă, dar are probleme comportamentale, probleme care apar după vizitele efectuate la tată - aspect care a fost interpretat încă o dată în mod distorsionat de către prima instanță. Educatoarea fetiței a declarat, totodată, că nu este de recomandat nici unui copil de vârsta ei să lipsească perioade lungi de la cursurile grădiniței, programul de vizitare trebuind să aibă în vedere în principal programul fetiței și nu doleanțele părinților.
Instanța de fond a dat prioritate doar în parte declarației martorei Szilagyi A. M. și a avut în vedere declarațiile făcute de către Gherdan Octavian - ginerele pârâtului și N. Armand Walter - fiul pârâtului. Acești doi martori fiind în relații strânse de rudenie cu pârâtul nu pot fi subiectivi în cele declarate. Așa cum instanța de fond nu a avut în vedere declarațiile martorei K. Margareta E. - mama apelantei - tot așa și aceste două declarații trebuiau înlăturate.
Prioritate la soluționarea prezentei cauze trebuie să aibă dispozițiile art.
2 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului", iar
alineatul al treilea al aceluiași articol prevede că principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești".
În acord cu prevederile art. 14 din Legea nr. 272/2004 a recunoscut dreptul tatălui de a avea legături personale cu minora, dar nu în condițiile stabilite prin sentința nr. 115/2010, condiții care s-au dovedit a fi perturbatoare pentru dezvoltarea fetiței. Or, dreptul unui părinte de a avea legături personale cu minora, trebuie să se subordoneze exclusiv principiului interesului superior al copilului.
În drept, s-au invocat art. 282 și urm. C.pr.civ. și Legea nr. 272/2004.
Prin întâmpinarea formulată de intimatul N. A. N.,
s-a solicitat menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică.
Din întregul materialul probator administrat în cauză s-a desprins ideea clară că, interesul minorei este de a avea legături personale cu părinții fiind în egală măsura legată de aceștia. Astfel, a demonstrat că nu au intervenit modificări ale situației avuta în vedere la dispunerea programului de vizitare. Ceea ce este însă evident, este că între părți - reclamantă-pârât- există o stare de animozitate a cărei principală sursa este considerarea de către reclamanta a programului de vizitare ca fiind unul excesiv și dăunător minorei.
Acestea au rămas însă la stadiul de simple afirmații, nefiind probată nicio susținere a reclamantei, care în accepțiunea intimatului vizează mai mult imposibilitatea acesteia de a-si exercita drepturile părintești -legat de programul de muncă al acesteia, de o așa zisa insubordonare a minorei, etc. În opinia intimatului, instanța de fond a apreciat in mod corect probele prin raportare la întreg materialul probator și nu cum susține reclamanta doar cu privire la o anume declarație pe care reclamanta o apreciază ca fiind o proba infailibilă.
In accepțiunea reclamantei, probabil interesul superior al minorei ar fi realizat în lipsa unui program de vizitare al minorei sau printr-unul excesiv de restrictiv - o dată la două luni. Ori, evident interesul minorei este să își cunoască părinții, să întrețină relații cu ambii și ambii părinți să participe la întreținerea și educarea acesteia.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a ansamblului probator administrat în cauză, tribunalul reține următoarele:
Dispozițiile art.14 alin.1 și 16 alin 1 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului prevăd că orice copil care a fost separat de unul dintre părinți printr-o măsură dispusă în condițiile legii are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al minorului, iar conform art. 31 alin.1 și 2 din aceeași lege ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor, iar exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor de către aceștia trebuie să se subordoneze acestui interes superior.
Dreptul părintelui de a avea relații personale cu copilul minor nu este stabilit doar în interesul părintelui, ci și în interesul copilului, interes care de altfel prevalează.
S-a apreciat că este în interesul minorei să aibă relații personale cu tatăl său, relații concretizate în modalitatea prevăzută de art. 15, din legea nr. 272/2004.
Așa cum corect a reținut prima instanță, programul stabilit prin sentința civilă nr.115/2010 pronunțată în dosarul civil nr._ a avut la bază acordul părților .Pentru a se putea dispune modificarea acestuia era necesar ca reclamanta să dovedească schimbarea împrejurărilor care au stat la baza stabilirii acestuia, respectiv a faptului că programul nu corespunde cu interesul superior al minorei sau că afectează într-un fel sau altul dezvoltarea fizică, morală, spirituală a acesteia.
Motivul de apel potrivit căruia pârâtul abuzează de aspectele neclare în care este formulat programul de vizitate în sentința civilă nr.115/2010, după cum corect a reținut prima instanță acest aspect nu este de natură să ducă la schimbarea programului, existând posibilitatea prevăzută de dispozițiile art.281 Cod de procedură civilă, ca partea interesată să solicite instanței care a pronunțat-o lămurirea acesteia.
Ceea ce trebuie avut în vedere la stabilirea programului de vizitate este interesul superior al minorei de a i se asigura o dezvoltare echilibrată din punct de vedere fizic, psihic și moral. O asemenea dezvoltare se asigură, de regulă într-un mediu familial. În lipsa acestui mediu este necesar ca minorul să beneficieze de afecțiunea și sprijinul material și moral al ambilor părinți, fapt ce îi asigură o dezvoltare echilibrată și armonioasă. Nu a rezultat din probatoriul administrat în cauză că programul inițial stabilit afectează ideea de stabilitate a minorei, iar o perioadă de 5 zile pe lună sau de o săptămână în vacanțe nu este unul exagerat. Este chiar util ca minora să petreacă cât mai mult timp cu părinții, alternativ deoarece în acest timp percepe cel mai bine sentimentele și siguranța conferită de dragostea părintească. Perioadele în care minora este cu tatăl său nu sunt îndelungate sub aspect temporal, exceptând vacanța de vară care este de 6 săptămâni. Programul de vizitare trebuie să permită o relație reală și efectivă între minoră și tatăl sau, astfel încât să nu fie afectat procesul de dezvoltare și maturizare a fetitei, proces ce presupune recunoașterea imaginii paterne și sentimentul de siguranță conferite de prezența paterna.
T. ul constată că relația dintre pârât și fiica sa intră în sfera vieții de familie în sensul art. 8 CEDO. Dispoziția convențională reclamă îndeplinirea de către autoritățile statului a unor obligații pozitive inerente respectării efective a vieții de familie, iar în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, ea implică un drept al părintelui de a beneficia de măsuri adecvate pe care autoritățile naționale competente trebuie să le dispună pentru ca acesta să fie alături de copilul său, cu respectarea în mod evident a echilibrului între necesitatea existenței contactului minorului cu părintele său și asigurarea respectării intereselor superioare ale copilului (cauza Ignaccolo-Zenide contra României).
Posibilitatea părintelui și a copilului de a se bucura reciproc unul de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieții de familie . Efectele lipsei minorei de la grădiniță ținând cont de declarția educatorei și de vârsta minorei au fost corect interpretate și apreciate de prima instanță. Trebuie menționat că la vârsta minorei de aproximativ 5 ani, grădinița înseamnă socializare, comunicare, diferite jocuri, care pot fi recuparate pe parcurs. Din păcate lipsa unei relații cu un părinte nu poate fi la fel de ușor de recuperat, astfel că în acest moment prevalează relația cu tatăl.
Reiese, din probele administrate că în cursul lunii august 2012, pârâtul a reținut minora peste limita stabilită prin hotărârea judecătorească urmare a unei suspiciuni de violență exercitată de reclamantă asupra minorei. În aceea
perioadă pârâtul a și formulat o plângere penală împotriva reclamantei, soluționată în sensul de a nu se începe urmărirea penală, întrucât faptele nu se confirmă. În aceeași perioadă minora a fost dusă de tată la Centrul de Intervenție pentru Copilul Abuzat pentru consiliere psihologică. Concluziile psihologului au fost în sensul că minora nu este un copil abuzat dar că atitudinea acesteia este influențată de neînțelegerile dintre părinți. Din acest motiv minora se află în conflict de loialitate, expectanțele celor două medii fiind diferite, în sensul că regulile de educație stabilite la domiciliul minorei sunt ignorate la domiciliul tatălui unde sunt alte reguli. Un alt motiv de derută al minorei este determinat de faptul că fiecare părinte i se adresează în alt fel, deși este vorba de aceeași persoană( tatăl îi spune Hanellore, iar mama Adel). Prin urmare, problemele de fond sunt între părinți, cu urmările aferente unei relații caracterizate de certuri și tensiune, confortul psihic al minorei depinzând de felul în care părinții își vor rezolva disputele. În același sens sunt și concluziile psihologului din cadrul Curții de Apel Cluj, care menționează că refuzul minorei de a merge la tată din luna septembrie 2012 se datorează acelui incident mai sus menționat pentru care tatăl a apreciat neîntemeiat că minora este supusă violenței fizice și psihice din partea mamei și nu datorită altor aspecte așa cum a încercat reclamanta să sugereze.
De altfel, în ultimele luni din anul 2012 minora a refuzat constant să meargă la tată, fapt confirmat și de martorul M. Teodor L., care în calitate de polițist a însoțit executorul la punerea în executare a programului de vizitare. Acesta a menționat că minora era într-o stare normală, dar a refuzat să meargă la tată.
Refuzul minorei de a merge la tată după acel incident, a fost confirmat de martorul D. E. n, vecin cu reclamanta. Acesta a arătat că până în luna august 2012 minora aștepta să vină tatăl să o ia, iar după acest moment refuza și să vorbească cu tatăl său, nu doar să meargă cu acesta. Însă ținând cont de faptul care a determinat această atitudine a minorei, tribunalul apreciază în scurt timp copilul va trece peste acest incident și va fi de acord să meargă la tatăl său . Mai mult, tribunalul apreciază că acest incident dintre părinți nu este de natură să ducă la schimbarea programului de relații personale ale minorei cu tatăl, atâta timp cât nu s-a dovedit că tatăl a acționat în acel sen datorită grijii manifestate față de copil.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia prima instanță a apreciat incorect probele administrate ținând cont de depoziția fiului și a ginerelui pârâtului, dar nu și de aceea a mamei reclamantei, tribunalul apreciază că acest motiv de apel este nefondat. Astfel prima instanță a apreciat că depoziția martorei K. Margareta E. nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, ceea ce nu era cazul în celelalte două situații. Declarația martorei Szilagyi A. M. a fost analizată, luată în considerare, apreciindu-se că se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul apreciază că sentința atacată este temeinică și legală astfel că în temeiul dispozițiilor art.296 Cod de procedură civilă va Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta K. A. E., împotriva Sentinței civile nr. 3195/2012, pronunțată la data de_ în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Turda, pe care o va păstra în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta K. A. E., împotriva Sentinței civile nr. 3195/2012, pronunțată la data de_ în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Turda, pe care o păstrează în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte,
D. T.
Judecător, Ana-SS
Grefier,
C. -G. H.
Red/Dact/SS 4ex._
Jud. Fond.C. Mihalea Macarie
10
| ← Decizia civilă nr. 2332/2013. Stabilire program vizitare minor | Decizia civilă nr. 116/2013. Stabilire program vizitare minor → |
|---|
