Decizia civilă nr. 28/2013. Stabilire program vizitare minor

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

cod operator 4204

DECIZIE CIVILĂ Nr. 28/A

Ședința publică din 07 Februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. T.

J. ecător D. M. H.

G. ier A. Sas

Pe rol fiind soluționarea apelului civil formulat de apelantul I. I. S., domiciliat în S. de Sus, str. E., nr. 6, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1524/_, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, având ca obiect stabilire program vizitare minor.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelantul I.

I. S. lipsă, avocat Moțoc Andrada, se prezintă pentru intimata I. A. I., avocat D. I. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Instanța pune în discuție, raportat la prevederile art. 129 Cod procedură civilă, dacă sunt cereri în probațiune de formulat.

Reprezentanta apelantului, avocat Moțoc Andrada depune la dosar împuternicire avocațială și chitanță atestând onorariul avocațial și învederează instanței că nu înțelege să formuleze cereri în probațiune.

Reprezentanta intimatei I. A. I., avocat D. I. arată că nu înțelege să formuleze cereri în probațiune.

T. constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterile judiciare orale asupra apelului.

Reprezentanta apelantului, avocat Moțoc Andrada solicită admiterea apelului raportat la art. 298 Cod procedură civilă, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul stabilirii unui program de vizitare a minorului și în perioada 1-15 iulie, respectiv două săptămâni în vacanța de vară. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Reprezentanta intimatei I. A. I., avocat D. I. solicită respingerea apelului cu cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei reprezentând onorariu avocațial. Arată că programul stabilit de către prima instanță este suficient pentru ca apelantul să păstreze legătura cu minora și raportat la vârsta minorei nu se mai impune schimbarea programului.

Având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra cauzei de față

Prin sentința civilă nr. 1524/_ pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației pronunțată în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul I. I. S. în contradictoriu cu pârâta I. A.

I. .

A fost obligată pârâta să permită reclamantului să aibă legături persona- le cu minora I. S. Larisa, născută la data de_ încuviințând următorul program de vizitare, cu posibilitatea de a fi luată minora la domiciliul pârâtei: în fiecare zi de miercuri între orele 16.20, în fiecare zi de duminică între orele 10-20, în a doua zi de Crăciun între orele 12-16, în a doua zi de paști între orele 14-20.

Prin încheierea civilă din_ a fost îndreptată eroarea materială privind numele minorei I. Sidonia Larisa.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele :

În conformitate cu art. 6 alin. 6 din Legea nr. 287/2009, dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi.

Potrivit art. 45 din Legea de punere în aplicare a Noului Cod civil, hotărârile privitoare la relațiile persoanele și patrimoniale dintre copii și părinții lor, divorțați înainte de intrarea în vigoare a codului civil, pot fi modificate potrivit art. 403.

În consecință, judecarea prezentei cereri reclamă o analiză din perspectiva dispozițiilor Noului cod civil.

În fapt, se constată că sentința civilă nr. 1464 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației la data de 1 iunie 2011, s-a dispus desfacerea căsătoriei din culpă comună și încredințare minorei I. S. Larisa, spre creștere și educare pârâtei.

Instanța reține că părintele care nu locuiește împreună cu minora, respectiv tatăl are dreptul de a păstra legături personale cu aceasta în condițiile art. 401 din Noul Cod Civil.

În raportul de poziția procesuală manifestată de părți cu privire la programul de vizitare a minorei, instanța ia act de înțelegerea părților cu privire la punctele 1 și 2 din acțiune, urmând a încuviința și programul propus

în cadrul punctelor 3 și 4, considerând că pe această cale nu este vătămat interesul superior al minorei.

Conform dispozițiilor art. 496 alin. 5 din noul cod civil, părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia. Instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.

Cât privește solicitarea reclamantului de a i se permite să ia minora la propriul domiciliu în perioadele 1-15 ianuarie și 1-15 iulie, instanța o va respinge, apreciind că aceasta nu este în concordanță cu interesul superior al minorei, raportat la vârsta fragedă a acesteia, tratamentul și atenta supraveghere pe care le reclamă.

Împotriva sentinței civile nr. 1524/_ a Judecătoriei S. u Marmației în termen legal a formulat apel apelantul I. I. S., solicitând schimbarea sentinței atacate în sensul stabilirii în programul de vizită a minorei și a perioadei de vară de două săptămâni, între 1-15 iulie, pentru a putea să-și petreacă această vacanță la mare împreună cu minora.

De asemenea apelantul a solicitat prelungirea programului de vizită în ziua de miercuri, acesta urmând a se desfășura, potrivit dorinței apelantului, între orele 12-20.

Apelantul a arătat în motivele de apel că distanța de la domiciliul său până la minoră este de 35 km., timpul acordat fiind prea scurt pentru vizită.

Cererea de apel nu este motivată în drept. Apelul este legal timbrat.

Intimata a depus întâmpinare la cererea de apel, solicitând respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelantului la cheltuieli de judecată.

Analizând sentința civilă nr. 1524/_ a Judecătoriei S. u Marmației prin prisma motivelor de apel formulate și în considerarea dispozițiilor art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că apelul este în parte fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 496 alin. 5 Cod civil, părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul la locuința acestuia.

Instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă acesta este în interesul superior al copilului.

Regula este aceea a păstrării legăturilor personale ale copilului cu părintele la care nu locuiește în mod statornic la locuința acestuia. Numai dacă păstrarea acestor legături ar fi contrară sau ar pune în pericol interesul copilului, instanța poate limita exercițiul acestui drept .

În speță nu s-a dovedit cu niciun mijloc de probă că apelantul nu ar putea să aibă grijă de minoră două săptămâni în vacanța de vară. Pentru minoră petrecerea unei vacanțe împreună cu tatăl său ar fi benefică, ea contribuind la construirea unei relații de afecțiune și încredere, atât de necesară oricărui copil și cu părintele cu care acesta nu locuiește în mod statornic.

În ceea ce privește programul de vizită solicitat de apelant pentru ziua de miercuri, se apreciază că schimbarea acestuia pentru orele 12-20 în loc de 16-

20 ar afecta programul zilnic al minorei, respectiv activitățile instructiv educative în care aceasta se va implica în zilele săptămânii.

Așa fiind, în baza art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul va admite în parte apelul, va schimba în parte sentința în sensul că încuviințează ca apelantul să aibă legături personale cu minora I. Sidonia- Larisa și în perioa- da 1-15 iulie a fiecărui an, cu posibilitatea de a lua minora la domiciliul său și cu obligația de a o readuce personal la domiciliul pârâtei la sfârșitul progra- mului de vizitare.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezen- tei decizii .

În baza art. 274 și 276 Cod procedură civilă, tribunalul o va obliga pe in- timată la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat parțial, având în vedere modul de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite în parte apelul declarat de apelantul I. I. S., domiciliat în S. de Sus, str. E., nr. 6, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1524 din data de 21 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, pe care o schimbă în parte, în sensul că încuviințează ca apelantul să aibă legături personale cu minora I. Sidonia- Larisa și în perioada 1-15 iulie a fiecărui an, cu posibilitatea de a lua minora la domiciliul său și cu obligația de a o readuce personal la domiciliul pârâtei la sfârșitul programului de vizitare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței .

Obligă pe intimată la plata către apelant a sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .

PREȘEDINTE

J. ECĂTOR

GREFIER

Ț. D.

pt. H.

D. Mihalea

pt. Sas A.

În C.O. semnează președinte instanță În.C.M. semnează grefier șef

Secție I Civilă.

Red. / H.D./_ .

T.red.P.C./_

4 ex. - com. 2 ex.

J. ecător la fond - P.

M.

R.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 28/2013. Stabilire program vizitare minor