Decizia civilă nr. 4558/2013. Stabilire program vizitare minor
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4558/R/2013
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTOR:
A. -T. N.
M. -C. V.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. D., împotriva deciziei civile nr. 81/A din 19 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, în dosar nr._, privind și pe reclamanții Ș. I., Ș. D. și autoritatea tutelară P. C. R., având ca obiect stabilire program vizitare minor.
La apelul, la prima strigare a cauzei se prezintă reprezentantul pârâtului-recurent M. D., avocat Rădăcină S. în substituirea doamnei avocat Rădăcină F., lipsă fiind restul părților. Cauza este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților și reprezentanților acestora de a de prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă reprezentantul pârâtului-recurent M. D., avocat Rădăcină S. în substituirea doamnei avocat Rădăcină F., lipsă fiind restul părților
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul pârâtului- recurent depune la dosar delegația de substituire, originalul cererii de amânare trimis prin fax la termenul anterior, dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar aferente recursului, o adeverință medicală prin care se face dovada faptului că avocatul titular s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta la instanță la termenul anterior, precum și copia chitanței seria RF nr. 036 din 29 septembrie 2013, prin care se face dovada achitării onorariului avocațial în cuantum de 600 lei.
Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâtului-recurent susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, în principal casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru completarea probațiunii cu ancheta psihosocială, iar în subsidiar modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamanta Ș. I., stabilind un program de vizitare a minorului - cel puțin pentru un an la domiciliul pârâtului, urmând ca
ulterior, dacă se va constata realizarea unei relații de afecțiune între minor și mama sa, să se realizeze programul de vizitare a acestuia, cu posibilitatea preluării minorului de la domiciliul pârâtului și transportarea acestuia de către mamă, la domiciliul bunicii materne. Solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 600 lei, conform chitanței depuse la dosar (fila 21).
Apreciază că în speță sunt incidente prevederile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, raportat la art. 105 alin. 2 din același cod. Având în vedere că prevederile art. 496 cod civil sunt imperative, precum și faptul că la dosar au fost depuse acte medicale din care rezultă că consultat fiind de medicul psihiatru, minorul se află într-o stare acută de stres și prezintă dificultăți de adaptare la stres.
Raportat la această împrejurare, consideră că ancheta psihosocială este necesară pentru a stabili dacă minorul este pregătit psihic pentru programul solicitat de către reclamantă.
În ipoteza în care instanța va respinge cererea principală, solicită modificarea hotărârii în sensul de a se dispune ca pentru un interval de aproximativ un an, minorul să fie vizitat de reclamante la domiciliul tatălui sau într-o altă locație aflată în apropierea localității de domiciliu, având în vedere dificultățile de adaptare pe care minorul le are, precum și faptul că acesta nu este obișnuit deloc cu mama sa. Modul în care instanța de apel și- a motivat hotărârea este ciudat, și denotă faptul că instanța de apel a tratat în mod superficial atât solicitarea referitoare la ancheta psihosocială cât și soluția pronunțată în cauză, întrucât, în cuprinsul deciziei recurate, spre final există o motivare complet străină de cauză în care se vorbește despre o minoră, tatăl și bunica paternă a acestea.
Având în vedere cele anterior arătate, precum și motivele invocate în scris, solicită admiterea recursului cu cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 305/_, pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantele Ș. I. și Ș. D., în contradictoriu cu pârâtul M. și în consecință: s-a încuviințat ca reclamantele să aibă legături personale cu minorul M. Damian, născut la data de 5 aprilie 2006, după următorul program: în vacanta de iarnă, în ani pari o săptămână de Crăciun din data de 23.12, ora 10.00 până în 29.12. ora 18.00, iar în anii impari o săptămână de Anul Nou din 29.12 ora 10 si până în 04.01 ora 18.00; în vacanța de Paștele ortodox în ani impari din joia mare ora 10.00 până miercurea după paște la ora 18.00; în vacanța de vară din 01.08. ora 10.00 și până în data de 15.08., în toate cazurile cu posibilitatea reclamantelor de a lua-prelua minorul de la domiciliul pârâtului la domiciliul acestora și ulterior după terminarea programului, prin revenirea la domiciliul pârâtului; a fost respinsă cererea pârâtului de obligare a reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin Sentința civilă 2100/2009 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul civil nr._ a fost dispusă desfacerea căsătoriei celor doi soți iar minorul a fost încredințat spre creștere și educare tatălui pârât.
Părțile locuiesc în localități diferite, adică reclamantele în comuna Zăbrani, sat N., județul Arad iar pârâtul împreună cu minorul M. Damian și bunica paternă a minorului în localitatea R., județul Bistrița- Năsăud, astfel cum a reieșit din susținerile părților și referatul de anchetă socială.
Cu privire la dreptul solicitat a fi stabilit prin hotărâre, instanța a reținut aplicabilitatea art.8 din CEDO, art. 14 alin.1 și art 15 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 apreciind că mama deține condiții locative bune, împrejurare ce rezultă din anchetele psihosociale efectuate la domiciliul părților, precum și opinia exprimată de minor cu ocazia audierii în camera de consiliu care a relatat că dorește să aibă pe viitor legături personale atât cu mama sa cât și cu bunica maternă a admis acțiunea li a stabilit programul de vizitare.
Instanța a considerat că este deosebit de important ca minorul M. Damian sa aibă legături personale cu mama sa (și implicit cu rudele din familia mamei extinsă), fiind oportun și benefic ca aceștia să aibă posibilitatea de a petrece cât mai mult timp împreună, fără a fi necesară prezența tatălui pârât, minorul fiind la o vârstă la care poate și chiar este recomandabil să-și creeze o relație personală cât mai strânsă alături de mama sa, care ar asigura o dezvoltare afectivă sănătoasă a copilului. În consecință, instanța a acordat posibilitatea pentru mama reclamantă de a lua minorul de la domiciliul tatălui și cu condiția ca aceasta să poată oferi minorului condiții optime de găzduire.
Pe cale de consecință instanța, văzând și dispozițiile art. 401 cod civil, a admis în parte cererea potrivit dispozitivului.
Prin decizia civilă nr. 81/A/19 iunie 2013 a Tribunalului Bistrița- Năsăud a fost admis în parte apelul declarat de pârâtul M. D. împotriva sentinței civile nr.305/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, a fost schimbată în parte sentința atacată în sensul că, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta Ș. D. împotriva pârâtului M.
D., a fost obligată reclamanta Ș. D. să plătească 500 lei cheltuieli de judecată la fond, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, intimata Ș.
D. a fost obligată să plătească apelantului suma de 304,15 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, potrivit art. 401 Cod civil, părintele separat de copilul său, are dreptul de a avea legături personale cu acesta. Minorul este născut în Spania, în perioada în care părinții se aflau amândoi la muncă și a locuit în Spania împreună cu părinții de la vârsta de 2 ani, iar apoi, așa cum a arătat apelantul, el împreună cu minorul au venit în România și și-au stabilit locuința în localitatea Rebrea, jud. Bistrița-Năsăud, împreună cu părinții apelantului, respectiv bunicii paterni.
Mama copilului a continuat să locuiască în Spania, unde se află și în prezent, și până acum a venit în România doar de două ori (din doi în doi ani), dar atunci când a venit în țară a luat legătura cu copilul, fapt recunoscut de apelant.
În ce privește bunica paternă, aceasta nu a probat că a avut până în prezent vreo întâlnire cu minorul nici înainte, nici după divorțul părinților, astfel că instanța a apreciat întemeiate susținerile apelantului în sensul că minorul nu o cunoștea pe bunica maternă.
Având în vedere că minorul nu o cunoaște pe bunica maternă iar prin sentința atacată s-a stabilit același program pentru ambele reclamante, ceea ce presupune dreptul bunicii materne de a lua minorul de la locuința tatălui și a-l deplasa în județul Arad, chiar și în lipsa mamei, tribunalul a examinat în mod distinct, o dată din perspectiva dreptului mamei de a avea legături personale cu minorul, în modalitatea stabilită de prima instanță și, pe de altă parte, din perspectiva dreptului bunicii materne de a avea legături personale cu minorul, conform programului stabilit de instanța de fond.
Dreptul mamei-intimate de a avea legături personale cu minorul este în deplină concordanță cu interesul superior al copilului,care la rândul său are dreptul de a beneficia de sprijinul, protecția și echilibrul emoțional, conferite de prezența figurii materne în viața sa iar exercitarea acestui drept trebuie să aibă loc în mod firesc și fără a fi eventual stânjenit de prezența celuilalt părinte, în acest sens fiind și dispozițiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 272/2004.
Modalitatea in care se realizează legăturile personale este descrisă în art. 15 din Legea nr. 272/2004 și, respectiv, în art. 2 lit. a din Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii de la Strasbourg, ratificată de România prin Legea nr. 87/2007 și presupune inclusiv vizite și întâlniri, găzduire, schimb de informații cu privire la minor.
Din ansamblul acestor dispoziții legale, rezultă că legiuitorul consacră atât dreptul părintelui de a menține relații personale cu copilul său, având în vedere că părintele căruia nu i-a fost încredințat minorul are aceeași răspundere în ce privește creșterea și educarea copilului, cât și dreptul copilului care, pentru a-și dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult și a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menține legături personale nu numai cu ambii părinți, dar și cu rudele sale și cu celelalte persoane cu care a dezvoltat legături apropriate, dat fiind că între drepturile copilului se înscrie și acela de a crește în familie.
În speță, dreptul intimatei de a avea legături personale cu copilul său nu poate fi negat, fiind necesar ca acesta să-l poată vedea și să mențină permanent legătura cu minora.
În speță, programul de vizitare al copilului nu poate fi restricționat doar la vizitarea copilului de către mama sa, la domiciliul apelantului, deoarece acesta nu a dovedit că stabilirea programului de menținere a legăturilor personale cu minorul la locuința mamei și a bunici materne, ar periclita dezvoltarea și creșterea copilului, din contră, un program de vizitare doar la locuința apelantului nu ar fi benefic, în condițiile în care tatăl copilului s-a recăsătorit, iar atitudinea familiei tatălui copilului este una ostilă față de mama acestuia.
În speță, s-a solicitat stabilirea legăturilor personale dintre mama căreia nu i-a fost încredințat copilul la divorț și copilul în vârstă de 7 ani (fiind născut la 5 aprilie 2006), copil în privința căruia pârâtul nu a probat, că ar avea nevoi speciale, ci este un copil sănătos.
Problemele de sănătate invocate de apelant, chiar reale fiind, sunt probleme acute și nu cronice și sunt generate tocmai datorită comportamentului tatălui față de minor, care în loc să încurajeze copilul în sensul de a se deplasa la locuința mamei îi insuflă temere și spaimă.
Apelantul nu a educat minorul în sensul dezvoltării unor relații sociale sănătoase, fără frică, efectuării de deplasări și vizite și în alte localități, nu
doar reținerea lui într-o localitate cu perspective limitate, în condițiile în care alți copii de vârsta minorului Damian, călătoresc, pleacă în excursii și tabere neînsoțiți de părinți.
Viziunea apelantului asupra modului de creștere și educarea a minorului, izolat, doar în familia restrânsă și în localitatea acestuia și doar în mediul impus de apelant, cu posibilitatea pentru mamă de a-l vedea pe minor doar sub supravegherea lui, nu este una în interesul minorului.
Minorul are vârsta de 7 ani, astfel că a fost apreciată neîntemeiată susținerea apelantului în sensul că, la această vârstă, copilul ar avea nevoie permanentă de prezența lui sau a altui membru din familia acestuia, cu restricționarea libertății de mișcare și de deplasare de care trebuie să se bucure un minor de această vârstă, în condițiile în care apelantul nu a probat că, anterior promovării acțiunii ar fi avut vreo nevoie specială.
Apelantul a recunoscut că în cursul anilor 2009-2012 minorul a petrecut puțin timp cu mama și această împrejurare constituie un motiv suplimentar ca, începând măcar de acum înainte, copilul să aibă posibilitatea de a dezvolta o relație și cu celălalt părinte.
În ce privește acțiunea bunicii materne, tribunalul deși a reținut că aceasta are dreptul iar minorul are interesul ca între aceștia, în calitate de rude, să se dezvolte o relație de familie, care poate avea loc doar prin stabilirea unui program în care bunica maternă să aibă legături cu minorul, având în vedere că, până în prezent minorul și bunica maternă nu s-au întâlnit niciodată, că bunica maternă a solicitat ca legăturile personale să aibă loc, exclusiv la locuința ei, tribunalul a apreciat că luarea minorului de la locuința lui, exclusiv de către bunică, fără prezența mamei, ar fi de natură să afecteze negativ copilul minor, astfel că cererea acesteia a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin respingerea cererii bunicii materne nu a fost negat dreptul acesteia de a avea legături personale cu minorul, aceste legături au avut loc efectiv, în timpul programului stabilit pentru mamă, întrucât legăturile personale dintre mamă și copil au avut loc tocmai la locuința bunici materne.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul M. D.
, solicitând în temeiul art. 304 pct.5 raportat la art. 105 alin. 2 Cod proc.civ., casarea hotărârilor pronunțate de instanța de fond și de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare în fața instanței de fond pentru completarea probațiunii cu anchetă psihosocială probă care trebuia administrată în mod imperativ, după cum rezultă din dispozițiile art. 496 pct. 3 C. civil și solicitată încă din faza judecării cauzei la fond și reiterată în apel.
În subsidiar, pârâtul a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul stabilirii unui program de vizitare a minorului pentru cel puțin un an la domiciliul recurentului, urmând ca ulterior, dacă se va constata realizarea unei relații de afecțiune între minor și mama sa, să se modifice programul de vizitare, cu posibilitatea preluării minorului de la domiciliul recurentului și transportarea lui de către mamă la domiciliul bunicii materne, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că a solicitat în temeiul art.
496 C. civil efectuarea pune anchete psiho-sociale la domiciliul său și al minorului și instanța de fond a admis cererea, dispunând efectuarea unei
anchete psiho-sociale și la domiciliul reclamantelor, însă la ambele domicilii s-au efectuat doar anchete sociale, contrar dispozițiilor instanței.
Această neregularitate nu a fost sesizată nici de pârât, nici de instanța de fond, însă recurentul opinează că se impune refacerea probei și efectuarea unei anchete psiho-sociale la domiciliul său, pentru că proba este legală și dispozițiile art. 496 C. civil au caracter imperativ, iar pe de altă parte, există o scrisoare medicală din care rezultă că minorul se află într-o stare acută de stres și prezintă dificultăți de adaptare la stres.
Instanța de apel a respins solicitarea în proba anchetei psiho-sociale, apreciind că cererea nu este utilă cauzei, însă nu a argumentat în ce constă inutilitatea probei, situație în care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare cu îndrumări de completare a probațiunii.
În subsidiar s-a solicitat modificarea hotărârii instanței de apel, în sensul stabilirii derulării programului de vizitare al minorului la domiciliul acestuia în localitatea R., deoarece de aproape 5 ani lipsesc contractele dintre mamă și copil, astfel că, copilul nu este obișnuit să rămână doar cu mama, mai ales dacă se pune problema plecării pentru o perioadă de câteva săptămâni cu aceasta într-o altă localitate aflată la cca. 500 km de casă.
Considerentele pentru care instanța de fond pentru care instanța și-a motivat soluția de respingere a apelului sunt bizare și complet străine cauzei, probabil preluate dintr-o decizie a Curții de Apel în recurs, deoarece se vorbește despre o minoră și despre tatăl și bunica paternă care au cerut vizitarea minorei și se menționează că "în cursul anilor 2011-2012 minora a petrecut foarte puțin timp cu tatăl și bunica, ceea ce denotă că instanța de apel a tratat superficial atât solicitarea de a se efectua anchete psihosocială cât și soluția dată în cauză.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs vizează casarea hotărârilor pronunțate de instanța de fond și de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru completarea probațiunii cu anchetă psihosocială, probă prevăzută în mod imperativ de art. 496 pct. 3 C. civil, însă acest motiv de recurs este nefondat, pentru următoarele considerente:
Conceptul de anchetă psihosocială a fost introdus de Noul Cod Civil este menționată necesitatea efectuării anchetei psihosociale cu ocazia stabilirii domiciliului copilului.
Potrivit dispozițiilor art. 496 C.civil, copilul minor locuiește la părinții săi, iar în ipoteza în care părinții nu locuiesc împreună și nu se înțeleg cu privire la locuința copilului, aceasta va fi stabilită de către instanța de tutelă, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială.
Din economia acestui text legal, rezultă că este prevăzută imperativ necesitatea efectuării anchetei psihosociale, numai pentru stabilirea locuinței copilului. Această dispoziție legală nu poate fi extrapolată la toate cauzele care vizează raporturi de familie.
În cazul stabilirii de către instanță a modalității în care un părinte divorțat păstrează legăturile cu copilul său, legiuitorul nu a stabilit în sarcina instanței obligația de a efectua o anchetă psihosocială, după cum rezultă din dispozițiile art. 401 C. civil, coroborate cu dispozițiile art. 14-16 din Legea nr. 272/2004.
Așadar, susținerea recurentului potrivit căreia este nulă absolut hotărârea instanței dacă nu a fost administrată ancheta psihosocială, nu are fundamentare legală.
În fața instanței de fond s-au efectuat două anchete sociale necesare pentru reglementarea modalității în care părintele păstrează relații personale cu copilul, una efectuată de P. comunei R. pentru a verifica condițiile în care copilul locuiește împreună cu tatăl său (f. 57) și o anchetă socială în comuna Zăbrani, unde locuiește bunica maternă, precum și reclamanta intimată în perioadele în care se întoarce în România (f. 58) pentru a verifica condițiile pe care mama le poate oferi copilului în perioada în care copilul locuiește la aceasta.
Anchetele sociale sunt probe care se administrează în mod curent în acțiunile de stabilire a programului de vizitare și Noul Cod Civil nu aduce nici o modificare, în această materie. Se poate constata că instanța, din oficiu, în ședința publică din_ (f. 53) a pus în discuție efectuarea unei anchete psihosociale, iar după realizarea anchetelor sociale nici pârâtul și nici reprezentantul acestuia nu au contestat anchetele sociale efectuate în cauză la următorul termen de judecată.
Ancheta socială are regimul juridic asimilat expertizei, deoarece prin aceasta instanța cunoaște părerea unui specialist referitoare la aspecte ce țin de relațiile de familie și condițiile materiale și locative deținute de părți.
Prin urmare, dispozițiile referitoare la expertiză și la contestarea expertizei și solicitarea unei contraexpertize sunt aplicabile și pentru ancheta socială.
Așadar, potrivit dispozițiilor art. 212 Cod proc.civ., ancheta socială poate fi contestată la primul termen de judecată după ce s-a comunicat și tot la acest termen poate fi solicitată o contraexpertiză dacă partea nu este mulțumită de concluziile expertizei.
Este de observat că pârâtul nu a uzat de aceste dispoziții legale și o anchetă psihosocială a fost solicitată doar în apel, la primul termen de judecată.
Contrar susținerii recurentului, instanța de apel a apreciat atât pertinența, cât și utilitatea acestei probe solicitată în suplimentarea probatoriului, după cum rezultă din partea introductivă a deciziei contestate(f.28) și a concluzionat, în mod legal, că nu este necesară suplimentarea probațiunii.
Curtea constată că nu există nici un motiv de nulitate a hotărârilor pronunțate la fond și în apel, motiv pentru care nu este incident art. 304 pct. 5 Cod proc.civ. raportat la art. 105 alin. 2 Cod proc.civ.
În subsidiar, pârâtul recurent a solicitat modificarea hotărârii instanței de apel în sensul desfășurării programului de vizitare a copilului de către mamă la domiciliul apelantului în localitatea R. . Curtea constată că recurentul nu solicită modificarea programului de vizitare sub aspectul duratei acestuia, respectiv în vacanțele de iarnă o săptămână, în vacanța de Paște de joia mare ora 10 până miercurea după Paști la ora 18, în vacanța de vară din 01.08-15.08, ci a solicitat modificarea programului sub aspectul locului unde se va desfășura.
După cum rezultă din modul de reglementare a programului de vizitare, copilul urmează să petreacă cu mama lui câte o săptămână sau două în diferite perioade ale anului, în timpul vacanțelor școlare.
Ori, a avea pretenția ca acest program de vizitare să se desfășoare la domiciliul tatălui sau, eventual, la o pensiune pe raza localității R. este o îngrădire nejustificată a dreptului părintelui care nu locuiește cu copilul să dezvolte legături personale cu acesta.
În jurisprudența Convențieia pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale s-a statuat constant că "legăturile personale dintre părinte și copilul său reprezintă un element fundamental al vieții de familie, chiar dacă relația între părinți s-a rupt, iar măsurile interne care ar împiedica o astfel de relație constituie o ingerință în dreptul la viață familială, proteguit de art. 8 din Convenție";(cauza Elsholz curtea Allemagne, cauza Johansen c/Norvegiei 1998).
În justificarea acestui program restrictiv, pârâtul a invocat vârsta copilului, precum și lipsa contactelor dintre mamă și copil, pe o perioadă de
5 ani, însă curtea constată că motivele invocate de pârât nu justifică stabilirea programului numai la domiciliul tatălui.
În prezent copilul are 7 ani și chiar dacă în ultimii 5 ani s-a întâlnit mai rar cu mama sa, acesta a fost crescut de mamă până la vârsta de 2 ani, așa încât nu se poate susține că nu există deloc legături de afecțiune între mamă și copil. Opinia copilului este în sensul stabilirii relațiilor cu mama sa, ori intervenția recurentului de a solicita ca programul de vizitare să se desfășoare numai la domiciliul său sau în localitatea R. nu servește interesului copilului de a dezvolta relații de afecțiune față de mama sa. Copilul trebuie să fie lăsat să-și cunoască mama și bunica maternă în mediul în care ele trăiesc, să cunoască obiceiurile și istoria familiei materne, fără ca aceste momente să fie supravegheate și supervizate de părintele cu care locuiește în mod permanent.
Din modul în care recurentul prezintă situația de fapt, rezultă că și în prezent între părinți mai există tensiuni, care se pot repercuta grav asupra devoltării copilului, dacă vizitele s-ar desfășura numai la domiciliul tatălui sau în comuna R. .
Pe de lată parte, tendința tatălui, hiperprotectivă, nu trebuie încurajată, întrucât, cum bine a reținut și instanța de apel, copii de vârste similare copilului Damian, își petrec o parte din vacanțele școlare în tabere, în care nu sunt însoțiți de părinți.
În plus, pârâtul în calitate de tată, este obligat să treacă peste resentimentele personale ce le are față de fosta soție și să înțeleagă că este în interesul copilului să crească apropiat de mama lui, deoarece copilul chiar separat de unul dintre părinți, are dreptul de a avea relații armonioase cu ambii părinți și o relație bună cu ambii părinți creează premisa dezvoltării unei personalități armonioase a copilului.
Această obligație a părintelui cu care copilul locuiește, nu este doar o obligație morală, ci este o obligație legală ce rezidă din dispozițiile art. 15 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 modificate de pct. 12 al art. I din Legea nr. 257/_ .
Împrejurarea că în considerente instanța de apel a făcut referire, la un moment dat, la o fetiță și nu la un băiat este o eroare materială, care poate fi remediată apelând la procedura prevăzută de art. 281 C.Pr.Civ. Această eroare materială nu poate susține critica recurentului referitoare la faptul că argumentele instanței de apel ar fi bizare, deoarece instanța a analizat
punctual criticile formulate în apel, a surprins corect nevoile de dezvoltare ale copilului și a argumentat pertinent soluția.
Așadar, nici motivul de recurs care ar fi putut fi circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod proc.civ., nu se verifică.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul-recurent M. D. împotriva deciziei civile nr. 81/A din_ a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
T.
D. A.
-T.
N.
M.
C.
V.
GREFIER
M. L. -T.
Red. A.T.N. dact. GC 2 ex/_
Jud. apel: I.R.Berari, M.L.Bulea
| ← Decizia civilă nr. 101/2013. Stabilire program vizitare minor | Decizia civilă nr. 163/2013. Stabilire program vizitare minor → |
|---|
