Decizia civilă nr. 32/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
DECIZIE CIVILĂ Nr. 32/A
Ședința publică din 14 Februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. T.
J. ecător D. M. H.
G. ier A. S.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil formulat de reclamanta T. S. -
M., cu domiciliul procesual ales în B. M., str.Ana Ipătescu, nr.9, ap.43, județul M., împotriva sentinței civile nr. 9103 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect exercitarea autorității părintești.
Se constată că dezbaterea apelului a avut loc în ședința publică din data din data de_, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 146 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de_, când a pronunțat prezenta hotărâre.
T.
Prin sentința civilă nr. 9103/_, pronunțată în dosarul nr._ a
Judecătoriei B. M. s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată, astfel cum a fost ulterior precizată, de reclamanta-pârâtă reconvențional T. S. -M., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant reconvențional Ș. N. M. și s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional Ș. N. M., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențional T. S.
-M. .
S-a dispus ca autoritatea părintească asupra minorei Ș. Andrea Larisa, născută la data de 30 noiembrie 2006, să fie exercitată în comun de părinții acesteia T. S. -M. și Ș. N. M. .
S-a stabilit locuința minorei Ș. Andrea Larisa, născută la data de 30 noiembrie 2006, la reclamanta-pârâtă reconvențional T. S. -M. .
A fost obligat pârâtul-reclamant reconvențional Ș. N. M., la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei Ș. A. Larisa, născută la data de 30 noiembrie 2006, în cuantum lunar de 132,50 lei, începând cu data de 01 februarie 2012 și până la majoratul minorei, sau noi dispoziții ale instanței.
S-a stabilit în favoarea pârâtului-reclamant reconvențional Ș. N. M.
, modalitatea de păstrare a legăturilor personale cu minora Ș. Andrea Larisa, după următorul program: în vacanța de iarnă-o săptămână, în anii pari, în perioada 20-27 decembrie, iar în anii impari, în perioada 27 decembrie- 2 ianuarie; în vacanța de primăvară-o săptămână; în vacanța de vară-o săptămână în luna august, cu posibilitatea pentru pârâtul-reclamant reconvențional de a prelua minora de la locuința acesteia și obligația de a o înapoia la aceeași locuința la finalul programului astfel stabilit;
S-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță, a reținut următoarele considerente:
Din relația părților s-a născut la data de 30 noiembrie 2006 minora Ș. Andrea Larisa, filiația sa fiind stabilită față de ambii părinți, așa cum a rezultat din certificatul de naștere (fila 5).
Instanța a reținut că potrivit prevederilor Legii nr. 272/2004 și ale Convenției Națiunilor Unite privind drepturile copilului, implementată în dreptul intern prin Legea nr. 18/1990, criteriul fundamental în funcție de care trebuie adoptate deciziile privitoare la copil este interesul superior al acestuia. Copilul beneficiază de drepturi proprii, are o personalitate distinctă și aspirații individuale, independente de cele ale părinților săi.
De asemenea, dispozițiile art.505 din Codul civil stabilesc că, în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită concomitent, sau, după caz, succesiv față de ambii părinți, dacă părinții nu conviețuiesc, cazul din speță, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.
Dispozițiile din capitolul privind divorțul stabilesc condițiile de exercitare a autorității părintești, regula fiind, ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinți, iar excepțiile, într-o situație, pentru motive întemeiate, ca acesta să poată fi exercitată numai de către unul dintre părinți, iar în cea de-a doua situație, în mod excepțional, să poată fi exercitată de către alte peroane.
Autoritatea părintească reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului, conținutul acestora fiind descris în dispozițiile art. 487-502 Cod civil.
Astfel exercitarea autorității părintești presupune pentru părinți pe lângă drepturile ce le revin acestora legat de persoana și bunurile minorilor și îndatoriri, implicarea ambilor părinți în deciziile legate de persoana și bunurile minorului fiind în mod evident în interesul acestuia.
Așa cum se menționează în art. 398 cod civil atunci când există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.
În condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut în textul normativ care ar fi motivele temeinice apte să determine instanța să ia o atare măsură, și nici criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea lor, sarcina identificării acestora revine instanței de judecată, iar acest lucru nu se poate face decât pornind de la situația de excepție prevăzută de text și de la probele administrate de părți .
Fiind o excepție de la regula exercitării autorității părintești în comun, aceasta este de strictă interpretare și aplicare, iar motivele ce pot justifica aplicarea ei trebuie să fie temeinice, în sensul că, dacă instanța nu se dispune exercitarea exclusivă de către unul din părinți interesul superior al minorului ar fi grav vătămat.
Instanța nu a constatat din probele administrate în cauză, incidența unor motive întemeiate care să impună ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți, astfel încât va dispune ca autoritatea părintească asupra minorei Ș. Andrea Larisa născută la data de 30 noiembrie 2006, să fie exercitată în comun de părinții acesteia T. S. -M. și Ș. N. M. .
În speță părțile s-au înțeles cu privire la locuința minorei, astfel încât având în vedere dispozițiile art. 496 alin. 2 Cod civil instanța urmează să dispun stabilirea locuinței minorei la reclamanta T. S. -M. .
Potrivit prevederilor art. 516 Cod civil obligația de întreținere există între soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori, precum și între alte persoane anume prevăzute de lege.
Prin dispozițiile art.499 alin.1 Cod Civil, s-a statuat faptul că tatăl și mama sunt obligați în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.
Conform art.524 Cod civil " are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale";, iar dispozițiile art.525 din același act normativ statuează: "minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri";.
Astfel cum a reieșit din actele depuse la dosarul cauzei, certificatul de naștere( fila 4) copilul părților este minor fiind prezumată astfel starea de nevoie determinată de starea de minoritate a acesteia.
În conformitate cu prevederile art.529 din Cod Civil: "întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii";.
Din probatoriul administrat a rezultat că pârâtul nu mai are în întreținere alți copii și că nu obține venituri.
În temeiul dispozițiilor art. 516 alin.1, coroborate cu cele ale art. 524, 525 alin.1, 527, 529 și 530 Cod civil, instanța, având în solicitările ambelor părți, și a stabilirii locuinței minorului la reclamantă fiind prezumat că aceasta urmează să contribuie în mod nemijlocit la cheltuielile necesare cu creșterea și educarea minorei, l-a obligat pe pârât la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei Ș. Andrea Larisa, născută la data de 30 noiembrie 2006, în cuantum lunar de 132,50 lei, începând cu data de 01 februarie 2012 și până la majoratul minorei, sau noi dispoziții ale instanței.
În considerarea soluției privind pensia de întreținere, instanța a avut în vedere următoarele aspecte:
În primul rând, faptul că pârâtul nu realiza venituri din muncă, astfel încât urmează ca pensia de întreținere să fie stabilită la venitul minim net pe economie.
În al doilea rând, la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, instanța a avut în vedere faptul că minora este singurul copil care se află în prezent în întreținerea tatălui său.
Date fiind cele arătate și dovedite mai sus, instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 529 alin.2 Cod civil, potrivit cărora, când întreținerea este datorată de părinte ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil.
Instanța a admis și capătul de cerere formulat de pârât-reclamant, având ca obiect program vizitare minor, așa cum a fost formulat, și să stabilească în favoarea acestuia modalitatea de păstrare a legăturilor personale cu minora Ș. Andrea Larisa, după următorul program: în vacanța de iarnă-o săptămână, în anii pari, în perioada 20-27 decembrie, iar în anii impari, în perioada 27 decembrie-2 ianuarie; în vacanța de primăvară-o săptămână; în vacanța de vară-o săptămână în luna august; u posibilitatea pentru pârâtul-reclamant reconvențional de a prelua minora de la locuința acesteia și obligația de a o înapoia la aceeași locuința la finalul programului astfel stabilit
Pentru adoptarea unei atari soluții, instanța a avut în vedere, atât dispozițiile art.495 alin.5 Cod civil, care stabilește că părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu acesta, la locuința acestuia, instanța de tutelă putând limita exercițiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului. precum și pe cele ale art.14 și art.16, alin.2, din Legea nr. 272/2004.
Potrivit dispozițiilor art. 16 alin.2, din Legea nr.272/2004, exercițiul dreptului reclamantului de a întreține relațiile personale cu copilul său, a cărui locuință nu a fost stabilită la el, nu poate fi limitat decât dacă au fost demonstrate convingător existenta unor motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului. Cum din probatoriul administrat în cauză, și, în principal, din referatele
de anchetă socială, nu au rezultat asemenea circumstanțe la acest moment, nu există niciun temei pentru care cererea reclamantului să nu fie admisă.
Împotriva sentinței civile nr. 9103/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B. M., în termenul prevăzut de art. 284 Cod procedură civilă a formulat apel apelanta-reclamantă T. S. M., solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile nr. 9103/_ a Judecătoriei B.
M., în sensul de a se dispune exercitarea autorității părintești asupra minorei Andrea-Larisa, născută la data de_, în mod exclusiv de către apelanta- reclamantă, precum și reexaminarea posibilității intimatului de a lua minora de la domiciliul apelantei fără nicio supraveghere în exercitarea dreptului de a avea legături personale cu aceasta.
Apelanta a solicitat și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în apel.
În motivarea apelului, apelanta a arătat următoare: apelanta critică sentința atacată din perspectiva existenței unor neconcordanțe între considerentele și dispozitivul acesteia. Astfel, în opinia apelantei, în pagina a doua alineatul al doilea se reține în mod eronat că prin cererea înregistrată pe rolul instanței la_ reclamanta a solicitat ca exercitarea autorității părintești să fie exercitată doar de către reclamantă iar ulterior și-a precizat cererea în sensul că a fost de acord cu exercitarea autorității părintești în comun de părinți.
Prin acțiune s-a cerut în realitate: "custodia minorei";, iar la termenul de judecată din_, reclamanta a formulat precizarea de acțiune prin care a solicitat exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către reclamantă.
Neconcordanța dintre dispozitivul și considerentele hotărârii, în opinia apelantei, duce la schimbarea în tot a hotărârii atacate.
Apelanta critică de asemenea sentința atacată pentru lipsă de rol activ în examinarea cauzei sub toate aspectele și pentru aprecierea inexistenței motivelor întemeiate pentru a se dispune exercitarea autorității părintești de către reclamantă în mod exclusiv, în condițiile în care din probe a rezultat că pârâtul nu a mai fost în țară de 4-5 ani.
Apelanta arată că instanța trebuia să aibă în vedere situația reală existentă între părți în prezent, faptul că de la plecarea reclamantei din Italia, din anul 2010, pârâtul nu a păstrat nicio relație cu minora și cu mama acesteia, nu a trimis bani sau bunuri pentru fetiță și nu a contactat-o telefonic pentru a menține legătura cu aceasta.
Apelanta îi oferă minorei un mediu stabil, climat de stabilitate și corectă dezvoltare, prin integrarea minorei în instituții de învățământ pe care le frecventează în mod sistematic.
Prima instanță trebuia, în opinia apelantei, să aprecieze dezinteresul pârâtului din faptul că acesta nu s-a prezentat pentru susținerea poziției procesuale, deși nu are un loc de muncă în Italia pentru a-și justifica absența de la dezbateri.
Interesul superior al copilului este punct de reper și atunci când există neînțelegeri între părinți asupra modului de îndeplinire a îndatoririlor părintești, în această ipoteză, instanța de tutelă are autoritatea de a decide cu privire la exercițiul drepturilor și îndatoririlor părintești, cu ascultarea părinților ,a copiilor, după caz, precum și în funcție de concluziile raportului de anchetă socială.
Posibilitatea instanței care soluționează acțiunea civilă de a dispune exercitarea autorității părintești doar de către unul dintre părinți există în acele situații în care unul din părinți este dezinteresat și nu dorește să ia parte în mod direct și constant la creșterea și educarea minorei.
În astfel de situații, instanța ar trebui să analizeze situația din perspectiva interesului superior al copilului și să încerce să îi explice părintelui dezinteresat faptul că autoritatea părintească presupune o serie de obligații părintești, precum și nevoia copilului de a fi crescut de ambii părinți.
De asemenea, este foarte important să i se explice părintelui ce presupune exercitarea în comun a autorității părintești, aceasta fiind o noțiune nouă, care poate fi cu ușurință confundată cu stabilirea locuinței alternative a copilului sau chiar cu încredințarea acestuia spre creștere și educare, din vechea reglementare a Codului familiei.
Este însă evident că, în cazul persistenței refuzului acestuia de a se implica în creșterea și educarea copilului, exercițiul autorității părintești va reveni unui singur părinte, dacă aceasta nu contravine interesului superior al copilului. În orice caz, fiecare dintre părinți are obligația de a contribui la cheltuielile pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a copilului.
Referitor la modalitatea stabilită de instanță a dreptului pârâtului de a avea legături personale cu minora apelanta a arătat că nu se opune, dar nu este de acord ca acest drept să fie exercitat numai în prezența lui, motivat de faptul că pârâtul nu are maturitatea necesară de a supraveghea singur copilul și are și unele obiceiuri nesănătoase.
La stabilirea dreptului de a avea legături personale instanța trebuia să aibă în vedere situația actuală existentă între părți, faptul că pârâtul nu a mai fost în țară de 4-5 ani, că manifestă un dezinteres total față de minoră de creșterea, educarea și întreținerea acesteia și în plus mama s-a căsătorit refăcându-și viața de familie cu un alt bărbat care se ocupă de minoră îndeaproape acordându-i toată atenția și supravegherea necesară vârstei și perioadei de dezvoltare în care aceasta se află.
Singurul motiv pentru care pârâtul a solicitat exercitarea în comun a autorității părintești este legat de faptul că nu este de acord să-și dea consimțământul pentru ca minora împreună cu mama ei să părăsească teritoriul țării pentru a efectua mici deplasări în străinătate. Situația existentă trebuia analizată și prin prisma acestor orgolii care există în prezent între părți, uzitate ca o modalitate de șantaj a mamei pentru decizia de a-și reface viața.
Aceasta este modalitatea de abordare pe care pârâtul a înțeles să o manifeste, condiție în care stabilirea exercitării autorității părintești în comun determină fricțiuni și tensiuni între părți, creând o situație nefirească și neprielnică minorei și cadrului de dezvoltare creat în prezent.
Prin cererea de apel, apelanta a solicitat administrarea probei testimoniale cu martorii I. M. și T. B. C. și refacerea anchetei sociale la domiciliul pârâtului.
Cererea de apel este legal timbrată, conform art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările, completările ulterioare.
Intimatul prin întâmpinarea formulată de reprezentant avocat ales de către intimatul-pârât pentru a-l reprezenta în fața tribunalului, a arătat că solicită respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantei la cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu de avocat.
Prealabil soluționării apelului, în conformitate cu dispozițiile art. 295 alin. 2 coroborate cu dispozițiile art. 292 alin. 1 Cod procedură civilă, au fost administrate: proba cu înscrisuri, în cadrul căreia s-au depus la dosar: adeverința eliberată de Colegiul Economic "Pintea Viteazu"; din C., din care rezultă că minora este înscrisă în clasa 0 în anul școlar 2012-2013, acte și respectiv traduceri ale acestora din dosarul nr. 4077/12 RGNR al Parchetului de pe lângă Tribunaul S. M. Capua Vetere Italia, adeverință de frecventare de către minora Andrea Larisa a grădiniței private";La Piccola Reggia"; din Parete, Italia.
S-a depus la dosar, de asemenea, o evaluare psihologică efectuată extrajudiciar, la solicitarea apelantei, de către psiholog clinician Bodor Agata, la data de_ .
În cadrul probei testimoniale au fost audiați martorii: T. B. C. și I. Emeșe M., propuși de apelantă.
La solicitarea instanței, Primăria Orașului C. - Compartimentul de Asistență Socială a efectuat și depus la dosar raportul de anchetă socială efectuat la domiciliul intimatului.
Analizând sentința civilă nr. 9103/_, pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei B. M., prin prisma motivelor de apel formulate și în conformitate cu dispozițiile art.295 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că:
Prin cererea introductivă de instanță, înregistrată pe rolul Judecătoriei B.
M. la data de_, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu intimatul
"custodia minorei"; Andrea Larisa, născută la data de_ - fila 3 dosarul primei instanțe.
Cererea introductivă de instanță nu este motivată în drept.
Potrivit art. 84 Cod procedură civilă,cererea de chemare în judecată este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită.
La primul termen de judecată, la solicitarea instanței, reclamanta a arătat că solicită ca exercitarea autorității părintești să fie exercitată în comun de ambii părinți iar locuința minorei să fie stabilită la domiciliul reclamantei - fila 9 din dosarul primei instanțe.
La termenul din_, reclamanta s-a prezentat, a depus și a susținut precizarea de acțiune de la fila 11 din dosarul primei instanțe prin care solicită ca exercitarea autorității părintești să fie exercitată în mod exclusiv de către reclamantă.
La data de_, pârâtul reclamant reconvențional a solicitat prin cererea reconvențională depusă la dosar la fila 21 a se dispune ca exercitarea autorității părintești a minorei Andrea Larisa să fie exercitată în comun de ambii părinți și încuviințarea de a avea legături personale cu minora Andrea Larisa prin stabilirea unui program de vizitare care să fie convenit de ambele părți - fila 21 dosarul primei instanțe.
Modul în care se reflectă în motivarea sentinței descrierea succesiunii cronologice a cererilor părților (vizând problema exercitării autorității părintești) nu împietează asupra raționamentului logico-juridic pe care prima instanță, având a se pronunța asupra exercitării autorității părintești în cazul minorei Andrea Larisa, l-a elaborat în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză.
Art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, invocat în motivele de recurs se referă la calea de atac a recursului și nu la apel.
Examinând actele și lucrările dosarului primei instanțe se remarcă împrejurarea că prima instanță și-a exercitat rolul activ în conformitate cu dispozițiile art.129 pct. 5 Cod procedură civilă, solicitând reclamantei precizarea cererii introductive de instanță.
Potrivit art. 505 alin.2 Cod civil, dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.
Codul civil arată la art.397 că după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți,afară de cazul în care instanța decide altfel.
Art.398 Cod civil prevede că, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul din părinți (alin. 1). Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.
Norma din art.397 Cod civil consacră regula generală, potrivit căreia autoritatea părintească se exercită de ambii părinți în comun.
Autoritatea părintească este definită în art. 483 alin. 1 Cod civil ca fiind ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana cât și bunurile copilului.
În speță, poziția părinților cu privire la exercitarea autorității părintești nu concordă. Ceea ce primează însă nu este însă interesul părinților, ci interesul superior al copilului, interes care trebuie analizat din perspectiva ansamblului materialului probator administrat în cauză.
Exercitarea autorității părintești de către ambii părinți este un drept al copilului, de care acesta nu poate fi lipsit decât pentru motive justificate de interesul său superior.
Autoritatea părintească comună nu presupune că ambii părinți să se ocupe de copil zi de zi, ci înseamnă luarea de decizii comune, consultarea părinților în problemele esențiale privitoare la copil, cum ar fi: alegerea școlii unde urmează să învețe, orientarea religioasă sau filozofică a copilului, administrarea bunurilor copilului. Actele cu caracter curent, cad în sarcina părintelui la care s-a stabilit locuința copilului.
Ca atare, trebuie făcută distincție între autoritatea părintească și îngrijirea cotidiană.
Exercitarea autorității părintești de către un singur părinte se dispune numai cu titlu excepțional, derogatoriu de la regula autorității părintești comune, atunci când, ținându-se seama de interesul copilului, se constată de instanța de tutelă că exercițiul comun al autorității părintești nu este în beneficiul copilului.
Textul art. 398 Cod civil trebuie coroborat cu prevederile art. 507 Cod civil, care indică situațiile de excepție în care autoritatea părintească poate fi exercitată de un singur părinte, și anume: dacă unul din părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau dacă, din orice motiv, se află în neputință de a-și exprima voința.
Corelarea nu înseamnă însă faptul că exercitarea autorității părintești de un singur părinte ar fi limitată doar la situațiile prevăzute de art. 507 Cod civil, acesta din urmă prevăzând situațiile obiective în care un părinte este împiedicat să exercite autoritatea părintească.
Art.398 Cod civil deschide posibilitatea stabilirii exercitării autorității părintești de către un singur părinte și în alte situații decât cele enunțate de art. 507 Cod civil, chiar subiective, respectiv ori de câte ori interesul copilului presupune o asemenea măsură și există motive întemeiate care să justifice scindarea autorității părintești, dovedite din probele administrate.
Doar atunci când din probe rezultă că există riscul ca minorul să sufere de pe urma autorității părintești comune, instanța de tutelă poate adopta măsura autorității părintești unice.
Condiția "motivelor temeinice"; este de analizat și de evaluat de la caz la caz, în raport de toate elementele stării de fapt revelatoare pentru relația dintre copil și fiecare dintre părinți, calitatea acestor relații, analiza profilului moral și caracterul părinților respectiv a acelor împrejurări de natură a-l descalifica pe un părinte din cotitularitatea autorității părintești precum și a acelor
posibile împrejurări obiective, neimputabile părintelui, care ar putea duce la scindarea autorității părintești.
În jurisprudența olandeză s-a arătat de exemplu, că autoritatea părintească unică s-ar justifica și atunci când unul din părinți are un comportament imoral sau abuziv, suferă de o boală psihică gravă, se manifestă violent, este toxicoman, manifestă neglijență în relațiile cu copilul ori exploatează copilul. (Curtea Supremă a Olandei, 19 martie 2005, LJNAS8525, 15 februarie 2008, LJNBB9669).
Jurisprudența olandeză citată a evidențiat faptul că pentru exercitarea autorității părintești de un singur părinte, instanța trebuie să fie convinsă că problemele dintre părinți sunt atât de serioase încât există riscul ca minorul să sufere ca urmare a acordării autorității părintești comune. Mai mult, nu trebuie să existe speranța că problemele părinților să poată fi rezolvate în viitorul apropiat.
În situația părinților aflați în țări diferite, atâta timp cât între aceștia comunicarea nu a fost întreruptă în mod iremediabil, simplul fapt al distanței nu poate constitui un motiv temeinic care să justifice derogarea de la regula exercitării autorității părintești de către ambii părinți.
În cazuri urgente, când un părinte nu poate obține acordul celuilalt în luarea unor decizii importante cu privire la copilul său, se poate adresa instanței de tutelă, respectiv judecătoriei de la locuința, domiciliul sau reședința minorului, potrivit art. 229 indice 1 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, pentru ca aceasta să suplinească consimțământul părintelui.
În speță, critica din motivele de apel vizând faptul că dezinteresul pârâtului nu a fost corect interpretat de prima instanță nu este întemeiată. Astfel, deși pârâtul se afla în străinătate, acesta aflând de proces, și-a angajat un reprezentant avocat formulând întâmpinare și cerere reconvențională și susținându-și prin reprezentant avocat poziția procesuală.
Obiectul cauzei nu reclamă prezența obligatorie a pârâtului-reclamant reconvențional la dezbateri.
În apel, pârâtul intimat și-a angajat avocat, a depus întâmpinare, și-a susținut prin avocat poziția procesuală, prin urmare conduita sa procesuală nu poate fi interpretată ca semnificând dezinteres față de minoră, cum în mod eronat se menționează prin motivele de apel.
Din probele administrate în fața primei instanțe nu s-a conturat necesitatea scindării autorității părintești.
Astfel, martorul Sitar Gheorghe, tatăl reclamantei a arătat că "relațiile dintre minoră și tată i s-au părut bune la început și în prezent probabil că pârâtul o iubește pe minoră"; Anul trecut a luat-o pe minoră la el pentru trei zile, în luna decembrie, când s-a întors în țară - fila 31 din dosarul primei instanțe.
Martorul Sitar I. M., fratele reclamantei, a declarat că au existat perioade când și pârâtul s-a îngrijit de minoră, însă întotdeauna în prezența și a reclamantei - fila 30 din dosarul de fond.
Martora Butuza L., vecină cu mama pârâtului, a arăta că din relatările bunicii materne cunoaște faptul că pârâtul îi trimitea minorei câte 50-100 euro prin intermediul surorii acestuia, pârâtul fiind atașat de minoră și dorind să păstreze legătura cu minora, în ciuda faptului că reclamanta nu îi permite acest lucru - fila 41 din dosarul judecătoriei.
Reclamanta a declarat la interogatoriu că dorește exercitarea autorității părintești în mod exclusiv deoarece are nevoie de semnătura pârâtului pentru a părăsi teritoriul României. Acesta nu este un motiv temeinic în sine în sensul art. 398 Cod civil.
Reclamanta a recunoscut la interogatoriu că pârâtul a contribuit la creșterea minorei de la nașterea ei și până la separarea în fapt, produsă prin întoarcerea reclamantei din Italia, împreună cu minora - fila 40 din dosarul de fond.
Martorii I. Emeșe M. și T. B. C. audiați în apel au relatat împrejurări referitoare la refuzul minorei de a vorbi cu tatăl ei atunci când acesta o suna la telefon.
Din depozițiile martorilor audiați în apel rezultă că intimatul o caută pe minoră la telefon, se interesează de aceasta, în pofida obstacolelor ivite în comunicarea cu aceasta.
Depoziția martorului T. B. C. este apreciată ca fiind una subiectivă, acesta fiind fratele actualului soț al apelantei și relatând despre o relație tensionată cu intimatul.
În ceea ce privește programul de vizitare a minorei stabilit de prima instanță, aceasta a avut în vedere dispozițiile art. 496 alin. 5 Cod procedură civilă, care arată că părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul la locuința acestuia.
Instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă acesta este în interesul superior al copilului.
Potrivit art. 16 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția drepturilor copilului, exercițiul drepturilor părintelui de a întreține relații personale cu copilul său, a cărui locuința nu a fost stabilită la el, nu poate fi limitat decât dacă au fost demonstrate convingător existența unor motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.
În mod corect a reținut prima instanță că părinții sunt primii chemați să vegheze asupra menținerii de către copii a unor raporturi psiho-afective și de conviețuire firești cu ambii părinți, astfel încât dezvoltarea lor armonioasă să fie asigurată. Numai astfel poate fi respectat interesul superior al copilului, dreptul acestuia de a se bucura de viața de familie, de grija și afecțiunea ambilor părinți care trebuie să contribuie împreună la dezvoltarea armonioasă
a viitorului adult, la formarea și menținerea unui psihic echilibrat, conduita dominată de resentimente putând influența dezvoltarea afectiv-emoțională a copiilor, echilibrul în formare și așa afectat de divorțul părinților.
Dreptul părintelui de a avea legături cu copilul său, cu care nu locuiește în mod statornic, trebuie să se realizeze efectiv și real, prin stabilirea unui program prin care să se concretizeze acest deziderat. În consecință, legăturile personale ale minorei cu părintele cu care nu locuiește trebuie să fie menținute cu regularitate și nu să aibă caracter sporadic, accidental, iar perioada de timp petrecută împreună trebuie sa aibă o durata suficientă, astfel încât aceste legături să fie efective.
Potrivit art.15 din Legea nr.272/2004, privind protecția și promovarea dreptului copilului, relațiile personale se pot realiza prin întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului la domiciliul său, găzduirea copilului pe o perioada determinată de către părinte, etc.
Așadar, acest drept este recunoscut de lege atât părintelui cât și copilului, pentru a da expresie vieții de familie, drept recunoscut de asemenea copilului prin prevederile art.8 din Legea nr.272/2004.
Programul de relații personale se impune a fi stabilit de o așa manieră, încât să aibă în vedere interesul superior al copilului și în același timp, să permită dezvoltarea unei vieți de familie a copilului cu ambii părinți.
Or, viața de familie presupune în primul rând posibilitatea celor în cauză de a se bucura cât mai mult timp posibil unul de prezența celuilalt, fără factori exteriori care să-i perturbe, deziderat care nu ar fi pe deplin îndeplinit dacă reclamantului nu i s-ar permite să o găzduiască pe minoră la domiciliul acestuia.
Raportat la considerentele mai sus-expuse, constatând că starea de fapt reținută de prima instanță rezultă și se întemeiază pe probele administrate, hotărârea fiind temeinică și că prima instanță a recurs la textele de lege incidente, pe care le-a aplicat în mod corect în litera și spiritul lor, hotărârea fiind legală, în baza art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, apelanta va fi obligată la plata către intimat a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat, justificat cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de către apelanta-reclamantă T.
S. M., domiciliată în C. | , str. 22 Decembrie nr.9 ap. 43 jud. M. | , cu |
domiciliul procesual ales în B. | M., str. Ana Ipătescu nr. 3 ap. 1 jud. M. | , |
împotriva sentinței civile nr. 9103/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ pe care o menține.
Obligă pe apelantă la plata către intimatul Ș. N. M., domiciliat în
, str. M. nr. 12, M., a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 14 februarie 2013.
PREȘEDINTE J. ECĂTOR GREFIER
Ț. H. D. M. A. S.
Red. DȚ _
Tred. A.S/_ - 4 ex
J. ecător la fond: Dan Ș.
| ← Decizia civilă nr. 3818/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti | Decizia civilă nr. 537/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti → |
|---|
