Decizia civilă nr. 3818/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3818/R/2013
Ședința publică din data de 2 octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTORI:
A. -T. N.
M. -C. V.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul R. M. -D., împotriva deciziei civile nr. 170/A din 3 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe reclamanta C. I. -R., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei se prezintă reclamanta- intimată C. I. -R., lipsă fiind pârâtul R. M. -D. . Cauza este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea recurentului sau reprezentantei acestuia de a se prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă reclamanta- intimată C. I. -R., lipsă fiind pârâtul R. M. -D. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul nu este timbrat.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 6 septembrie 2013, reclamanta-intimată a depus la dosar, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.
Se constată că pârâtul-recurent a fost citat cu mențiunea de a timbra recursul, însă, având în vedere că recursul vizează pensia de întreținere, pentru care legea nu prevede timbrarea, instanța constată că recurentul nu datorează taxe de timbru pentru prezentul recurs.
La întrebarea instanței, reclamanta-intimată arată că pârâtul-recurent este plecat în SUA, unde lucrează în construcții.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat, sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului. Reclamanta-intimată solicită respingerea recursului ca nefondat și în consecință menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate, fără cheltuieli de
judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.24071/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N.
, s-a admis cererea precizată formulată de reclamanta C. I.
-R., în contradictoriu cu pârâtul R. M. D. și s-a dispus exercitarea autorității părintești față de minorul R. R. A., născut la data de_ în orașul Martinez, California-SUA, de către reclamantă exclusiv.
Instanța a stabilit locuința copilului la reclamantă și a dispus obligarea paratului la plata unei pensii lunare de întreținere în funcție de necesitățile minorului si posibilitățile materiale ale paratului - în cuantum de 300 dolari SUA,
începând cu data de_, data introducerii acțiunii și până la majorat ori noi dispoziții.
Prin aceiași sentință s-a dispus ca tatăl să aibă legături personale cu minorul, astfel: de două ori pe lună, în week-end, de vineri de la ora 15 de la domiciliul mamei până duminica la ora 20, când va fi adus la domiciliul mamei, în vacanța de vară, minorul va putea fi luat trei săptămâni de tată, iar în vacanța de iarnă și de primăvară, câte 1 săptămână, când i se va permite mamei să îl viziteze la domiciliul tatălui.
S-a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtul
R. M. D. în contradictoriu cu reclamanta C. I. -R. . S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
În fapt, potrivit certificatului de naștere aflat la fila 16 din dosarul inițial, la data de_, în orașul Martinez, California-SUA, în urma relațiilor dintre părți s-a născut minorul R. R. A. .
Instanța de fond a reținut corect că, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului "principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii.
Acest principiu a stat la baza dispoziției instanței de fond privind exercitarea autorității părintești cu privire la minorul R. R. A. de către mamă exclusiv, dispozițiile art. art. 505 alin. 1 și 3 C.civ. ținând seama de acordul părinților în acest sens, de întregul complex de împrejurări menite să asigure copilului o dezvoltare fizică, morală și intelectuală armonioasă, precum și de legăturile afective ale minorei dezvoltate față de părinți, bunici și de împrejurarea deloc de neglijat că pârâtul locuiește și muncește in SUA.
Din această perspectivă, judecătoria a considerat că, solicitarea pârâtului de exercitare în comun a autorității nu este fondată, deoarece pentru acest lucru, este oportună conviețuirea părinților, după cum și impune alin.1 al art. 505 din Codul civil precum și dispozițiile art. 31 alin. 1 și 2 din Legea nr. 272/2004, din care rezultă responsabilitatea ambilor părinți pentru creșterea copiilor lor, precum și exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești având în vedere interesul superior al copilului și asigurarea bunăstării materiale și spirituale a copilului.
Sub aspectul stabilirii locuinței copilului, având în vedere interesul minorului, raportat la vârsta acestuia, de posibilitatea petentei de a-i oferi o locuința de natură a-i asigura o dezvoltare normală și un confort corespunzător, așa cum reiese din raportul de anchetă psihosocială, de posibilitățile materiale ale petentei, instanța de fond în baza art. 400 C.civ. a stabilit locuința minorul R.
R. A. la domiciliul mamei sale.
Judecătoria a mai reținut că, părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic își păstrează dreptul de a avea legături personale cu minorul.
În consecință, instanța de fond a considerat că este justificat ca tatăl să aibă legături personale cu minorul având dreptul de a-l vizita, astfel: de două ori pe lună, în week-end, de vineri de la ora 15 de la domiciliul mamei până duminica la ora 20, când va fi adus la domiciliul mamei, în vacanța de vară, minorul va putea fi luat trei săptămâni de tată, iar în vacanța de iarnă și de primăvară, câte 1 săptămână, când i se va permite mamei să îl viziteze la domiciliul tatălui.
Dispunând stabilirea locuinței minorului la domiciliul mamei sale, în temeiul art. 402 C.civ., instanța a stabilit și contribuția tatălui la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copilului, raportat la
starea de nevoie a copilului, la aceea că, în speță s-a făcut dovada că debitorul întreținerii realizează câștiguri având caracter de continuitate în SUA.
Astfel că, față de cele prevăzute de art. 529 alin. 2 C.civ., conform căruia când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, coroborat cu art. 530 alin. 3 C.civ., art. 532 C.civ., instanța a obligat pe petent să plătească lunar în favoarea minorului
R. R. A. pensie de întreținere în cuantum de 300 dolari SUA, începând cu data de_, data introducerii acțiunii și până la majorat ori noi dispoziții.
Referitor la cererea reconvențională a pârâtului, dedusă judecății, instanța de fond a considerat că, ea este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare, principalul impediment pentru admiterea ei fiind acela că pârâtul locuiește în SUA, unde îi este cu neputință să exercite autoritatea părintească în discuție și să se stabilească domiciliul minorului, fiind în acest sens vorba despre o imposibilitate obiectivă, după cum în mod just a subliniat reclamanta.
S-a mai arătat că evident, după întoarcerea sa definitivă în țară, dacă acest lucru se va întâmpla, datele speței schimbându-se, o nouă cerere a sa va fi altfel luată în calcul și analizată.
Având in vedere dispozițiile art.274 C.pr.civ. si principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța a luat act ca părțile nu au solicitat cheltuieli de judecata.
Prin decizia civilă nr. 170/_ a Tribunalului C.
s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul R. M. D., împotriva sentinței civile nr. 24071/2012 pronunțată la data de 5 decembrie 2012 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., care a fost păstrată în întregime.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la susținerea apelantului că nu s-a făcut dovada concludentă a veniturilor realizate de acesta, tribunalul a constatat că din probele dosarului din recunoașterea pârâtului apelant, rezultă că acesta prestează munci în construcție, realizând venituri suficiente pentru a susține material întreținerea minorului cu suma lunară de 300 USD, chiar în condițiile în care apelantul are o activitate în construcții sezonieră.
Tribunalul a apreciat că veniturile apelantului nu pot fi mai mici de suma de 1200 USD, ele fiind mult mai mari în condițiile în care apelantul achită lunar suma de 800 USD cu titlu de chirie și trimite periodic sume de bani în țară.
Totodată chiar în situația în care apelantul nu realizează constant venituri mari din lucrările de construcție, acesta în perioada în care nu sunt lucrări, poate să presteze alte activități din care să obțină venituri suplimentare.
Referitor la solicitarea apelantului ca prestația lui cu titlu de întreținere să fie efectuată în natură, tribunalul a constatat că în mod corect și instanța de fond a reținut împrejurarea că întrucât pârâtul apelant locuiește efectiv in USA, acesta nu poate să presteze în matură, zilnic întreținerea minorului, nici direct și nici prin părinții săi, în condițiile în care minorul locuiește în altă localitate decât părinții apelantului, aceștia din urmă nedându-și acordul legat de o eventuală preluare a obligației de întreținere.
Legat de împrejurarea că în perioada martie - septembrie 2012, apelantul nu a obținut niciun fel de venituri din munca sau din alte surse, astfel că obligarea lui la plata pensiei ar fi nelegală și netemeinică, tribunalul a reținut că și în această ipoteză, pârâtul avea obligația de a lucra și a obține venituri necesare întreținerii minorului, pasivitatea apelantului neputând suplinii întreținerea minorului.
Referitor la susținerile apelantului că a contribuit cu diferite sume de bani la întreținerea copilului, astfel că nu s-ar justifica suportarea pentru acele perioada de timp a plații întreținerii minorului, tribunalul a apreciat că acele
sume de bani au fost trimise de apelant benevol în afara vreunei obligații stabilite de instanță, precum și faptul că sumele respective erau reduse și cu o periodicitate ce nu asigura un suport consistent la întreținerea minorului.
Unele din sumele de bani și întreținerea minorului s-a făcut la finele anului 2012, în perioada sărbătorilor de iarnă, perioadă cunoscută ca un interval de timp destinat cadourilor și vizitelor în familie, gesturile respective nu au putut fi considerate ca și modalități de contribuție la întreținerea minorului.
În mod corect instanța de fond a stabilit ca pensia de întreținere la care a fost obligat apelantul să fie achitată începând cu data introducerii acțiunii de către reclamantă, respectiv_, apelantul nefăcând dovada concludentă a prestării benevole a întreținerii într-o manieră constantă și substanțială.
Împotriva sentinței a declarat recurs
pârâtul R. M. D., solicitând modificarea în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței judecătoriei și schimbării acesteia în privința obligării sale la întreținerea minorului, în principal prin obligarea la executarea obligației de întreținere a minorului în natură potrivit art. 530 alin. 1 Noul Cod Civil, iar în subsidiar prin plata unei pensii de întreținere lunare în cuantum de ¼ din venitul minim garantat pe economie, de la data rămânerii definitive a deciziei până la majorat, sau până la noi dispoziții.
Recurentul și-a întemeiat calea de atac pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că instanța nu a ținut seama de dispozițiile art. 524 - 529 Noul cod civil potrivit cărora, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti.
Reclamanta nu a depus nicio probă din care să rezulte starea de nevoie a minorului sau mijloacele pârâtului, reținând în mod arbitrar că veniturile sale nu pot fi mai mici de 1200 USD/lună, că achită 800 USD chirie lunară și că este
în măsură să obțină venituri suplimentare din activități extrasezoniere.
Instanța nu a luat în considerare adeverința emisă la_ de către Tomis Financial Services din care rezultă că nu are un venit anual constant.
Instanța nu a luat în considerare faptul că în perioada martie- septembrie 2012 pârâtul nu a obținut nici un fel de venituri, reținând nelegal că pârâtul avea obligația de a lucra și de a obține venituri necesare întreținerii minorului.
Nu există nici un act normativ care să prevadă obligația de a lucra, art. 3 și 4 C. Muncii și Constituția prevăzând libertatea muncii și nu obligația de a munci.
Pe perioada în care nu a lucrat, pârâtul apreciază că îndeplinirea obligației de întreținere a minorului nu era posibilă, iar potrivit art. 529 alin. 1 din Noul Cod Civil întreținerea nu era nici datorată.
Pârâtul critică și aspectul reținut de instanța de apel, potrivit căruia, în cazul reclamantului prestarea obligației de întreținere în natură nu ar fi posibilă în condițiile în care acesta este plecat din țară.
Pârâtul a arătat că executarea în natură a obligației de întreținere include acoperirea cheltuielilor privind educația, procurare îmbrăcămintei și încălțămintei, plata contravalorii consultațiilor medicale, tratamentelor, medicamentelor necesare copilului.
Pensia de întreținere poate fi stabilită de instanță numai în situația în care părintele nu înțelege să execute de bună voie întreținerea.
În opinia pârâtului, reclamanta este în măsură să asigure hrana zilnică a minorului, fiind posibil ca pârâtul să își îndeplinească obligația de întreținere prin procurarea de îmbrăcăminte, încălțăminte, achitarea unor cheltuieli cum
ar fi contravaloarea analizelor medicale, medicamentelor, excursii au activități recreative, găzduirea minorului în timpul vacanțelor și cu alte ocazii de către părinții pârâtului. În viitor îndeplinirea obligației de întreținere în natură, de către pârât, va putea fi făcută prin procurarea de rechizite școlare, manuale, echipamente sportive.
Pârâtul a arătat că reclamanta a folosit o parte din sumele pe care le-a trimis în vederea îngrijirii minorului în interes propriu, exemplificând o lucrare dentară.
Reținerea de către instanța de apel a faptului că sumele de bani și prestațiile în natură trimise minorului constituie o prestație benevolă, în afara obligației dispuse de instanță, este nelegală, încălcând dispozițiile art. 1469 și urm. Noul Cod Civil.
Acele sume de bani și acele prestații au constituit îndeplinirea de către pârât a obligației de întreținere față de minor.
Prin întâmpinarea formulată
(f. 13-16), reclamanta a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Critica vizând încălcarea depozițiilor art. 524-529 Noul Cod Civil.
Pârâtul este tatăl copilului R. R. A., născut la data de_, având în prezent vârsta de 4 ani.
Raportat la această vârstă, starea de nevoie a copilului, beneficiar al obligației de întreținere, nu se impune a fi dovedită, art. 525 alin. 1 Cod civil instituind o prezumție cu privire la starea de nevoie a minorului care cere întreținere de la părinții săi. La vârsta de 4 ani copilul este total dependent de întreținerea părinților sau persoanelor cărora le este încredințat, nefiind capabil, să își asigure nici mijloace de întreținere și nici întreținerea propriu-zisă.
În ce privește mijloacele reclamantului, debitor al obligației de întreținere, curtea constată că, într-adevăr, nu s-a făcut o dovadă concretă a veniturilor realizate de acesta.
Potrivit actului emis la data de_, de Tomis Financial Services (f. 36 dosar apel), în ultimii 6 ani pârâtul are, în California, statutul de "self emplyed";, ceea ce face ca venitul anual să varieze de la an la an și să nu poată fi calculat în avans.
Acest act nu face în nici un fel dovada cuantumului veniturilor pârâtului. Așa cum rezultă din chiar conținutul actului, pârâtul avea posibilitatea să facă demersuri pentru a obține dovada veniturilor obținute în anii anteriori, aceste venituri fiind cunoscute, dovadă că persoana de la care provine înscrisul menționat este cea care a calculat taxele pe venit pe ultimii 6 ani pentru pârât. În vederea determinării taxelor pe venit, evident că este necesară cunoașterea venitului anual, iar la data de_ pârâtul putea obține o adeverință care să ateste veniturile realizate în intervalul 2010-2012 (după nașterea copilului).
Pârâtul însă nu a făcut demersuri pentru a dovedi cuantumul veniturilor anuale pe care le-a realizat, deși avea această posibilitate, limitându-se doar la a critica vehement cuantumul prea ridicat al pensiei de întreținere la care a fost obligat - 300 USD/lună.
Pârâtul afirmă că în perioada martie - septembrie 2012 nu a obținut nici un fel de venituri și că nu este obligat să lucreze.
Nu a făcut însă dovada că nu a obținut venituri, iar faptul că a continuat să locuiască în statul California, în toată această perioadă - împrejurare care implică cu necesitate mijloace de trai - naște prezumția că pârâtul a obținut venituri, în caz contrar nu ar fi continuat să locuiască fără nici un venit în străinătate.
Este adevărat că nu există nicio dispoziție legală care să impună obligația de a munci, însă, potrivit art. 513 și urm. Noul Cod Civil, părinții au obligația să asigure întreținere copiilor minori, iar de la această obligație, pârâtul, în calitate de tată al copilului R. R. A. nu se poate sustrage. Nefăcând dovada că este în imposibilitate obiectivă să realizeze venituri, în privința pârâtului operează prezumția că are posibilitatea de a dobândi mijloace pentru a plăti întreținerea, potrivit disp. art. 527 alin. 1 Cod civil.
În ce privește solicitarea pârâtului de stabilire a obligației de întreținere în sarcina sa în natură, așa cum corect au reținut instanțele de fond, aceasta nu poate fi admisă, date fiind circumstanțele concrete ale speței - faptul că pârâtul, debitor al obligației de întreținere se află în străinătate.
Esența îndeplinirii obligației de întreținere în natură o constituie asigurarea cu caracter de permanență, continuitate a întreținerii copilului, prin acoperirea tuturor nevoilor zilnice ale acestuia.
O astfel de modalitate este posibilă în ipoteza în care în baza înțelegerii intervenite între părinți copilul locuiește efectiv anumite perioade de timp, în mod alternativ, la cei doi părinți, astfel încât fiecare dintre cei doi, în perioada în care copilul stă cu el, îi asigură acestuia toate nevoile pe care copilul le are în acel interval. Evident că în cauză, în actualele circumstanțe, o astfel de ipoteză este exclusă.
Pârâtul, exemplificând modul în care ar putea, în opinia sa, să își execute obligația de întreținere în natură, arată că ar putea să îi cumpere copilului îmbrăcăminte, încălțăminte, să achite contravaloarea analizelor medicale, medicamentelor, excursiilor, activităților recreative ale minorului.
Obligația de întreținere prestată în natură are însă o altă semnificație, cea arătată anterior.
Prin urmare, stabilirea obligației de întreținere în sarcina pârâtului în modalitatea plății unei sume de bani nu încalcă disp. art. 530 Cod civil.
Afirmația potrivit căreia reclamanta utilizează o parte din banii trimiși pentru întreținerea minorului în interes personal, excede criticilor de nelegalitate ale unei hotărâri, astfel încât nu poate face obiectul analizei în recurs, raportat la prev. art. 304 Cod proc. civ.
Susținerea pârâtului potrivit căreia sumele de bani trimise și prestațiile în natură au fost făcute în considerarea obligației de întreținere, aceasta fiind stinsă prin plată, potrivit dispozițiilor art. 1469 Noul Cod Civil, și nu în mod benevol, astfel cum greșit a reținut instanța de apel, nu este fondată.
Acțiunea a fost înregistrată la data de_, iar în cursul judecății singurele dovezi depuse de pârât atestând cheltuieli făcute de acesta pentru copil sunt o factură prin care s-au achitat sandale copii în valoare de 250 lei (f. 10 dosar apel), un bon în valoare de 122 lei reprezentând contravaloarea unor analize medicale, care, coroborat cu buletinele de analize medicale de la f. 19-
22 dosar apel, naște prezumția că a reprezentat plata unor analize făcute copilului, alte două bonuri care atestă contravaloarea unor pantofi respectiv sandale, însumând 450 lei (f. 23 dosar apel).
Toate aceste sume care pot fi prezumate că au fost plătite de pârât în contul unor cheltuieli făcute în interesul copilului însumează 922 lei, sumă care reprezintă mai puțin de echivalentul pensiei de întreținere pe o lună la care a fost obligat pârâtul.
În ce privește biletele de tren de la f. 11-13 dosar apel, atestând contravaloarea unor călătorii pe ruta N. - C. -N. nu pot fi considerate nicidecum ca fiind cheltuieli făcute cu titlu de întreținere în favoarea copilului.
Totodată, este de menționat că pârâtul a depus dovada că în_ respectiv_ a trimis reclamantei sumele de 100, respectiv 200 USD (f. 37-
38 dosar apel), acestea fiind singurele sume care ar putea fi luate în considerare că s-au expediat cu titlu de pensie de întreținere pentru minor.
Prin urmare, afirmația pârâtului că obligația sa de întreținere s-a stins prin plată nu este fondată, acesta făcând dovada unor cumpărături în valoare de 922 lei și a expedierii sumei de 300 USD reclamantei în toată perioada ulterioară promovării acțiunii.
În concluzie, pârâtul nu a făcut dovada veniturilor pe care le realizează, deși avea posibilitatea și interesul să o facă, afirmă că nu a lucrat în perioada martie - septembrie 2012, fără a face nicio referire la perioada ulterioară, locuiește în statul California, nu a făcut dovada unei imposibilități obiective de a obține mijloacele necesare întreținerii copilului, nu a făcut dovada că și-a îndeplinit obligația de întreținere a copilului după data promovării acțiunii, astfel încât instanța constată că recursul nu este fondat.
În mod corect instanțele de fond, în absența unei dovezi concrete a cuantumului veniturilor realizate de pârât în California, au stabilit în sarcina acestuia obligația de plată a sumei de 300 USD/lună cu titlu de pensie de întreținere, această sumă fiind rezonabilă atât din punctul de vedere al nevoilor copilului, cât și din punctul de vedere al mijloacelor pârâtului care trăiește în California, conform art. 527 alin. 1 Noul Cod Civil.
Solicitarea pârâtului de obligare a sa la plata pensiei de întreținere în cuantum de ¼ din venitul minim pe economie nu poate fi admisă. În condițiile în care acesta trăiește momentan în California, operează prezumția că este capabil să realizeze venitul minim pe economie al acestui stat. În ipoteza în care pârâtul face dovada că venitul minim pe economia Californiei este situat sub nivelul care să-i impună achitarea sumei de 300 USD/lună, în raport de dispozițiile art. 529 alin. 2 Noul Cod Civil, poate solicita reducerea acesteia.
Văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul R. M. -D. împotriva deciziei civile nr. 170/A din 0_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
T. D. A.
-T.
N.
M. -C.
V.
GREFIER
M. -L. T.
Red. M.V. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: C.V.Balint, V. G.
| ← Decizia civilă nr. 46/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti | Decizia civilă nr. 32/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti → |
|---|
