Decizia civilă nr. 348/2013. Stabilire program vizitare minor
| Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 348/A/2013
Ședința publică din 02 Iulie 2013 Instanța alcătuită din: PREȘEDINTE: C. -A. C. JUDECĂTOR: C. -V. B. GREFIER: C. -S. Ș.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâții apelanți M. R. M. prin tutore B. R. și B. R. împotriva Sentinței civile nr. 1553/2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimații
S. Z. E., P. M. C. -N., având ca obiect stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:
tutorele apelantei M. R. M., curator Rokk I. personal și asistate de avocat Ilea M.
intimat Reclamant - S. Z. E. personal și asistată de avocat Noemi Krisztina
Lipsă fiind:
- apelanta B. R.
apelant Pârât - M. R. M.
intimat Pârât - P. M. C. -N. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 26 iunie 2013, prin registratura instanței s-a comunicat la dosar o adresă din partea Consiliului local al mun. C. -N., prin care învederează instanței că poate fi desemnată în calitate de curator special d-na Rokk I. .
Instanța constată faptul că apelul este formulat în termen, este motivat și a fost comunicat.
Reprezentanta apelantelor depune la dosar chitanța nr. 519900055/_ reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei.
Instanța identifică pe curator Rokk I., cu CI KX nr. 2. eliberat la data de_ .
Curator Rokk I. arată că are cunoștință despre obiectul litigiului și cunoaște motivele pentru care apelanta a declarat calea de atac.
Părțile arată că nu mai au alte cereri în probațiune.
Instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii.
Reprezentanta apelantelor solicită admiterea apelului, modificarea sentinței atacate referitor la programul de vizitare al minorei pe perioada verii. Apreciază reprezentanta apelantelor faptul că acest program de vizitare pe perioada verii este mult prea mare, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei reclamante solicită respingerea apelului, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Curator Rokk I. arată faptul că în prezent fetița este plecată la intimată din data de_ . Arată că intimata locuiește la R., iar fetița va sta acolo 15 zile. Mai arată că este de acord cu programul de vizită în cazul în care fetița mai dorește să meargă. Totodată mai arată faptul că a vorbit la telefon cu fetița și i-a spus că este bine acolo.
Instanța, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
T. UL Asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1553/2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a admis cererea precizată, formulată de reclamanta S.
Z. E. în contradictoriu cu pârâții P. M. C. -N., M. R. M. prin tutore B. R., Blasz R. . S-a luat act că reclamanta S. Z. E. a renunțat la cerere față de pârâții H. L. și H. G. I. .
S-a stabilit program de vizitare al minorei M. R. M. Iren, născ. la data de_, după cum urmează: o dată pe lună, în ultimul sfârșit de săptămână al fiecărei luni, câte 2 ore, la domiciliul minorei, o lună în vacanța de vară a minorei, cu găzduirea acesteia la domiciliul reclamantei sau într-un loc de odihnă, la alegerea reclamantei.
S-a stabilit legături personale cu minora constând în dreptul reclamantei de a avea corespondență cu minora, precum și transmiterea de către tutori către reclamantă a evaluărilor medicale și școlare a minorei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit actelor de stare civilă și a actelor medicale minora M. R. M. Iren, născ. la data de_, este rezultatul relației pasagere a numitei M. R.
M. cu H. G. I., care, ca data de_ a recunoscut autentic paternitatea minorei (f.68, 96-99). În prezent, mama minorei este internată, cu diagnosticul de schizofrenie paranoidă, la spitalul Borșa iar tutela, instituită inițial în favoarea lui
H. G. I. și H. L., a fost modificată în persoana lui B. R., deoarece cei doi soți au divorțat. Așa cum reiese din actele de stare civilă depuse de reclamantă, aceasta este soră cu bunicul minorei M. R. M. Iren iar din punct de vedere profesional a deținut, până la pensie, funcția de profesor Grad I în specialitatea Chimie-Biologie. Din cuprinsul anchetei sociale a reieșit că reclamanta deține o locuință, în cotă de 1/3 parte. S-a constatat că locuința este mobilată și întreținută corespunzător, fiind racordată la utilități. Din punct de vedere material a reieșit că reclamanta locuiește cu fiul ei, fiecare având venituri proprii. Autoritatea tutelară opinează că reclamanta prezintă suficiente garanții morale și materiale pentru a putea stabili legături personale cu minora și pentru a-i oferi găzduire în perioada vacanței.
Cât privește relațiile personale ale reclamantei cu minora, martora Varga Emoke, învățătoare a unuia din copiii foștilor tutori, relatează că reclamanta a stabilit legături personale cu aceasta, asigurându-i necesarul de rechizite și obiecte de îmbrăcăminte. Despre modul în care se realizează vizitele reclamantei, martora susține că nu le-a văzut împreună niciodată dar a aflat, din relatările reclamantei, despre presiunile exercitate de tutore asupra minorei, pe care o împiedică să vadă reclamanta. Comparând condițiile materiale de la domiciliul reclamantei cu cele de la locuința minorei, martora apreciază că cele ale reclamantei sunt superioare, situație în care minora ar putea să-și petreacă vacanțele la mătușa ei. Atât condițiile materiale ale reclamantei, cât și ale minorei sunt cunoscute personal de către martoră care a vizitat casa minorei în calitate de învățătoare a fiului cel mare al familiei H., iar casa reclamantei în condițiile în care aceasta a fost profesoara surorii ei. Susține că motivul determinant al legăturii reclamantei cu minora este faptul că reclamanta reprezintă singura rudă din partea mamei și dorește să sprijine minora în continuarea studiilor.
Martora H. L. (f.114) recunoaște că reclamanta este singura rudă a minorei, din partea mamei și spune că aceasta a stabilit relații personale cu fetița începând cu anul 2011, când a aflat de divorțul său. Susține că nu este de acord ca minora să fie vizitată de reclamantă deoarece nici mama naturală a fetiței, care este internată la Borșa, nu dorește ca fetița să fie vizitată de reclamantă. Apoi, martora a recunoscut că nu a fost de acord ca minora să primească vizitele reclamantei, sens în care a informat fetița despre faptul că reclamanta nu a avut grijă de mama ei și nici nu a renovat casa în care locuiesc și în prezent. Martora a confirmat susținerile pârâtei, referitor la tratamentul psihologic pe care minora îl urmează de când a aflat despre divorțul tutorilor și despre mama ei biologică. Se mai afirmă că minora nu poartă hainele aduse de reclamantă, deoarece nu îi plac dar împarte dulciurile cu "frații"; ei.
În conformitate cu dispozițiile art.22 din Legea nr.272/2004, ce consacră dreptul copilului la protecția vieții sale de familie, a art.8 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și a practicii CEDO în aceasta materie, împiedicarea ori limitarea legăturilor firești dintre rude și copil, afectează dreptul la respectul vieții de familie. Pentru copil și o rudă a sa, a fi împreună reprezintă un element esențial al vieții de familie, chiar dacă relația dintre părinți a încetat. Prin urmare, măsurile interne care îi împiedică să fie împreună constituie o ingerință în dreptul protejat la art. 8 din convenție.
Deciziile instanțelor naționale, care determină sfera de aplicare a dreptului de vizitare reprezintă o măsură conformă cu dispozițiile convenției, în măsura în care aceasta este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate democratică.
Pentru a cerceta dacă o măsură în litigiu este "necesară într-o societate democratică";, trebuie avuta în vedere cauza în ansamblu, analizând dacă motivele invocate pentru a o justifica sunt pertinente și suficiente în sensul art. 8 § 2 din Conventie si tinând cont de faptul că trebuie pastrat un echilibru just între interesele copilului și cele ale părintelui, acordându-se o importanță deosebită interesului superior al copilului, care, în funcție de natura și gravitatea sa, poate să primeze asupra celui al părintelui.
Cu alte cuvinte, hotărârile luate în privința minorului trebuie să concorde cu interesul superior al acestuia, enunțat ca principiu legal prin Legea nr. 272/2004. Noțiunea are ca finalitate "dezvoltarea plenară și armonioasă a personalității"; copilului, asigurarea unui "mediu familial, într-o atmosferă de fericire, dragoste și înțelegere";, pregătirea pentru a trăi "independent în societate"; și educația în spiritul idealurilor "păcii, demnității, libertății, toleranței, egalității și solidarității";, principii desprinse din preambulul Convenției Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990. Respectarea interesului copilului presupune, totodată, obligația de a comunica în mod constant, deschis și la nivelul lui de înțelegere, dar și de a nu-l implica în luarea deciziilor care îl privesc, de a-l asculta, deoarece nu este suficient ca măsurile hotărâte de părinți să fie bune în sine, ci este la fel de important ca acestea să fie înțelese și percepute astfel și de copil. Potrivit art. 6 din Legea nr. 272/2004, respectarea și garantarea drepturilor copilului presupun "ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate";.
Potrivit art. 14 Legea nr. 272/2007 copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. De asemenea, el are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. În acest sens, relația dintre reclamantă și minoră este nu numai firească, dar și în interesul superior al minorului, fiind singura rudă din partea mamei. Este adevărat că minora a fost asaltată de informații legate de viața ei, a intervenit divorțul tutorilor, pe care îi credea părinții ei naturali, însă relația cu reclamanta nu poate avea impact negativ în viața copilului, dimpotrivă, întreținerea legăturii cu reclamanta poate crea un mediu stabil.
Pregătirea profesională a reclamantei poate constitui un real atu pentru ca minora să perceapă mai ușor modificările din viața ei și s-o ajute inclusiv în evoluția școlară. Deși martora H. L. susține că minora nu dorește să discute despre relația cu reclamanta, situația expusă de fetiță cu ocazia audierilor în Camera de Consiliu, dovedesc o deschidere către relația cu mătușa ei, a cărei prezență o bucură. La fel ca și în cazul psihologului, probabil din rațiuni similare, minora a adresat instanței dorința expresă ca discuțiile să rămână confidențiale, fiind, totuși de acord să se cunoască faptul că dorește să păstreze legături cu reclamanta, dar și cu tatăl ei natural, H. G. I. .
În considerarea celor de mai sus, faptul că reclamanta a stabilit legături cu minora abia din anul 2011 nu reprezintă nici un impediment pentru relațiile viitoare, cu atât mai mult cu cât minora dorește păstrarea acestor legături. Potrivit
art. 15 din aceeași lege, relațiile personale solicitate de reclamantă sunt posibile atât din perspectivă legislativă, cât și a posibilității efective de realizare. Așa cum martora Varga Emoke a declarat, iar ancheta socială a reliefat, reclamanta poate oferi un mediu propice pentru ca minora să petreacă o lună la domiciliul acesteia, pe perioada vacanței de vară. Chiar fosta tutore a minorei a recunoscut în depoziția dată că minora, până în vara anului 2012, nu a fost în vacanță niciodată
Apoi, potrivit art. 15 alin.1 lit.b a permis reclamantei să viziteze minora, pentru 2 ore, odată pe lună, la domiciliul minorei. Intervalul de timp, dar și frecvența solicitată de reclamantă sunt pertinente. Ele creează premisele unei legături viitoare, în condițiile în care chiar pârâta și martora H. L. reclamă lipsa unei veritabile relații de afecțiune între reclamantă și minoră. Pe măsură ce relațiile dintre cele două vor deveni mai apropiate iar programul de vizită la domiciliu fetiței va deveni ineficient, nimic nu împiedică părțile să solicite modificarea acestuia. Însă, pentru ca relația de apropiere să devină efectivă și puternică, modalitatea pe care reclamanta a dorit-o este în acord cu interesul copilului.
Nu se poate face abstracție de faptul că, așa cum prevede art. 15 alin.1 lit. d și lit. f relația dintre reclamantă și fetiță poate să se realizeze și în comunicarea prin corespondență cu copilul, modalitate care vine în continuarea relației efective de apropiere dintre cele două. Din aceste considerente, instanța a încuviințat și această formă de relație personală a reclamantei cu minora M. R. M. Iren. În considerarea celor de mai sus, ale art. 263 C.civ., instanța a apreciat cererea reclamantei ca fiind întemeiată și a admis-o, potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel B. R. în calitate de tutore al interzisei M. Rokk M. și de tutore al minorei M. Rokk M. Iren,
solicitând în baza art. 295 Cod pr. civila, admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate si respingerea acțiunii formulate de către reclamanta intimata.
În motivare se arată că instanța de fond a acceptat fără rezerve programul de vizita si legăturile personale solicitate de intimata reclamanta, mai ales perioada de 1 luna de zile in vacanta de vară, fără a motiva care sunt considerentele, pentru care instanța intelege ca un copil de 7 ani sa plece pentru 30 de zile din grija tutorelui sau si sa stea lângă o persoana pe care nu o cunoaște bine, in alta localitate decât cea de domiciliu. La pronunțarea soluției, instanța de fond nu a analizat in ce condiții urmează ca tutorele să iși indeplinească sarcinile date in aceasta perioada, fiind insa clar ca răspunderea tutorelui nu este inlaturata pentru aceasta perioada. În momentul de fata, pentru ca minora nu o cunoaște foarte bine pe reclamanta, a vazut-o doar de câteva ori, si pentru ca in ultima vreme după întâlnirile cu aceasta, minora are un comportament diferit fata de recurentă, este obraznica si nu asculta, consideră ca nu este in interesul minorei stabilirea acestor vizite.
Minora a aflat in cursul acestui an cine este mama ei biologica, a aflat de divorțul celor pe care ii știa drept părinți fiind afectata de toate aceste stiri. Totodata, in aceeași perioada a apărut si intimata cu pretențiile dânsei de a vizita minora si de a o lua la domiciliul ei.
Legea 272/2004, in art. 14 arata ca: "C. ul are dreptul de a menține relații personale si contacte directe cu părinții, rudele, precum si cu alte persoane fata de care copilul a dezvoltat legături de atașament. "Ori intimata nu este o persoana fata de care minora sa fi dezvoltat asemenea legături. Pana la momentul divorțului tutorilor, intimata nu a dorit vizitarea minorei, nu a căutat-o, nu a cerut informații despre ea, interesul intimatei s-a născut doar odată cu apariția problemelor din familia tutorilor si a aflat ca fostul tutore a recunoscut minora ca fiind fiica sa naturala.
In privința acestui aspect, instanța de fond a omis sa constate ca declarația autentica a fostului tutore a fost contestata in instanța, existând pe rol un proces de contestare a recunoașterii de filiație. Așadar, acordul acestui presupus tata la stabilirea unui program de vizita a minorei de către intimata nu este necesar, singura care poarta in acest moment grija si răspunderea pentru minora este tutorele său, apelanta.
Declarația martorei Varga cu privire la condițiile de locuit pe care i le oferă tutorele comparativ cu condițiile oferite de intimata nu isi au locul in acest demers, deoarece aceasta martora a vizitat locuința actualului tutore acum 6-7 ani, când minorul care i-a fost acesteia elev, Tibi avea 8 ani, (in prezent are 15 ani). Evocarea condițiilor de locuit observate de martora atunci nu este actuala, aceste condiții au fost schimbate si acest lucru rezulta cu prisosința din anchetele sociale întocmite in dosarul in care s-a dispus numirea subsemnatei ca tutore al minorei.
Stabilind acest program de vizita, instanța de fond nu a ținut seama de vârsta minorei si situația de fapt adusa la cunoștința instanței de fond. Instanța a ținut seama exclusiv de interesele mătușii intimate, iar nu de interesul superior al minorei. Instanța de nu a analizat impactul pe care ii are asupra sănătății fizice si psihice a minorei programul de vizita astfel cum a fost stabilit, fiind încălcate prevederile ar 2 alin.3 Legea 272/2004.
Instanța nu a analizat, argumentele invocate de apelantă pentru respingerea acțiunii, respectiv influenta negativa pe care o are asupra minorei vizita matusii, prin atitudinea pe care o are fata de ea si efectele pe care le-ar avea asupra minorei scoaterea ei din mediul in care trăiește si îndepărtarea de persoanele cu care este obișnuita. Nu este real ca nu a fost nicăieri in vacanta, deoarece apelanta a dus-o pe minora in Italia, in anul 2012 si urmează a pleca si in acest an, in vizita la fiica tutorelui. Vârsta minorei nu permite deplasarea acesteia in alta localitate, pentru o perioada atât de lunga de timp, 30 de zile, in care nu se menționează cum se vor păstra legaturile cu tutorele, si mai ales mutarea din casa in care trăiește zi de zi. Instanța de fond nu a avut in vedere ca intimata este o persoana in vârsta cu probleme de sănătate.
Din ancheta sociala efectuata la domiciliul intimatei nu rezulta profilul moral al acesteia, ci doar aspecte legate de locuința ei. Martora audiata, Varga K. a fost părtinitoare, mai ales in condițiile in care a relatat aspecte legate de locuința minorei de acum 6 ani de zile. Întrucât calea de atac a apelului are caracter devolutiv care presupune rejudecarea cauzei in fond prin repunerea in discuție in fata instanței de apel a problemelor de fapt si de drept dezbătute in fata instanței de fond si posibilitatea completării probatoriului prin administrarea de noi probe, solicită audierea a doua martore cu privire la situația locativa a minorei si cu privire la persoana reclamantei, daca s-a interesat de familia minorei pana la divorțul foștilor tutori. Minora a fost crescută in familia tutorelui de la doua săptămâni, de către fiul acesteia si soția de la acea data, foștii tutori.
Intimata nu s-a interesat de situația minorei sau nici a mamei sale, internata din 2004 la Spitalul Borșa. In aceste condiții interesul manifestat dintr-o data, in cursul anului 2011 de către intimata sub forma pretențiilor de a o vizita si de a avea un program de vizita de forma celui solicitat este exagerat, in special cu referire la programul din vacanta de vara.
Art. 15 din Legea 272/2004 stabilește formele de relații personale pe care le poate solicita persoana interesata fata de minor, insa instanța de fond a omis sa facă aplicarea acestora cu respectarea prevederilor art. 6 alin. 1 lit. a din Legea 272/2004, care arata ca respectarea si garantarea drepturilor copilului se face se realizează conform principiului respectării si promovării cu prioritate a interesului superior al copilului. Astfel in mod greșit a avut in vedere instanța mai intâi dreptul intimatei reclamante de a vizita minora si numai in ultimul rând interesul superior al acesteia. Dreptul intimatei de a menține legătura cu minora presupune ca toate deciziile care o privesc pe minora sa fie luate in acord cu dispozițiile Legii 272/2004 si ale art. 8 din CEDO. In acest sens, instanța nu a ținut cont ca minora se afla la o vârsta la care este dependenta de persoana care o îngrijește, are un program de masa, somn, plimbare, teme, este obișnuita cu locul in care doarme, iar modificările in ceea ce privește aceste aspecte sunt de natura a influenta negativ creșterea si dezvoltarea minorei.
Coroborat cu acestea trebuie sa se tina seama ca intimata nu s-a implicat in creșterea si educarea minorei după nașterea acesteia, si nu a văzut-o pană la implinirea vârstei de 7 ani, când a cunoscut-o pentru prima data. Astfel, minorei ii trebuie o perioada de timp pentru a o cunoaște si pentru a se apropia de ea. In
acest sens instanța de fond trebuia sa constate ca, cel puțin acum nu este in interesul minorei sa fie luat pe perioade îndelungate, in vacantele de vara din mediul cunoscut. Aceasta apropiere a minorei de intimata trebuie sa se realizeze treptat. Este necesar ca pentru inceput sa existe o perioada de acomodare si minora sa nu fie forțată sa plece la intimata daca nu isi dorește acest lucru. Practica a stabilit, ca interesul superior al copilului reclamă menținerea acestuia cât mai mult; timp într-un mediu familial normal si echilibrat în prezenta persoanelor in grija cărora se afla minora, pentru că riscul ruperii echilibrului sufletesc al acesteia este foarte mare odată cu încredințarea sa unuia sau altuia dintre părinți, iar dimensionarea orarului de vizita este esențiala si necesita respectarea interesul superior la copilului.
Intimata S. Z. E. a formulat întâmpinarea la apelul declarat de tutorele copilului,
prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și, în consecință, menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță ca legală și temeinică, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în baza disp. art. 274 C.pr. civ.
Intimata reclamantă este rudă de gr. IV cu minora M. R. M., respectiv sunt sora bunicului acesteia, M. Karoly. Mama minorei este suferindă de schizofrenie, motiv pentru care a fost pusă sub interdicție, fiind internată și în prezent la Spitalul de boli psihice cronice din corn, Borșa, iar tutela fiind exercitată în prezent de apelanta B. R. .
Obișnuia să o viziteze pe minora M. R. M. periodic la domiciliul acesteia din C. -N., str. A. e F. nr. 15, dar în ultima perioadă nici foștii tutori numiții H. I. și H. L., nici actualul tutore, respectiv apelanta - pârâtă, nu i-au mai permis accesul în locuința acesteia. A încercat de numeroase ori să ia legătura cu ei telefonic, s-a deplasat de mai multe ori personal la domiciliul acestora, dar toate încercările mele au fost în zadar, niciodată nu i s-a permis accesul în locuință, fiindu-i practic imposibil să ia legătura cu minora. În această situație a fost nevoită să promoveze acțiunea în stabilirea unui program de vizitare a minorei. Astfel cum s-a reținut în mod corect și în considerentele hotărârii atacate, prezența intimatei nu poate avea o influență negativă asupra minorei, dimpotrivă, întreținerea legăturii cu intimata este în măsură să creeze un mediu stabil pentru aceasta. Pregătirea sa profesională, care a fost cadru didactic timp de peste 46 de ani și și-a dedicat viața pregătirii și perfecționării copiilor, este în măsură s-o ajute pe minoră în evoluția ei școlară și poate constitui un suport psihic pentru a înțelege toate modificările care au loc acum în viața ei.
Din audierea minorei a rezultat clar că aceasta se bucură de prezența intimatei și dorește să aibă legături personale cu aceasta, doar că atât foștii tutori, cât și actualul tutore o împiedică să se întâlnească cu intimata, iar refuzul minorei de a relata conținutul discuțiilor pe care le poartă cu ea au avut ca efect diverse sancțiuni și pedepse, dintre care interzicerea consumului de dulciuri timp de o săptămână. În mod corect prima instanță reține că din ancheta socială efectuată în cauză și din declarația martorului Varga Emoke, audiat în primă instanță, rezultă că intimata este în măsură a-i oferi acesteia un mediu propice pentru ca aceasta să petreacă o lună la domiciliul său în perioada vacanței de vară, iar programul de vizită stabilit de prima instanță este în acord cu interesul superior al copilului și creează premisele necesare ca relația noastră să devină efectivă și puternică. Totodată, din declarația aceluiași martor, de profesie psiholog, rezultă necesitatea cunoașterii de către minoră a identității, a rădăcinilor acesteia și importanța pe care o are păstrarea legăturilor de familie în vederea dezvoltării și formării personalității copilului în condiții normale.
Instanța de fond, în mod corect stabilește, că, chiar și în cazul în care intimata ar fi stabilit legături cu minora doar în anul 2011, cum s-a susținut în mod incorect de către martora H. L., acest aspect nu reprezintă nici un impediment pentru relațiile viitoare, cu atât mai mult, cu cât minora dorește păstrarea acestor legături și se bucură de vizitele mătușii. Consideră că atitudinea apelantei de a încerca din răsputeri să o îndepărteze de minoră nu denotă altceva, decât scopul ei exclusiv patrimonial de a încerca din răsputeri să păstreze un drept
de folosință asupra locuinței acesteia din str. A. e F., unde domiciliază atât apelanta, cât și foștii tutori și care este proprietatea de drept mamei minorei. Acest aspect a rezultat și din audierea martorului H. L. care a confirmat faptul că nu au altă posibilitate locativă, decât cea unde locuiesc și în prezent.
De altfel, menționează că programul de vizită stabilit de prima instanță nu este în măsură să afecteze în nici un fel aceste aspecte, întrucât intimata nu are nici un fel de interes patrimonial și nu urmărește limitarea sau restricționarea în vreun fel a folosinței imobilului de către apelantă, ci doar garantarea ca, în situația în care și minora dorește, să aibă posibilitatea să se poată adresa unei persoane care să o asculte, să o sfătuiască și, în caz de nevoie, să-i ofere un sprijin din punct de vedere sufletesc și material, în limita posibilităților pe care le are. Având în vedere toate aceste aspecte, consideră că atitudinea apelantei este pe deplin abuzivă, nu este nici pe departe în interesul copilului, ci tinde mai ales la marginalizarea și înstrăinarea minorei de cele câteva rude care i-au mai rămas.
Astfel fiind, consideră că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, fiind pronunțată cu luarea în considerare a tuturor probelor administrate în cauză și a avut în vedere interesele superioare ale copilului în concordanță cu disp. art. 14, 15 și 22 din Legea nr. 272/2004, respectiv a disp. art. 8 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale precum, și a practicii CEDO în materie, potrivit căreia împiedicarea ori limitarea legăturilor firești dintre rude și copil afectează dreptul la respectul vieții de familie. Consideră că modalitatea în care a fost stabilit programul de vizită corespunde întru-totul cerințelor legale și este în acord cu interesele superioare ale copilului, apelul formulat fiind nefondat.
Analizând sentința prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat in cauză și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată netemeinicia apelului declarat în cauză, având in vedere următoarele considerente:
Împrejurarea că minora a cunoscut-o pe reclamantă doar in cursul anului 2011 nu constituie un argument din care să se poată trage concluzia că nu există șanse ca relația dintre copil și reclamantă să devină in viitor o relație trainică și plină de afecțiune.
De asemenea, faptul că reclamanta s-a preocupat de copil numai din anul 2011, astfel cum pretinde apelanta, nu afectează credibilitatea reclamantei in privința bunelor sale intenții față de copil. Până la acel moment, familia foștilor tutori era caracterizată prin relații normale de familie, copilul era in siguranță cu aceștia și nu existau pentru reclamantă motive de ingrijorare cu privire la soarta copilului. În momentul in care soții H. s-au aflat in divorț și chiar situația propriilor copii ai acestora a devenit nesigură, in mod firesc a crescut interesul reclamantei pentru M., pentru siguranța acesteia, pentru mediul in care crește aceasta.
Apelanta insinuează că demersul reclamantei față de copil ar fi interesat și nu într-un sens bun.
Nu a putut fi relevat un interes de acest gen din partea reclamantei, persoană care are venituri și locuință, astfel incât nu se poate sesiza care ar fi câștigul material al acesteia de pe urma aproprierii copilului.
C. ul a aflat de curând că nu este fiica soților H., a aflat cine este mama sa adevărată și situația in care se află aceasta.Cu certitudine aceste vești au răvășit copilul, dându-i sentimentul pierderii propriei identități.
Aceste vești traumatizante sunt un argument in favoarea facilitării legăturii copilului cu rudele sale și nu in favoarea îngrădirii acestor legături, căci ele sunt menite să înlăture sentimentul de alienare, să-i redea sentimentul că aparține unei familii și că poate apela la aceasta.
Apelanta nu a făcut dovada că relația reclamantei cu minora a dus la schimbarea in rău a comportamentului acesteia.
Dacă într-adevăr copilul a devenit obraznic și neascultător este explicabil, dacă avem in vedere evenimentele survenite in viața acesteia, divorțul foștilor tutori, veștile primite in ultima vreme.
Relația cu reclamanta ar putea constitui un factor de stabilitate, care să redea copilului echilibrul și bunăstarea emoțională.
Dilema tutorelui legată de maniera in care va reuși să-și îndeplinească atribuțiile față de copil in perioada in care acesta se va afla la mătușa sa nu poate să constituie un motiv pentru a refuza copilului dreptul la legături cu una din puținele sale rude. In mod evident, in perioada in care copilul se va afla la mătușă, aceasta va exercita supravegherea copilului, iar celelalte îndatoriri ale tutorelui față de copil se vor exercita in același mod in care părinții își exercită îndatoririle părintești față de copilul plecat in vacanță la rude.
Perioada de o lună nu este excesivă, cu atât mai mult cu cât in sentință nu s-a menționat că este un interval format din zile consecutive, astfel încât este posibil ca acest interval de o lună să fie și fragmentat, dacă copilul își va manifesta dorința in acest sens.
Imprejurarea că martora Varga Emoke s-a referit la condițiile locative de acum 6 ani existente in locuința apelante, nu face ca declarația acesteia să fie subiectivă sau neconcludentă sub toate aspectele. De altfel, dat fiind obiectul cauzei, in speță sunt irelevante condițiile locative de la locuința apelantei, interesând condițiile locative ale reclamantei unde urmează să se facă deplasarea copilului.
Pentru considerentele arătate, criticile aduse de apelantă sentinței atacate au fost apreciate neîntemeiate.
În consecință, văzând dis. art. 295 Cod pr.civ.m, apelul dedus judecății va fi respins, păstrându-se în întregime sentința atacată.
In temeiul disp. art. 274 Cod pr.civ. apelanta va fi obligată să plătească intimatei S. Z. E. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de B. R., împotriva Sentinței civile nr. 1553/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Obligă apelanta să plătească intimatei S. Z. E. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 02 Iulie 2013.
Președinte,
C. -A. C.
Judecător,
C. -V. B.
Grefier,
C. -S. Ș.
Red. dact. C.B./C.Ș.
8 ex/_
Jud.fond.C. M. C.
| ← Decizia civilă nr. 1873/2013. Stabilire program vizitare minor | Decizia civilă nr. 128/2013. Stabilire program vizitare minor → |
|---|
