Decizia civilă nr. 3871/2013. Pensie de întreţinere. Minori şi familie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 3871/R/2013
Ședința publică din 04 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -D. C. JUDECĂTORI: M. -C. V.
C. -M. CONȚ GREFIER: A. -A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B. I. L., împotriva deciziei civile nr. 66 din 27 iunie 2013 a T. ui Sălaj, pronunțată
în dosar nr._, privind și pe pârâtul intimat B. C. S., precum și pe SERVICIUL DE AUTOR. TE TUTEL. Ă DE PE LÂNGĂ C. LOCAL C. S.
, având ca obiect pensie întreținere -exercitare autoritate părintească.
Dosarul se află la primul termen de judecată.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamanta recurentă, asistată de domnul avocat T. C., cu împuternicire avocațială pentru redactarea și susținerea recursului, pentru asistență și pentru reprezentare în fața Curții de Apel C., care se află la f. 7 din dosar, lipsă fiind pârâtul intimat și reprezentantul Serviciului de Autoritate Tutelară de pe lângă C. Local C. S. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta B. I. L. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și nu a fost timbrat la data înregistrării sale.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că în cursul acestei dimineți a fost înregistrată la dosar o cerere, care a fost formulată și expediată prin fax de C., Chende, Tărău & Balog - Societate civilă de avocați, în calitate de avocați ai reclamantei recurente B. I. L., prin care solicită strigarea cauzei după ora 09:30, întrucât domnul avocat T. C. nu poate fi prezent la prima oră la Curtea de Apel C. .
Reprezentantul reclamantei recurente depune la dosar chitanța care atestă achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 3 lei și un timbru judiciar de 0,15 lei. Totodată, arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Curtea constată că recursul este legal timbrat.
Curtea, din oficiu, invocă și pune în discuția reprezentantului reclamantei recurente inadmisibilitatea motivului de recurs menționat în pag. 3 a recursului, care se referă la analiza probatoriului.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei reclamantei recu- rente în susținerea recursului și, totodată, pune în vedere acestuia să se refere și la excepția inadmisibilității motivului de recurs menționat în pag. 3 a recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului și modi- ficarea deciziei atacate, în sensul de a se dispune ca autoritatea părintească asupra minorului B. Antonio C. Deean să fie exercitată în mod exclusiv de mama acestuia, B. I. L. .
De asemenea, reprezentantul reclamantei recurente arată că instanța de apel a făcut o vădită greșită aplicare a legii și, totodată, arată că instanța de apel a respins apelul și a menținut sentința instanței de fond motivând că cererea apelantei este nefondată raportat la dispozițiile art. 507 C. pr. civ., care prevăd situațiile în care autoritatea părintească se exercită de către un singur părinte. Totodată, arată că soluția instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, pentru că art. 398 alin. 1 C. civ. prevede o derogare de la regula generală a exer- citării comune a autorității părintești în condițiile în care există motive temeinice și când exercițiul autorității părintești este în interesul superior al minorului, iar instanța de apel a arătat că textul din art. 398 alin. 1 C. civ. trebuie coroborat cu art. 507 C. civ., însă el apreciază că potrivit acestor texte legale se instituie două reguli simple ale exercitării autorității părintești, deoarece, în opinia sa, corelarea nu înseamnă faptul că exercitarea autorității părintești de un singur părinte ar fi limitată doar la situațiile prevăzute de art. 507 C. civ. Mai arată că nu a înțeles de ce anume, instanța nu a înțeles că aceste texte legale prevăd exercitarea autorității părintești de către un singur părinte, iar atât instanța de fond, cât și
instanța de apel nu au înțeles că minorul ar dori să locuiască în Austria, cu mama sa și nu în C. S., cu bunica sa, sau cu tatăl său în Timișoara.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că atunci când recurenta a venit la Societatea civilă de avocați, au trimis-o la Serviciul de pașapoarte, pentru că minorul a fost încredințat reclamantei printr-o sentință judecătorească și nu erau siguri dacă minorul putea fi scos din țară fără vreo altă hotărâre judecătorească. De la Serviciul de pașapoarte i s-a spus doamnei B. I. L. că minorul poate fi scos din țară în baza unei hotărâri judecătorești, prin care s-a dispus exercitarea autoritatății părintești. Mai arată că instanța de apel a considerat că minorul poate locui într-o zonă defavorabilă a României, respectiv în C. S. și nu în Austria, în Salsburg.
Curtea aduce la cunoștința reprezentantului reclamantei recurente faptul că în acțiune, reclamanta a invocat ca motiv împrejurarea că nu poate pleca cu minorul din România fără consimțământul pârâtului, iar acum se afirmă că sunt două alternative, respectiv că minorul are posibilitatea de a pleca cu reclamanta în Austria sau de a rămâne în țară. Totodată, arată că părea că este pe plan de egalitate acțiunea în exercitarea autorității părintești cu acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de consimțământul pârâtului pentru ca reclamanta să poată duce minorul în Austria.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că reclamanta recurentă are nevoie de o hotărâre judecătorească prin care să se dispună exercitarea autori- tății părintești, pentru că instanța nu poate suplini mereu consimțământul pârâtului intimat B. C. S. .
Curtea aduce la cunoștința reprezentantului reclamantei recurente că va analiza dacă exercitarea autorității părintești este o acțiune mai complexă.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că pentru orice acțiune privind scoaterea minorului din țară, reclamanta trebuie să obțină o nouă hotărâre judecătorească de suplinire a consimțământului tatălui minorului și având în vedere termenele care se acordă până la soluționarea unei astfel de acțiuni s-ar îngreuna situația reclamantei în ceea ce privește scoaterea copilului din țară.
Curtea aduce la cunoștința reprezentantului reclamantei recurente că în mai puțin de un an de zile, în prezenta cauză s-au parcurs trei grade de
jurisdicție, ceea ce înseamnă o perioadă destul de scurtă pentru soluționarea unei astfel de cauze.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că instanța de apel, ca și logică avea dreptate, atâta vreme cât domiciliul minorului a fost stabilit la mamă, dar legea cetățenilor în Austria este altfel decât în România.
La întrebarea instanței, adresată reprezentantului reclamantei recurente, referitoare la împrejurarea dacă acesta are dovada că reclamanta recurentă are domiciliu stabil în Austria, acesta arată că la dosarul cauzei există un act în acest sens.
Curtea aduce la cunoștința reprezentantului reclamantei recurente că la dosarul cauzei există doar o adeverință de domiciliu.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 521/_ a judecătoriei Z., s-a admis în parte acțiunea introdusă de reclamanta B. I. L., în nume propriu și pentru reprezentarea minorului B. Antonio C. Deean, născut la_ împotriva pârâtului B. C. S. .
S-a majorat de la 137 lei la 175 lei lunar pensia de întreținere datorată de pârât în baza Sentinței civile nr. 2119 /_ a Judecătoriei Z. în favoarea minorului B. Antonio C. Deean, născut la_, începând cu data introducerii acțiunii,_ și până la majorat. executorie de drept.
S-a respins ca neîntemeiată cererea mamei reclamante pentru încredințarea exercitării exclusive a autorității părintești.
S-a respins ca nefondată cererea reclamantei pentru cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele :
Minorul B. Antonio C. Deean s-a născut la data de 20 ianuarie 2010, este fiul din căsătorie al reclamantei B. I. L. și al pârâtului B.
C. S. .
Părinții copilului au divorțat prin sentința civilă nr. 2119 din_ a Judecătoriei Z., rămasă definitivă și devenită irevocabilă prin neapelare. Instanța a dispus desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtului, a hotărât ca autoritatea părintească să fie exercitată de ambii părinți, locuința copilului să fie la mamă și tatăl să plătească o pensie de întreținere în valoare de 137 lei lunar.
Instanța a făcut aplicarea art. 397 cod civil cu privire la exercitarea autorității părintești de către ambii părinți și a stabilit locuința copilului la părintele cu care acesta locuiește în mod statornic, respectiv la mamă, în or. C.
S., jud. Sălaj, în baza art. 400 alin. 1 Cod civil.
Potrivit art. 403 Cod civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
Potrivit art. 397 Noul Cod civil, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.
Dispoziția legii este imperativă și constituie regula în ceea ce privește încredințarea autorității părintești. Numai pentru motive temeinice și dacă interesul superior al copilului impune, potrivit art. 398 alin. 1 Noul Cod civil, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.
În cazul de față, regula exercitării autorității părintești de către ambii părinți se impune în continuare. Tatăl pârât locuiește în mun. L., jud. Timiș încă dinainte de divorț. Copilul și mama reclamantă au locuit în or. C. S., jud. Sălaj. Contrar susținerilor reclamantei, tatăl pârât nu a avut o atitudine indiferentă față de copil.
Divorțul s-a pronunțat relativ recent, iar la scurt timp după divorț și mama reclamantă a plecat la muncă în Austria. Tatăl pârât a păstrat legăturile telefonice cu fiul său, așa cum afirmă martora Bolocan L., mama reclamantei, chiar dacă nu întotdeauna cu succes, copilul având totuși vârsta de numai 2 spre 3 ani. Când a fost posibil, din cauza distanței, tatăl și copilul s-au întâlnit, chiar dacă profitând de ocazia unei deplasări a mamei reclamante în jud. Timiș. De asemenea, tatăl și-a afirmat în permanență afecțiunea față de copil și nu există motive pentru a nu fi crezut, chiar dacă nu întotdeauna a avut cele mai bune posibilități de a contribui la întreținerea materială a acestuia, așa cum rezultă din declarația martorei Jiga M., care a purtat discuții cu pârâtul în mediu electronic.
Nu există însă nici un motiv de crezare a faptului că tatăl pârât și-a neglijat total contribuția la întreținerea copilului, dimpotrivă, a depus la dosar dovezile privind plățile efectuate în contul întreținerii copilului atât înainte, cât și după divorț, iar martora Bolocan L. a afirmat de asemenea că pârâtul a contribuit la întreținere. Recent, pârâtul s-a încadrat în muncă.
Principala cauză pentru care reclamanta a solicitat încredințarea exclusivă a copilului este luarea acestuia în Austria pentru a locui împreună cu mama, dar reclamanta nu a dovedit că aceasta este neapărat cea mai bună opțiune în privința creșterii și educării copilului, în afară de faptul că ar întrerupe în acest mod cvasitotal legăturile copilului cu tatăl său rămas în țară. Copilul este crescut în condiții de bune de mama reclamantei, ajutată efectiv de o prietenă, păstrând permanent legătura cu mama reclamantă și beneficiind efectiv de ajutorul material substanțial trimis de aceasta din locul unde se află la muncă. Prin raportul de anchetă psihosocială, autoritatea tutelară nu recomandă lipsirea unui părinte de exercițiul autorității părintești.
S-a constatat în raport de această stare de fapt, că nu există motive temeinice și nu este în interesul superior al copilului ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.
Prin urmare, instanța a respins ca neîntemeiată cererea mamei reclamante pentru încredințarea exercitării exclusive a autorității părintești, precum și, acest petit fiind scopul principal al acțiunii pe care a declanșat-o, cererea pentru cheltuieli de judecată.
A admis cererea de majorare a pensiei de întreținere stabilite anterior, raportat la prevederile art. 529 și art. 530 alin. 2 și 3 Cod civil, obligând pârâtul la plata sumei de 175 lei lunar în favoarea copilului, în loc de 137 lei, începând cu data introducerii acțiunii și până la majorat.
Prin decizia civilă nr. 66/_ a T. uiSălaj
s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta B. I. -L. împotriva Sentinței civile nr. 521 din 21 februarie 2013 a Judecătoriei Z. .
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Regula este exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, potrivit art. 397 C. civil.
Art. 507 Cod civil prevede situațiile în care autoritatea părintească se exercită de către un singur părinte, motivele exercitării de către un singur părinte a autorității părintești nefiind, potrivit acestui text legal, motive ce țin de persoana soțului sau a raportului dintre soți ci sunt motive obiective prevăzute de lege.
Analizând cererea reclamantei, instanța a urmărit în permanență principiul interesului superior al copilului consacrat de art.263 din Codul Civil si art.2 alin.3 din Legea 272/2004.
Instanța a avut în vedere, pe lângă dispozițiile legale expuse anterior și dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ce fac parte din integrantă din dreptul intern conform art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituție. A evocat instanța de apel jurisprudența C.E.D.O., în cauza Eriksson contra Suediei, cauza Monory contra României, cauza Ignaccolo-Zenide contra României și cauza Amanalachioai contra Romaniei.
Pentru determinarea interesului superior al copilului, instanța a apreciat că trebuie avut în vedere întregul complex de împrejurări menite să asigure copilului o dezvoltare fizică, morală și intelectuală armonioasă, interesând vârsta acestuia, legăturile afective statornicite între părinți și copil, atașamentul și preocuparea manifestată de către fiecare dintre părinți, mijloacele materiale și condițiile de locuit de care dispun fiecare dintre părinți, interesul minorului trebuind a fi evaluat în concret, prin conjugarea tuturor acestor elemente.
Totodată, instanța a avut în vedere și disp. art. 14 alin.(1) si art.30 si urm. din Legea nr.242/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, potrivit cărora copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, rudele, precum si cu alte persoane fata de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Din ansamblul acestor dispoziții legale rezulta ca legiuitorul consacra atât dreptul părintelui de a menține legături personale cu copilul său, având în vedere că acest părinte are aceeași răspundere în ce privește creșterea și educarea copilului, cât și dreptul copilului care, pentru a-si dezvolta armonios personalitatea și a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menține legături personale atât cu ambii părinți, cât si cu rudele sale si cu alte persoane fata de care copilul a dezvoltat legături de apropiate, dat fiind ca între drepturile copilului se înscrie și acela de a crește în familie.
Prin prisma dispozițiilor art.4 din Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii, adoptată la Strasbourg la_ și ratificată de România prin Legea nr.87/2007 si art.16 din Legea nr.272/2004 privind promovarea drepturilor copilului, relațiile personale constante dintre copil și părinții săi nu pot fi restrânse sau excluse decât atunci când există motive temeinice, de natură a periclita dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului.
Cum, în speță, nu s-a făcut dovada unor atare împrejurări care să justifice luarea unei astfel de măsuri și având în vederea considerentele expuse anterior, precum și textele legale indicate, instanța apreciază că cererea reclamantei nu este întemeiată, minorul nefiind într-o situație care să reclame acordarea custodiei exclusive mamei.
Motivarea apelantei că scopul cererii sale de exercitare exclusivă a autorității părintești este de a scoate minorul din țară și pentru ca acesta să poată locui în Austria alături de ea, vizează de fapt elemente ce țin de stabilirea domiciliului minorului care oricum prin sentința de divorț a fost stabilit la mamă, fără a se indica în concret adresa la care minorul va locui împreună cu mama.
Exercitarea autorității părintești se concretizează în luarea deciziilor importante cu privire la creșterea și educarea copiilor, actele curente privind creșterea și educarea acestora fiind îndeplinite de părintele la care copiii locuiesc.
Autoritatea părintească se referă la orientarea generală a copilului și la ceea ce este important pentru el, iar nu la decizii care privesc viața de zi cu zi,
iar aceasta trebuie să se exercite în comun și după divorț, pentru că divorțul este al părinților, nu al copilului de unul dintre părinți.
Autoritatea părintească poate fi asimilată unui drept subiectiv, care nu se pierde de nici unul dintre părinți în nici o circumstanță, ea fiind un dat născut din legătura naturală dintre părinte și copil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta,
solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul de a se dispune ca autoritatea părintească asupra minorului B. Antonio C. Deean, născut la data de _
, fiul lui B. C. -S. și al lui B. I. -L. (fostă B. ), identificat cu
C.N.P. 5. să fie exercitată în mod exclusiv de mama acestuia, B. I. -L.
.
În motivarea recursului, reclamanta a invocat faptul că soluția instanței de apel este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, pentru următoarele motive:
Art. 398 alin. 1 Cod civil prevede o derogare de la regula generală a exercitării comune a autorității părintești în condițiile în care există motive temeinice și când exercițiul autorității părintești este în interesul superior al minorului.
Instanța de apel a arătat că textul articolului 398 alin. 1 din Codul civil trebuie coroborat cu art. 507 din Codul civil, articol care indică situațiile de excepție în care autoritatea părintească poate fi exercitată de un singur părinte.
În opinia reclamantei, corelarea nu înseamnă faptul că exercitarea autorității părintești de un singur părinte ar fi limitată doar la situațiile prevăzute de art. 507 Cod civil. Textul art. 507 Cod civil prevede cazurile în care obligatoriu exercițiul autorității părintești revine unui părinte, dacă aceasta nu este decăzut din drepturile părintești și dacă nu se stabilește, cu titlu excepțional, exercitarea autorității părintești de alte persoane, conform art. 399 Cod civil. Este vorba de situații obiective în care un părinte este împiedicat să exercite autoritatea părintească.
Art. 398 din Codul civil deschide posibilitatea stabilirii exercitării autorității părintești de un singur părinte și în alte situații decât cele enumerate de art. 507 din Codul civil, chiar subiective, respectiv ori de câte ori interesul copilului impune o asemenea măsură și există motive întemeiate care să justifice scindarea autorității părintești.
În prezenta cauză este prezentă o situație în care problemele dintre părinți sunt atât de grave încât este evident că și minorul suferă de pe urma autorității părintești comune, prin urmare instanța poate adopta măsura autorității părintești unice.
Instanța de apel nu a ținut cont de starea reală de fapt în care se află minorul, împrejurare care justifică acordarea custodiei exclusive mamei.
Din analiza probatoriului reiese că se impune stabilirea exercitării autorității părintești exclusiv de către mamă. Atât instanța de fond cât și
instanța de apel aveau la dosarul cauzei dovezi asupra unor aspecte concrete în ce privește interesul acestei acțiuni.
În ceea ce privește starea concretă de fapt, instanța a observat în mod corect faptul că litigiul are ca scop principal scoaterea minorului din țară pentru ca acesta să poată locui în Austria alături de mama sa. Cu toate acestea, instanța a apreciat că minorului îi este mai bine alături de bunica maternă în localitatea
S., care este ajutată de o prietenă să crească minorul, în condițiile în care reclamanta păstrează permanent legături cu minorul prin mijloace de comunicare la distanță și care de asemenea trimite periodic sume importante de bani. 0 astfel de abordare este greșită, deoarece chiar dacă minorul este crescut
foarte bine de bunica maternă, locul lui firesc este lângă mama sa, mai ales la această vârstă fragedă.
Pe de altă parte nu i se poate reproșa mamei plecarea la muncă în Austria, având în vedere faptul că zona orașului C. S. este una extrem de slab dezvoltată economic, locurile de muncă fiind practic inexistente.
Reclamanta arată de asemenea că este în interesul minorului plecarea în Austria, viitorul său putând fi puternic influențat pozitiv. Vârsta fragedă a minorului (3 ani și 9 luni în prezent) ar permite în mod facil ca acesta să învețe limba germană și să beneficieze astfel de șanse reale de integrare în societatea austriacă, ceea ce credem că ar fi un aspect extrem de pozitiv.
În continuare arată că este evidentă suferința copilului minor care se află în prezent sub autoritatea ambilor părinți și a legăturii de cauzalitate între suferința acestuia și exercitarea în comun a autorității părintești. în prezent el nu poate fi alături de niciunul dintre părinții săi, fiind nevoit să fie crescut de bunica sa maternă deși locul lui firesc ar fi lângă mama sa, mai ales la această vârstă fragedă. Interesul minorului este ca acesta să locuiască efectiv cu mama acestuia.
Autoritatea părintească este definită ca fiind ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana cât și bunurile minorului, însă aceste
drepturi conferite părintelui nu pot fi exercitate în mod abuziv, cu rea-credință. Pârâtul B. C. S., tatăl minorului cu rea-credință nu își dă consimțământul la scoaterea minorului din țară pentru ca acesta să locuiască efectiv împreună cu mama sa, știind că potrivit legislației române (art. 30 din Legea 248/2005) minorul nu poate părăsi țara fără acordul ambilor părinți.
Potrivit art.17 alîn.2 din Legea 248/2005 privind libera circulație a cetățenilor români în străinătate, emiterea pașaportului simplu sau a pașaportului electronic pentru minor, în situația în care există neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acordului, se efectuează numai după soluționarea acestor situații de către instanța de judecată, care se pronunță în condițiile legii. De asemenea potrivit art.18 alin.2 din legea 272/2004 deplasarea copiilor în țară și în străinătate se realizează cu înștiințarea și cu acordul ambilor părinți; orice neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acestui acord se soluționează de către instanța judecătorească.
Instanța are autoritatea conferită de lege de a interveni în interesul minorului când un părinte nu poate obține acordul celuilalt părinte în luarea unei decizii importante cu privire la copilul său, prin urmare instanța poate adopta măsura autorității părintești unice, având în vedere că această măsură este în interesul minorului. ( potrivit art. 486 din Codul Civil și Recomandările Comisiei Europene privind Legislația Familiei evidențiate în documentul Principiile legislației europene privind autoritatea părintească.
Acordarea custodiei exclusive mamei nu va afecta relația copilului cu tatăl său, tatăl având posibilitatea de a menține relația sa cu fiul său în continuare.
Tatăl, care nu a profitat de oportunitățile sale pentru a petrece mai mult timp cu copilul său în tot acest interval, cât timp copilul se afla la bunica sa în orașul C. S., nedorind niciodată să-l ia cu el sau să-l viziteze, nu poate să susțină că mutarea copilului în Austria ar împiedica nejustificat dreptul său de a menține relația de părinte-copil.
În concluzie, consideră că motivele temeinice invocate mai sus și principiul interesului superior al minorului impun în acest caz ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de către mamă.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ce privește motivele vizând probațiunea administrată în cauză, nu se încadrează în categoria celor de nelegalitate prev. de art. 304 Cod proc.civ., astfel încât în privința acestora, la termenul de judecată din_ instanța a invocat inadmisibilitatea.
Rămâne de analizat recursul prin prisma motivelor de nelegalitate ale deciziei pronunțate în apel referitoare la încălcarea interesului superior al copilului prin menținerea exercitării autorității părintești de către ambii părinți și interpretarea și aplicarea art. 398 alin. 1 C. civil.
Așa cum corect au reținut instanțele de fond, copilului B. Antonio C. Deean, i-a fost stabilit domiciliul la mamă și s-a dispus exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, prin sentința civilă nr. 2119/_ a Judecătoriei Z., irevocabilă.
Prezenta acțiune s-a înregistrat la mai puțin de 1 an de la data pronunțării acestei hotărâri.
Modificarea măsurilor cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii minori se face, potrivit art. 403 C. civil în cazul schimbării împrejurărilor avute în vedere la data luării măsurilor.
În prezenta speță, singura modificare produsă este aceea a plecării mamei copilului la muncă în străinătate.
Această modificare însă nu este de natură să determine schimbarea modului de exercitare a autorității părintești, față de cum aceasta a fost stabilită prin sentința civilă nr. 2119/_ a Judecătoriei Z., irevocabilă.
Autoritatea părintească desemnează ansamblul drepturilor și obligațiilor pe care le au părinții de a veghea asupra dezvoltării copilului și de a lua decizii referitoare la toate aspectele vieții acestuia - educație, pregătire școlară, activități extrașcolare, sănătate, etc.
Împrejurarea că reclamanta după rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorț a plecat într-o altă țară și dorește să-l ia și pe copilul căruia i s-a stabilit locuința la mamă, nu are nicio influență asupra exercitării autorității părintești de către ambii părinți.
Așa cum corect a reținut instanța de apel, stabilindu-se locuința copilului la mamă, nu s-a limitat din punct de vedere spațial locul în care domiciliază mama împreună cu copilul.
În ceea ce-l privește pe pârât, reclamanta nu a invocat și nu a dovedit nici un motiv întemeiat pentru care s-ar impune ca exercitarea autorității părintești să-i revină numai ei, în conformitate cu dispozițiile art. 398 alin. 1 C. civil.
Faptul că reclamanta a plecat în străinătate, exercitarea autorității părintești asupra copilului se face de către ambii părinți, aceasta implicând ca în vederea deplasării copilului în străinătate ambii părinți să-și dea acordul, iar pârâtul nu își dă un astfel de acord, nu constituie un motiv întemeiat ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către reclamantă.
În condițiile în care pârâtul refuză să-și dea acordul pentru plecarea copilului în străinătate, copilul are locuința stabilită la mamă, iar mama are domiciliul în străinătate, potrivit adeverinței de domiciliu depusă la dosar (f. 33 dosar fond), reclamanta are la dispoziție procedura specială reglementată de art. 18 alin. 2 teza finală din Legea nr. 272/2004, coroborat cu art. 17 alin. 2 din Legea nr. 248/2005.
Prin urmare, constatând că în cauză interesul superior al copilului nu reclamă exercitarea autorității părintești de către un singur părinte, iar refuzul nejustificat al unui părinte de a-și da acordul pentru deplasarea copilului în străinătate poate fi suplinit prin mijloace procedurale speciale, altele decât înlăturarea acestui părinte din exercițiul exercitării autorității părintești, în
temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., curtea va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B. I. L. împotriva deciziei civile nr. 66 din_ a T. ui Sălaj pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 0_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
I. D. C.
M.
C.
V.
C.
M. CONȚ
GREFIER
-A. M.
Red. MV dact. GC 2 ex/_
Jud. apel: M. Kende, G. Drăgan
| ← Decizia civilă nr. 453/2013. Pensie de întreţinere. Minori... | Decizia civilă nr. 419/2013. Pensie de întreţinere. Minori... → |
|---|
