Decizia civilă nr. 42/2013. Curatela
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIV ILĂ NR. 42/A/2013
Ședința publică din data de 3 aprilie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: G. C. F., președinte secție JUDECĂTOR: M. N., președinte tribunal
GREFIER: M. - E. P.
Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de reclamantul M. G. împotriva sentinței civile nr. 12337/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. _
, având ca obiect curatelă.
Cauza s-a judecat pe fond la data de 27 martie 2013, concluziile fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie
Din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 3 aprilie 2013, orele 14:00.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 12337/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de
14 decembrie 2012 în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul M. G. împotriva pârâtei M. Ana, prin curator special M. I. .
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatoriului administrat, a reținut faptul că potrivit art. 178 lit. a din Codul civil "în afară de cazurile prevăzute de lege, instanța de tutelă poate institui curatela: dacă, din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator";.
În ceea ce privește procedura de instituire a curatelei, textul art. 182 din Codul civil, arată faptul că se poate institui curatela, la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a soțului său, a rudelor sau a celor prevăzuți la art. 111, dar aceasta nu se poate institui decât cu consimțământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimțământul nu poate fi dat, iar numirea curatorului se face de instanța de tutelă, cu acordul celui desemnat, printr-o încheiere care se comunică în scris curatorului și se afișează la sediul instanței de tutelă, precum și la primăria de la domiciliul celui reprezentat.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâta M. Ana, este încadrată în grad de handicap grav, nerevizuibil, cu asistent personal, fiind diagnosticată cu demență senilă.
Prezentă în fața instanței la termenul din data de 23 noiembrie 2012, pârâta nu a înțeles semnificația acestui proces și nu a putut să răspundă întrebărilor instanței constatându-se astfel că aceasta nu poate să își manifeste un consimțământ valabil în vederea instituirii curatelei. Față de această împrejurare cererea de instituire a curatelei, nu este întemeiată.
Curatela este o măsură de ocrotire luată în favoarea persoanei fizice cu capacitate de exercițiu deplină, aflată în anumite situații speciale care o împiedică să-și ocrotească interesele și să-și administreze bunurile - în cazul curatelei fiind aplicabile dispozițiile de la mandat, conform art. 183 Cod civil.
În cazul de față, pârâta, deși este prezumată de lege capabilă, nu poate să își exprime un consimțământ valabil, în vederea numirii unui curator, discernământul acesteia fiind pus sub semnul întrebării. Ori, în atare situație, pentru persoanele incapabile, legea a prevăzut o altă măsură de ocrotire: "punerea sub interdicție";, procedură în cadrul căreia va fi numit un tutore în vederea reprezentării intereselor incapabilului.
Prevederile art. 182 teza a II, Cod civil, de unde rezultă că poate să fie instituită curatela și fără consimțământul persoanei ocrotite "în cazul în care consimțământul nu poate fi dat"; - nu au aplicabilitate în cauză - ci se referă la cazurile de instituire a curatelei prevăzute de art. 178 lit. c și d Cod civil, când persoana a lipsit durată îndelungată de la domiciliu sau este dispărută. A îmbrățișa interpretarea contrară, înseamnă a accepta faptul că nu există nicio distincție între cele două instituții de ocrotire, între "curatelă"; și "punere sub interdicție";, ceea ce este de neconceput..
Interdicția judecătorească este acea instituție de drept civil prin care se urmărește ocrotirea persoanelor fizice lipsite de discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele lor datorită alienației sau debilității mintale. Curatela este o măsură de ocrotire luată în favoarea persoanei fizice cu capacitate de exercițiu deplină, aflată în anumite situații speciale care o împiedică să-și ocrotească interesele și să-și administreze bunurile. Distincția dintre cele două instituții de drept civil este una esențială, nefiind posibilă instituirea unei curatele pentru o persoană lipsită de discernământ (în afara curatelei speciale a minorului).
În drept s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 178, art. 182, art. 183 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul
, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii. În motivare s-a arătat că soția sa este o persoană ce are nevoie de îngrijire pentru satisfacerea nevoilor de bază numai în unele perioade, datorită bolii de care suferă, nefiind necesară punerea sub interdicție.
În drept nu s-a invocat nicio dispoziție legală.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 15 lit. h din Legea nr. 146/1997 și art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995.
Intimata M. Ana, legal citată, s-a prezentat în instanță și a fost de acord cu admiterea apelului declarat.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate
, tribunalul reține faptul că instanța de fond a fost sesizată cu o cerere de instituire a curatelei unei persoane bolnave.
Conform certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 5387/_ intimata a fost încadrată în grad de handicap grav, permanent, nerevizuibil, având nevoie de asistent personal (f. 5 dosar fond).
Contrar concluziei instanței de fond care a reținut că intimata nu a fost în măsură să răspundă întrebărilor instanței (fără a se releva în cuprinsul încheierii de ședință întrebările puse, răspunsurile oferite), astfel încât nu poate consimți valabil pentru instituirea curatelei, din întrebările puse intimatei, tribunalul a constatat că aceasta poate exprima un consimțământ valabil.
Întrebată fiind, intimata a arătat că dorește instituirea curatelei în favoarea sa, fiind de acord ca soțul său să fie desemnat curator.
Astfel, intimata a relevat instanței care este numele său, faptul că știe că este bolnavă, știe că este în fața instanței pentru ca soțul său să fie desemnat să o îngrijească, deoarece uită unde pune lucrurile. Totodată, a arătat că are 8 copii, că boala a debutat odată cu nașterea ultimului copil și a oferit date cu privire la copiii săi.
Prin urmare, tribunalul nu poate reține cu deplin temei că intimata nu este în măsură să exprime un consimțământ valabil.
Conform anchetei sociale efectuate în cauză intimata locuiește într-un imobil apartament compus din 2 camere, alături de soțul său, reclamantul apelant din prezenta cauză împreună cu 3 copii ai săi, de vârstă școlară. Singura sursă de venit a familiei o constituie alocațiile copiilor, în cuantum total de 126 lei și indemnizația de handicap de 234 lei, veniturile totale ale celor 5 membrii care locuiesc împreună fiind de 360 lei, ceea ce înseamnă 72 lei/membru de familie.
Cuantumul redus al veniturilor de care beneficiază familia intimatei, împrejurarea că intimata are nevoie de asigurarea unor condiții de viață adaptate bolii de care suferă, ce implică printre altele medicamente, îngrijire, condiții corespunzătoare de locuit, constituie în opinia instanței un motiv întemeiat care împiedică intimata să-și numească un reprezentant sau un administrator, în condițiile în care desemnarea acestuia pentru îndeplinirea anumitor acte presupune un mandat în formă autentică, ce implică o serie de costuri, care ar fi de natură să-i afecteze existența.
Întrucât intimata și-a exprimat consimțământul pentru ca soțul său să fie desemnat curator, este prezumată ca având capacitate de exercițiu în lipsa unei hotărâri de punere sub interdicție, este o persoană care din cauza bolii de care suferă nu poate să-și administreze bunurile și să-și apere interesele în condiții corespunzătoare, neputându-și desemna un reprezentant sau un administrator din motive temeinice, tribunalul constată că în baza art. 178 lit. a din Codul civil, se impune instituirea curatelei în favoarea intimatei.
Pentru aceste considerente, făcând aplicarea art. 296 C.proc.civ., tribunalul va admite apelul declarat, va schimba în tot hotărârea atacată în sensul că va admite cererea formulată și în consecință va institui curatela în favoarea pârâtei, numind în calitate de curator pe soțul pârâtei, M. G., reclamantul apelant din prezenta cauză.
În baza art. 182 alin. 3 din Codul civil, prezenta decizie se va afișa la sediul instanței de tutelă, precum și la Primăria Bistrița, sens în care se va comunica o copie acestei entități.
Pe lângă instituirea curatelei intimata mai poate beneficia de asistent personal în condițiile Legii nr. 448/2006 și HG nr. 427/2001, asistent care poate fi chiar soțul intimatei dacă îndeplinește cerințele legii (este vorba de art. 36 din Legea nr. 448/2006, conform căruia poate fi încadrată cu contract individual de muncă în funcția de asistent personal persoana care îndeplinește următoarele condiții: a) are vârsta minimă de 18 ani împliniți; b) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni care ar face-o incompatibilă cu exercitarea ocupației de asistent personal; c) are capacitate deplină de exercițiu; d) are o stare de sănătate corespunzătoare, atestată de medicul de familie sau pe baza unui examen medical de specialitate; e) a absolvit cel puțin cursurile învățământului general obligatoriu, cu excepția rudelor și afinilor până la gradul al IV-lea inclusiv ale persoanei cu handicap grav, precum și cu excepția soțului sau soției, după caz).
În acest scop persoana interesată se adresează cu o cerere primăriei, întrucât conform art. 39 alin. 1 din Legea nr. 448/2006, între primăria localității de domiciliu sau reședință a persoanei cu handicap grav și asistentul personal se încheie un contract individual de muncă în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării cererii. Numai în baza acestui contract asistentul personal va beneficia de un salariu.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de reclamantul M. G. , domiciliat în B., strada M. nr. 7, scara B, apartament 29, județul B. -Năsăud împotriva sentinței civile nr. 12337/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 14 decembrie 2012 în dosarul nr._, schimbă în tot hotărârea atacată în sensul că,
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul M. G. , domiciliat în B., strada M. nr. 7, scara B, apartament 29, județul B. -Năsăud împotriva pârâtei
Ana
, prin curator special M. I.
, ambele domiciliate în B., str. M., nr. 7, scara B, apartament 29, județul B. -Năsăud, ca fiind întemeiată și în consecință:
instituie curatela în favoarea pârâtei M. Ana;
numește în calitate de curator pe soțul pârâtei, reclamantul M. G. . Dispune afișarea prezentei decizii la sediul instanței de tutelă, precum și la
Primăria Bistrița.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 3 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |||||
G. | C. F. | M. | N. | M. | -E. | P. |
red. F.G.C./dact. F.G.C./4 exemplare _
judec. fond M. I. F. a
← Decizia civilă nr. 512/2013. Curatela | Decizia civilă nr. 450/2013. Curatela → |
---|