Decizia civilă nr. 488/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 488/A/2013
Ședința publică de la 09 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. -A. C.
Judecător C. -V. B. Grefier C. -S. Ș.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelant S. G., împotriva Sentinței civile nr. 11164/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei
C. -N., privind și pe intimat M. I. M., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns:
reprezentanta intimatului, avocat Tarcea L. Lipsă fiind:
intimat Pârât - M. I. M.
- apelant Reclamant - S. G. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța constată faptul că apelul este formulat în termen, este motivat și a fost comunicat.
Se constată de asemenea faptul că la data de_ s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului.
Se constată de asemenea faptul că la data de_ s-a depus la dosar un înscris din partea apelantei la care anexează chitanța nr. 513600197/_ reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 3 lei și timbru judiciar în sumă de 0,50 lei.
La data de_ sa depus la dosar, prin faxul instanței, un înscris din partea apelantei, prin care solicită reducerea onorariului avocațial de la fond și apel al pârâtului deoarece este excesiv raportat la obiectul cauzei, la complexitatea acesteia și la veniturile sale care sunt mici.
Reprezentanta intimatului arată că nu mai are alte cereri în probațiune. Instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea apelului, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată atât la fondul cauzei cât și în apel.
Instanța, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 11164/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a respins cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanta S. G. în contradictoriu cu pârâtul M. I. M., ca neîntemeiată.
A obligat reclamanta la plata sumei de 1200 lei in favoarea pârâtului reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 12082/2012 pronunțată în dosar nr._, rămasă irevocabilă prin neapelare, s-a desfăcut căsătoria părților încheiată în data de_ si înregistrată in registrul de stare civilă al Municipiului C. -N. sub nr. 1619/_, s-a dispus exercitarea autorității părintești comune a soților cu
privire la minora M. Larisa I., a fost obligat pârâtul la plata sumei de 200 lei lunar până la majoratul minorei cu titlu de cheltuieli de creștere, educare, învățătură si pregătire. De asemenea s-a stabilit următorul program de vizitare: - în fiecare săptămână, miercuri, de la ora 15 la ora 20; - la sfârșit de săptămână, o dată la două săptămâni, începând de vineri ora 15:00 până duminică la ora 20:00; - pe perioada vacanțelor de vară, 2 săptămâni in luna iulie si 2 săptămâni in luna august la alegere; - în timpul sărbătorilor de iarnă, alternativ de la an la an in timpul vacantei aferente; - în timpul sărbătorilor de Paste, alternativ de la an la an, în timpul vacanței aferente; - cu ocazia zilei de naștere a minorei, la domiciliul minorei.
Coroborând interogatoriile părților, proba testimonială administrată, înscrisurile anexate si concluziile anchetelor sociale si psihosocială, s-a reținut că între reclamantă si pârât relațiile sunt tensionate iar comunicarea se face cu mari dificultăți, părțile fiind preocupate mai mult cu cenzurarea reciproca a comportamentului lor decât cu protejarea interesului minorei Larisa I. . Minora este atașată de ambii părinți si reușește să comunice cu amândoi, fapt ce reiese din concluziile anchetei psihosocială.
S-a constatat un atașament mai puternic al minorei față de mamă, explicabil prin timpul petrecut împreună si o mai bună comunicare cu aceasta, precum si prin unele informații primite de la pârât cu privire la mamă, percepute de minoră ca negative, conform anchetei psihosociale.
Declarațiile martorilor audiați au demonstrat că între pârâtul M. I. -M. si minora Larisa I. există atașament reciproc si o bună comunicare, deși au existat si perioade de timp când relația a fost mai tensionată. Relevante in acest sens sunt declarațiile martorei T. Ana (f. 20). Martorul Ferent L. a asistat la o vizită a minorei la tatăl ei la începutul lunii mai anul curent si a relatat că relația dintre acesta si tatăl ei era bună. Chiar si reclamanta a recunoscut in cuprinsul interogatoriului o îmbunătățire a relațiilor dintre pârât si fiica sa în ultima vreme
"pârâtul a vorbit frumos cu fetița astfel că fetița a vrut să meargă cu el (f50-verso).
In drept instanța a reținut incidența art. 263 din Codul civil care reia in noua reglementare generala a raporturilor de familie, principiul interesului superior al copilului.
Față de situația de fapt reținută, nu este întemeiată solicitarea reclamantei având ca obiect exercitarea exclusivă a autorității părintești.
In drept sunt aplicabile dispozițiile art. 397 si art. 398 al. 1. Cod civil. Prin noua reglementare legiuitorul a urmărit ca destrămarea relațiilor de căsătorie dintre soți să nu afecteze drepturile si obligațiile acestora fata de copii, stabilind astfel exercitarea custodiei comune asupra minorilor rezultați din căsătorie, cu titlu de principiu. Exercitarea custodiei in mod exclusiv doar de către unul dintre părinți se poate dispune in mod excepțional, pentru motive temeinice. Deși relația minorei cu tatăl este mai rece, nu s-au probat susținerile petentei referitoare la afectarea minorei prin comportamentul agresiv verbal al pârâtului si nici pretinsa frică a minorei față de tată. Dimpotrivă, relația tatălui cu fiica sa pare să fie bună în prezent, iar fetiței nu i-a fost frică să ii spună tatălui că dorește să îl viziteze doar când vrea ea.
Cererea formulată în subsidiar, prin precizarea din data de_ (f. 21-22), relevă motivul principal al reclamantei in stabilirea autorității exclusive si anume acela de a i se acorda posibilitatea de a lua minora cu dânsa in excursii in afara țării, fără acordul pârâtului.
Solicitarea de a se pronunța o hotărâre judecătorească care să țină loc de acordul tatălui, ori de câte ori reclamanta va dori să părăsească țara reprezintă în primul rând o cerere insuficient precizată ce are ca premisă situații viitoare ipotetice. Pe de altă parte, o atare limitare a autorității reclamantului cu privire la minoră nu este justificată de probațiunea administrată în cauză. Conform declarațiilor martorilor T. Ana si Ferent L. care se coroborează cu interogatoriul pârâtului, acesta a oferit o explicație, parțial întemeiată, pentru care și-a refuzat consimțământul la plecarea reclamantei împreună cu minora in Italia în vara trecut
si nu există nici un motiv în prezent care ar îndreptăți instanța să prezume reaua voință a pârâtului în viitor.
În consecință instanța a apreciat că si această solicitare a reclamantei este neîntemeiată.
Cu privire la al treilea petit al cererii de chemare in judecată s-a reținut că limitarea programului de vizitare in sensul solicitat de reclamantă ar avea ca efect înstrăinarea minorei față de tată si nu este justificat de probațiunea administrată. Programul de vizitare stabilit prin sentința civilă nr. 12082/2012 pronunțată în dosar nr._ corespunde interesului copilului de a avea o relație normală cu ambii părinți bazată pe respect și afecțiune și este de natură să asigure o participare activă a tatălui in viata minorei.
În consecință, față de dispozițiile art. 262,263, 486, 401 al. 2,496 al. 5 noul C.civ, instanța a respins această solicitare ca neîntemeiată.
Față de veniturile actuale ale pârâtului (f. 30-31,52, 53), si având in vedere dispozițiile art. 529,531-533 noul cod civil a respins ca neîntemeiată solicitarea reclamantei privind majorarea pensiei de întreținere.
Cu privire la înființarea popririi asupra veniturilor pârâtului, s-a reținut că suma de 200 lei a fost stabilită ca urmare a acordului părților, veniturile reclamantului fiind mai mici decât venitul minim, conform înscrisurilor anexate. Față de dispozițiile art. 453 C.pr.civ. coroborate cu prevederile art. 529 c.civ. poprirea nu poate depăși ¼ din venituri si se înființează de instanța de fond din oficiu. In speța instanța de fond este cea care a soluționat divorțul părților si a pronunțat sentința civilă nr. 12082/2012. Pentru aceste motive, instanța a respins această solicitare ca neîntemeiată.
În temeiul art. 274 al. 1 a obligat reclamanta să achite suma de 1200 lei in favoarea pârâtului reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariul avocațial (f.nr. 74).
Reclamanta S. G. a declarat apel in termen împotriva sentinței,
solicitând instanței schimbarea in întregime hotărârii atacate, in sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată.
În motivare apelanta a susținut nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate, pronunțată de instanță cu stabilirea greșită a stării de fapt și cu interpretarea greșită a probatoriului administrat in cauză.
Arată că instanța de fond a ajuns la concluzia ca între tata si fetită exista o buna comunicare, deși din întregul probatoriu administrat in prezenta cauza reiese foarte clar comportamentul neadecvat al paratului raportat la minora M. Larisa-
I. . Astfel, ancheta psihosociala relevă faptul că fiica sa se simte forțată de programul actual de vizitare al acestuia si de multe ori acceptă să plece cu tatăl ei doar pentru a preveni un scandal provocat de acesta, copilul trăind cu teama ca mama sa nu pățească mama ei ceva ținând cont de faptul ca a fost agresata fizic de acesta.
Pentru fetita, copilăria s-a transformat intr-o frica constanta de tatăl acesteia care înjura si folosește in prezenta fetitei, atunci când se refera la ea, doar apelativele "ma-ta", "gunoi" si multe altele care nu pot fi indicate datorita caracterului neadecvat si care rezulta si din mesajul depus la dosar.
Doar instanța de tutela poate opri aceste abuzuri din partea tatălui, fie prin dispunerea exercitării autorității părintești in mod exclusiv de către mama, in baza art.398 alin 1 din Noul Cod Civil care prevede ca pentru motive temeinice, bineînțeles si altele decât cele prevăzute de art.507 NCC se poate dispune aceasta măsura, sau in subsidiar, solicită reducerea programului de vizitare al minorei deoarece aceasta este foarte afectata de acest comportament neadecvat.
Instanța a ignorat și opinia copilului, care a arătat cu ocazia ascultării sale de către instanță, cât și cu ocazia intocmirii anchetei pisho-sociale, că are un sentiment de frica fata de tatăl ei si dorința de a nu se mai întâlni atât de des cu tatăl ei, fapt care l-a surprins si pe tatăl ei care nu cunoștea aceste aspecte tocmai pentru ca intre cei doi nu exista o buna comunicare, iar relația lor este tensionată si dominata de comportamentul agresiv verbal al tatălui.
Instanța de fond nici măcar nu a făcut referire in sentința la răspunsurile fetitei, dovada ca nu a ținut cont de opinia ei. Nici nu exista un proces verbal la dosar in care se sa consemneze cum s-a derulat întâlnirea dintre instanța de fond si fetita.
Contrar probelor administrate, instanța a ajuns la concluzia ca minora reușește sa comunice cu ambii părinți, iar din declarațiile martorilor rezulta ca intre parat si fetita exista atașament reciproc si o buna comunicare. Aceste concluzii sunt total greșite si nefondate din declarațiile martorilor reieșind tocmai contrariul.
Astfel, potrivit declarației martorei T. Ana "Arat ca după divorțul părților paratul o sunat des pe fiica sa si vorbea urat despre mama ei, iar fetita se necăjea si închidea telefonul....Știu ca reclamanta i-a spus minorei sa se întâlnească cu paratul, au fost si unele scandaluri intre părți deoarece fetita nu vroia sa se întâlnească cu tatăl ei, la Politia Floresti. " Astfel rezulta foarte clar ca intre parat si fetita exista o relație tensionată. Aceasta a declarat ca in prezent paratul se comporta frumos cu fetita, dar doar de când a început procesul. La fel a declarat si ea, ca de când a început procesul comportamentul acestuia s-a schimbat, dar din nou acesta început sa înjure si sa vorbească urât cu fetita si sa o facă sa plângă. Pârâtul și-a schimbat comportamentul pe durata procesului doar pentru a influenta fetita, insa cu toate acestea fetita a declarat pe parcursul anchetei psihosociale ca nu dorește sa îl mai vadă decât când dorește ea.
In ceea ce privește declarația martorului Ferent L. acesta a declarat ca in prezenta lui întotdeauna s-a comportat frumos cu fetita si nu i-a vorbit urat, insa la finalul declarației a revenit asupra acestor declarații si a arătat ca după divorț nu s- a mai întâlnit cu tatăl si fiica si se referea la perioada de dinainte de divorț si la sâmbăta când a fost in vizita. Dorește să arate reclamanta faptul că, daca in cele câteva minute de vizita paratul de fata cu prietenul sau s-a comportat frumos nu înseamnă ca intre cei doi nu exista o relație tensionata. Nu poate fi considerata relevanta o asemenea declarație din acest punct de vedere, deoarece din celelalte probe rezulta clar ca exista o relație tensionata între tata si fetita si doar instanța de tutela poate interveni si poate lua o hotărâre care sa apere interesul superior al minorei.
Nu este normal ca tatăl fetitei sa dețină un asemenea comportament si ca fiica ei sa trăiască, sa crească într-un mediu tensionat, cu scandaluri dese create de tatăl acesteia, iar ea sa fie nevoita sa audă cum paratul o jignește cu cele mai urate cuvinte posibile in fata fetitei, singura soluție fiind de a se dispune reducerea programului de vizitare a minorei ca o modalitate de protejare si de respectare a voinței acesteia, de care instanța de tutela trebuie sa tina cont, in baza art.24 alin.4 din Legea 272/2004 raportat la vârsta ei si gradul de maturitate.
Instanța de fond in mod greșit a respins ca tardiva cererea privind clarificarea programul de vizitare al minorei pe perioada vacantei de vara, deși aceasta a fost investita încă de la început cu stabilirea programului de vizita care implica de altfel si clarificarea acestui aspect.
In ceea ce privește pronunțarea in subsidiar a unei hotărâri judecătorești care sa tina loc de consimțământul paratului, instanța de fond a apreciat in mod greșit ca cererea privește situații ipotetice viitoare, deși a dovedit faptul ca fără nici un temei a refuzat sa o lase sa plece din tara cu fetita. Este nevoita sa ceară pronunțarea acestei hotărâri, deoarece paratul i-a comunicat ca niciodată nu o va lasă pe fetita sa plece cu aceasta din tara iar pentru a evita noi abuzuri din partea acestuia si noi stări conflictuale, solicită in mod respectuos admiterea cererii. Prin refuzul tatălui de a-i da acordul, se încalcă dreptul fetitei de a calatori si in afara tarii.
In ceea ce privește pensia de întreținere, deși a făcut dovada faptului ca acesta mai obține si alte venituri decât cele declarate in cadrul dosarului nr. _
, instanța de fond a considerat ca nu a dovedit acest aspect.
Deși acesta a depus la dosar o adeverința semnata si stampilata de el in care declara ca nu obține nici un venit in cadrul societății, fisa informativa a societății ne indica faptul ca societatea pe care o deține este plătitoare de TVA si deci obține
venituri peste un anumit prag, iar din declarația din cadrul anchetei sociale efectuata la începutul procesului acesta a declarat ca obține venituri raportat la comenzile pe care le are. Este clar ca acesta dorește sa se sustragă obligației de plata unei pensii de întreținere raportat la veniturile sale reale încercând sa inducă in eroare instanța cu acea adeverința, fiind foarte evidentă reaua-credință. Mai mult este greu de crezut ca dintr-un salariu de 400 de lei el poate sa întrețină singur o casa cu 2 etaje, o mașina, poate plați o pensie de întreținere de 200 de lei, sa își procure tot ce este necesar traiului si își permite si un avocat ales in toate procesele pe care le au, fără a face cerere de ajutor public judiciar. Totodată, in baza art.453 alin.2 instituirea unei popriri pe veniturile pe care le obține de la angajator se poate institui de instanța de fond fără a exista o prescripție extinctivă a dreptului de a solicita instanței de tutela luarea acestei masuri. Dorește sa sublinieze luarea acestei masuri este absolut necesara datorita veniturilor mici pe care le are si orice întârziere in achitarea pensiei de întreținere o afectează pe fiica sa.
Reducerea programului de legături personale între tată și fiică se impune ca o modalitate de protejare a minorei si de determinare a paratului sa conștientizeze gravitatea si consecințele comportamentului sau asupra copilului, acesta având posibilitatea sa solicite modificarea din nou a programului in momentul in care își schimba comportamentul, ea neopunându-se, deoarece nu dorește întreruperea legăturilor personale dintre cei doi, fiind conștienta ca fetita are nevoie de prezenta tatălui ei in viata acesteia.
La data de_ intimatul pârât a depus întâmpinare
, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de către reclamanta, menținerea în întregime a sentinței apelate ca fiind legala si temeinica, cu obligarea reclamantei-apelante la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea poziției sale procesuale, intimatul a reiterat in mare parte apărările formulate in fața primei instanțe precum și cele și reținute in sentință.
Analizând sentința prin prisma art. 295 C.pr.civ., T. ul constată temeinicia apelului declarat de reclamantă, având în vedere următoarele considerente:
Probatoriul testimonial administrat în cauză a relevat existența unei preocupări constante a tatălui față de copil, de creșterea și educarea acestuia și nu s-au relevat episoade care să indice disfuncționalitatea relației dintre tată și copil pentru motive ce țin exclusiv de persoana celor doi.
Raportul de evaluare psiho-socială consemnează că minora s-a exprimat în sensul că ar dori să meargă la tatăl său potrivit propriei sale dorințe, nu potrivit unui program impus de acesta, că minora și-a adaptat uneori conduita dorințelor tatălui, astfel încât să evite scandalurile din partea acestuia, că aceste scandaluri sunt provocate de tată din pricina unor nemulțumiri legate de mama copilului și de relația lui cu aceasta, că minora nu dorește în acest moment să aibă relații mai strânse cu tatăl din pricina unui incident ce a avut loc la școală, când tatăl a scuipat-o pe mama sa în public.
Rezultă așadar că minora este supărată pe tatăl său pentru că acesta o vorbește de rău pe mama sa și are o conduită nepotrivită față de aceasta, nu pentru că i-ar reproșa acte, gesturi sau atitudini nepotrivite ale tatălui față de ea personal. Minora este atașată de mama sa și este deranjată de modul în care tatăl înțelege să se comporte cu aceasta . Atitudinea psihică a copilului este de înțeles, însă atâta timp cât în relația cu copilul, tatăl s-a dovedit a fi responsabil, preocupat de creșterea și educarea lui, apreciem că nu este justificat ca tatăl să fie îndepărtat de la exercitarea autorității părintești față de copil, lăsând exercitarea autorității
părintești exclusiv mamei.
Prin restrângerea drastică a programului de legături personale se va ajunge în timp în situația ca cei doi să se înstrăineze, sentimentele și relația dintre ei să fie afectate definitiv și să nu mai poată fi reluate niciodată în condiții firești.
Ori, un copil descinde din doi părinți, este firesc ca in viață să se poată baza pe amândoi și nu este în interesul acestuia să își piardă afectiv și ca suport unul dintre părinți pentru o conjunctură pasageră. Divorțul părinților este un eveniment recent, tatăl încă nu și-a consumat frustrarea pe care a adus-o cu sine acest
eveniment, dar cu siguranță în timp va reuși să se detașeze emoțional de mama copilului, să i se atenueze sentimentele negative pe care le nutrește față de aceasta și va înceta să o vorbească de rău în fața copilului.
Într-adevăr, opinia copilului exprimată cu ocazia intocmirii anchetei psiho- sociale a fost in sensul de a avea legături mai restrânse cu tatăl decât cele actuale.
Potrivit disp. art.24 din Legea 272/2004 și art. 264 Cod civil, opiniile copilului ascultat vor fi luate in considerare în raport cu vârsta și cu gradul de maturitate.
Apreciem că opinia copilului nu poate constitui un reper suficient in luarea deciziei in chestiunea legăturilor personale dintre tată și copil, deoarece minora nu este suficient de matură la vârsta sa pentru a-și putea evalua in mod obiectiv interesele, pe de o parte, iar pe de altă parte, copilul reacționează in acest moment marcat de virulența conflictului dintre părinții săi, in care se simte solidară cu mama sa in virtutea relației mai apropiate pe care o are cu aceasta.
Din considerentele arătate, apreciem că motivele invocate de reclamantă nu sunt suficiente pentru a înlătura cu totul tatăl de la exercitarea autorității părintești față de copil și nici pentru a restrânge programul de legături personale dintre tată și copil stabilit cu ocazia divorțului.
Criticile legate de respingerea cererii formulate în precizarea de acțiune sunt neîntemeiate, întrucât acestea au fost formulate tardiv, la ultimul termen de judecată, cu încălcarea disp. art. 132 C.pr.civ..
Revăzând cuprinsul acțiunii, instanța constată că în acțiunea introductivă reclamanta nu a formulat solicitări cu privire la clarificarea programului de legături personale din timpul verii.
Criticile referitoare la soluția dată petitului de obligare a pârâtului la exprimarea consimțământului la deplasarea copilului in străinătate sunt neîntemeiate.
Așa cum a arătat prima instanță, obiectul acestui petit este insuficient precizat. Argumentele aduse de reclamantă in susținerea acestei cereri nu sunt pertinente. Opoziția copilului la o singură deplasare in străinătate nu este suficientă pentru ca instanța să autorizeze a apriori orice deplasare a copilului, constrângând tatăl să tolereze aceste deplasări, deși unele s-ar putea să nu corespundă interesului copilului.
Când solicită acest drept, reclamanta pretinde că are in vedree deplasări in vizite pe durata concediului.
Or, astfel de ieșiri din țară sunt programate din timp, nu sunt nepregătite. Așadar, reclamanta are suficient timp la dispoziție pentru a se informa dacă pârâtul refuză să-și dea acordul la ieșirea copilului din țară și să apeleze la proceduri judiciare prin care pârâtul să fie obligat să consimtă la deplasare, indicând instanței durata, ruta și scopul deplasării.
De altfel hotărârea instanței, chiar dacă ar fi fost dată in sensul solicitat de reclamantă, nu i-ar fi servit acesteia la nimic, căci așa cum rezultă din art. 30 lit. b) din Legea 248/2005, o hotărâre care înlocuiește acordul părintelui la deplasare, trebuie să indice ruta copilului, durata deplasării și persoana care îl însoțește.
În ceea ce privește pensia de întreținere, reclamanta nu a dovedit că s-ar fi modificat veniturile pârâtului avute în vedere de instanță la stabilirea pensiei de întreținere cu ocazia divorțului, astfel încât să fie justificată majorarea cuantumului acesteia.
Veniturile societății sunt irelevante, căci patrimoniul societății comerciale al cărui asociat este pârâtul este diferit de patrimoniul pârâtului. Astfel, veniturile firmei nu se pot contabiliza direct în pârâtului. In plus, stabilirea pensiei de intretinere a avut loc in anul 2012, când părțile au convenit o pensie de întreținere de 200 lei. Este de presupus că firma a pârâtului exista la acel moment, la fel și casa cu două etaje sau autoturismul la care potrivit susținerilor apelantei, le are in întreținere pârâtul.
Pentru a obține poprirea veniturilor salariale ale pârâtului în vederea recuperării pensiei de întreținere, nu este necesară formularea unei acțiuni, măsura popririi putând fi făcută din oficiu, prin ordonanță de poprire in dosarul de divorț in
care s-a stabilit pensia de intreținere . Astfel, solicitarea reclamantei de instituire a popririi este lipsită de folos practic și implicit de interes, măsura popririi putând fi obținută printr-o procedură mai facilă.
Pentru motivele arătate mai sus apelul este nefundat și in temeiul disp. art.
295-296 urmează să fie respins, păstrându-se în întregime sentința atacată.
În temeiul disp. art. 274 alin 1 Cod pr.civ. apelanta va fi obligată să plătească intimatului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta S. G., împotriva Sentinței civile nr. 11164 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul. Obligă apelanta să plătească intimatului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 09 Octombrie 2013.
Președinte,
C. -A. C.
Judecător,
C. -V. B.
Grefier,
C. -S. Ș.
RED./DACT./CB/LM 4ex./_
Jud. fond .D. Viorica P. ovici C.Ș. 16 Octombrie 2013
| ← Decizia civilă nr. 33/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti | Decizia civilă nr. 59/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti → |
|---|
