Decizia civilă nr. 536/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001
DECIZIA CIVILĂ NR.536/A/2013
Ședința publică din 31 Octombrie 2013 Completul este constituit din: PREȘEDINTE: C. -A. C.
JUDECĂTOR: C. -V. B. GREFIER: A. -P. B.
S-a luat spre examinare apelul declarat de apelanta pârâtă M. D.
A.
în contra Sentinței civile nr.691/23 Mai 2013 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei D., privind și pe intimatul reclamant P. C. A.
, având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentanta apelantei pârâte, doamna avocat M. Weisz, lipsă fiind apelanta pârâtă și intimatul reclamant P. C. A. .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după reprezentanta apelantei pârâte învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune ori înscrisuri de depus la dosar.
T. ul, după deliberare, nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat, înscrisuri de depus la dosar ori excepții de invocat, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantului apelantei pârâte în susținerea apelului.
Reprezentanta apelantei pârâte solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantului, doar cu privire la obligarea pârâtei la a permite reclamantului luarea de legături personale cu minora, însă în modalitatea prezentată în
întâmpinarea formulată la acțiunea reclamantul, pct. II al acesteia, combinat cu respingerea petitului vizând autoritatea părintească, exercitată în comun, de către ambii părinți, admiterea în totalitate a acțiunii reconvenționale formulată de pârâtă, în toate capetele de cerere, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în recurs, depunând la dosar chitanța nr.1184/09 Iulie 2013 în cuantum de 1.000 lei, onorariu avocațial și chitanța nr.1238/30 octombrie 2013 în cuantum de 600 lei, onorariu avocațial (f.19-20). În susținerea cuvântului pe fond arată că o primă nelegalitate a hotărârii atacate constă în aceea că instanța fondului s-a pronunțat pe ceea ce reclamantul nu a solicitat, iar prin introducerea deplasărilor posibile în țară sau în străinătate, instanța l-a grevat pe reclamant, cu ceea ce acesta nici nu a avut de gând să ceară. O altă critică se referă la lipsa totală de motivare a programului stabilit de instanță, considerând că simpla trimitere la considerentele care motivează soluția
instanței pentru exercitarea autorității părintești, nu valoarea motivarea soluției în stabilirea unui program de vizitare, deoarece acele considerente au legătură cu subiectul autoritate părintească și nu cu orele de vizită iar, pe de altă parte, nu există raționamentul instanței și probațiunea care ar fi servit la acest raționament, pentru a afla gândirea instanței când a stabilit
acel program. Soluția privind programul de vizită stabilit de instanță este criticabil și din punctul de vedere al nerespectării principiului interesului minorei, combinat cu neluarea în considerare a situației concrete a copilului față de reclamantul care nu a avut nici o tentativă de vizitare a copilului sau, de la data despărțirii faptice, după cum nu a avut nici o tentativă de a-și câștiga dreptul pentru aceste vizite, măcar din data de 10 Iunie 2010, data pronunțării sentinței de divorț, neapelată de reclamant. Apelanta pârâtă nu se opune ca reclamantul să își viziteze copilul, prezentând un program propus de pârâtă în acord cu situația copilului de patru ani, care nu a fost căutată de tată sau niciodată, aproape imediat după nașterea sa, program care a luat în seamă și comportările reclamantului, iar reclamantul abia în anul 2012, din 2009 a introdus un proces pentru vizitare. Mai învederează instanței că reclamantul nu și-a dorit niciodată copilul și din acest motiv reclamantul a manifestat totalul său dezinteres din momentul nașterii minorei și până în prezent; reclamantul nu și-a schimbat această atitudine, nu a încercat vreodată să contacteze copilul la domiciliul acestuia sau la grădiniță, nici măcar pe parcursul cercetării judecătorești. Reclamantul nu a uzat până la soluționarea irevocabilă a prezentului dosar, de măsurile posibile a fi decise printr-o hotărâre judecătorească, pentru a-și vizita copilul. Mai mult, intimatul reclamant a promovat un proces de reducere a pensiei exprimate în lei, în condițiile în care reclamantul niciodată nu a plătit această pensie, reclamantul având cutezanța de a solicita pe lângă reducerea pensiei, obligarea pârâtei la returnarea sumelor pretins plătite; în ceea ce privește pensia exprimată în Euro, în procesul de pensie separat de divorț, acesta nu a plătit-o nici până în prezent, iar pensia de care a făcut vorbire instanța de fond în mod permanent, respectiv aceea de 445 Euro este plătită de firma la care lucrează intimatul reclamant, plățile acesteia începând după ce pârâta a făcut demersuri, respectiv a făcut cunoscută sentința chiar nedefinitivă firmei unde lucrează intimatul reclamant, în condițiile în care acesta nu a încunoștințat firma cu privire la obligațiile sale față de copil. Concluzia care se desprinde este aceea că instanța de fond nu a considerat practic interesul minorei, dar a vorbit despre aceasta în mod teoretic. Cu privire la exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți arată că neexistând schimbări în mai bine, față de împrejurările reținute în divorț și existând schimbări în mai rău, cu autoratul, aparținându-i reclamantului, soluția corectă atât procedural, cât și pe fondul dreptului, ar fi fost aceea de respingere a cererii de exercitare în comun a autorității părintești. În concluzie, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
T. ul reține cauza în vederea pronunțării.
T R I B U N A L U L
Prin Sentința civilă nr. 691/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei D., s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P. C.
A., împotriva pârâtei M. (fostă P. ) D. A. și s-a admis în parte acțiunea reconvențională și în consecință:
A stabilit ca autoritatea părintească asupra minorei P. SARA M., născută la 10 martie 2009 să fie exercitată în comun, de către ambii părinți;
A stabilit locuința minorei la pârâtă și a obligat părintele rezident să obțină acordul părintelui nerezident cu privire la orice schimbare a locuinței la o altă adresă decât cea specificată în această sentință. În cazul în care cei doi părinți nu se înțeleg, părintele rezident va trebui să apeleze la instanța
de judecată pentru o decizie. Orice schimbare a locuinței minorei în afara ariei de competență a instanței trebuie luată de comun acord de către cei doi părinți și trebuie încuviințată de către instanță. Scoaterea minorei din țară, indiferent de scop, se poate face doar cu acordul ambilor părinți.
A stabilit zilele și orele de vizită pentru minoră, începând cu data de_, astfel:
în fiecare prima și a treia duminică din lună de la ora 10 la ora 19, în prezența pârâtei, cu posibilitatea de a lua copilul de la domiciliul pârâtei;
2 săptămâni din vacanța de vară, în luna august, începând cu anul 2014, cu posibilitatea de a se deplasa cu minora în țară sau în străinătate;
a doua zi de Paști și a doua zi de Crăciun de la ora 10 la ora 19, cu posibilitatea de a lua copilul de la domiciliul pârâtei;
în data de 10 martie în anii impari de la ora 10 la ora 19 cu posibilitatea de a lua copilul de la domiciliul pârâtei.
A obligat reclamantul să predea pârâtei pașaportul individual a minorei.
A compensat cheltuielile de judecată între părți.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1070/2010 a Judecătoriei D. s-a desfăcut căsătoria părților, prin divorț din vina reclamantului și s-a dispus încredințarea minorei P. SARA M. născută la_ spre creștere și educare pârâtei, fiind obligat reclamantul la 445,75 euro lunar plus 250 lei lunar pensie de întreținere pentru minoră (f. 8-10).
Minora a rămas în îngrijirea pârâtei, aceasta stabilindu-și locuința la părinți, în apartamentul din D., str. Crângului, nr. 22, bloc L"13, ap. 16.
Minora frecventează ca preșcolar cursurile Grădiniței Paradisul piticilor din D. (f. 20).
Anchetele sociale efectuate în cauză și rapoartele întocmite de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din cadrul Consiliului Județean Cluj, relevă că ambii părinți doresc să se implice în viața copilului, însă datorită lipsei de comunicare și a divergențelor de opinii această implicare nu este exercitată în așa manieră încât să fie în interesul minorei. Interacțiunea observată între pârâtă și minoră au evidențiat faptul că aceasta dispune de atribuțiile parentale necesare identificării nevoilor copilului (f. 102), iar stilul parental al reclamantului este echilibrat.
Reclamantul a declarat că îi este interzis să-și vadă copilul, pârâta fiind învățată și sfătuită să reclame orice incident la poliție, deși reclamantul susține că nu a avut niciodată un comportament violent sau agresiv față de minoră (f. 178).
Martorii audiați, confirmă datele înscrise în rapoartele efectuate în cauză, precizând că până în prezent reclamantul nu a fost implicat în nici un mod în creșterea și educarea minorei, a plătit pensia de întreținere la care a fost obligat prin hotărâre judecătorească, este într-o stare conflictuală cu pârâta, au avut pe rolul instanței mai multe procese determinate în principal de comportamentul agresiv al reclamantului.
Fiind audiată în Camera de consiliu, minora a refuzat să vorbească despre relația pe care o are cu reclamantul, afirmând că se simte bine în prezența pârâtei și a bunicilor materni.
Prin Sentința civilă nr. 857/CC/2013 a Judecătoriei D., s-a dispus obligarea reclamantului ca timp de două luni începând cu data de_ să
păstreze o distanță minimă de 200 m. față de minoră și domiciliul acesteia. Ordinul de restricție expiră la 8 aprilie 2013 (f. 52-54).
Prin Sentința civilă nr. 1910/_ s-a redus cuantumul pensiei de întreținere stabilit în sarcina reclamantului prin Sentința civilă nr. 1070/2010 a Judecătoriei D. în sensul înlăturării obligației de plată a sumei de 250 lei lunar începând cu_ (f. 55).
Prin Sentința civilă nr. 181/_ a fost obligat reclamantul să păstreze o distanță minimă de 200 m. față de pârâtă în orice condiții de timp și de loc pe o perioadă de 2 luni de zile inclusiv față de domiciliul pârâtei și unitatea de învățământ unde lucrează aceasta. I s-a interzis reclamantului orice contact - inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod, cu pârâta, pe o perioadă de 6 luni (f. 105). Ordinul de restricție expiră la _
.
Pentru soluționarea litigiului existent între părți au fost luate în considerare următoarele:
În mod excepțional atunci când există motive întemeiate din punctul de vedere al interesului superior al copilului, instanța a hotărât ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți .
Conform art.507, un părinte care nu este mort, nu este declarat mort sau nu este incapabil să își exprima voința are autoritate părintească deplină asupra copilului sub rezerva cazului în care instanța, din motive bine întemeiate care țin de interesul superior al copilului (de exemplu cazuri de abuz, exploatare, neglijență, ) i-a retras acestui părinte autoritatea părintească asupra minorului (conform art.398 sau art.399) sau, mai mult, l-a decăzut din drepturile părintești (conform art.508).
Interesul copiilor trebuie să aibă prioritate față de orice alt considerent
-pe de o parte, să le garanteze copiilor o evoluție într-un mediu sănătos iar pe de altă parte, să mențină legăturile acestora cu familia, cu excepția cazului în care aceasta s-a arătat a fi nedemnă.
De aici rezultă că interesul copilului impune ca numai anumite circumstanțe cu totul excepționale să poată duce la o ruptură a unei părți a legăturii de familie și ca să se facă tot posibilul să se păstreze relațiile personale ale copilului cu ambii părinți.
De la data despărțirii în fapt a părților minora locuiește împreună cu pârâta.
Ancheta efectuată în cauză relevă că ambele părți doresc să se implice material și educațional în viața minorei, abordează copilul într-o manieră adecvată, stimulativă, non agresivă, încearcă să satisfacă nevoile acesteia
Pârâta nu a făcut dovada prin nici un mijloc de probă că reclamantul are un comportament agresiv, neadecvat în ceea ce privește minora sau că a dat dovadă de neglijență gravă în îndeplinirea obligațiilor părintești.
Considerentele în baza cărora pârâta a solicitat exercitarea exclusivă a autorității părintești sunt determinate de starea conflictuală ce există între părinți, de comportamentul agresiv de care a dat dovada reclamantul și de faptul că minora nu este obișnuită cu compania reclamantului.
Nu există nici o dovadă că toate aceste considerente, pentru care a făcut dovada în instanță, s-au răsfrânt asupra minorei, deoarece atât martorii cât și raportul de evaluare au concluzionat că reclamantul manifestă dorința de a se implica în dezvoltarea ulterioară a acesteia.
Nu există motive foarte bine întemeiate din punctul de vedere al interesului superior al minorei, care să conducă la concluzia că păstrarea autorității părintești de către reclamant ar dăuna intereselor copilului deoarece nu s-a făcut dovada că acesta este în prezent alcoolic, dependent
de droguri, suferă de o boală psihică gravă, sau că a exercitat acte de abuz psihic, fizic, sexual asupra minorei. Aceste situații ar impune prezumția că reclamantul este în imposibilitate de a lua decizii referitoare la școlarizarea minorei sau tratamentul medical pe care aceasta ar trebui să îl urmeze ca și componente ale exercitării autorității părintești.
Existența unui ordin de protecție cu privire la minoră instituit în dos._ a Judecătoriei D. nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute expres la art. 507 din Noul Cod Civil, ordinul de protecție producând efecte temporar.
În cauză ambii părinți manifestă atașament față de minoră, ambii părinți sunt sănătoși psihic și fizic, există implicare în creșterea și educarea copilului din partea ambilor părinți .
Din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat dovada că ar exista o suferință a copilului în ipoteza în care acesta ar fi sub autoritatea ambilor părinți, nu s-a demonstrat existența unei legături de cauzalitate între o eventuală suferință a copilului și exercitarea în comun a autorității părintești asupra acestuia pentru a se demonstra faptul că soluția constă în exercitarea autorității părintești exclusiv de către pârâtă.
Curtea Supremă a Olandei a formulat un test pentru a determina când trebuie aprobată cererea de custodie unică formulată de unul dintre părinți concluzionând astfel - judecătorul procesului trebuie să fie convins că problemele dintre părinți sunt atât de serioase încât riscul ca minorul să sufere ca urmare a continuării custodiei comune, să fie atât de mare încât să nu poată fi acceptat.
În spiritul bunei credințe și al înțelegerii, luând în considerare interesul superior al copilului în accepțiunea L. 272 /2004, principial, ambii părinți trebuie să manifeste o disponibilitate maximă și o cooperare deplină de așa manieră încât minora să se bucure de prezența, afecțiunea și grija ambilor părinți.
Raportat la aceste considerente, in temeiul art.397 cod civil s-a dispus ca exercitarea autorității părintești sa se realizeze in comun deoarece din probatoriul administrat nu rezulta ca minora ar fi prejudiciată în situația în care exercitarea autoritatii parintesti se realizează de catre ambii parinti, cu mentiunea ca aceasta dispozitie se poate modifica în timp.
In temeiul art. 400 alin.2 C.civ.se s-a stabilit locuinta minorei la domiciliul pârâtei și a obligat părintele rezident să obțină acordul părintelui nerezident cu privire la orice schimbare a locuinței la o altă adresă decât cea specificată în această sentință. În cazul în care cei doi părinți nu se înțeleg, părintele rezident a trebuit să apeleze la instanța de judecată pentru o decizie. Orice schimbare a locuinței minorei în afara ariei de competență a instanței trebuie luată de comun acord de către cei doi părinți și trebuie încuviințată de instanță. Scoaterea minorei din țară, indiferent de scop, se poate face doar cu acordul ambilor părinți.
Potrivit dispozițiilor art. 402 Cod civil, instanța de tutela prin hotărâre stabilește contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură si pregătire profesionala a copiilor, iar potrivit art. 529 Cod civil, întreținerea este datorata in acord cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele materiale ale celui ce urmează a o plăti, fără a putea depăși cota de 1/4 din câștigurile debitorului întreținerii in cazul in care este vorba de întreținerea datorata de părinte pentru un copil.
S-a constat că în prezent aceste aspecte sunt lămurite deoarece prin Sentința civilă nr. 1910/2012 reclamantul a fost obligat să plătească pensie de întreținere pentru minoră, începând cu_ până la majoratul
copilului, cuantumul pensiei fiind de 445,75 Euro lunar echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății.
Principiul interesului superior al copilului consacrat în art.2 și 31 alin.2 din Legea nr.272/2004 este un principiu călăuzitor în luarea oricărei măsuri cu privire la minor, instanțele fiind obligate să stabilească modalitățile adecvate de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, modalități destinate să servească cu prioritate acestui principiu și nu dorințelor sau intereselor celuilalt părinte.
Programul de vizitare al minorei trebuie stabilit de așa manieră, încât să permită copilului să petreacă cât mai mult timp posibil cu părintele căruia nu i-a fost încredințat, creând astfel premisele menținerii unei relații afective strânse părinte-copil.
Acest principiu a fost consacrat si de art. 8 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, jurisdicția europeană considerând că legăturile personale dintre părinte si copilul său reprezintă un element fundamental al vieții de familie, chiar dacă relația dintre părinți nu mai există, iar măsurile
interne, inclusiv hotărârile instanței, care ar împiedica o asemenea relație constituie o ingerință în dreptul la viața familială, protejată de art.8 (cauza Elsholz c. Germaniei din 13 iulie 2000).
Reclamatul până în prezent nu a fost implicat în nici un mod în creșterea și educarea minorei, singurul atribut pe care -l exercită fiind faptul că plătește 445 euro lunar pensie de întreținere deși reclamantul poate să îi ofere minorei condițiile necesare creșterii si educării corespunzătoare.
Această situație este determinată de relația tensionata dintre foștii soți, de faptul că reclamantul are locul de muncă în străinătate, de comportamentul său anterior desfacerii căsătoriei, astfel că în prezent minorei îi este străină noțiunea de tată, refuză să vorbească despre tatăl ei ceea ce nu poate constitui o premisă favorabilă pentru dezvoltarea ulterioară a acesteia. Relația tensionata dintre părinți nu trebuie să impieteze asupra relației dintre tată si fiică, motiv pentru care se impune ca programul de vizitare să fie astfel stabilit încât comunicarea dintre părinte și minoră să se realizeze in mod firesc, fără constrângere, iar programul propus trebuie să asigure o ritmicitate a întâlnirilor reclamantului cu minora, în vederea stabilirii legăturii afective concrete.
Minora a relatat atunci când a fost audiata în camera de consiliu - că bunicul matern este tatăl ei.
Este în interesul minorei sa dezvolte o relație civilizată cu reclamantul deoarece în plan psihic deteriorarea imaginii paterne sau substituirea acesteia antreneaza dificultati de identificare, provoacă inhibiții, instabilitate, copilul având în timp tendința sa se devalorizeze și să scadă capacitatea de a comunica. Prezenta afectiva a tatălui este la fel de importanta pe plan cantitativ, cat este pe plan calitativ. Deci, aceasta dubla lipsa va trezi in copil un sentiment profund de nesiguranță, pe care va încerca să-l compenseze printr-o relație de dependenta fata de mama sa iar
intr-un astfel de climat afectiv, copilul nu va putea sa-si dezvolte o personalitate suficient de stabila.
Raportat la aceste considerente se vor stabili zilele și orele de vizită pentru minoră, începând cu data de_ -data la care expiră ordinul de restricție, astfel:
în fiecare prima și a treia duminică din lună de la ora 10 la ora 19, în prezența pârâtei, cu posibilitatea de a lua copilul de la domiciliul pârâtei;
2 săptămâni din vacanța de vară, în luna august, începând cu anul 2014, cu posibilitatea de a se deplasa cu minora în țară sau în străinătate;
a doua zi de Paști și a doua zi de Crăciun de la ora 10 la ora 19, cu posibilitatea de a lua copilul de la domiciliul pârâtei;
în data de 10 martie în anii impari de la ora 10 la ora 19 cu posibilitatea de a lua copilul de la domiciliul pârâtei.
Deoarece a fost stabilită locuința minorei la pârâtă și s-a dispus ca exercitarea autorității părintești să fie comună, pentru a nu restricționa dreptul de liberă circulație a minorei a fost obligat reclamantul să predea pârâtei pașaportul individual al minorei.
Conform art.276 cod proc. civ. s-au compensat cheltuielile de judecată între părți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, ulterior recalificat apel, pârâta M. D. A.
, solicitând instanței admiterea apelului, modificarea sentinței civile nr.691/2013 a Judecătoriei D., în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantului, doar cu privire la obligarea acestea la a permite legaturi personale cu minora, însă în modalitatea prezentata de aceasta în întâmpinarea formulata la acțiunea reclamantului, pct.II al acesteia, combinat cu respingerea petitului vizând autoritatea părinteasca exercitata in comun, de către ambii părinți. Solicită de asemenea admiterea in totalitate a acțiunii reconvenționale formulata de aceasta, în toate capetele de cerere, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata in apel.
Cu privire la programul de vizită
apelanta pârâtă arată faptul că fără a se solicita de către reclamantul-intimat, instanța de fond concretizează în detalii acest program, în sensul că stabilește intervalul orar pentru vizite, acordă posibilitatea reclamantului de deplasare în țară și străinătate cu minora în cadrul programului.
O alta critica tot la acest subiect, se refera la lipsa totala de motivare a programului stabilit de instanța, deoarece pana pe pag.6 alin.1 inclusiv, de la pag.2 alin.4, instanța se preocupa de problema exercitării autorității părintești iar atunci când se ajunge la a stabili și a motiva orele de vizita,
instanța consemnează în alin.2 al pag.6 ca "raportat la aceste considerente se vor stabili zilele si orele de vizita ...".trimițând cititorul la alineatul 1 al pag.6 si la paginile anterioare, unde motivarea exista, dar în ce privește exercitarea autorității părintești. Astfel, nu a aflat de ce instanța acordă ceea ce reclamantul nu a cerut, introduce imprecizia derivata din expresia "cu posibilitatea de a lua copilul de la domiciliul paratei", creând astfel situația primara pentru un viitor litigiu; introduce deplasările in tara si in străinătate, cand reclamantul nu le-a cerut, când ea nu a vorbit despre acestea, când nu exista prezenta sa notata la aceste deplasări, dar prezența sa este la vizitele lunare; nu se exprima cu privire la intervalele orare solicitate de aceasta; nu se exprima la locurile publice solicitate de aceasta în care sa aibă loc contactul reclamantului cu minora; nu se exprima cu privire la temerile copilului fata de reclamant, nu face legătura între părerea minorei că tatăl ei este bunicul matern, reținuta de altfel de instanța, pe de o parte iar pe de alta parte, motivele pentru care copilul vine cu aceasta idee; se retine pe pag.3 alin.1 ca minora a refuzat sa vorbească despre relația pe care o are cu reclamantul si ca se simte bine in prezenta acesteia si a bunicilor materni, dar din nou nu se face legătura pentru ce acest copil respinge persoana reclamantului, iar în final, instanța chiar nu își reprezintă, in condițiile probelor efectuate in cauza, probelor din dosarele
ordinelor de protecție, cum s-ar derula vizitele reclamantului la minora și ce s-ar întâmpla dacă copilul ar fi luat din domiciliul sau, fără prezența sa.
Soluția privind programul de vizita stabilit de instanța este criticabila si din punctul de vedere al nerespectarii principiului interesului minorei, combinat cu neluarea în considerare a situației concrete, a copilului, față de reclamantul care nu a avut nici o tentativa de vizitare a copilului său, de la data despărțirii faptice, dupa cum nu a avut nici o tentativa de a-și câștiga dreptul pentru aceste vizite, măcar din data de_ -data pronunțării sentinței de divorț, de altfel neapelată de reclamant.
A arătat ca nu se opune ca reclamantul să își viziteze copilul, prezentând un program propus de aceasta în acord cu situația copilului de 4 ani, care nu a fost căutat de tatăl sau niciodată.
Cu privire la exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți
, apelanta-pârâtă arată că urmare a procesului de divorț prin sentința civila nr. 1070/2010 a Judecătoriei D., rămasa definitiva si irevocabila din acest punct de vedere încă de la fond, minora i-a fost încredințată spre creștere si educare; în acest dosar reclamantul nu a avut nici o atitudine procesuala -nu a redactat o acțiune reconvențională, nu a promovat apel, comportament din care a rezultat ca este de acord cu soluția de încredințare către aceasta.
In perioada dintre pronunțarea sentinței de divorț si momentul introducerii acțiunii din dosarul de fata -iunie 2010 -_, nu s-a schimbat nici o imprejurare dintre acelea care au condus instanța în divorț, să încredințeze minora către aceasta, însă s-au adăugat fapte ale reclamantului de natura a convinge ca acesta este total dezinteresat de minora, chiar ignorând vârsta ei si posibilele traume care i le-ar putea crea, astfel explicandu-se multiplele sale atitudini care au condus la formularea de plângeri la politie, parchet si care au condus la promovarea celor 2 ordine de protecție si admiterea acestora.
De asemenea, în aceeași perioada mai sus arătata, niciodată reclamantul nu a manifestat vreo curiozitate legata de evoluția minorei, nici direct adresata, nici prin aparținătorii sai, astfel ca a inteles din nou ca tatăl reclamant nu dorește sa se implice in tot procesul privind creșterea si educarea minorei; astfel, acesta a fost in afara evenimentelor plăcute sau neplăcute survenite in aceasta perioada, dupa cum fusese si la nașterea minorei.
Menționează că si după data de_ până in prezent, reclamantul și- a menținut aceeași atitudine arătata mai sus.
La data de_ intimatul reclamant P. C. A. a depus la dosar întâmpinare
, solicitând instanței respingerea recursului, cu consecința obligării apelantei la plata cheltuielilor de judecată în calea de atac.
În motivare, intimatul-reclamant arată faptul că instanța de fond a motivat temeinic hotărârea în ceea ce privește stabilirea programului de vizită, și contrar susținerilor apelantei, a stabilit un program de vizită mai restrictiv decât cel solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Intimatul mai arată că, instanța de fond a făcut o corecta aplicare a dispozițiilor art. 397. 398. 507 din. Noul Cod civil, raportat la starea de fapt si la probele administrate in cauza, dispunând exercitarea în comun a autorității părintești.
Instanța de fond nu a pronunțat hotărârea doar raportat la analiza cazurilor prevăzute de art. 507 din Noul Cod civil, ci a avutt in vedere si prevederile art. 398 din același cod, apreciind ca nu exista motive întemeiate
si nu este in interesul superior al copilului ca autoritatea părinteasca sa fie exercitata exclusiv de către mama.
Analizând apelul declarat, tribunalul reține următoarele:
A da eficienta dreptului copilului de a mentine relatiile personale cu tatal său presupune conform art.6 lit.c) din Legea nr.272/2004, responsabilizarea acestuia din urma cu privire la îndeplinirea obligatiilor parintesti, aceasta putându-se realiza numai printr-un contact mai îndelungat între parinte si copil într-un cadru în care cei doi sa-si poata dezvolta armonios si nestingheriti atasamentul reciproc. Acest fapt este de natura sa asigure copilului echilibrul psihic afectat prin despartirea parintilor sai, fiind esential pentru copil ca la aceasta vârsta, la care este deosebit de vulnerabil, sa aiba certitudinea ca, independent de neîntelegerile dintre adulti, fiecare dintre ei îl iubeste si îl protejeaza.
Cu privire la progamul de vizită, apelanta a criticat faptul că, în opinia sa, instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, programul de vizită stabilit fiind diferit de cel solicitat de reclamant prin acțiune.În concret, nemulțumirea apelantei este dată de faptul că instanța de fond a stabilit intervalul orar în care urmează a se desfășura vizitele precum și acordarea în favoarea intimatului a posibilității de a lua minora de la domiciliul apelantei, iar în vacanța de vară de a se deplasa cu minora în țară sau în străinătate.
Critica, privind acordarea a ceea ce nu s-a cerut, nu este întemeiată.Obiectul cererii deduse judecății îl constituie stabilirea în favoarea reclamantului-intimat a unui program de vizitare a minorei, în vederea exercitării dreptului conferit de dispozițiile art.401 cod civil.În acest sens, atât reclamantul cât și pârâta au formulat propuneri în raport de circumstanțele personale, propuneri supuse cenzurii instanței de fond.
Așadar, programul de vizită reprezintă programarea certă a perioadelor de timp în care părintele căruia nu i-a fost încredințat minorul îl poate vizita pe acesta, precum și condițiile în care aceste vizite pot avea loc.La pronunțarea hotărârii sale, instanța de fond nu a depășit dispozițiile legale, dat fiind că nu există norme imperative pentru a stabili un anumit program de vizitare pentru părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul; astfel poate fi contestată doar temeinicia hotărârii și nu legalitatea acesteia.
În mod corect, pentru a stabili programul de vizitare, instanța de fond a ținut seama cu prioritate de interesul copilului, admițând, în parte acțiunea formulată de reclamant.Contrar susținerilor apelantei, instanța de fond a stabilit în favoarea intimatului-reclamant un program mai restrictiv decât cel solicitat prin cererea de chemare în judecată.
T. ul apreciază că indiferent de relațiile dintre părinți, dezvoltarea unui copil de 5 ani este armonioasă dacă se află în prezența ambilor părinți, cel puțin până când ajunge la vârsta la care va fi în măsură să înțeleagă consecințele unui divorț.
Pentru asigurarea unei relații solide, bazată pe afecțiune și înțelegere între reclamant și minoră, în mod corect, a apreciat instanța de fond că se impune ca exercitarea acestui drept să nu fie stânjenită de prezența apelantei, comunicare dintre părinte și copilul său minor trebuind să aibă loc în mod firesc, fără nici o restrângere.
Limitarea dreptului părintelui căruia nu i-a fost încredințat minorul, spre creștere și educare, de a avea relații personale cu acesta se poate realiza numai în condițiile art.16 al.1 din Legea nr.272/2004, în cazul în care există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului, cu respectarea art.34 al.2 din
lege.Din această perspectivă, susținerea apelantei că intimatul nu s-a interesat de minoră nu poate justifica o împiedicare sau o limitare a acestor relații.
Așa cum a constatat și instanța de fond, nu s-a făcut dovada că intimatul prin atitudinea și comportamentul său ar constitui un pericol pentru dezvoltarea armonioasă a minorei, așa încât programul propus de apelantă nu respectă proporționalitatea între limitările dreptului reclamantului de a avea legături cu minora și scopul urmărit-respectarea interesului superior al minorei.
Starea conflictuală dintre foștii soți nu trebuie să se repercuteze asupra relațiilor intimatului cu minora impunându-se respectarea principiului proporționalității mai sus amintit.
Contrar, susținerilor apelantei, hotărârea pronunțată este motivată, instanța de fond arătând în considerente motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, făcând o analiză completă a probatoriului administrat raportat la dispozițiile legale incidente.
În ceea ce privește critică formulată în cuprinsul motivelor de apel, respectiv interpretarea greșită a prevederilor art. 397 și urm. din Noul Cod civil, tribunalul apreciază că aceasta este întemeiată.
Astfel, chiar dacă decizia nr. 4/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii vizează o cu totul altă situație, care nu se regăsește în cauză, totuși atinge și o altă problemă, respectiv posibilitatea modificării inclusiv a dispozițiilor hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții lor divorțați înainte de intrarea în vigoare a noului cod civil, având în vedere art.
46 din Legea 71/2011 raportat la dispozițiile art. 403 din Noul Cod civil, doar în cazul schimbării împrejurărilor avute în vedere la momentul pronunțării divorțului.
Rezultă așadar că noua reglementare a exercitării autorității părintești în comun se va putea aplica doar în contextul în care împrejurările care au determinat instanța care a pronunțat divorțul să dispună încredințarea minorului mamei, s-au schimbat.
Într-adevăr la momentul pronunțării sentinței de divorț s-a avut în vedere vârsta fragedă a copilului și prezența mamei indispensabilă acesteia, precum și garanțiile materiale, prin existența unor condiții locative corespunzătoare cât și morale, aceasta dovedindu-se a fi o bună mamă, chiar dacă nu o bună soție.
Ancheta socială efectuată în cauză a relevat că apelanta prezintă în continuare garanții morale și materiale și își îndeplinește corespunzător îndatoririle părintești, fiind preocupată în permanență de creșterea și educarea fiicei sale.
Spre aceeiași concluzie converg și relatările martorilor audiați în cauză, care au arătat că apelanta este cea prezentă în viața minorei și se preocupă de rezolvarea tutuor problemelor legate de buna dezvoltare a acesteia.
Și concluziile raportului psiho-social întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sunt în sensul că apelanta dispune de abilitățile parentale necesare identificării nevoilor minorei, fetița ascultând indicațiile mamei și de asemenea solicitându-i părerea tot timpul.
Astfel, tribunalul apreciază, contrar primei instanțe, că se impune menținerea în continuare a acestei măsuri, chiar dacă minora nu mai este la o vârstă fragedă, dependența de mamă fiind mai scăzută, în condițiile în care relațiile dintre părinți sunt tensionate în continuare datorită percepțiilor
diferite privind creșterea și educarea acestuia, exercitarea în comun a autorității părintești nefiind în acest context o soluție benefică pentru copil.
Având în vedere aceste aspecte, tribunalul apreciază că se impune menținerea măsurii încredințării la mamă stabilită prin Sentința civilă nr.1070/_ a Judecătoriei D., întrucât nu s-au schimbat împrejurările avute în vedere cu ocazia pronunțării acestei hotărâri.
Pentru toate aceste considerente, în tem.art.296 cod procedură civilă, tribunalul va admite, în parte, apelul declarat de pârâta M. D. A., în contra Sentinței civile nr.691/23 Mai 2013 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei D., pe care o va schimba, în parte, în sensul că va admite în parte acțiunea principală și va admite în parte acțiunea reconvențională și în consecință:
Se va stabili ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către pârâtă cu privire la copilul P. Sara M., născută la data de 10 Martie 2009.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței civile atacate.
Întrucât apelul a fost admis doar în parte, în tem.art.276 cod procedură civilă tribunalul va obliga intimatul să plătească apelantei suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând jumătate din onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite, în parte, apelul declarat de pârâta M. D. A., în contra Sentinței civile nr.691/23 Mai 2013 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei D., pe care o schimbă în parte, astfel:
Admite în parte acțiunea principală. Admite în parte acțiunea reconvențională.
Stabilește ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către pârâtă cu privire la copilul P. Sara M., născută la data de 10 Martie 2009.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Obligă intimatul să plătească apelantei suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 31 Octombrie 2013.
Președinte,
C. -A. C.
Judecător,
-V. B.
Grefier,
-P. B.
| ← Decizia civilă nr. 176/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti | Decizia civilă nr. 581/2013. Exercitarea autorităţii părinteşti → |
|---|
