ICCJ. Decizia nr. 1077/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1077
Dosar nr. 8405/2004
Şedinţa publică din 11 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 8 august 2002, reclamanţii B.T. şi B.A. au chemat în judecată pârâţii Consiliul local Constanţa, Municipiul Constanţa prin primar şi RA E.D.P.P. Constanţa, solicitând instanţei să se dispună obligarea acestora la aprobarea extinderii pentru spaţiul de locuit situat în Constanţa, şi la încheierea contractului de închiriere pentru acest spaţiu.
Pârâţii Consiliul local Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar au formulat întâmpinare, invocând pe cale de excepţie lipsa calităţii procesuale pasive, precum şi lipsa calităţii procesuale active a reclamantei B.A.
La termenul din 13 ianuarie 2003, Judecătoria Constanţa a conexat la dosarul menţionat (nr. 13829/2002) dosarul nr. 15401/2002, având ca obiect acţiunea formulată de RA E.D.P.P. Constanţa împotriva pârâţilor B.T. şi B.A. privind rezilierea contractului de închiriere nr. 133 din 16 august 1999 şi evacuarea pârâţilor din spaţiul de locuit situat în B-dul T. pentru lipsa titlului locativ.
Prin sentinţa civilă nr. 12378 din 22 septembrie 2003, Judecătoria Constanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a admis acţiunea reclamanţilor B.T. şi B.A., obligând pârâţii Consiliul local Constanţa, Municipiul Constanţa, prin primar şi RA E.D.P.P. Constanţa la aprobarea extinderii spaţiului locativ situat în Constanţa, şi la încheierea contractului de închiriere pentru imobilul sus menţionat.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă cererea conexă formulată de RA E.D.P.P. Constanţa ca nefondată.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că reclamanţii au solicitat în repetate rânduri extinderea spaţiului locativ şi închirierea acestuia, cele două camere pentru care s-a solicitat extinderea fiind lipite de apartamentul lor, spaţiul fiind iniţial o singură unitate locativă.
În cauză reclamanţii ocupă apartamentul de la etajul 1 din imobil în suprafaţă de 32 mp, suprafaţă care nu asigură norma locativă reglementată de Legea nr. 114/1996 pentru o familie alcătuită din 4 persoane.
S-a mai reţinut că, chiar dacă Legea nr. 114/1996 nu recunoaşte dreptul la extindere, prin reglementările din anexa nr. 1 sunt stabilite suprafeţele minimale în funcţie de numărul de persoane pe locuinţă şi, prin urmare, nu se suprimă dreptul de extindere asupra unui spaţiu locativ devenit disponibil.
În ce priveşte cererea conexă formulată de RA E.D.P.P. Constanţa, s-a reţinut că art. 24 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 114/1996 reglementează situaţiile când se aplică sancţiunea rezilierii contractului de închiriere înainte de termenul stabilit, în speţă RA E.D.P.P. Constanţa, nefăcând dovada că B.T. şi B.A. ar fi avut un comportament necorespunzător în calitate de chiriaşi, care să atragă rezilierea contractului.
Împotriva sentinţei civile nr. 12378 din 22 septembrie 2003 au declarat apel RA E.D.P.P. Constanţa, Consiliul local Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar.
Apelanta RA E.D.P.P. Constanţa a criticat sentinţa sub aspectul greşitei interpretări a dispoziţiilor Legii nr. 114/1996 şi a respingerii cererii conexe prin care s-a solicitat rezilierea contractului de închiriere.
Critica sentinţei prin motivele de apel formulate de Consiliul local Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar a vizat greşita soluţionare a excepţiilor invocate prin întâmpinare, precum şi soluţionarea cererii pe fondul cauzei.
Prin Decizia civilă nr. 377 din 19 aprilie 2004, Curtea de Apel Constanţa, a admis apelurile formulate de pârâţi şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii formulate de B.T. şi B.A. ca nefondată. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
În considerentele deciziei s-a reţinut că art. 43 din Legea nr. 114/1996, invocat de reclamanţi ca temei legal al cererii de chemare în judecată, nu dispune în legătură cu modalitatea de soluţionare a cererii de extindere, cu atât mai mult cu cât spaţiul locativ respectiv era ocupat în urma repartiţiei dispusă de consiliul local, fiind deci o locuinţă socială, iar RA E.D.P.P. Constanţa nu avea dreptul de a dispune cu privire la beneficiarii unei asemenea locuinţe.
S-a apreciat însă ca neîntemeiată critica RA E.D.P.P. Constanţa privind respingerea cererii conexe, întrucât nu s-a dovedit că chiriaşii ar fi provocat stricăciuni locuinţei.
În ce priveşte criticile formulate de Consiliul local Constanţa, s-a reţinut că acestea sunt neîntemeiate, respectiv în mod corect instanţa de fond a respins excepţiile invocate.
Împotriva deciziei nr. 377 din 19 aprilie 2004 au declarat recurs reclamanţii B.T. şi B.A., criticând soluţia pentru netemeinicie şi nelegalitate.
S-a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a considerat că art. 43 din Legea nr. 114/1996 nu poate dispune în legătură cu modalitatea de soluţionare a cererii de extindere, recurenţii arătând că, de fapt, repartizarea spaţiilor locative se face tocmai în baza legii locuinţei, iar Consiliul local Constanţa nu a respectat aceste prevederi legale atunci când a aprobat repartiţiile.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor urma.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, art. 43 din Legea nr. 114/1996 constituie textul de lege în baza căruia se repartizează locuinţele sociale de către consiliile locale şi se stabilesc persoanele îndreptăţite la repartizarea unei asemenea locuinţe.
Modalitatea de soluţionare a cererii de extindere a spaţiului locativ atribuit de către consiliul local nu face obiectul prevederii legale menţionate anterior, iar instanţa de judecată nu poate cenzura, prin prisma art. 43, decât nerespectarea dispoziţiilor acestui text de lege.
De asemenea, corect a reţinut instanţa de apel că RA E.D.P.P. Constanţa nu poate fi obligată la aprobarea extinderii spaţiului locativ, întrucât ei nu-i revine dreptul de a dispune cu privire la beneficiarii unei locuinţe sociale şi, cu atât mai puţin, nu poate dispune cu privire la extinderea locuinţei.
Prin urmare, Decizia Curţii de apel Constanţa, fiind legală şi temeinică, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de reclamanţii B.T. şi B.A. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii B.T. şi B.A. împotriva deciziei nr. 377 din 19 aprilie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1104/2004. Civil. Pretenţii. Recurs în anulare | ICCJ. Decizia nr. 1078/2004. Civil. Reziliere contract vânzare... → |
|---|
