ICCJ. Decizia nr. 3800/2004. Civil. Divort cu copii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.3800/2004
Dosar nr. 8532/2003
Şedinţa publică din 20 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
G.C., domiciliată în Huşi, Judeţ Vaslui, a acţionat în judecată pe pârâtul, G.Z., domiciliat în municipiul Timişoara, Judeţ Timiş, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună desfacerea căsătoriei încheiată de părţi la data de 22 noiembrie 1996, şi trecută în registrul stării civile al Primăriei Timişoara, la nr. 2215 din 22 noiembrie 1996, din vina exclusivă a pârâtului, revenirea la numele avut anterior căsătoriei, acela de R., încredinţarea reclamantei spre creşterea şi educarea a minorului, G.Ş., născut la 24 iunie 1997, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului şi la cheltuieli de judecată.
Prin cererea reconvenţională, pârâtul-reclamant a solicitat respingerea acţiunii promovată de reclamanta-pârâtă, desfacerea căsătoriei din vina ambilor soţi, încredinţarea pârâtului-reclamant spre creştere şi educare a minorului rezultat din căsătorie, obligarea reclamantei-pârâte la plata unei pensii legale de întreţinere, stabilirea unui program de vizitare a minorului, revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei şi cheltuielile de judecată.
Prin aceeaşi cerere reconvenţională, pârâtul-reclamant a invocat excepţia lipsei de competenţă teritorială a Judecătoriei Huşi, în soluţionarea cauzei, având în vedere dispoziţiunile art. 607 C. proc. civ., ce instituie o competenţă exclusivă obligatorie în materia divorţului şi, în consecinţă, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Prin sentinţa civilă nr. 1134 din 21 octombrie 2003, Judecătoria Huşi, a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâtul, G.Z., şi şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect „divorţ", privind pe reclamanta-pârâtă, G.C., şi pârâtul-reclamant, G.Z., în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut din probele administrate că părţile au locuit în municipiul Timişoara până în luna mai 2001, când s-au mutat la Huşi, unde au convieţuit până în luna octombrie 2001, când s-a produs despărţirea în fapt, pârâtul întorcându-se în municipiul Timişoara, unde locuieşte şi în prezent.
Potrivit actelor de identitate depuse la dosar, domiciliul părţilor a fost până la despărţirea în fapt în municipiul Timişoara, iar în perioada mai-octombrie 2001, părţile au avut doar reşedinţa în municipiul Huşi.
Conform dispoziţiunilor art. 607 C. proc. civ., cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu al soţilor, care, în speţă, a fost municipiul Timişoara.
Împotriva sentinţei Judecătoriei Huşi, a declarat recurs G.C., arătând, în esenţă, că în mod nelegal instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială ridicată de pârât, declinându-şi competenţa în favoarea Judecătoriei Timişoara, deoarece din probele testimoniale şi cu acte administrate pentru soluţionarea excepţiei, rezultă că părţile au convenit şi au locuit statornic în municipiul Huşi, iar despărţirea în fapt a intervenit în perioada în care părţile locuiau efectiv în municipiul Huşi.
Instanţa de fond a greşit când a conferit eficienţa maximă singurului act depus de pârâtul-reclamant, cartea de identitate, care atestă că acesta îşi are domiciliul în municipiul Timişoara.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 4 martie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta, G.C.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, în lumina criticilor formulate de G.C., Înalta Curte constată că recursul de faţă este întemeiat, astfel cum se va arăta în cele ce urmează.
Potrivit art. 607 C. proc. civ., cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al părţilor. Dacă soţii nu au avut domiciliu comun sau dacă nici unul din soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliul în ţară, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul reclamantul.
În speţă, părţile şi-au avut domiciliul comun în municipiul Timişoara până în luna mai 2001, când s-au mutat în domiciliul părinţilor reclamantei din Huşi.
Despărţirea în fapt a părţilor a intervenit, aşa cum acestea recunosc, prin acţiunea principală şi cererea reconvenţională, în luna octombrie 2001.
Părţile şi-au avut domiciliul şi nu reşedinţa în municipiul Huşi, iar caracterul de stabilitate şi unicitate a locuinţei rezultă din acea că aceştia au demarat o afacere în municipiul Huşi, stabilind sediul societăţii în Huşi la locuinţa în care au convieţuit.
Martorii audiaţi, în cauză, au arătat că părţile au revenit în municipiul Huşi de la Timişoara, cu intenţia manifestă de a convieţui în această localitate, şi că pârâtul a părăsit domiciliul conjugal din Huşi plecând la Timişoara.
Se reţine, aşadar, că raporturile matrimoniale ale părţilor s-au consumat în ultima perioadă a convieţuirii în municipiul Huşi, de unde a intervenit despărţirea, în fapt, astfel că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a art. 607 C. proc. civ., atunci când a concluzionat că părţile şi-au avut ultimul domiciliu în municipiul Timişoara, declinându-şi competenţa în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Pentru cele ce preced, recursul reclamantei este întemeiat, impunându-se casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre soluţionare Judecătoriei Huşi, în temeiul art. 313 coroborat cu art. 158 şi 607 C. proc. civ.
La termenul din 20 mai 2004, recurenta-reclamantă, G.C., a depus la dosar cerere prin care îşi manifesta acordul în legătură cu soluţionarea cauzei de către Judecătoria Timişoara.
Acestei cereri nu i se poate da curs, întrucât, în materia divorţului, competenţa teritorială fiind de ordine publică, părţile nu pot dispune în privinţa acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de G.C., împotriva sentinţei civile 1134 din 21 octombrie 2003, a Judecătoriei Huşi, pe care o casează, şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru judecarea cauzei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4003/2004. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3856/2004. Civil → |
|---|
