ICCJ. Decizia nr. 3856/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.3856/2004
Dosar nr. 2231/2003
Şedinţa publică din 20 mai 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 8014 din 15 noiembrie 2001, pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta, SC I.E.B. SA, a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, şi a cerut ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în cauză, pârâta să fie obligată să-i plătească suma de 2.179.330.496 lei, respectiv suma de 5.480.284.727 lei, reprezentând dobânda legală pentru sumele de 17.088.891.305 lei, respectiv pentru suma de 14.102.932.857 lei, ce constituie T.V.A. rambursat cu întârziere sau încă nerambursat. A mai solicitat obligarea pârâtei şi la plata sumelor de 7.063.558.096 lei, respectiv a sumei de 6.266.791.272 lei, reprezentând actualizarea prin indexare cu coeficientul de inflaţie a diferenţelor dintre sumele actualizate la data plăţii T.V.A. de rambursat şi suma efectiv rambursată pentru suma de 17.088.891.305 lei, şi respectiv suma de 14.102.932.857 lei, şi de asemenea a sumei de 158.787.532 lei reprezentând taxă de timbru plătită pentru soluţionarea, de către Ministerul Finanţelor Publice, a contestaţiei formulată de reclamantă.
La 6 decembrie 2001, reclamanta şi-a precizat şi completat acţiunea, solicitând obligarea pârâtei şi la plata sumei de 18.394.747.031 lei, reprezentând penalităţi pentru rambursarea cu întârziere a taxei pe valoarea adăugată.
În motivarea cererii sale, reclamanta arată că s-a adresat la D.G.F.P.C.F.S. Bucureşti cu două cereri, prin care a solicitat rambursarea T.V.A.-ului, cereri care au fost însă soluţionate cu întârziere şi doar în parte, depăşindu-se cu mult termenul de 30 de zile de la data depunerii cererii de rambursare T.V.A., stabilit pentru soluţionarea unor asemenea cereri prin HG nr. 512 din 21 august 1998, pentru aprobarea normelor pentru aplicarea OG nr. 3/1992 privind T.V.A.
Că, în această situaţie, pârâtul, Ministerul Finanţelor, urmează să fie obligat la plata penalităţilor prevăzute de lege pentru soluţionarea cu întârziere a unor astfel de cereri, la plata dobânzii legale pentru sumele cerute a fi rambursate, precum şi la plata sumelor reactualizate prin indicele de inflaţie.
La 22 august 2002, reclamanta a depus la dosar o cerere, prin care solicită să se ia act că înţelege să renunţe la judecată pentru capătul de cerere, privind plata sumei de 158.787.532 lei, reprezentând taxa de timbru achitată în vederea soluţionării contestaţiei adresată spre soluţionare pârâtului.
În cauză, s-au administrat probe cu copiile de pe cererile adresate de reclamanta, D.G.F.P.C.F.S. Bucureşti, şi s-a efectuat o expertiză contabilă ale cărei concluzii nu au fost contestate de către părţile aflate în litigiu.
Pârâtul, Ministerul Finanţelor, nu a formulat întâmpinare în cauză.
Faţă de concluziile expertizei contabile, reclamanta a solicitat, în fond, obligarea pârâtului la plata sumei de 24.123.213.466 lei, din care 18.416.521.554 lei reprezintă penalităţi prevăzute de lege pentru nerambursarea în termen a T.V.A., solicitată de reclamantă, şi 5.706.691.912 lei reprezintă dobânda legală stabilită, conform OG nr. 9/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 1246 din 16 septembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, acţiunea reclamantei a fost admisă în parte, pârâtul, Ministerul Finanţelor Publice, fiind obligat să plătească reclamantei, SC I.E.B. SA, suma de 18.416.521.554 lei reprezentând penalităţi, şi s-a respins cererea privind obligarea pârâtului la plata dobânzilor.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut, pe baza probelor administrate, că reclamanta s-a adresat la 13 noiembrie 1998, respectiv la 24 noiembrie 1999 către D.G.F.P.C.F.S. a municipiului Bucureşti, respectiv Administraţiei Financiare a sectorului 3 Bucureşti, cu cereri prin care a solicitat restituirea, în condiţiile legii, a T.V.A.-ului, cereri care au fost însă soluţionate cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de HG nr. 512/1998, situaţie în care potrivit nr. 3/1992, aşa cum a fost modificată prin OG nr. 2/1998, aprobată prin Legea nr. 195 din 27 octombrie 1998, pentru perioada de întârziere, Ministerul Finanţelor va plăti penalităţi de întârziere în aceleaşi condiţii şi în acelaşi cuantum cu cele datorate de agenţii economici pentru neplata în termen a taxei pe valoarea adăugată.
Împotriva sentinţei civile nr. 1246 din 16 septembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a declarat apel pârâtul, Ministerul Finanţelor Publice, care a criticat sentinţa apelată pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, constând, în esenţă, în următoarele:
- instanţa de fond nu a manifestat rol activ în soluţionarea pricinii, neverificând calitatea procesuală a părţilor din proces, acţiunea reclamantei fiind introdusă împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă, excepţie pe care apelanta înţelege să o ridice pe calea apelului în această fază a procesului. În susţinerea excepţiei sunt invocate prevederile art. 23 din Legea nr. 195/1998, privind aprobarea OG nr. 2/1998, pentru modificarea OG nr. 3/1992, privind taxa pe valoarea adăugată;
- pe fondul cauzei, se susţine că întârzierea în rambursarea diferenţei de T.V.A către reclamantă, s-a datorat verificărilor pe care trebuiau să le facă organele fiscale teritoriale şi care au necesitat un timp mai îndelungat, fiind întârziate şi datorită comportării culpabile a reclamantei care nu a înţeles să colaboreze eficient cu organele financiare, punând la dispoziţia acestora documentele justificative abia la data de 4 aprilie 2002.
Prin Decizia civilă nr. 82 din 13 februarie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, apelul pârâtului a fost respins, ca nefondat, reţinându-se că, potrivit art. 23 din Legea nr. 195/1998, Ministerul Finanţelor Publice, are calitatea procesuală pasivă în cauzele prin care se solicită plata penalităţilor pentru depăşirea termenului de soluţionare a cererilor prin care se solicită rambursarea T.V.A.
Cu privire la motivele care vizează fondul cauzei, s-a reţinut că verificările efectuate de organele fiscale teritoriale trebuie efectuate în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii de rambursare, aşa cum prevede legea aplicabilă în cauză, care stabileşte termenul maxim de rambursare a acestor sume.
Împotriva deciziei civile nr. 82 din 13 februarie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a declarat recurs pârâtul, Ministerul Finanţelor Publice, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a greşit atunci când a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, şi că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Recursul este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Cu privire la primul motiv de recurs, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel, au făcut o corectă aplicare a prevederilor legale aplicabile în cauză, atunci când au reţinut că pârâtul, Ministerul Finanţelor Publice, are calitate procesuală pasivă.
Astfel, potrivit art. 23 din OG nr. 3/1992, privind taxa pe valoarea adăugată, aşa cum a fost modificată prin OG nr. 2/1998, aprobată prin Legea nr. 195 din 27 octombrie 1998, „rambursarea diferenţei de taxă, prevăzută de la art. 21 lit. b), se efectuează la cerere, pe baza documentaţiei stabilite de Ministerul Finanţelor şi a verificărilor efectuate de organele fiscale teritoriale, în termen de 30 de zile.
În cazul nerambursării diferenţei de taxă, potrivit legii, „pentru perioada de întârziere, Ministerul Finanţelor va plăti penalităţi în acelaşi cuantum cu cele datorate de agenţii economici pentru neplata în termen a taxei pe valoarea adăugată".
Rezultă, din textul citat, că obligaţia plăţii penalităţilor pentru perioada de întârziere în cazul nerambursării diferenţei de taxă potrivit legii, adică în termenul de 30 de zile, prevăzut în alin. (1) al art. 23, revine Ministerului Finanţelor, şi nu organelor fiscale teritoriale, aşa cum au reţinut instanţele de fond şi apel.
Cu privire la al doilea motiv de recurs, acesta este în realitate o reproducere fidelă a criticii formulate în motivarea apelului prin care s-a atacat sentinţa instanţei de fond, neformulându-se nici o critică a deciziei pronunţate în apel.
Or, cu privire la aspectele arătate, instanţa de apel s-a pronunţat, în sensul că depăşirea termenului de 30 de zile în intervalul căruia organele fiscale teritoriale urmează să facă verificările necesare rambursării T.V.A.-ului, nu poate justifica prelungirea termenului până la care trebuie rambursată diferenţa de taxă fără ca această întârziere să nu atragă plata penalităţilor de întârziere de către Ministerul Finanţelor Publice.
Termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 23 alin. (1) din OG nr. 3/1992, nu este un termen de recomandare şi nerespectarea lui atrage sancţiunea penalităţilor în cuantumul prevăzut de textul arătat.
Aşa fiind, recursul se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul, Ministerul Finanţelor Publice, împotriva deciziei nr. 82 din 13 februarie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3800/2004. Civil. Divort cu copii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3531/2004. Civil. Revizuire → |
|---|
