ICCJ. Decizia nr. 4636/2004. Civil

Prin cererea înregistrată sub nr. 914 din 1 martie 2002 la Tribunalul Giurgiu reclamantele P.A. și B.V. au chemat în judecată Primăria Municipiului Giurgiu și au solicitat să fie obligată pârâta în condițiile Legii nr. 10/2001, să le restituie în natură terenul situat în Giurgiu și să le acorde despăgubiri bănești pentru construcția demolată.

în motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că au calitatea de moștenitoare ale numiților N.I., N.D. și N.N.N. precum și că imobilul proprietatea acestora situat la adresa menționată a fost expropriat prin Decretul nr. 62 din 31 martie 1981.

Tribunalul Giurgiu, prin sentința civilă nr. 1179 din 23 decembrie 2002 a respins acțiunea ca neîntemeiată .

S-a reținut că imobilul situat în Giurgiu, compus din 600 mp teren și construcție 235,15 mp, ai cărui proprietari au fost N.I., N.N., N.D. și P.A. a fost expropriat prin Decretul nr. 62/1981, foștii proprietari au fost despăgubiți cu suma de 50.037 lei.

S-a precizat că în prezent cele două parcele de teren ce fac obiectul litigiului de 608 mp și de 324 mp deși sunt libere de construcții fac parte din domeniul public de interes local al Municipiului Giurgiu astfel încât restituirea în natură nu este posibilă.

S-a mai arătat că reclamantele pot beneficia, în condițiile art. 11 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, pentru întregul imobil de măsuri reparatorii prin echivalent constituind în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, sau în acțiuni la societățile tranzacționate pe piața de capital.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 283 din 19 mai 2003 a admis apelul declarat de reclamantele P.A. și B.V. împotriva sentinței civile nr. 1179 din 23 decembrie 2002 a Tribunalului Giurgiu pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins acțiunea ca inadmisibilă.

S-a considerat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamante are caracterul unei acțiuni în revendicare de drept comun, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. precum s-a precizat că după intrarea în vigoare la data de 14 februarie 2001 a Legii nr. 10/2001, care prevede o procedură specială prealabilă obligatorie, acțiunile în instanță sunt posibile numai după parcurgerea acestora.

în termen legal, împotriva deciziei nr. 238 din 19 mai 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, au declarat recurs reclamantele P.A. și B.V. solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că greșit a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă întrucât au urmat procedura prealabilă a Legii nr. 10/2001.

Recursul este fondat.

Prin art. 1 al Legii nr. 10/2001, intrată în vigoare la data de 14 februarie 2001 s-a prevăzut că imobilele preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și nerestituite se restituie, de regulă, în natură; în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

în speță, reclamantele P.A. și B.V. au modificat în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, persoana juridică deținătoare.

Din întâmpinarea depusă de Primăria Municipiului Giurgiu în apel rezultă că aceasta nu contestă că în patrimoniul statului a fost preluată suprafața de 930 mp și construcția situată în Giurgiu, prin expropriere precum și suprafața de 300 mp, la aceeași adresă fără titlu. Prin întâmpinare s-a mai arătat și că după analizarea actelor depuse de părți și verificări în teren. Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a comunicat petentelor că imobilul în litigiu aparține domeniului public și nu se poate face restituire în natură.

Ca atare, curtea de apel greșit a considerat că reclamantele au solicitat restituirea în natură a imobilului pe calea acțiunii în revendicare de drept comun întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și au considerat-o inadmisibilă.

Art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că în cazul primăriilor restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziție motivată a primarilor.

în speță, tribunalul nu a stabilit dacă Primarul Municipiului Giurgiu a emis sau nu dispoziție motivată pentru a putea determina obiectul și temeiul juridic al prezentului litigiu.

Față de considerentele menționate, recursul a fost admis, a fost casată decizia curții de apel și sentința tribunalului și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4636/2004. Civil