ICCJ. Decizia nr. 4329/2004. Civil
Comentarii |
|
Prin încheierea pronunțată la 14 martie 2003 în Camera de Consiliu în dosarul nr. 321/2003 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca rămasă fără obiect cererea pentru suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 2274/1999 a Judecătoriei Oltenița, introdusă de M.S. în contradictoriu cu intimații E.C.A. și E.A.A., până la soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoare, pendinte pe rolul Curții de Apel București.
Pentru a respinge cererea, instanța a constatat în temeiul procesului verbal întocmit la 16 octombrie 2001 de către executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 35/2001, că executarea a fost efectuată.
împotriva încheierii menționate a declarat recurs reclamanta care a invocat în esență motive privind nelegalitatea și pretinsa nulitate a titlului executoriu și respectiv a înscrisurilor care au stat la baza pronunțării sentinței a cărei anulare s-a solicitat.
Recursul nu este fondat.
Suspendarea provizorie a executării pe calea ordonanței președințiale se poate dispune conform art. 403 C. proc. civ. în cazuri urgente de către președintele instanței, până la soluționarea cererii de suspendare de către instanță formulată în cadrul contestației, la o executare în curs.
Cum în cauză executarea a fost desăvârșită, cererea de suspendare este vădit lipsită de obiect.
Totodată se cuvine menționata irelevanță în această fază și în acest cadru legal a susținerilor promovate ca și motive de recurs, privind nelegalitatea și netemeinicia hotărârii executate.
Așa fiind, recursul a fost respins ca nefondat.
← ICCJ. Decizia nr. 5206/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4289/2004. Civil → |
---|