ICCJ. Decizia nr. 9174/2004. Civil
| Comentarii |
|
La data de 4 aprilie 2003, reclamanții R.D., A.D., A.M., I.A. și S.I. au chemat în judecată pe pârâții S.H.M.A., A.C. și SC N.C. SRL solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 3851 din 20 august 2002 de Biroul Notarului Public M.E. privind imobilul situat în București, și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Prin sentința civilă nr. 4201 din 24 iunie 2003 pronunțată de Judecătoria sectorului II București a fost admisă excepția de necompetență materială invocată de pârâtele S.H.M.A. și A.C. și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
în motivarea acestei hotărâri instanța de fond a statuat că "normele de procedură civilă au în vedere, la stabilirea competenței materiale a instanțelor judecătorești criteriul valorii obiectului litigiului, fără însă a reglementa regulile în funcție de care cererile pot fi clasificate în evaluabile sau neevaluabile în bani" și această împrejurare "nu presupune că pentru determinarea competenței trebuie să se recurgă la dispozițiile legale speciale edictate în materia taxelor de timbru și implicit acțiunea în constatarea nulității unui act juridic să fie edificată ca fiind neevaluabilă" în bani.
Având în vedere și clauzele contractului a cărui desființare se cere, instanța a reținut că valoarea obiectului litigiului este de 5.014.920.564 lei (prețul vânzării imobilului) așa încât competența de soluționare a cauzei revine tribunalului potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
După declinare, procesul a fost înregistrat la Tribunalul București sub nr. 3566/2003.
Din oficiu, tribunalul a invocat excepția necompetenței materiale și prin sentința civilă nr. 759 din 19 decembrie 2003 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului II București ca instanță de fond.
Totodată a constatat existența conflictului negativ de competență și a înaintat dosarul la Curtea de Apel București în vederea soluționării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3851 din 20 august 2002, or, aceasta este o acțiune personală neevaluabilă în bani și conform art. 1 C. proc. civ., competența de soluționare în fond a cauzei aparține judecătoriei.
Primind dosarul pentru soluționarea conflictului negativ de competență, Curtea de Apel București, secția a III a civilă, prin sentința nr. 10 din 3 martie 2004 a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului II București.
în pronunțarea acestei hotărâri, instanța de apel a stabilit că obiectul acțiunii reclamanților este neevaluabil în bani așa încât devin incidente dispozițiile art. 1 C. proc. civ. și ca urmare competența de soluționare în fond a cauzei aparține judecătoriei.
Totodată, se menționează că reclamanții, nu au solicitat prin acțiune și repunerea în situația anterioară încheierii actului, aceasta fiind singura ipoteză, în care competența s-ar fi putut stabili în raport de valoarea imobilului vândut.
în termenul prevăzut de lege, împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamantele S.H.M.A. și A.C. invocând motivul la care se referă art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.
în esență, recurentele susțin că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit legea când a stabilit că obiectul acțiunii nu este evaluabil în bani.
Se menționează că "repunerea în situația anterioară" încheierii unui act juridic este un efect implicit al constatării nulității, indiferent dacă este sau nu solicitată ca atare prin acțiune. Or, din acest punct de vedere obiectul cererii de chemare în judecată este evaluabil în bani și drept consecință competența în primă instanță aparține tribunalului în conformitate cu art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., așa cum, în mod corect, a stabilit judecătoria prin hotărârea de declinare a competenței.
Recursul este nefondat.
într-adevăr, prin cererea de chemare în judecată, intimații-reclamanți au cerut doar constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3851 din 20 august 2002 privind imobilul situat în București, fără a solicita și repunerea părților în situația anterioară încheierii actului juridic.
Desigur că efectul principal al constatării nulității absolute al unei convenții este repunerea părților în situația anterioară, dar această cerere trebuie să se continue ca un capăt de acțiune distinct deoarece, în ipoteza în care una din părți refuză restituirea prestației, partea căreia i s-a admis acțiunea să poată executa hotărârea judecătorească.
în cauza de față, reclamanții ocupă imobilul în litigiu în calitate de chiriași și se află în posesia și folosința bunului, care, deși a fost vândut, nu a fost predat cumpărătorului.
Mai mult, reclamanții au calitatea de terți față de contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți și a cărui desființare au solicitat-o.
Din această perspectivă, pentru reclamanți, nu prezenta interes să ceară repunerea părților în situația anterioară, câtă vreme "restituirea prestațiilor" poate avea loc numai între părțile care au încheiat contractul de vânzare-cumpărare, respectiv între pârâți.
Așa fiind, în mod judicios, instanța de apel a reținut că obiectul acțiunii este neevaluabil în bani și a stabilit, potrivit art. 1 C. proc. civ., că procesul revine spre competenta soluționare judecătoriei, ca instanță de fond.
Drept urmare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtele S.H.M.A. și A.C. a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6236/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6276/2004. Civil → |
|---|
