ICCJ. Decizia nr. 1846/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 13 noiembrie 2002 la Tribunalul Gorj reclamanții T.A., T.M. și D.T. au chemat în judecată pârâta A.P.A.P.S. solicitând a fi obligate să se pronunțe asupra notificării pe care i-a adresat-o în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001, nr. 205 din 12 aprilie 2001, sub sancțiunea obligării la plata de daune cominatorii în sumă de 200.000 lei pe zi de întârziere.
Prin sentința civilă nr. 295 din 27 noiembrie 2002 Tribunalul Gorj a admis, în parte, acțiunea și a obligat pârâta A.P.A.P.S. București să emită o dispoziție motivată cu privire la obiectul notificării din 7 aprilie 2004 adresată de reclamanți biroului executării civile de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești și înaintată A.P.A.P.S., sucursala Regională Sud Oltenia, la 8 ianuarie 2002.
Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea prin care reclamanții solicitau obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii.
în motivarea sentinței s-a reținut că reclamanții printr-o notificare adresată către SC M. SRL Țicleni au cerut despăgubiri în sumă de 50 milioane lei pentru o suprafață de 1500 mp teren aflat în patrimoniul acesteia, teren deținut inițial de SC R. SA Rovinari.
Cum societatea menționată a fost privatizată notificarea formulată de reclamanți a fost transmisă către A.P.A.P.S., sucursala Regională Sud Oltenia, care, la rândul său, a transmis-o spre soluționare A.P.A.P.S. București.
întrucât pârâta A.P.A.P.S. București nu a răspuns la notificare în termenul de 60 de zile prevăzut de lege, prima instanță a apreciat că se impune admiterea în parte a cererii reclamanților și obligarea pârâtei să răspundă notificării.
Reține prima instanță și faptul că, în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu se sancționează cu plata de daune cominatorii depășirea de către unitatea notificată a termenului de 60 de zile edictat pentru emiterea de dispoziții ori decizii.
împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta A.P.A.P.S. București.
în motivarea apelului pârâta susține că terenul pentru care reclamanții solicită plata de despăgubiri a fost deținut de SC R. SA Rovinari însă a fost adjudecat la licitație publică, la data de 3 octombrie 1997 de către SC M. SRL Țicleni, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, caz în care reclamanții trebuiau să urmeze procedura prevăzută de art. 21,art. 22 și art. 23.
Ca atare, cum în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pârâta apreciază că în mod greșit a fost obligată să emită o dispoziție motivată asupra notificării reclamantului nr. 205 din 12 aprilie 2001.
Prin decizia nr. 59 din 21 martie 2003 Curtea de Apel Craiova a respins apelul ca nefondat, reținându-se în esență că apelanta are obligația să emită decizie motivată cu privire la notificarea reclamantei, în raport de dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și situația de fapt expusă de reclamant prin notificare.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A.P.A.P.S. invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în motivarea recursului pârâta arată că instanțele de fond au aplicat în mod greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Susține pârâta că rațiunea legii menționate este aceea că persoana îndreptățită este cea care alege măsura reparatorie și în raport de această opțiune stabilește procedura aplicabilă.
Arată pârâtul că, în speță, reclamantul a fost de acord ca reparația să se facă prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești caz în care trebuia să urmeze procedura prevăzută de art. 21 - 23 din Legea nr. 10/2001 și apoi pe care prevăzută de art. 36 din același act normativ, caz în care nu are calitate procesuală pasivă neavând obligații în cadrul acestor proceduri.
Față de opțiunea reclamantului, pârâta arată că în speță nu erau îndeplinite art. 27 din Legea nr. 10/2001 și în mod eronat instanțele de fond au obligat-o să emită decizie motivată asupra notificării reclamantului.
Susține pârâta că, de altminteri, reclamantul nu i-a transmis toate actele necesare pentru a putea emite o dispoziție motivată în condițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Recursul este nefondat.
în drept, instanțele de judecată au obligația de a se pronunța, asupra obiectului cererii deduse judecății.
Ori, prin cererea formulată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei A.P.A.P.S. București să îi răspundă la notificarea pe care i-a adresat-o.
Prin notificare reclamantul a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 27 și a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, în opinia sa sub formă de despăgubiri bănești, pentru imobilul teren în suprafață de 1600 mp care se găsea în patrimoniul SC R. SA Rovinari, societatea comercială privatizată și care ar fi fost adjudecat la licitație publică de SC M. SRL Țicleni.
Or, această notificare a fost transmisă A.P.A.P.S., sucursala Regională Sud Oltenia, la data de 30 noiembrie 2001 care, astfel cum rezultă din răspunsul transmis reclamantului a transmis-o la data de 8 ianuarie 2002 A.P.A.P.S. București.
în analizarea acestei notificări, recurenta era îndreptățită să solicite reclamantului în măsura în care aprecia că îi sunt necesare, actele la care se face trimitere în cuprinsul motivelor de recurs și totodată să analizeze dacă sunt întrunite condițiile legale pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, rezultatul analizei materializându-se prin emiterea unei decizii care se emite în termenul prevăzut de art. 28 din lege de către organele sale de conducere.
Numai în cadrul unei contestații formulate de persoanele interesate împotriva deciziei instanțele de judecată sunt abilitate să verifice apărările de fond ale părților caz în care, invocarea unor astfel de apărări, în prezentul litigiu este prematură.
Așa fiind, cum în mod necontestat la data de 8 ianuarie 2002 notificarea reclamantului a fost transmisă pârâtei și cum, până în prezent pârâta nu a emis o decizie cu privire la notificare, obligație ce îi revenea conform art. 28 din lege, în mod just instanțele au admis cererea reclamantului și au obligat pârâta să se conformeze obligației instituite în sarcina sa prin dispoziția legală menționată.
Pentru cele ce preced, recursul declarat de pârâtă a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1840/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1790/2005. Civil → |
|---|
