ICCJ. Decizia nr. 1847/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 33 din 10 februarie 1999 Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a admis acțiunea reclamanților L.A., ș.a., și a obligat pe pârâta RA D.P. Vâlcea să respecte proprietatea și posesia reclamanților asupra imobilului compus din teren în suprafață de 424,44 mp și clădire (parter și etaj) situat în Rm. Vâlcea, identificat potrivit planului anexă la raportul de expertiză.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva SC L.I. SA Rm. Vâlcea și a fost obligată chemata în garanție să restituie prețul vânzării-cumpărării imobilului în sumă de 247.800.000 lei, la data autentificării actului de vânzare-cumpărare nr. 1115 din 24 mai 1996 de către B.N.P. P.C.
Prin aceeași sentință au fost respinse cererea de chemare în garanție formulată de SC L.I. SA Rm. Vâlcea împotriva F.P.S. București și S.I.F. Oltenia S.A. și cererea de intervenție principală introdusă de Consiliul județean Vâlcea.
Sentința a rămas definitivă, respectiv, irevocabilă, ca urmare a respingerii apelurilor și a recursurilor declarate de pârâta RA D.P. Vâlcea și de chemata în garanție SC L.I. SA Rm. Vâlcea (devenită, ulterior, SC B.G. SRL Rm. Vâlcea) prin decizia nr. 23 din 22 februarie 2000 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, și decizia nr. 728 din 22 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă.
La data de 21 octombrie 2002 pârâta RA J.D.P. Vâlcea, a formulat, în contradictoriu cu SC A. SRL Rm. Vâlcea și SC B.G. SRL Vâlcea (ambele societăți desprinse prin divizare din chemata în garanție SC L.I. SA Rm. Vâlcea), contestație la executare prin care au solicitat lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului sentinței nr. 33 din 10 februarie 1999 a Tribunalului, secția civilă, din care rezultă obligativitatea intimatelor-debitoare de a-i restitui prețul imobilului la data de 24 mai 1996, în timp ce prin decizia nr. 1500/2002 instanța de executare a modificat titlul executoriu, astfel că aceste hotărâri sunt contradictorii.
Prin întâmpinare, intimata SC B.G. SRL Rm. Vâlcea a cerut respingerea contestației la executare deoarece dispozitivul care se execută este clar și poate fi pus în aplicare, iar intimata SC A. SRL Rm. Vâlcea, tot prin întâmpinare, a invocat, în temeiul art. 401 C. proc. civ., tardivitatea contestației la executare.
Investit cu soluționarea acestei cauze, Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr. 30 din 21 ianuarie 2003, a respins excepția de tardivitate a cererii și a respins ca neîntemeiată contestația la titlu formulată de RA J.D.P. Vâlcea.
Apelurile declarate împotriva acestei sentințe de contestatoarea RA J.D.P. Vâlcea și de intimata SC A. SRL Râmnicu Vâlcea, au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 60/A din 15 aprilie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanțele au motivat că, prin sentința contestată, instanțele au fost obligate să restituie prețul imobilului, în sumă de 247.800.000 lei, calculat la 24 mai 1996, data autentificării actului de vânzare-cumpărare. La executarea hotărârii, executorul judecătoresc a actualizat debitul pentru perioada mai 1996-aprilie 2002 la suma de 3.695.763.658 lei, însă, pe cale de contestație la executare propriu-zisă s-au anulat în parte formele de executare, până la limita sumei de 383.414.583 lei, reprezentând debit actualizat, fără T.V.A. S-a conchis că debitul fiind astfel actualizat printr-o hotărâre definitivă, nu se mai poate solicita lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului sentinței dată în fond, dispozitiv care este clar și fără echivoc.
împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a confirmat soluția tribunalului, în termen legal au declarat recurs contestatoarea RA D.P. Vâlcea și SC A. SRL Rm. Vâlcea.
în motivarea recursului contestatoarea a susținut că greșit instanțele au apreciat dispozitivul titlului executoriu ca fiind clar și fără echivoc, în sensul restituirii doar a prețului plătit pentru imobil, fără a preciza semnificația datei de 24 mai 1996, apreciată diferit de contestatoare, executor și de instanța de executare. întrucât în soluționarea contestației la executare propriu-zise s-a pus problema datei scadenței obligației de restituire a prețului, instanța de executare a statuat că această dată nu este aceea a încheierii contractului, ci 22 februarie 2000, când hotărârea a rămas definitivă, interpretări diferite din care recurenta a suferit un prejudiciu pe care nu cunoaște de unde îl poate recupera.
Prin recursul declarat SC A. SRL Rm. Vâlcea critică hotărârile date în cauză sub aspectul modului de soluționare a excepției privind tardivitatea contestației la executare.
Recursurile nu sunt fondate.
Prin sentința civilă nr. 33 din 10 februarie 1999 Tribunalul Vâlcea, Secția civilă, a admis acțiunea reclamanților, persoane fizice și a obligat pe pârâta RA J.D.P. Vâlcea, contestatoare în litigiul de față, să le restituie imobilul, teren și construcție, situat în Rm. Vâlcea. Prin aceeași sentință s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de contestatoare și a fost obligată SC L.I. SA Rm. Vâlcea, antecesoarea intimatelor din prezentul litigiu, să-i restituie prețul plătit pentru imobil, în sumă de 247.800.000 lei, stipulat în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1115 din 24 mai 1996 de B.N.P. P.E.C., act juridic încheiat între chemata în garanție (vânzătoare) și pârâta-contestatoare (cumpărătoare).
Restituirea prețului plătit de contestatoare a avut la bază obligația de garanție pentru evicțiune. Așa cum s-a rezumat mai sus, sentința a rămas definitivă și irevocabilă, prin respingerea apelurilor, respectiv, a recursurilor. Din cercetarea actelor dosarului se constată că pârâta-contestatoare RA J.D.P. Vâlcea, în exercițiul căilor de atac îndreptate împotriva sentinței nr. 33 din 10 februarie 1999 a Tribunalului Vâlcea, a criticat numai soluția dată în acțiunea principală, de revendicare a nemișcătorului, nu și soluția dată în cererea de chemare în garanție.
Sentința menționată a fost pusă în executare de RA J.D.P. Vâlcea, creditoare a sumei cu titlu de preț al imobilului, împotriva celor două societăți A. SRL și B.G. SRL Rm. Vâlcea, desprinse prin divizare, din chemata în garanție SC L.I. SA Rm. Vâlcea. S-a format astfel dosarul de executare nr. 96/2002 în care executorul judecătoresc B.D.T. a calculat că prețul stipulat în contractul de vânzare-cumpărare de 247.800.000 lei, reactualizat, este de 3.695.763.653 lei, sumă pentru care a întreprins formele de executare silită prin poprire.
Debitoarele SC A. SRL Rm. Vâlcea și B.G. SRL Rm. Vâlcea au formulat contestație la executarea silită începută în dosarul nr. 96/2002 și prin sentința civilă nr. 5050 din 4 iulie 2007 a Judecătoriei Rm. Vâlcea, irevocabilă prin decizia nr. 1800 din 1 octombrie 2002 a Tribunalului Vâlcea, secția civilă, s-au admis în parte contestațiile la executare și s-au anulat în parte formele de executare, până la concurența sumei de 384.414.583 lei, reprezentând prețul actualizat al imobilului, fără T.V.A.
Potrivit art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. "dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege".
Contestația la executare este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite sau să expliciteze dispozitivul hotărârii ce urmează a fi valorificat spre a se putea proceda la desăvârșirea executării silite. Ea nu este și nu poate fi considerată ca un mijloc procedural destinat a anula sau modifica însuși titlul executoriu, o atare finalitate putându-se realiza numai prin intermediul căilor de atac.
Atât doctrina, cât și jurisprudența au aplicat în mod constant acest principiu care decurge din întreaga reglementare în legislația noastră a contestației la executare. Cu alte cuvinte, instanța competentă a statuat asupra contestației la executare nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei și care sunt de natură să repună în discuție o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. O soluție contrară ar înfrânge în mod grav principiul autorității lucrului judecat, ceea ce, desigur, nu este admisibil.
Examinând, în lumina celor ce preced, contestația la titlul de față, se constată că RA J.D.P. Vâlcea nu urmărește, în realitate, lămurirea înțelesului, a întinderii ori aplicării dispozitivului sentinței civile nr. 33 din 10 februarie 1999 a Tribunalului Vâlcea, dispozitiv care, de altfel, este clar și fără echivoc, ci tinde să repună în discuție o împrejurare care vizează fondul litigiului și anume prețul nemișcătorului pentru care a fost evinsă de adevărații proprietari. întrucât în hotărârea ce se execută și care reprezintă titlu executoriu s-a menționat cu claritate, fără nici un echivoc, că pârâta-contestatoare poate primi de la vânzătoarea - chemată în garanție doar prețul stipulat în contractul de vânzare-cumpărare, se observă că prin contestația la titlul de față petenta tinde nu numai la rediscutarea unei chestiuni judecate irevocabil, dar urmărește modificarea și chiar anularea parțială a titlului executoriu, ceea ce este desigur inadmisibil.
Cercetând cererea de chemare în garanție efectuată de contestatoare în dosarul de fond (dosar nr. 2714/1999 al Tribunalului Vâlcea), este de explicat nemulțumirea acesteia, deoarece pe lângă plata prețului achitat pentru imobil, contestatoarea a mai cerut și plata contravalorii lucrărilor de proiectare, renovare și reamenajare ale nemișcătorului, pe care le-a suportat în perioada în care a avut bunul în stăpânire, lucrări care, desigur, se reflectă în valoarea actuală a imobilului de care a fost evinsă și care reprezintă pentru ea o pierdere patrimonială importantă și evidentă. Numai că, în căile de atac exercitate, contestatoarea nu a formulat nici o critică referitoare la modul în care Tribunalul Vâlcea a soluționat cererea de chemare în garanție, astfel că eventualele greșeli de judecată nu pot fi nici invocate și nici reformate pe calea contestației la executare.
Cu referire la recursul declarat de SC A. SRL Rm. Vâlcea, se constată că textul art. 401 C. proc. civ. are semnificație cu privire la momentul de când începe să curgă termenul de 15 zile pentru introducerea contestației la executare, text care se referă la trei ipoteze. Principiul este însă acela potrivit căruia termenul de 15 zile începe să curgă de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare.
întrucât, în speță, chiar recurenta SC A. SRL Rm. Vâlcea a contestat executarea inițială, RA J.D.P. Vâlcea era îndreptățită a formula contestație la titlu după pronunțarea de către Tribunalul Vâlcea a deciziei nr. 1500 din 1 octombrie 2002, prin care s-a hotărât actualizarea prețului la valoarea lui de circulație, astfel că excepția de tardivitate a contestației nu poate fi primită.
Față de cele ce preced, recursurile declarate în cauză au fost respinse ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2007/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1893/2005. Civil → |
|---|
