ICCJ. Decizia nr. 1920/2005. Civil
| Comentarii |
|
La data de 3 august 2002, R.U. și R.V. au chemat în judecată pe R.I., R.G., Primăria municipiului Timișoara, prin primar, și Consiliul Local al municipiului Timișoara, pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 10144 din 11 noiembrie 1996, privind apartamentul nr.1 din imobilul situat în Timișoara, înscris în C.F. 27723 Timișoara, preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974. Totodată au cerut rectificarea tabulară prin radierea înscrierii pe numele pârâților a dreptului de proprietate asupra bunului și reînscrierea acestui drept pe numele lor (al reclamanților). Au invocat ca temei juridic al acțiunii, vânzarea-cumpărarea lucrului altuia în cunoștință de cauză, nulă absolut, potrivit art. 966 și art. 968 C. civ., pentru cauză ilicită și fraus omnia corrumpit.
Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 10144 din 11 noiembrie 1996, a respins, ca nefondată, acțiunea.
Tribunalul Timiș, secția civilă, prin decizia nr. 780 din 29 mai 2003, a respins, ca nefondat, apelul reclamanților, soluție reformată în recursul reclamanților, prin decizia nr. 3744 din 7 noiembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, care, constatând propria competență de a judeca apelul reclamanților, prin decizia nr. 108 din 10 februarie 2004, l-a admis și a anulat hotărârea apelată. Pe fond a admis acțiunea, așa cum a fost formulată, cu motivarea că părțile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare în cunoștință de cauză, știind că bunul vândut (apartamentul în litigiu) este proprietatea reclamanților. Fiind vorba de o operațiune speculativă, fondată pe o cauză ilicită și fraudarea dreptului de proprietate al reclamanților, s-a reținut că, potrivit art. 966 și art. 968 C. civ., este lovită de sancțiunea nulității absolute. Totodată, raportat la decizia nr. 2842 din 27 octombrie 1999 a Tribunalului Timiș, secția civilă, s-a apreciat că, în speță, dispozițiile art. 1201 C. civ. sunt fără aplicare (între procesul anterior și cel de față nu există identitate de temei juridic al dreptului valorificat).
împotriva acestei decizii pârâții au declarat recurs bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora au arătat, în esență, că Primăria municipiului Timișoara nu are legitimare procesuală pasivă, că ar fi aplicabile dispozițiile art. 1201 C. civ. și că, operând buna credință a cumpărătorilor, nulitatea absolută a actului juridic atacat este inoperantă.
Recursurile sunt nefondate.
Vânzarea lucrului altuia în cunoștință de cauză este nulă absolut în baza art. 966 și art. 968 C. civ. și în virtutea principiului exprimat de fraus omnia corrumpit.
Or, așa cum rezultă din probele dosarului, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare (11 martie 1996), subdobânditorii (pârâți în proces) au știut că bunul vândut este proprietatea reclamanților. Mai întâi, cum arată cererea lor de recurs, erau în cunoștință de cauză că reclamanții au inițiat valorificarea drepturilor prin procedura finalizată prin sentința civilă nr. 12743 din 29 iunie 1968 a Judecătoriei Timișoara. Apoi, premergător actului juridic atacat, vânzarea bunului a fost blocată, iar reclamanții invocând dreptul menționat, l-au chemat în judecată pe pârâtul R.I. pentru anularea contractului de închiriere a bunului (litigiu soluționat prin sentința civilă nr. 1, dosar nr. 3503/1997 a Judecătoriei Timișoara).
în aceste condiții, actul de vânzare-cumpărare fiind fondat pe o cauză ilicită și încheiat în frauda dreptului reclamanților, cu complicitatea și, în orice caz, pe riscul cumpărătorilor (subdobânditorilor) constituie un caz tipic de nulitate absolută, ceea ce denotă justețea concluziei la care s-a oprit instanța de apel.
După cum, cu temei instanța de apel a înlăturat apărarea fondată pe excepția prevăzută de art. 1201 C. civ., de vreme ce în procesul anterior, soluționat prin decizia nr. 2842 din 27 octombrie 1999 a Tribunalului Timiș, secția civilă, a fost invocată o cauză de nulitate diferită, prevăzută de Legea nr. 112/1995. Deci un alt temei juridic decât cel afirmat în procesul de față (fondat pe dispozițiile art. 966 și art. 968 C. civ. și pe frauda dreptului reclamanților), așa încât, în speță, nu există autoritate de lucru judecat.
în sfârșit, citarea în proces a Primăriei și Consiliului Local al municipiului Timișoara satisface cerința de opozabilitate față de stat, ca subiect al raportului de drept (fondat pe Decretul nr. 223/1974) prin care bunul a fost preluat din patrimoniul reclamanților. Ca atare, critica referitoare la absența calității procesuale pasive, se constată a fi neîntemeiată.
Așa fiind și întrucât nu au fost constatate motive de casare care pot fi invocate din oficiu, recursurile au fost respinse ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1929/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1837/2005. Civil → |
|---|
