ICCJ. Decizia nr. 2/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dej la 16 august 2000 reclamanta Primăria Municipiului Dej a chemat în judecată pe pârâții P.V. și V.P. pentru rezilierea contractului de închiriere nr. 12686 din 17 august 1999 pentru neplata chiriei pe o perioadă mai mare de 3 luni. S-a mai solicitat obligarea acestora la plata chiriei restante cu majorări de întârziere calculate până la 17 august 2000 și evacuarea.
Prin sentința civilă nr. 996/2001 Judecătoria Dej, s-a admis acțiunea Primăriei Dej împotriva pârâților P.V. și V.P. și s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 12686 din 17 august 1999 pentru apartamentul situat în Dej.
Prin aceeași sentință s-a dispus evacuarea pârâților și obligarea acestora la plata sumei de 16.003.197 lei chirie restantă, cu majorări de întârziere și cheltuieli de judecată în sumă de 159.000 lei.
Instanța a reținut că în cap. 4 al contractului de închiriere s-a trecut o clauză existentă și în Legea nr. 114/1996 conform căreia neachitarea chiriei pe o perioadă de 3 luni consecutiv poate îndreptăți proprietarul să ceară rezilierea contractului. S-a constatat că valoarea penalităților cu titlu de chirie restantă depășește 3 luni și s-au aplicat prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 114/1996, dispunându-se evacuarea.
Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 1459/A din 28 octombrie 2001 a respins ca nefondat apelul pârâților. S-a reținut de către instanța de apel că deși a existat o înțelegere între pârâți pentru eșalonarea plății chiriei restante, nici în instanța de fond și nici în cea de apel pârâții nu au făcut dovada că au achitat o parte din chiria restantă. S-a mai reținut că așa-numita înțelegere de plată între părți este în realitate un angajament de plată al chiriei restante, pe care și l-a luat pârâtul V.P. până la 31 august 2001, în temeiul art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat la 26 septembrie 2002 prin recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 996 din 21 mai 2001 a Judecătoriei Dej și deciziei civile nr. 1459/A din 28 februarie 2001 a Tribunalului Cluj, irevocabilă prin nerecurare.
S-a arătat că hotărârile atacate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
S-a apreciat că hotărârile menționate sunt totodată și vădit netemeinice.
în motivarea recursului în anulare s-a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică, deoarece nu a luat în considerare faptul că însăși reclamanta acordase pârâților un termen pentru achitarea pretențiilor, la 31 august 2001, la solicitarea acestora.
Pârâtul V.P. pentru garantarea acestei restituiri a contractat un împrumut de la C.A.R. Tarom de 20.000.000 lei.
Instanța a pronunțat o hotărâre la 21 mai 2001, cu încălcarea termenului acordat pentru stingerea litigiului chiar de reclamantă. Au fost ignorate de asemenea pretențiile reclamantei, precizate la 15 mai 2001, în sensul de a fi obligați pârâții numai la plata chiriei restante cu penalitățile de întârziere de 16.003.196 lei.
S-a criticat de asemenea soluția instanței de apel care a judecat cauza cu ignorarea normelor procedurale prevăzute de art. 85,art. 87 și art. 89 C. proc. civ.
Prin recursul în anulare s-a mai solicitat și suspendarea executării hotărârilor atacate.
Prin încheierea din 29 octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării, sentința civilă nr. 996 din 21 mai 2001 a Judecătoriei Dej, rămasă definitivă prin decizia nr. 1459/A din 28 septembrie 2001 a Tribunalului Cluj față de declarația pârâților în recurs că hotărârea a fost deja executată.
Recursul în anulare este fondat.
Instanțele nu au ținut cont de evoluția procesului și a raportului dintre părți.
Atât la instanța de fond cât și în apel s-a făcut dovada că pârâții au obținut de la reclamantă încuviințarea efectuării plății chiriei restante, reclamanta fiind de acord cu un termen - 31 august 2001.
Mai mult decât atât, la 15 mai 2001 reclamanta și-a precizat acțiunea, fila 28 din dosarul de fond, în sensul că a solicitat obligarea pârâților la suma de 16.003.196 lei, din care 10.042.225 lei chirie restantă și 5.960.971 lei majorări de întârziere pentru perioada septembrie 1999- aprilie 2001.
Instanța a pronunțat o soluție nelegală, depășind cadrul procesual cu care a fost investită, urmare precizării de acțiune, atunci când a dispus și rezilierea contractului și evacuarea pârâților din locuință.
Nici decizia instanței de apel nu este legală față de împrejurarea că, nu s-a luat în considerare cererea pârâților de a se acorda un termen pentru achitarea debitului și s-a judecat cauza la 28 septembrie 2001 în lipsa pârâților. Consemnarea din practicaua deciziei nr. 1459/A/2001 din 28 septembrie 2001 a Tribunalului Cluj în sensul că părțile au solicitat judecarea în lipsă nu este susținută de nici un document care să cuprindă o asemenea declarație din partea reclamantei sau pârâților. Instanța de apel a validat o soluție nelegală a instanței de fond când privește obiectul acțiunii.
Ca urmare în raport de precizarea de acțiune instanțele trebuiau să se limiteze numai la soluționarea pretențiilor de plată a chiriei.
împrejurarea că s-a depus în dosarul de apel o chitanță din care rezultă că P.V. a plătit reclamantei chiria restantă și majorare nu conduce la concluzia că se impune respingerea acțiunii în totalitate.
Chitanța datează din 23 octombrie 2001 după data fixată pentru soluționarea apelului, 28 septembrie 2001.
La momentul soluționării cauzei sub aspectul plății debitului restant soluția corectă era de obligare a chiriașilor la plata restanțelor neachitate.
Punerea sau nu în executare a titlului obținut prin instanță este reglementată prin norme procedurale precise.
Ca urmare, admițându-se recursul în anulare a fost casată decizia nr. 1459/A din 28 septembrie 2001 a Tribunalului Cluj și a fost admis apelul pârâților, iar pe fond a fost obligat numai la plata chiriei restante. A fost respinsă cererea privind rezilierea contractului de închiriere și evacuarea, în raport de precizările ulterioare de acțiune și având în vedere raporturile create între părți pentru achitarea sumelor restante pe de o parte și contractarea unui împrumut C.A.R. de către pârât, pe de altă parte. Mai este de reținut că Grupul Școlar Agricol V. Harnaj confirmă printr-o adresă nr. 1334 din 15 iunie 2004 că V.P. nu mai locuiește în București.
Pentru considerentele arătate recursul în anulare a fost admis, menținându-se dispozițiile sentinței de fond. Prin mecanismul procedural expus mai sus, a menținut obligarea pârâtului V.P. la plata debitului restant. (P.V. a decedat la 28 mai 2003, locul ei procesual fiind luat de soțul supraviețuitor, V.P.).
| ← ICCJ. Decizia nr. 2019/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2007/2005. Civil → |
|---|
