ICCJ. Decizia nr. 2000/2005. Civil

Reclamanta C.P. a chemat în judecată D.G.M.S. București și a solicitat să se pronunțe o hotărâre prin care să se constate că în perioada 12 februarie 1977 - 2 martie 1978 nu a putut să-și exercite profesia fiind persecutată din motive politice.

Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 5969 din 3 octombrie 2003 a respins acțiunea cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada că în perioada menționată a fost împiedicată să-și exercite profesia întrucât a fost persecutată din motive politice.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 619 din 4 decembrie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta C.P. împotriva sentinței civile nr. 5967 din 3 octombrie 2003 a Judecătoriei sectorului 1 București.

în termen legal, împotriva deciziei nr. 619 din 4 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a declarat recurs reclamanta C.P. și a susținut că greșit instanța de apel a reținut că nu a probat că din motive politice a fost persecutată și din acest motiv nu a putut să-și exercite profesia.

Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 9 din Decretul-lege nr. 118/1990 beneficiază de vechime în muncă persoanele care fac dovada prin hotărâre judecătorească de constatare că nu au putut să-și exercite profesia sau, după caz ocupația, pe perioada în care acestea au fost persecutate sau urmărite din motive politice.

Pentru pronunțarea unei "hotărâri judecătorești de constatare" reclamantul trebuie însă să se conformeze dispozițiilor art. 1169 C. civ. potrivit cărora cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

în speță instanța de apel a reținut corect că reclamanta nu a administrat probe pertinente și concludente în dovedirea acțiunii.

Față de considerentele menționate, recursul a fost respins ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2000/2005. Civil