ICCJ. Decizia nr. 2442/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 31 iulie 2002, reclamanții P.E.I., P.M.D. și P.V.A. au solicitat instanței, în contradictoriu cu Municipiul Alba Iulia, Consiliul Județean Alba și Direcția Județeană pentru Ocrotirea Copilului Alba Iulia;
- să constate nulitatea absolută a trecerii în proprietatea statului a imobilului situat în Alba Iulia, imobil ce a aparținut autoarei lor S.P., preluat în baza Decretului nr. 92/1950;
- să dispună constatarea nulității absolute a înscrierii imobilului în domeniul public al județului Alba și radierea din lista inventarului bunurilor, la poziția nr. 17 din procesul verbal însușit prin hotărârea nr. 66 din 23 decembrie 1999, a Consiliului Județean Alba;
- să restabilească situația anterioară de carte funciară prin înscrierea dreptului de proprietate al vechiului proprietar;
Ulterior, la 30 octombrie 2002, reclamanții și-au precizat acțiunea introductivă în raport și de Primarul Municipiului Alba Iulia, în nume propriu, precum și de Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor.
Investită cu soluționarea cauzei Judecătoria Alba Iulia, prin sentința civilă nr. 2428 din 8 octombrie 2003, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Alba Iulia, reprezentat prin Primar.
A respins acțiunea formulată împotriva acestui pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții Consiliul Județean Alba și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor.
A respins acțiunea astfel cum a fost precizată, formulată împotriva pârâților, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului și Consiliul Județean Alba.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că valabilitatea titlului statului a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească anterioară, intrată în puterea lucrului judecat, acest capăt de cerere intrând sub incidența art. 1201 C. civ. și respectiv art. 163 C. proc. civ., instanța nemaiputându-se pronunța asupra legalității aplicării decretului de naționalizare.
Pe de altă parte, se mai reține, în imobilul în litigiu funcționează în prezent Centrul de Plasament Alba Iulia, imobilul fiind cuprins în inventarul bunurilor aparținând domeniului public al Județului Alba, aprobat prin hotărârea Consiliului Județean Alba.
Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, care, prin decizia nr. 768/A din 14 mai 2004, a schimbat în totalitate sentința, a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a trecerii în proprietatea statului a imobilului situat în Alba Iulia, precum și a înscrierii acestui imobil în domeniul public al Județului Alba.
A dispus radierea imobilului de la poziția 18 din inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al Județului Alba, aprobat prin hotărârea nr. 66 din 23 decembrie 1999 a Consiliului Județean Alba.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că în raport de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, nevalabilitatea titlului statului este evidentă, iar hotărârile anterioare prin care s-a stabilit că imobilul a fost preluat cu titlu valabil nu constituie autoritate de lucru judecat, întrucât au fost pronunțate anterior apariției Legii nr. 213/1998, neexistând nici identitate de părți.
Ca atare, se mai reține, în raport de lipsa unui titlu valabil al statului, includerea imobilului în litigiu în domeniul public al Județului Alba, este nelegală.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului Alba precum și Consiliul Județean Alba.
Recurenții, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. susțin că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor probelor administrate, hotărârea fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, după cum urmează:
- în mod greșit s-a reținut că imobilul a fost preluat de stat fără un titlu valabil, în condițiile în care s-a făcut dovada că antecesorii reclamanților se încadrau în dispozițiile art. 1 alin. (2) din Decretului nr. 92/1950, întrucât dețineau un număr mare de imobile care depășeau nevoile de locuit ale familiei. De altfel, printr-o hotărâre judecătorească anterioară, intrată în puterea lucrului judecat, s-a statuat în mod irevocabil asupra preluării cu titlu valabil a imobilului.
- imobilului îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege specială care reglementează măsurile reparatorii privind restituirea în natură sau prin echivalent, o acțiune promovată în condițiile dreptului comun nemaifiind posibilă, după intrarea în vigoare a acestei legi.
- imobilul aparține domeniului public al Județului Alba, fiind destinat desfășurării activității Centrului de Plasament Alba Iulia, apartenență atestată prin H.G. nr. 974/2002 și respectiv Hotărârea nr. 46/2001 a Consiliului Județean Alba care nu puteau fi modificate decât în condițiile contenciosului administrativ.
Recursurile sunt fondate.
Imobilul în litigiu, înscris în C.F. nr. 4912 Alba Iulia, a fost proprietatea antecesoarei reclamanților, S.C., căsătorită P. și a fost inclus în anexa Decretului nr. 92/1950, la poziția nr. 36, alături de alte imobile proprietatea acesteia din Alba Iulia.
Măsura naționalizării a fost contestată de reclamanți prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 4778/1997 al Judecătoriei Alba Iulia, prin hotărâre irevocabilă (decizia nr. 1087 din 30 iunie 1998 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă) reținându-se că imobilul în litigiu intră în categoria imobilelor preluate cu titlu valabil de Statul Român, antecesorii reclamanților încadrându-se în situațiile reglementate de art. I alin. (2) și respectiv art. V din Decretul nr. 92/1950.
Ca atare, în mod corect a reținut prima instanță că aspectele vizând nevalabilitatea titlului de proprietate al statului asupra imobilului în litigiu, derivând din contestarea legalității aplicării decretului de naționalizare, intră sub incidența puterii lucrului judecat, în înțelesul art. 1201 C. civ.
De altfel, această cerere a fost reiterată de reclamanți și în contestația formulată de aceștia, în baza Legii nr. 10/2001, împotriva dispoziției nr. 85 din 17 septembrie 2002 emisă de Consiliul Județean Alba, prin sentința civilă nr. 1095 din 4 decembrie 2002 a Tribunalului Alba, rămasă definitivă prin decizia nr. 296/A/2003 a Curții de Apel Alba Iulia, reținându-se de asemenea că, în virtutea puterii lucrului judecat, instanța nu se mai poate pronunța asupra valabilității titlului de preluare a imobilului de către stat.
Acțiunea de față, formulată în condițiile art. 111 C. proc. civ., prin care reclamanții solicită să se constate nulitatea absolută a actului de trecere a imobilului în proprietatea statului și pe cale de consecință, faptul că acesta nu a ieșit niciodată din patrimoniul lor, are ca scop final recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilului (teren și construcție) având caracterul unei acțiuni în realizarea dreptului și nu al unei acțiuni în constatare.
Chiar dacă vizează afirmarea unui drept sau a unei pretenții în justiție, respectiv existența sau inexistența unui raport juridic, cea mai importantă trăsătură a acțiunilor în constatare, statornicită în mod expres de lege, este caracterul lor limitat și subsidiar.
Potrivit art. 111 teza 2 C. proc. civ., acțiunea în constatare nu poate fi primită decât dacă reclamantul nu poate cere realizarea dreptului, adică ori de câte ori partea are la dispoziție o altă cale de constatare a ceea ce reclamă în justiție.
Or, acțiunea prin care reclamanții, așa cum s-a arătat, tind în mod evident la recunoașterea dreptului lor de proprietate asupra imobilului, a fost introdusă la 31 iulie 2002, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 act normativ cu caracter special ce reglementează restituirea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Pe de altă parte, din actele cauzei rezultă că reclamanții și-au valorificat dreptul de persoane îndreptățite, conferit prin dispozițiile art. 3 al Legii nr. 10/2001 și au solicitat, în condițiile acestui act normativ, restituirea în natură a imobilului, cerere respinsă.
Ulterior, prin sentința nr. 1095 din 4 decembrie 2002 a Tribunalului Alba, secția civilă, a fost respinsă contestația formulată de reclamanți, împotriva dispoziției nr. 85 din 17 septembrie 2002, emisă de Consiliul Județean Alba, prin care, respingându-se cererea de restituire în natură a imobilului, s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent, sub forma despăgubirilor bănești.
Este fondată și critica formulată de recurenți vizând greșita constatare a nulității înscrierii imobilului în domeniul public de interes județean și radierea acestuia din inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al județului Alba.
Astfel, imobilul a fost cuprins în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Județului Alba, inventar aprobat prin hotărârea nr. 46 din 21 iunie 2001 a Consiliului Județean Alba și confirmat prin H.G. nr. 974/2002 (în anexa căreia, la poziția 18 se regăsește imobilul în litigiu) care atestă apartenența imobilului la domeniul public al Județului Alba, alături de alte imobile destinate activității specifice a Centrului de Plasament Alba Iulia, aflat sub autoritatea Direcției Generale pentru Protecția Copilului Alba.
Or, anularea acestui act normativ, nu se putea face decât pe calea contenciosului administrativ, în contradictoriu cu emitentul acestuia, respectiv Guvernul României, cererea neputând face obiectul unei acțiuni formulată potrivit dreptului comun.
Ca atare, cum actele administrative care atestă apartenența imobilului la domeniul public de interes județean nu au fost anulate în condițiile contenciosului administrativ, ele rămân în vigoare, producând efecte juridice.
Așa fiind, recursurile au fost admise, cu consecința casării deciziei atacate și a respingerii apelului formulat de reclamanți împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2465/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1993/2005. Civil → |
|---|
