ICCJ. Decizia nr. 419/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 359 din 3 octombrie 2001, Tribunalul Cluj a respins acțiunea formulată de reclamanții G.A. și G.I., împotriva pârâților Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, B.P.I. și B.M., SC C. SA Cluj prin lichidator SC A.P. SA, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul în litigiu, situat în Cluj Napoca, a aparținut cu titlu de proprietate reclamanților. Că, în cursul anului 1986 aceștia au efectuat o călătorie în Germania unde în cele din urmă au rămas. în atare situație imobilul litigios a fost preluat de Statul Român în conformitate cu prevederile Decretului nr. 223/1974.
S-a mai reținut și faptul că în temeiul actului normativ mai sus menționat, imobilul respectiv a trecut în componența fondului locativ de stat, și mai apoi închiriat iar ulterior vândut pârâților B.P.I. și B.M.
Curtea de Apel Cluj Napoca, prin decizia nr. 109 din 11 septembrie 2002, a admis apelul declarat de reclamanții G.A. și G.I., împotriva sentinței civile nr. 353 din 3 octombrie 2001 a Tribunalului Cluj pe care a anulat-o în tot și judecând pricina pe fond, a admis acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâții Statul Român, Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, B.P.I., B.M., SC C. SA Cluj Napoca prin lichidator SC A.P. SA Cluj și pe cale de consecință: a constatat nulitatea deciziei de preluare nr. 48 din 17 februarie 1986, a trecut în proprietatea Statului Român, administrarea Consiliului Local Cluj a imobilului în litigiu situat în Cluj Napoca, intabulat în C.F. 12868 Cluj și a constatat nulitatea titlului Statului Român intabulat în C.F. sub B 13 - 1414; a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 31152/1996 încheiat între pârâta-vânzătoare SC C. SA Cluj și pârâții B.P.I., B.M., având ca obiect imobilul din Cluj Napoca; a dispus rectificarea C.F. 12868 Cluj prin radierea dreptului de proprietate a pârâtului, Statul Român, administrarea operativă a Consiliului Local al Municipiului Cluj Napoca dobândit în temeiul actului nul și restabilirea situației de C.F. anterioară a drepturilor reclamanților de sub B 7 - B 10 a Cărții Funciare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu situat în Cluj Napoca, a fost preluat în mod abuziv de Statul Român în conformitate cu prevederile Decretului nr. 223/1974, deci fără titlu. Acest act normativ contravenea Constituției din 1965 și Declarației Universale a Dreptului Omului, precum și Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice pe care România l-a ratificat în decembrie 1966.
S-a mai reținut și faptul că actul de vânzare-cumpărare nr. 31152/1996 este nul de drept deoarece cumpărătorii (B.P.I. și B.M.) au fost de rea-credință în momentul cumpărării, așa cum rezultă din mărturisirile lor la interogatoriile ce le-au fost luate de instanță f. 36 și 37 dosar apel.
în contextul celor de mai sus, instanța de apel a mai reținut că decizia de preluare nr. 48 din 17 februarie 1986 de trecerea imobilului în litigiu în proprietatea Statului Român este nulă, deoarece trebuia comunicată reclamanților în conformitate cu art. 4 din Decretul nr. 223/1974.
împotriva deciziei civile mai sus menționată au declarat recurs pârâții B.P.I. și B.M., precum și Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca.
Pârâții B.P.I. și B.M., critică decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 9, 10 C. proc. civ., deoarece:
- în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Decretul nr. 223/1974, decizia administrativă nr. 48 din 17 februarie 1986 de trecerea imobilului în litigiu în proprietatea statului, putea fi atacată de reclamanți la instanțe, însă din culpa lor nu au făcut acest lucru. Deci, imobilul menționat a trecut în proprietatea statului cu titlu.
- Contractul de vânzare-cumpărare nr. 311152/1996 a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 9 și 14 din Legea nr. 112/1995. Cumpărătorii au fost de bună-credință în momentul întocmirii contractului respectiv.
Pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, critică decizia atacată, ca fiind netemeinică și nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 6 - 10 C. proc. civ., deoarece:
- Imobilul în litigiu, situat în Cluj Napoca, a trecut cu titlu, Decretul nr. 223/1974, în proprietatea statului.
- Contractul de vânzare-cumpărare, ce a avut ca obiect imobilul în litigiu, a fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, iar cumpărătorii au fost de bună-credință în momentul întocmirii contractului de vânzare-cumpărare.
Cum cele două recursuri priesc aceleași critici, urmează ca acestea să fie analizate împreună.
Recursurile nu sunt fondate.
în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, bunurile preluate de stat fără titlu valabil, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
în speță, reclamanții G.A. și G.I. au susținut constant că titlul de proprietate al statului cu privire la imobilul în litigiu, situat în Cluj Napoca, intabulat în C.F. 12868 Cluj sub nr.top. 4011, respectiv decizia nr. 48 din 17 februarie 1986 emisă de fostul Comitet executiv al Consiliului popular al județului Cluj era lovită de nulitate și pe cale de consecință nu putea produce efecte juridice, întrucât Decretul nr. 223/1974 privind reglementarea situației unor bunuri, în baza căruia a fost emisă contravenea Constituției din anul 1965, dispozițiilor art. 480 și art. 481 C. civ. precum și a tratatelor internaționale la care România a aderat prin ratificare.
Conform art. 1 din Decretul nr. 223/1974 construcțiile puteau fi deținute în proprietate de către persoanele fizice numai dacă aveau domiciliu în țară, iar potrivit art. 2 alin. (2) din același act normativ construcțiile aparținând persoanelor care au plecat fraudulos din țară sau care fiind plecate în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în țară, treceau fără plată în proprietatea statului.
Dispozițiile legale mai sus enunțate contraveneau prevederilor art. 36 din Constituția din 1965 potrivit cărora dreptul de proprietate personală era ocrotit de lege, cum și art. 481 C. civ. care statuează că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și printr-o dreaptă și prealabilă despăgubire.
Prin urmare, instanța de apel în mod legal a constatat nulitatea deciziei administrative nr. 48 din 17 februarie 1986 prin care imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului și implicit faptul că respectivul imobil a fost preluat de stat fără un titlu valabil de proprietate, astfel că în speță sunt incidente prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Instanța de apel a constatat nulitatea deciziei de trecere în proprietatea statului a imobilului în discuție ca o consecință firească a faptului că însăși actul normativ în baza căruia a fost emis, în speță, Decretul nr. 223/1974 era contrar Constituției în vigoare la data adoptării lui, ca și prevederilor Codului civil în materie de proprietate și respectiv tratatelor internaționale la care România a aderat, prin caracterul lui discriminatoriu și nedrept. Fiind vorba de o încălcare a ordinii constituționale apare cu evidență că și actele subsecvente emise în baza Decretului nr. 223/1974, cum este și cazul deciziei administrative în discuție, sunt nule și ca atare lipsite de efecte juridice.
Deși reclamantul a părăsit țara fără acordul organelor competente, și fără să-și indice noul domiciliu, obligația de comunicare a deciziei nr. 48 din 17 februarie 1986 subzista în sarcina organului emitent potrivit art. 4 alin. (2) din Decretul nr. 223/1974 și art. 3 din Legea nr. 1/1967 în vigoare la acea dată. în atare situație nu se poate reproșa reclamantului că nu a depus el însuși diligențe pentru a-și procura decizia și a o ataca în justiție, cum eronat se susține de pârâții-recurenți.
Referitor la motivul de recurs potrivit căruia contractul de vânzare-cumpărare nr. 31152/1996 a fost întocmit cu respectarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995 și a bunei-credințe a pârâților, instanța de apel în mod judicios a reținut că pârâții B.P.I. și B.M. au fost cumpărători de rea-credință, cu privire la imobilul în litigiu.
Plecând de la necesitatea de protejare a siguranței și stabilității circuitului civil, a încrederii publice în actele juridice de dobândire a proprietății încheiate în condiții de eroare publică asupra calității de proprietar a înstrăinătorului, când nimic nu i se poate imputa subdobânditorului, victimă și el a acelei erori, în practica judiciară și în doctrină a fost consacrat principiul validității aparenței de drept a cărui esență este exprimată prin adagiul erros communis facit jus.
Incidența mai sus enunțatului principiu, este însă subsecventă întrunirii cumulative a două condiții privind eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului, eroare care trebuie să fie comună sau unanimă și, de asemenea invincibilă, și a unei condiții privind buna-credință a subdobânditorului, care trebuie să fie perfectă, adică lipsită de orice culpă sau chiar îndoială imputabilă acestuia.
în speță, principiul mai sus enunțat nu-și găsește aplicabilitate deoarece pârâții B.P.I. și B.M. au fost cumpărători de rea-credință în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 31152/1996.
Astfel, pârâții, anterior cumpărării imobilului în litigiu au avut cunoștință despre demersurile făcute de reclamanți în sensul recuperării în natură în condițiile Legii nr. 112/1995 a imobilului preluat în mod abuziv în conformitate cu prevederile Decretului nr. 223/1974. în acest sens sunt mărturisirile pârâților f. 36 și 37 dosar apel.
De altfel, Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, a făcut cunoscut instanței de apel, faptul că la 15 iulie 1997 reclamanții au formulat cerere de revendicare a imobilului în litigiu în condițiile Legii nr. 112/1995.
Prin urmare, atât vânzătorul cât și cumpărătorul au fost de rea-credință în momentul întocmirii contractului de vânzare-cumpărare nr. 3115 din 22 noiembrie 1996, iar actul de vânzare-cumpărare a fost dat și cu încălcarea prevederilor art. 9 și art. 14 din Legea 112/1995.
Pentru toate aceste considerente, înalta Curte de Casație și Justiție reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 6 - 10 C. proc. civ. și în consecință au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de pârâții B.P.I., B.M. și Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 109 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel Cluj.
în conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., recurenții B.P.I. și B.M., au fost obligați la plata sumei de 10.000.000 lei cu titlu cheltuieli de judecată față de reclamanții-intimați.
| ← ICCJ. Decizia nr. 424/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 423/2005. Civil → |
|---|
