ICCJ. Decizia nr. 4474/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 14 martie 2002, reclamanții H.M. și H.T., în contradictoriu cu pârâții: FEDERALCOOP Alba și Cooperativa de Consum Alba Iulia, au solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
anularea hotărârii nr. 10 din 19 octombrie 2002 adoptată de către Biroul Executiv al Federalcoop Alba și obligarea pârâtelor să le recunoască dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 221,72 mp înscris în C.F. 2774 Orda de Jos nr.top 154/2, ocupat de pârâte cu magazin, spațiu comercial;
obligarea pârâtelor de a le permite preluarea construcției edificate pe terenul proprietatea lor, menționat, cu obligația pentru ei, reclamanții, de a le plăti pârâtelor manopera fără material.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că terenul în cauză a aparținut părinților lor B.I. și B.V. în baza sentinței civile nr. 6/1962 pronunțată de fostul Tribunal al raionului Alba, prin sistarea indiviziunii și le-a fost transmis în baza unui contract de întreținere.
Prin Decretul nr. 484 din 16 iunie 1962 a fost expropriat imobilul cu nr.top 153/1 și a fost transmis unităților pârâte. Aceste unități au edificat un magazin nu pe terenul ce a format obiectul exproprierii cu nr.top 154/1, ci pe terenul proprietatea reclamanților cu nr.top 154/2 care a fost proprietatea părinților lor.
Reclamanții au apreciat că soluția de respingere a restituirii în natură și a plății despăgubirilor este contrară dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și că, prin edificarea construcției pe terenul lor s-a creat o situație de accesiune în lumina dispozițiilor art. 494 C. civ.
Fiind astfel învestit, Tribunalul Alba, secția civilă, prin sentința nr. 199 din 16 aprilie 2003 a respins ca nefondată acțiunea reclamanților.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că întrucât pe teren există construcții edificate de unitatea deținătoare, acțiunea nu se încadrează în dispozițiile Legii nr. 10/2001, în mod corect, prin Hotărârea nr. 19 din 19 octombrie 2001, acordându-se reclamanților despăgubiri reprezentând contravaloarea terenului pe care este amplasată construcția, Magazin și Bufet.
A mai reținut prima instanță că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 494 C. civ., terenul în litigiu fiind proprietatea statului, chiar dacă nu și-a înscris dreptul de proprietate în C.F., fiind însă de expropriere (art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938).
Soluția instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, care, prin decizia nr. 119/A din 29 ianuarie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamanților.
împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat recurs reclamanții H.M. și H.T., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.
Susține astfel, că instanța a "interpretat eronat apelul" lor reținând greșit că ar fi solicitat în subsidiar numai contravaloarea construcțiilor, pentru că, în realitate, prin capătul subsidiar de cerere au solicitat completarea probatoriului cu refacerea expertizei pentru stabilirea valorii materialelor însușite de către pârâte de pe terenul proprietatea părinților lor încorporate în construcție (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).
Recurenții-reclamanți mai susțin că în mod greșit instanțele au reținut aplicarea în cauză a prevederilor art. 10 alin. (2) raportat la art. 8 din Legea nr. 10/2001 precum și de art. 11 alin. (4) din aceeași lege, deși prin Decretul nr. 484 din 16 iunie 1962 nu a fost expropriată parcela de teren avută în proprietate de părinții lor și care ulterior le-a fost lor transmisă, în realitate decretul de expropriere făcând referire la suprafața de 1108 mp și nu la suprafața de 906 mp cât exista în parcela proprietatea părinților lor. Drept urmare, preluarea terenului proprietatea părinților lor a fost abuzivă și fără a exista un titlu.
Mai susțin că au fost ignorate prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, magazinul fiind construit nelegal și deci, se impunea restituirea terenului și că în speță trebuiau aplicate prevederile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
în fine, se mai susține că în mod greșit s-a reținut de către instanțe că terenul în litigiu este proprietatea statului și că în speță ar exista autoritate de lucru judecat sub acest aspect.
Se mai susține că în mod greșit instanțele au apreciat nerelevantă împrejurarea că s-ar fi folosit materialele de la construcția veche (a părinților lor) pentru construirea magazinului și bufetului edificate de unitatea cooperatistă deținătoare.
Toate criticile menționate prin care recurenții susțin că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Deși recurenții-reclamanți au invocat și dispozițiile pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., totuși în dezvoltarea acestui motiv aceștia nu au precizat asupra căror mijloace de apărare sau dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, instanța nu s-a pronunțat. De aceea, acest motiv de recurs invocat nu poate fi analizat.
Recursul este nefondat.
Referitor la primul motiv, acesta nu poate fi primit.
Conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ., casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere "când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia".
Acest motiv de recurs urmărește desființarea hotărârii judecătorești atunci când judecătorii au nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Prin urmare, judecătorului nu-i este permis să treacă peste termenii conveniți de părți în contract, stabilind alte drepturi ori obligații, interpretând greșit actul de voință al părților sau atribuindu-i un alt înțeles decât cel voit de părți ori denaturând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Textul de lege menționat vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății.
De aceea, susținerea recurenților în sensul că instanța de apel a "interpretat eronat apelul lor", nu poate constitui motiv de recurs în înțelesul pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., apelul fiind o cale de atac (prin care partea interesată invocă nemulțumiri față de hotărârea dată de prima instanță) și nu un act juridic în înțelesul textului de lege menționat.
Referitor la celelalte critici, nici acestea nu pot fi primite.
Este de necontestat în cauză că pe te5renul în litigiu se află construcțiile "Magazin" și "Bufet Sătesc" Orda de Jos aparținând Cooperativei de Consum Federalcoop Alba.
Conform art. 10 alin. (2) combinat cu art. 8 din Legea nr. 10/2001, pot fi retrocedate în natură doar terenurile libere de construcții neafectate de planuri de sistematizare, în situație contrară urmând ca foștii proprietari să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent.
De asemenea, art. 11 alin. (4) din legea menționată prevede că în situația în care terenul a fost expropriat, iar clădirile ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent pentru întregul imobil. Or, în speță, în mod just s-a reținut de către instanțe că terenul în litigiu a fost expropriat prin Decretul nr. 483 din 16 aprilie 1962, iar scopul exproprierii s-a realizat prin edificarea magazinului sătesc al Cooperației de Consum Alba.
Susținerea recurenților-reclamanți că la edificarea magazinului cooperației s-au folosit materiale din construcția autorilor lor existentă pe terenul expropriat, în mod corect a fost apreciată de instanță ca nerelevantă raportat la obiectul cauzei, contestație împotriva deciziei de respingere a cererii de restituire în natură potrivit Legii nr. 10/2001.
Susținerea recurenților conform căreia terenul în litigiu nu ar fi fost expropriat nu poate fi primită, în condițiile în care, în mod corect au reținut instanțele că în speță s-a făcut dovada cu Decretul nr. 483/1962 că terenul în litigiu a fost expropriat la acea dată, foștii proprietari B.I. și V. fiind coproprietari asupra unui teren de 2014 mp în cotă de 44/80 părți.
Că terenul expropriat este cel din care face parte terenul în litigiu rezultă și din tabelul de la fila 40 din dosarul de fond nr. 2308/2002 care confirmă că au fost expropriați numiții B.I. și V.
Drept urmare, corect s-a reținut că terenul în litigiu este proprietatea Statului Român, fiind incidente dispozițiile art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938 care prevăd, prin excepție de la prevederile art. 17, cazurile în care drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară, între acestea fiind și exproprierea, ceea ce este cazul în speță.
Nu poate fi primită nici critica prin care se susține că pârâții au edificat construcția în mod abuziv, întrucât, așa cum în mod just au reținut și instanțele, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 face referiri la restituirea în natură a terenurilor pe care s-au edificat construcțiile neautorizate după 1 ianuarie 1990, or, în speță, magazinul a fost edificat în anii 1962-1963.
Nici susținerea că în speță trebuiau aplicate dispozițiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și pct. 10.7 din Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 498/2003, nu poate fi primită, întrucât aceste dispoziții se referă la imobilele rechiziționate în baza Legii nr. 139/1940 și distruse în timpul războiului, ceea ce nu este cazul în speță.
Susținerea potrivit căreia în mod greșit s-a reținut autoritatea de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 506/1991 a Tribunalului Alba(dosar nr.787/1991) în privința existenței titlului statului asupra terenului în litigiu este neîntemeiată, în condițiile în care instanța de apel s-a pronunțat pe fond referitor la acest aspect, iar motivarea cu privire la existența autorității de lucru judecat este subsidiară.
Se constată, așadar că în mod just ambele instanțe au apreciat că în mod legal unitatea deținătoare (Federalcoop Alba) a respins cererea recurenților-reclamanți de restituire în natură a suprafeței de teren de 221,72 mp pe care se află construcțiile (magazin și bufetul sătesc) și a acordat despăgubiri, deoarece această suprafață de teren nu este liberă, iar scopul exproprierii a fost realizat.
Drept urmare, în raport de considerentele arătate, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4560/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4245/2005. Civil → |
|---|
