ICCJ. Decizia nr. 4611/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la nr. 15397 din 5 septembrie 2002 reclamanta C.V. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiune, asupra imobilului situat în Constanța, compus din construcție și terenul aferent în suprafață de 326,50 mp.
în motivarea acțiunii reclamanta arată că împreună cu fostul soț, C.N.(decedat la 23 iulie 1982) a cumpărat printr-un înscris sub semnătură privată un teren în suprafață de 326,50 mp de la moștenitorii numitului R.T., în anul 1968, conform autorizației de înstrăinare teren fără construcții nr. 9654 din 24 mai 1968, fără să încheie act autentic. Pe acest teren reclamanta și defunctul ei soț au edificat, fără autorizație, în anul 1967, o construcție compusă din 5 camere, baie, bucătărie și garaj și au început să plătească impozit în anul 1971 întrucât o perioadă de 5 ani au fost scutiți de plata impozitului în baza H.C.M. nr. 3986/1953.
întrucât de la data cumpărării terenului și construirii imobilului a stăpânit netulburată terenul și casa o perioadă mai mare de 30 de ani solicită admiterea acțiunii și constatarea dreptului său de proprietate dobândit prin uzucapiune.
Reclamanta C.V. a decedat la data de 23 martie 2003 și în consecință în cauză a fost introdus fiul acesteia C.V.
Prin sentința civilă nr. 1697 din 17 februarie 2004 a Judecătoriei Constanța s-a admis acțiunea și s-a constatat că reclamantul C.V. a dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiune, asupra terenului situat în Constanța, în suprafață de 193 mp și a construcției cu 4 camere, dependințe și anexe edificată pe teren.
Apelul declarat de pârâți a fost respins prin decizia nr. 983/C din 27 septembrie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, cu motivarea că cele două critici referitoare la calitatea procesuală a pârâților și succesorii defuncților soți C. sunt nefondate; astfel, curtea de apel a apreciat că în mod just a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâți deoarece persoana de la care autorii reclamantului au dobândit terenul era numai posesor al terenului fără a avea acte de proprietate și în consecință acțiunea a fost formulată în mod corect în contradictoriu cu persoana juridică de drept privat Municipiul Constanța reprezentată prin Primar și Consiliul local Constanța în calitate de administrator al bunurilor aparținând domeniului public și privat. Referitor la introducerea în cauză a fratelui reclamantului C.C., de asemenea descendent al soților C.V. și C.N., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 625 din 23 decembrie 1993 în care se atestă renunțarea la succesiunea defunctului C.N. a fiilor săi C.V. și C.C. instanța de apel a considerat că pârâții nu au calitate să solicite introducerea în cauză a acestei persoane deoarece conform principiului disponibilității numai reclamantul indică în cuprinsul cererii de chemare în judecată cine sunt părțile din proces și atâta timp cât la decesul reclamantei C.V. numai fiul acesteia C.V. a înțeles să se erijeze în moștenitor nu se poate dispune introducerea în cauză a celuilalt fiu, C.C.
împotriva sentinței civile nr. 1697 din 17 februarie 2004 a Judecătoriei Constanța și deciziei nr. 983/C din 27 septembrie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, au declarat recurs Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul local Constanța susținând, în esență, că deși la fond prin încheierea din 25 februarie 2003 s-a dispus unirea cu fondul, a excepției privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților, judecătoria nu s-a pronunțat asupra excepției, iar curtea de apel a reținut, în mod eronat, că excepția ar fi fost, în mod just, respinsă.
Un alt motiv de recurs se referă la titularul dreptului de proprietate asupra terenului, recurenta apreciind că din autorizația de înstrăinare se poate trage concluzia că proprietarii terenului sunt persoane fizice, și anume moștenitorii lui R.T., iar în cauză nu s-a făcut dovada că prin efectul unei moșteniri vacante statul ar fi devenit proprietar asupra terenului.
Pârâții mai critică cele două hotărâri și pe aspectul identității imobilului la care se face referire în acțiune și cel descris în autorizație sub aspectul numărului poștal și al întinderii, întrucât din adresa SPITVBL 7747 din 22 aprilie 2002 rezultă că N.C. s-a înscris în rolul fiscal cu 150 mp în str. L. și nu cu 372 mp cum se menționează în acțiune, iar pe versoul autorizației se face mențiunea vânzării către C.I. și nu către C.N. sau V. cum se solicită prin acțiune.
în raport de aceste motive pârâții solicită admiterea recursului, modificarea celor două hotărâri și în principal, respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive iar în subsidiar respingerea acțiunii, ca nefondată, și obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată în fond, apel și recurs.
Reclamantul C.V. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat, întrucât în lipsa titlului de proprietate al vânzătorilor, numai pârâții puteau fi chemați în judecată. Referitor la identitatea imobilului din acțiune și cea dovedită cu înscrisuri reclamantul arată că la o analiză atentă se observă că imobilul menționat în acțiune se află la aceeași adresă cu imobilul descris în înscrisurile depuse la dosar iar suprafața de teren este cea identificată în raportul de expertiză.
Curtea, analizând motivele de recurs în raport de înscrisurile și lucrările dosarului, constată următoarele:
La termenul din 15 octombrie 2002 pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive iar în încheierea de la termenul din 17 februarie 2002 a dispus unirea excepției cu fondul cauzei dar ulterior judecătoria nu s-a mai pronunțat asupra acestei excepții.
în considerentele deciziei nr. 983/ C din 27 septembrie 2004 a Curții de Apel Constanța se reține, în mod eronat, că excepția ar fi fost respinsă, în mod just, de instanța de fond și în consecință acest motiv de recurs este fondat.
Critica referitoare la dreptul de proprietate asupra terenului este de asemenea fondată deoarece judecătoria reține că reclamanta C.V. împreună cu fostul soț N.C. au edificat o construcție pe terenul din str. L. în suprafață de 193 mp și au exercitat posesia asupra terenului și construcției, în mod public, netulburat și sub nume de proprietar, fără însă a se menționa de la cine s-a cumpărat terenul, în ce an, când s-a edificat construcția, pentru a se concluziona apoi că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1847 și art. 1890 C. civ. în baza cărora s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Așadar, judecătorul fondului nu face vorbire despre titularul dreptului de proprietate de la care reclamanta a cumpărat terenul.
Referitor la acest aspect, în decizia nr. 983/2004 se reține că așa-zisul vânzător R.T. era doar posesor al terenului și în consecință în mod corect acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu pârâții, însă nici judecătorii apelului nu indică și nici nu o puteau face, în baza cărui înscris au constatat dreptul de proprietate al statului asupra terenului, atâta timp cât la dosar nu există nici o probă în acest sens. Astfel fiind, rezultă că nici instanța de fond nici cea de apel nu au stăruit pentru efectuarea probatoriilor care să dovedească cu certitudine cine este titularul dreptului de proprietate asupra terenului, deși în acțiune reclamanta menționează cumpărarea terenului de la moștenitorii numitului R.T., iar în autorizația pentru înstrăinare se face vorbire de acești moștenitori care au solicitat autorizația și în consecință cele două instanțe trebuiau să solicite reclamantei introducerea în cauză a acestor persoane, pentru a-și dovedi afirmația cumpărării terenului.
Un alt motiv de recurs, care de asemenea este fondat, se referă la identitatea terenului din acțiune cu cel din autorizație. Astfel, în acțiune reclamanta arată că a cumpărat 326,50 mp teren, iar în autorizație se menționează suprafața de 373 mp, pentru ca în expertiza efectuată la fond să se identifice un teren în suprafață de 193 mp, în timp ce la administrația financiară declarația de impunere depusă de C.N. la 19 iulie 1971 s-a făcut pentru 150 mp fiind rectificată ulterior pentru suprafața de 193 mp. Cu privire la acest aspect unul din martorii audiați la propunerea reclamantei indică o cu totul altă suprafață și anume 250 mp.
O altă inadvertență este între susținerile reclamantei din acțiune și autorizația pentru înstrăinare de teren fără construcții, eliberată de Comitetul Executiv al fostului Consiliu Popular al Municipiului Constanța, cu nr. 9654 din 24 mai 1968, în sensul că reclamanta pretinde că terenul a fost cumpărat de la moștenitorii numitului R.T. iar în autorizația solicitată de acești moștenitori se menționează, pe verso, că vânzarea se va face către C.I., deci cu totul altă persoană.
în raport de considerentele înfățișate, Curtea a constatat că recursul este fondat și în baza art. 312 C. proc. civ. a admis recursul, a fost casată sentința civilă nr. 1697 din 17 februarie 2004 a Judecătoriei Constanța și decizia nr. 983/C din 27 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, și a fost trimisă cauza spre rejudecare, în fond, la judecătorie.
în fond după casare urmează să se administreze probe pentru a se stabili, cu certitudine, următoarele:
- calitatea de moștenitor a reclamantului C.V. deoarece deși, la judecătorie, i s-a pus în vedere să depună certificat de moștenitor de pe urma mamei sale V.C., reclamantul nu a depus acest înscris care să-i ateste calitatea procesuală activă, depunând doar acte de stare civilă care probează doar calitatea de descendent.
- titularul dreptului de proprietate asupra terenului în raport de care se va stabili cine are calitate procesuală pasivă în cauză. De asemenea, reclamantul trebuie să depună înscrisul sub semnătură privată încheiat de cumpărători, autorii săi C.N. și V.C., cu vânzătorii, moștenitorii numitului R.T., având în vedere că în autorizația pentru înstrăinarea terenului fără construcții nr. 9654 din 24 mai 1968, eliberată la cererea acestor moștenitori, se menționează, pe verso, că vânzarea se va face către numitul C.I., deci o altă persoană, iar martorii audiați la propunerea reclamantei, B.C. și L.M. nu relatează nimic referitor la numele vânzătorilor.
- suprafața terenului care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, întrucât în acțiunea introdusă la 5 septembrie 2002 se menționează 326,50 mp, în autorizația nr. 9654 din 24 mai 1968 de înstrăinare se indică 373 mp, în adresa nr. 7747 din 22 aprilie 2002 a Serviciului Public de Impozite, Taxe și alte venituri ale bugetului local eliberată de Consiliul Local Constanța se arată că la 19 iunie 1971 C.N. a formulat o declarație de impunere pentru o suprafață de teren de 150 mp iar la 12 aprilie 2002 (deci cu 5 luni înainte de introducerea acțiunii) C.V. a depus o declarație rectificativă pentru suprafața de 193 mp teren, aceeași suprafață pe care a identificat-o și expertul. La dosar s-a depus și certificatul de moștenitor nr. 625 din 23 decembrie 1923 eliberat de notariatul de Stat local Medgidia, de pe urma defunctului C.N., decedat la 23 9iulie 1982, în care la rubrica bunuri imobile se menționează suprafața terenului, însă fiind o copie xerox ilizibilă, nu se înțelege despre ce suprafață este vorba și în consecință acest înscris trebuie depus în formă lizibilă. Referitor la suprafața terenului martorul B.C. afirmă că reclamanta a ocupat o suprafață de 250 mp de teren.
Data la care a început posesia asupra terenului întrucât în acțiune se afirmă că vânzarea-cumpărarea ar fi avut loc în anul 1968 iar construcția ar fi fost făcută în anul 1967, deci anterior vânzării, pe când în adresa 7747 din 22 aprilie 2002 a Serviciului Public de Impozite, Taxe și alte venituri ale bugetului local eliberată de Consiliul Local Constanța se menționează că declarația de impunere a fost făcută la 19 iunie 1971 de contribuabilul C.N. și că acesta a fost scutit de plata impozitului pe o perioadă de 5 ani începând cu 1 octombrie 1967, conform HCM nr. 3986/1953.
După administrarea și coroborarea probelor pertinente, necesare și utile cauzei, referitoare la aspectele precizate mai sus, instanța de fond va fi în măsură să stabilească, în mod legal, calitatea procesuală, obiectul cauzei și îndeplinirea condițiilor pentru dobândirea dreptului de proprietate, prin uzucapiune, asupra terenului și construcției, cum se solicită prin acțiune.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4583/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4457/2005. Civil → |
|---|
