ICCJ. Decizia nr. 7716/2005. Civil. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7716
Dosar nr. 6773/2005
Şedinţa din camera de consiliu de la 6 octombrie 2005
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Bacău, Biroul de carte funciară, prin încheierea nr. 21477 din septembrie 2004, a admis cererea formulată de cu privire la imobilul situat în Bacău, (teren de 1229,70 mp), înscris în C.F. nr. 5143/IV a localităţii Bacău la A1 cu numărul cadastral 2373, proprietatea SC C. SA de sub B1 şi a notat sentinţa civilă nr. 13702/1998 a Judecătoriei Bacău.
SC C. SA Bacău a declarat apel, iar Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, prin Decizia nr. 1 din 22 noiembrie 2004, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bacău, pe considerentul că potrivit modificărilor aduse art. 52 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 de art. 1 pct. 13 din OUG nr. 47/2004, asemenea încheieri pot fi atacate cu plângere la instanţa competentă din circumscripţia în care se află imobilul.
Tribunalul Bacău, secţia civilă, prin Decizia nr. 2 din 4 aprilie 2004 a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa soluţionării apelului în favoarea Curţii de Apel Bacău şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă, cu motivarea că:
- potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 5 alin. (3) din OUG nr. 41/2004, până la preluarea biroului de carte funciară, încheierile pronunţate de judecător sunt supuse apelului;
- această cale de atac este de competenţa curţii de apel, conform art. 282 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie, secţia civilă, reţine că după modificarea art. 52 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 prin OUG nr. 41/2004 (în vigoare de la 7 iunie 2004) încheierile privind înscrierile în C.F. sunt supuse doar recursului, iar potrivit art. 299 alin. (3) C. proc. civ. (în forma existentă de la 26 mai 2004, când a fost publicată Legea nr. 195/2004), competenţa soluţionării acestei căi de atac revine instanţei imediat superioare, adică tribunalului.
Aşa fiind, competenţa soluţionării apelului declarat în cauză se va stabili în favoarea Tribunalului Bacău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte în favoarea Tribunalului Bacău, competenţa soluţionării recursului declarat de SC C. SA Bacău împotriva încheierii nr. 21487 din 9 septembrie 2004 a Judecătoriei Bacău.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 7833/2005. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7832/2005. Civil. încheiere de declinare... → |
---|