ICCJ. Decizia nr. 7832/2005. Civil. încheiere de declinare competenţă materială. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7832
Dosar nr. 6633/2005
Şedinţa publică din 10 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1347 din 31 ianuarie 2005, Judecătoria Cluj–Napoca a respins acţiunea formulată de reclamanta P.M., împotriva pârâtei SC F.D.F.E.E.E.T.N. SA.
Prin acţiunea formulată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să încheie un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul nr. 14, situat în Cluj–Napoca. Instanţa de fond a concluzionat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 7 alin. (1) şi alin. (8) din Legea nr. 85/1992 precum a fi admisă acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal reclamanta P.M., arătând în motivarea apelului că deţine locuinţa în litigiu în baza unui contract de închiriere valabil încheiat, accesoriu la contractul de muncă al apelantei şi întrucât, imobilul în care este situată această locuinţă a fost construit din fondurile de stat anterior anului 1992, acţiunea trebuia admisă în baza art. 7 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 85/1992.
La termenul de judecată din data de 11 aprilie 2005, Curtea a procedat la recalificarea căii de atac din apel în recurs, reţinând că obiectul cererii este unul evaluabil în bani şi valoarea imobilului este de până la 1 miliard, astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ.
Prin încheierea civilă nr. 1023/R/2005 Curtea de Apel Cluj a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, reclamanta criticând-o pentru nelegalitate şi invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susţinut că acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 7 alin. (1) al Legii nr. 85/1992, că ea are ca obiect obligaţia de „a face" prin care se pretinde subiectului pasiv o prestaţie pozitivă, şi nu este vorba de o obligaţie de „a da", deoarece nu s-a solicitat să se transmită dreptul de proprietate.
Recurenta consideră că obiectul litigiului fiind obligaţia de a face nu este evaluabil în bani şi nu se poate susţine că, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ.
Examinând cauza în raport de motivul de recurs invocat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 7 alin. (1) ale Legii nr. 85/1992 nefiind în discuţie o acţiune în realizarea unui drept, nesolicitându-se o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare–cumpărare.
Reclamanta a solicitat să se aplice legea la o anumită stare de fapt, în scopul de a crea o situaţie juridică nouă între părţi.
Acţiunea are ca obiect obligaţia de a face, pretinzându-se pârâtei o prestaţie pozitivă şi nu este evaluabilă în bani.
În consecinţă, calea de atac este apelul.
Având în vedere că art. 2 C. proc. civ. a fost modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2005 şi potrivit pct. 2 al acestui text de lege tribunalele judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă, normele procedurale fiind de imediată aplicare, nu se mai impune reformarea încheierii atacate.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de P.M. împotriva încheierii civile nr. 1023/R din 11 aprilie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7716/2005. Civil. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 7677/2005. Civil → |
|---|
