ICCJ. Decizia nr. 10232/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Pitești sub nr. 1438 din 21 iulie 2004, reclamantul G.A.A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea prin Primar, solicitând anularea Dispoziției nr. 2203 din 2 iunie 2004, emisă de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că dispoziția atacată este nelegală și netemeinică sub toate aspectele cu privire la restituirea în natură , în proprietate exclusivă, a imobilului teren situat în Râmnicu Vâlcea, și a cerut restituirea întregii suprafețe de teren în exclusivitate, conform actului de vânzare-cumpărare al autorului său, K.B., autentificat la data de 4 august 1944, în temeiul Legii nr. 10/2001 fiindu-i restituit doar o parte din acesta.
în drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
O copie a acțiunii reclamantului și înscrisurilor anexate a fost înregistrată la Tribunalul Vâlcea sub nr. 2201 din 28 septembrie 2004, iar prin încheierea din 22 octombrie 2004, aceasta a fost înaintată în vederea conexării la dosarul nr. 1438/2004, ceea ce s-a și dispus prin încheierea pronunțată la data de 29 octombrie 2004, ambele dosare având același obiect și privind aceleași părți.
La data de 4 februarie 2005 a formulat cerere de intervenție în interes propriu A.V.C., care a solicitat respingerea cererii reclamantului și constatarea nulității totale a dispoziției atacate, precum și nulitatea parțială a Dispoziției nr. 849/2002 cu privire la restituirea terenului în suprafață de 340 mp în proprietate exclusivă, ambele dispoziții fiind emise de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea.
în motivarea cererii, intervenienta a arătat că deține în calitate de proprietar apartamentul situat la etajul imobilului cu parter și etaj, construit pe terenul în litigiu, imobil constituit din două unități locative distincte, locuința fiind cumpărată la data de 24 aprilie 1997, în condițiile reglementate de Legea nr. 112/1995, dat fiind că a deținut bunul în cauză în calitate de chiriaș.
A precizat că prin Dispoziția nr. 849/2002 reclamantului i-a fost restituit în natură apartamentul de la parter, conform Legii nr. 10/2001, cât și o parte din terenul aferent (respectiv 340 mp) în proprietate exclusivă, prin aceeași dispoziție statuându-se că o suprafață de 20 mp din teren îi revine acesteia în mod exclusiv, iar pentru restul de 404 mp se află în indiviziune cu reclamantul.
Astfel, în flagrantă contradicție cu prima dispoziție, prin Dispoziția nr. 2203/2004, s-a restituit reclamantului încă 101 mp în proprietate exclusivă, care face parte din suprafață de 404 mp atribuită în indiviziune.
Intervenienta a invocat prevederile art. 22 din Legea nr. 112/1995, argumentând cererea sa în sensul că se află în coproprietate forțată și perpetuă cu petentul în privința terenului aferent construcției, considerând că a dobândit și dreptul de proprietate asupra respectivului teren, conform art. 33 din H.G. nr. 20/1996.
A arătat că prima dispoziție, nr. 849/2002, este definitivă întrucât reclamantul nu a formulat nici o contestație împotriva ei, iar cea de a doua dispoziție. nr. 2203/2004, a fost emisă cu eludarea legii.
Tribunalul Vâlcea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 215 din 10 martie 2005, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G.A.A. împotriva Dispoziției nr. 2203/2004 emisă de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea prin Primar.
A admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta A.V.C. în privința solicitării de a se stabili o cotă indiviză pentru terenul aferent apartamentului cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 23815/13209/1997, situat în Râmnicu Vâlcea, și a respins celelalte capete de cerere din cererea de intervenție și în consecință:
A anulat în parte Dispoziția nr. 2203/2004 emisă de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, în sensul că:
A stabilit că pentru suprafața de 113,37 mp, aferentă locuinței și dependințelor, cumpărate de intervenienta în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 23815/13209 din 24 aprilie 1997 (fila 61), conform schiței releveu, etaj și magazie de la filele 87 și 88 și schiței anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul ing. S.G. de la fila 92, reclamantul și intervenienta în interes propriu se află în indiviziune, fiecare cu o cotă ideală, abstractă de câte 1, ca efect al contractului din 24 aprilie 1997.
A dispus restituirea în proprietate exclusivă către reclamant și a diferenței de teren în suprafață de 189,63 mp până la totalul de 303 mp, suprafață ce face parte din parcela de 404 mp restituită acestuia prin Dispoziția nr. 849/2002 (fila 57), potrivit planului de situație anexat la respectiva dispoziție.
A menținut restul Dispoziției nr. 2203/2004.
în considerentele sentinței, instanța de fond a reținut, pe baza probatoriului administrat în cauză următoarele:
Reclamantul, în calitate de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului, beneficiar exclusiv al dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin Dispoziția nr. 2203/2004 a primit în cotă exclusivă, iar nu în indiviziune cu municipiul Râmnicu Vâlcea și suprafața de 101 mp identificată prin schița anexă ce face parte din suprafața de 400 mp, atribuită anterior în indiviziune prin Dispoziția nr. 849/200. Această porțiune de 101 mp se adaugă la parcela de 340 mp identificată în planul-situație anexă la prima dispoziție, rămânând un rest de teren neatribuit în cotă exclusivă de 303 mp.
S-a reținut de instanța de fond că această soluție este greșită deoarece prin raportare la prevederile Legii nr. 112/1995, act normativ în baza căruia intervenienta a cumpărat unui din cele două apartamente constitutive ale clădirii aflate pe terenul în litigiu din Râmnicu Vâlcea, reclamantul trebuia să beneficieze de măsura reparatorie a restituirii în natură în cota exclusivă și pentru diferența de 189,63 mp din restul de 303 mp ce face parte din parcela de 404 mp restituită prin Dispoziția nr.849/2002, numai suprafața de 113,37 mp fiind în stare de indiviziune între reclamant și intervenienta, ca efect al proprietății avute asupra celor două apartamente de către fiecare.
Sub acest aspect s-a reținut a fi întemeiată și cererea de intervenție, cumpărătoarea A.V.C. justificând un interes propriu legitim de a se constata că aceasta deține o cotă indiviză pentru terenul aferent locuinței dobândită în 1997, respectiv pentru suprafața de 113,37 mp pe care se află efectiv apartamentul său, situat la etaj, cu suprafață utilă de 97,39 mp și una din dependințe, aflată la sol (magazia) cu suprafață utilă de 15,98 mp (97,39 + 15,98 mp).
Pentru celelalte capete de cerere, cererea intervenientei s-a reținut a fi neîntemeiată, aceasta nejustificând un interes legal, cu atât mai mult cu cât în cauză este vorba de o procedură specială instituită exclusiv în favoarea persoanei îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legii nr. 10/2001, respectiv în favoarea reclamantului.
Instanța de fond a constatat că, raportat la prevederile art. 21,art. 22 și art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995 și art. 37 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 20/2006 și completate și modificate prin H.G. nr. 11/1997, intervenienta nu are vocație decât la o cotă indiviză din teren, aferentă construcției, apartamentului și anexelor dobândite în 1997 în suprafață de 113,37 mp, nu și la terenul ce excede acestei suprafețe. Astfel, instanța de fond a reținut că pentru suprafața de 113,37 mp aferentă locuinței, intervenienta deține o cotă indiviză de 1/2, cealaltă cotă din aceeași suprafață fiind deținută de reclamant iar restul din terenul restituit în baza Legii nr. 10/2001 aparținându-i acestuia din urmă în cotă exclusivă de 1/1. La dreptul indiviz deținut de intervenientă din suprafața menționată, aceasta are și un drept real de folosință în privința terenului strict necesar pentru accesul (în comun) în locuința sa și dependințe (magazie), drept avut și anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Tribunalul a motivat că regimul juridic instituit pentru sintagma de "teren aferent" conform Legii nr. 112/1995, în cazul cumpărării locuinței de către chiriași, este mult mai restrâns decât cel reliefat prin diferite reglementări anterioare, în sensul că vizează numai terenul aflat sub construcție, incluzând și dreptul de folosință pentru acces la elementele clădirii, iar nu și terenul alăturat, indiferent de categoria de folosință, limitarea fiind impusă de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995.
Dispunând anularea în parte a Dispoziției nr. 2203/2004, tribunalul a stabilit că reclamantul și intervenientă se află în indiviziune cu privire la suprafața de 113,37 mp, pentru acest teren aferent locuinței dobândite de intervenientă aceștia având fiecare o cotă indiviză de 1/2, iar reclamantului i se va restitui în proprietate exclusivă și suprafața de 189,63 mp până la totalul de 303 mp, făcând parte din parcela de 404 mp restituită prin dispoziția din anul 2002.
Cum prin Dispoziția nr. 849/2002 s-a atribuit reclamantului în proprietate exclusivă 340 mp, iar acesta nu a contestat măsura dispusă prin acea dispoziție în termen legal, a fost menținută Dispoziția nr. 2203/2004 pentru atribuirea parcelei de 101 mp în proprietate exclusivă, la care se adaugă diferența de 189,63 mp, terenul de 20 mp atribuit intervenientei pentru acces magazie profitând acesteia.
Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 377 A din 17 iunie 2005, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții Primăria municipiului Rm.Vâlcea și Primarul municipiului Rm.Vâlcea și de intervenientă A.V.C. în baza acelorași considerente. Cu privire la critica formulată atât de pârâți cât și de intervenientă în sensul că instanța de fond a ignorat constatările, propunerile și concluziile expertului desemnat în cauză deoarece nu a dispus suplimentarea expertizei cu un raport de expertiză întocmit de un expert în specialitatea construcții pentru a stabili cotele părți aferente ale terenului, aflate în indiviziune forțată, în raport de suprafețele construite, instanța de apel a constatat că este nefondată și că în mod corect instanța de fond a respins cererea formulată de intervenientă privind efectuarea expertizei, apreciind că precizările făcute de aceasta pot fi soluționate odată cu fondul. Instanța de apel a motivat că administrarea unei probe neutile și neconcludente în soluționarea cauzei ar conduce la tergiversarea judecății și astfel s-ar încălca principiul rezonabilității soluționării unei cauze, statuat de jurisprudența CEDO.
împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI RâMNICU VâLCEA și PRIMARUL MUNICIPIULUI RâMNICU VâLCEA și intervenienta în interes propriu A.V.C.
în dezvoltarea motivelor lor de recurs, întemeiate în drept pe art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI RâMNICU VâLCEA și PRIMARUL MUNICIPIULUI RâMNICU VâLCEA, au susținut că instanța de apel a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 22 din Legea nr. 112/1995 și art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 aprobate prin H.G. nr. 20/1996, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii. Pârâții au arătat că, în conformitate cu dispozițiile legale menționate, foștii proprietari dobândesc cota parte din proprietatea indiviză asupra părților din construcții care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun, aceeași reglementare aplicându-se și cu privire la "terenurile aferente" clădirilor, cotele de proprietate determinându-se proporțional cu suprafața construită. Au mai arătat că potrivit art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, în situația chiriașilor care au dobândit dreptul de proprietate asupra locuințelor și anexelor gospodărești, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent în raport cu suprafața construită, în condițiile art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995. Pârâții au susținut, raportat la textele legale redate, că instanța a confundat cota-parte din suprafața construită cu cota-parte din terenul aferent acesteia și că, respingând apelul pe care l-au declarat împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, instanța de control judiciar a stabilit că reclamantul și intervenienta se află în indiviziune forțată numai pentru o suprafață de 113,37 mp, ce reprezintă, în fapt, suprafața construită a locuinței și a anexei de la subsol, cumpărate de intervenienta prin contractul de vânzare-cumpărare la care se face referire în dispozitivul sentinței pronunțate de Tribunalul Vâlcea și că astfel instanțele de fond și apel au privat-o pe intervenienta de posibilitatea oricărui acces la calea publică și la magazia de la subsolul clădirii.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâții au susținut că, deși în apel au invocat faptul că instanța de fond a ignorat constatările expertului conform cărora imobilul, construcție are la sol o suprafață de 139,23 mp iar la subsol se află magazia intervenientei și nu a dat curs propunerii de a se desemna un expert în construcții care să stabilească cotele părți aferente ale terenului aflate în indiviziune forțată, în raport cu suprafețele construite, instanța de apel a apreciat că proba este neutilă și neconcludentă în soluționarea cauzei cu argumentul că "intervenienta nu putea beneficia de o cotă parte indiviză mai mare din terenul în litigiu , decât terenul aferent efectiv locuinței dobândite, proporțional cu suprafața utilă apartamentului și dependințelor acestuia", argument care reprezintă o motivare contradictorie întrucât ceea ce se solicitase era stabilirea acestei suprafețe și nu a alteia.
Pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI RâMNICU VâLCEA și PRIMARUL MUNICIPIULUI RâMNICU VâLCEA au conchis că, față de motivele invocate, se impune admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței iar pe fond respingerea contestației și menținerea dispoziției atacate.
Intervenienta A.C.V., în dezvoltarea recursului său, a arătat că dispoziția nr. 849/2002 emisă de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea prin care suprafața de 404 mp i-a fost atribuită în indiviziune cu reclamantul G.A. este irevocabilă și că, în pofida acestui fapt, prin dispoziția nr. 2203/2004 emisă de același primar, această suprafață a fost diminuată cu 101 mp, care au fost adăugați suprafeței restituite inițial astfel încât această din urmă dispoziție constituie o flagrantă eludare a legii iar hotărârea instanței de apel prin care s-a menținut, fie și parțial, această dispoziție este nelegală.
Intervenienta A.C.V. a arătat, totodată, că prin decizia instanței de apel s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 112/1995 și art. 37 din H.G. nr. 20/1996, susținând că dreptul de proprietate al chiriașului asupra terenului derivă din lege, făcându-se o distincție categorică între cota-parte din construcții și cota-parte din "terenul aferent", acesta din urmă determinându-se "proporțional" - în cazul fostului proprietar - sau "în raport cu suprafața construită" în cazul chiriașului. A arătat că terenul "aferent" constă și în terenul de sub construcție dar nu se reduce numai la acesta ci cuprinde și alte părți "care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun: calea de acces și drumul public și la dependințe, o porțiune rezonabilă în jurul construcțiilor fără de care nu se poate concepe folosirea întreținerea și repararea acestora etc." și că prin decizia recurată se stabilește că s-ar afla în indiviziune forțată cu petiționarul numai asupra unei porțiuni de teren în suprafață de 113,37 mp însă această statuare vine în flagrantă contradicție cu dispoziția nr. 849/2002, menținută prin decizia recurată, în conformitate cu care este proprietară în indiviziune cu reclamantul asupra unui teren în suprafață de 404 mp.
Un ultim motiv de recurs invocat de intervenientă s-a referit la faptul că în raportul de expertiză întocmit de expertul G.S. acesta și-a declinat competența cu privire la stabilirea suprafeței construite precum și pentru stabilirea cotelor părți aferente ale terenului, aflate în indiviziune forțat propunând desemnarea unui expert în construcții care să clarifice întinderea dreptului pe care îl au părțile asupra terenului, însă hotărârile au fost pronunțate fără administrarea acestei probe.
Recursurile sunt fondate.
Raportul juridic dedus judecății privește imobilul compus din construcție și teren în suprafață de 764 mp, imobil situat în Râmnicu Vâlcea, care a făcut obiectul notificării formulate de G.A.A. și cu privire la care Primăria municipiului Vâlcea a emis Dispozițiile nr. 849 din 13 noiembrie 2002 și nr. 2203 din 2 iunie 2004, având în vedere că "etajul , mansarda, pivnița și magazia cu terasă" care fac parte din imobil au fost vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 23815/13209 din 24 aprilie 1997, încheiat între RAETA Rm.Vâlcea, vânzător și A.V.C., cumpărător (având calitatea de intervenientă în cauză).
în fapt, litigiul poartă asupra suprafeței de teren ce urmează a fi restituită în natură reclamantului G.A.A. în raport cu suprafața de teren aferentă apartamentului de la etajul imobilului din Rm. Vâlcea, compus din 4 camere de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de 97,39 m și anexele gospodărești după cum urmează: mansarda (45,72 mp); pivnița (4,80 mp), magazie cărămidă (15,98 mp) și terasa (16,44 mp) (conform contractului de vânzare-cumpărare și schițelor de la filele 82-84 dosar fond) vândute intervenientei A.V.C.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 112/1995, "în cazul în care apartamentul care se restituie în natură se află într-o clădire cu mai multe apartamente, foștii proprietari sau moștenitorii lor dobândesc cotă-parte din proprietatea indiviză asupra tuturor părților de construcții și instalații, precum și asupra dotărilor, care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun.
Cota de proprietate se dobândește indiferent de clădirea, scara sau etajul la care este situat apartamentul.
în privința terenurilor, dispozițiilor alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător.
Cotele de proprietate la care se referă prezentul articol se determină proporțional cu suprafața construită."
Art. 26 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 prevede că suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului.
Totodată, potrivit art. 33 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 stabilite prin H.G. nr. 20/1996 publicată în M.Of., Partea I, nr. 16 din 23 ianuarie 1996, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 9 din H.G. nr. 11/1997 publicată în M.Of., Partea I, nr. 16 din 4 februarie 1997 și care după republicarea în M.Of., Partea I, nr. 27 din 18 februarie 1997 a devenit art.37, în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alineatul ultim din lege.
Este de reținut că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în cuprinsul său nu a fost menționată cota indiviză din terenul asupra căruia cumpărătoarea A.C.V. a dobândit dreptul de proprietate, conform textelor de lege arătate, deși contractul tipizat cuprindea o astfel de clauză (fila 61 dosar fond), iar menționarea acestei suprafețe nu s-a făcut nici ulterior, prin încheierea unui eventual act adițional la contract.
Astfel fiind, reiese cu evidență că era de esența soluționării cauzeideterminarea, printr-o expertiză, a întinderii dreptului de proprietate asupraterenului aferent construcției (respectiv cota indiviză din teren) dobândit de
A.C.V. în temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995, cu atât mai mult cu cât chiar expertul S.G. a arătat în completarea la raportul de expertiză efectuat în cauză (filele 76-85 dosar fond) că aceasta poate fi calculată de către un inginer în specialitatea construcții.
De aceea, administrarea acestei probe era utilă, pertinentă și concludentă în soluționarea cauzei și deși constatările instanțelor de fond și apel sunt juste în sensul că prin exercitarea dreptului de cumpărare conferit de art. 6 și art. 9 din Legea nr. 112/1995 intervenienta nu putea beneficia de o cotă-parte indiviză mai mare din terenul în litigiu decât terenul aferent efectiv locuinței dobândite și că nu poate fi primită solicitarea intervenientei în sensul de a i se atribui o cotă de 50% din întregul teren cuvenit petentului, aceasta neavând vocație la o cotă indiviză și pentru terenul ce excede suprafeței aferente locuinței sale și dependințelor, efectuarea de către un expert în construcții a unei expertize care să stabilească, așa cum am arătat, întinderea dreptului de proprietate asupra terenului dobândit de A.V.C. în temeiul Legii nr. 112/1995, se impunea cu necesitate. Motivul că prin administrarea expertizei având acest obiectiv s-ar încălca principiul rezonabilității soluționării unei cauze statuat de jurisprudența CEDO nu poate subzista în condițiile în care principiul adevărului, unul din principiile fundamentale ale dreptului procesual civil, materializat în art. 129 alin. (5) C. proc. civ., implică cerința ca toate împrejurările de fapt ale cauzei să fie stabilite de instanță în deplină concordanță cu realitatea, astfel ca hotărârea ce urmează a fi pronunțată să fie conformă acestei realități.
în speță, deși instanța de fond, prin sentința confirmată de instanța de apel, a apreciat că există suficiente elemente în funcție de care poate stabili care este cota indiviză din teren asupra căreia intervenienta are un drept de proprietate, cerința pronunțării unei hotărâri în deplină concordanță cu realitatea ar fi fost îndeplinită după efectuarea unei expertize având ca obiect calcularea acestei cote, în vederea eliminării eliminarea oricăror dubii ce ar putea exista cu privire la acest aspect.
Or neadministrarea probei a avut consecințe cu privire la aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și art. 37 din Normele metodologice de aplicare a acesteia, care conferă intervenientei A.V.C. vocație la dobândirea unui drept de proprietate asupra unei cote indivize din terenul în litigiu aferent apartamentului și anexelor gospodărești și, totodată, a unui drept de folosință pentru acces la elementele clădirii, pentru care există un drept de coproprietate forțată și perpetuă (fundație, intrarea în clădire, scara comună, zidurile exterioare și cele dintre apartamente etc.) cu condiția de a fi exercitat în condiții normale, fără se lezeze dreptul reclamantului, beneficiar al măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001.
Având în vedere considerentele arătate, înalta Curte a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza Curții de Apel Pitești pentru rejudecarea apelurilor.
Cu această ocazie, instanța de trimitere va dispune efectuarea unei expertize de către un expert constructor care să stabilească și să calculeze cota indiviză din terenul aferent apartamentului și anexelor gospodărești asupra căruia intervenienta A.V.C. a dobândit un drept de proprietate, în temeiul Legii nr. 112/1995 și al art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, cu respectarea regimului juridic statuat de aceste acte normative referitor la acest aspect, prilej cu care se vor avea în vedere și aspectele învederate în înscrisurile care emană de la reclamant (respectiv cererile din 16 iunie 2003 și 12 octombrie 2004 adresate Primarului municipiului Rm. Vâlcea depuse la filele 41-42 dosar recurs).
| ← ICCJ. Decizia nr. 8621/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10437/2006. Civil → |
|---|
