ICCJ. Decizia nr. 5901/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 620 din 7 iunie 2005, Tribunalul București a admis contestația formulată de contestatorii S.H.I. și S.C., în contradictoriu cu Municipiul București prin primarul general și a fost obligat Primarul general al municipiului București să emită o dispoziție completatoare a dispoziției nr. 3651/2004, în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, în favoarea ambilor contestatori, S.H.I. și S.C., pentru întregul imobil situat în București, compus din: apartamentul nr. 2 în suprafață de 161,22 mp; apartamentul nr. 3 în suprafață de 116,66 mp; teren în suprafață de 480 mp și garaj în suprafață de 34,4 mp, în valoare totală de 11.983.016.000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că ambii contestatori au calitate de persoane îndreptățite, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, deoarece, potrivit actelor depuse la dosar, au făcut dovada că sunt moștenitorii defunctei S.S. și proprietari ai imobilului preluat abuziv de stat.
Dispoziția nr. 3651 din 28 decembrie 2004 a fost emisă numai în favoarea contestatorului S.H.I., deși notificarea completată în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 a fost formulată și de S.C., așa cum rezultă din înscrisul înregistrat la Primăria municipiului București, sub nr. 2561/C din 22 octombrie 2001.
De asemenea, greșit la stabilirea despăgubirilor ce urmează a fi acordate s-a avut în vedere numai suprafața de 195 mp teren, în loc de 480 mp, așa cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare, autentificate sub nr. 7926 din 6 octombrie 1967, nr. 2817 din 15 martie 1972, nr. 633 din 24 ianuarie 1975 și nr. 634 din 24 ianuarie 1975, iar în dispoziție nu există mențiuni privitoare la apartamentele preluate de stat în mod abuziv și la garajul în suprafață de 34,4 mp.
Fiind încălcate dispozițiile art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, se impune completarea dispoziției contestate, iar la stabilirea valorii totale a imobilului compus din 2 apartamente, terenul în suprafață de 480 mp și garajul în suprafață de 34,4 mp se are în vedere raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic C.F.
în privința terenului preluat de stat în baza Legii nr. 58/1974, se reține că preluarea a fost abuzivă, pentru că dispozițiile acestei legi aveau caracter neconstituțional față de prevederile art. 12 și art. 36 din Constituția României din 1965 și legea a fost abuzivă, în raport de prevederile art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 670/A din 17 octombrie 2005, a respins apelul declarat de Municipiul București prin primarul general împotriva sentinței tribunalului, instanța de apel reținând că norma care se referă la comunicarea notificării prin intermediul executorului judecătoresc nu este imperativă. Prevederea este stabilită în beneficiul și pentru protecția persoanelor îndreptățite, fiind o garanție pentru acestea, în sensul asigurării comunicării cererilor.
De aceea, comunicarea notificării prin mijloace obișnuite nu poate fi sancționată cu lipsa calității procesuale a titularului cererii, iar dispoziția contestată a fost emisă la data de 28 decembrie 2004 "cu mult peste termenul prevăzut de art. 23 din lege, față de data de 23 mai 2001 când s-a depus notificarea și de data de 22 octombrie 2001 când a fost completată prima notificare".
Cu privire la obiectul cererii, apelantul este în eroare, pentru că intimații-contestatori au cerut titluri de valoare, adică ceea ce legea le permite, iar oferta de restituire prin echivalent trebuia să corespundă valorii întregului imobil și nu a unei părți din bun.
Se mai reține, că prin completarea dispoziției de restituire cu numele celei de a doua persoane îndreptățite nu sunt afectate interesele apelantului și, pentru că terenul și construcția formează un singur imobil, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001 și nu cele ale Legii nr. 18/1991.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Municipiul București prin primarul general care, fără să invoce vreun motiv de recurs, susține că s-a admis contestația și s-a reținut calitatea procesuală a contestatorului S.C., prin aprecierea greșită că înscrisul intitulat completare la notificare este notificare în sensul art. 21 din Legea nr. 10/2001, deși notificarea trebuie să aibă conținutul prevăzut de acest text și să fie comunicată prin executorul judecătoresc. Faptul că S.C. nu figurează în cuprinsul dispoziției nr. 3651/2004 se datorează nedepunerii notificării în condițiile legii și nu omisiunii emitentului actului.
Din examinarea dispoziției contestate și a actelor care au stat la baza emiterii ei, rezultă că s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 480 mp și a garajului și s-au propus măsuri reparatorii în echivalent. Terenul înscris în fișa tehnică a imobilului are o suprafață mai mare, însă prin Decretul nr. 152/1980 a fost expropriată numai suprafața de 195 mp, pentru care s-a stabilit valoarea în echivalent de 1.635.000.000 lei, care cuprinde atât valoarea terenului, cât și a garajului. S-au acordat titluri de valoare, însă, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, poate fi urmată procedura prevăzută la capitolul IV din lege.
Instanțele s-au pronunțat cu privire la o suprafață de teren care, potrivit art. 1.4 lit. c) din Normele metodologice, nu face obiectul Legii nr. 10/2001 și cu privire la două apartamente care nu au fost cerute prin notificare. Problema terenurilor care au fost preluate de stat în temeiul art. 30 și art. 31 din Legea nr. 58/1974 este soluționată în favoarea dobânditorilor construcției și nu cade sub incidența Legii nr. 10/2001, având regimul juridic stabilit prin art. 36 din Legea nr. 18/1991, iar apartamentele nu au făcut obiectul notificării și au fost vândute succesiv.
Apartamentul nr. 3 a fost vândut de S.H.I. și S.S., fiicei lor S.A.C. și aceasta l-a vândut lui S.C., iar apartamentul nr. 2 este dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 7926/1967 de către S.H.I. și S.S. Tribunalul s-a pronunțat fără să aibă în vedere suprafețele preluate efectiv în proprietatea statului și faptul că s-au încasat despăgubiri.
Mai susține recurentul că, potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, notificarea trebuie formulată în termen de 6 luni, cu consecința pierderii dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii dacă nu se respectă termenul prevăzut de lege, iar, conform art. 22 din lege, actele doveditoare se depun în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a legii.
Reclamanții aveau obligația să depună notificarea până la data de 14 februarie 2002 și, pentru că legea stabilește obligația depunerii notificării într-un anumit termen, cererea reclamanților pentru restituirea apartamentelor nr. 2 și nr. 3, care nu au făcut obiectul notificării nr. 159/2001, este inadmisibilă.
Recursul nu este fondat.
Susținerile recurentului că intimatul-contestator S.C. nu are calitate procesuală, pentru că nu a expediat notificarea prin executorul judecătoresc în termenul legal și că pentru cele două apartamente nu s-au cerut măsuri reparatorii printr-o notificare formulată în condițiile Legii nr. 10/2001 nu sunt întemeiate.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, anterior preluării de către stat, întregul imobil care face obiectul pricinii (terenul în suprafață de 480 mp, 2 apartamente și garajul), situat în București, a fost proprietatea intimaților-reclamanți.
Inițial, imobilul a aparținut intimatului S.H.I. și soției acestuia S.S., care a decedat. Moștenitori ai defunctei sunt intimații-reclamanți și numita S.A.C.(fiica intimatului S.H.I. și sora intimatului S.C.).
Intimatul-reclamant S.C. a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.3, cumpărat de la sora sa S.A.C., care îl cumpărase de la părinții săi, S.H.I. și S.S.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, persoana care urmărește restituirea în natură sau prin echivalent a unui imobil preluat abuziv trebuie să notifice persoana juridică deținătoare a bunului în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii, iar în prezenta cauză, inițial, prin notificarea înregistrată la Primăria municipiului București, la data de 23 mai 2001, sub nr. 7159, expediată prin executorul judecătoresc, intimatul-reclamant S.H.I. a cerut să-i fie acordate măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 480 mp, situat în strada P. nr. 8 și pentru garajul în suprafață de 35 mp, care a fost preluat și demolat o dată cu locuința.
înăuntrul termenului prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 (art. 22 din legea, republicată), la data de 22 octombrie 2001, a fost înregistrată la Primăria municipiului București, la nr. 2561/C, o notificare formulată de ambii intimați-reclamanți, prin care au cerut să li se acorde măsuri reparatorii și pentru apartamentele situate la etajele 1 și 2.
în această notificare există mențiunea că cererea este o completare la notificarea formulată inițial.
Corect prin hotărârea atacată s-a reținut că această cerere îndeplinește condițiile prevăzute de art. 21 din lege și că Primăria municipiului București a fost legal investită de ambii notificatori pentru întregul imobil, inclusiv apartamentele menționate în cererea completatoare.
Notificarea care, conform art. 21 alin. (3) din lege (art. 22 din legea, republicată), se comunică prin executorul judecătoresc, constituie modalitatea de exercitare de către persoana îndreptățită a drepturilor recunoscute de lege și face dovada respectării termenului stabilit pentru valorificarea dreptului la reparație în fața oricărei autorități, persoane fizice sau juridice.
Prin lege nu este stabilită vreo sancțiune pentru nerespectarea obligației de comunicare a notificării prin executorul judecătoresc.
De aceea, neexpedierea notificării din 22 octombrie 2001 prin executorul judecătoresc nu produce consecința nerespectării termenului prevăzut de lege pentru formularea notificării, așa cum susține recurentul.
Existând dovada certă că intimații-reclamanți s-au adresat primăriei în termenul prevăzut de lege, în raport cu această entitate, cererea produce toate efectele, iar tribunalul și instanța de apel, față de refuzul de acordare a măsurilor reparatorii în beneficiul intimatului-reclamant S.C. și de recunoaștere a dreptului notificatorilor la măsuri reparatorii pentru apartamentele identificate în această cerere, corect au stabilit dreptul acestora pentru cele două apartamente.
Faptul că în Decretul de expropriere nr. 152/1980 este trecută numai suprafața de 195 mp teren, nu limitează dreptul foștilor proprietari la măsurile reparatorii, calculate pentru această suprafață de teren.
Deoarece întreaga suprafață de teren înscrisă în contractele de vânzare-cumpărare invocate de intimați a fost preluată efectiv de stat, iar, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este abuzivă orice preluare, indiferent de modalitatea în care s-a realizat, dreptul la despăgubiri există pentru întreaga suprafață de teren preluată în fapt de stat, chiar dacă în actul de preluare a fost înscrisă o suprafață mai mică.
în privința suprafețelor celor două apartamente, expertul, analizând toate înscrisurile depuse la dosar, a stabilit că apartamentul nr. 2 avea anterior preluării suprafața de 125,80 mp, iar apartamentul nr. 3 avea suprafața de 116,66 mp.
Imobilul fiind preluat în întregime, corect prin sentința tribunalului, păstrată prin decizia atacată, s-au avut în vedere suprafețele stabilite de expert și nu cele înscrise în procesul verbal de preluare.
Prin art. 36 din Legea nr. 18/1991 dreptul la constituire pentru suprafețele de teren trecute în proprietatea statului în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974 a fost stabilit în favoarea dobânditorilor construcției cumpărate, titulari la data intrării în vigoare a legii ai dreptului de folosință pentru terenul aferent locuinței.
în prezenta cauză, însă, construcția fiind preluată prin expropriere și demolată anterior anului 1991 când a intrat în vigoare Legea nr. 18/1991, regimul juridic al terenului nu mai este cel stabilit de art. 36 alin. (3) din această lege, așa cum susține recurentul, iar dreptul reclamantului S.H.I., din proprietatea căruia s-a preluat terenul aferent construcției, pretins prin notificarea formulată la data de 23 mai 2001, poate fi analizat în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, așa cum s-a reținut prin decizia atacată.
Neîntemeiată este și susținerea că nu s-a avut în vedere faptul încasării despăgubirilor de către intimați.
Prin sentința tribunalului, păstrată prin decizia atacată, recurentul-pârât nu a fost obligat la plata de despăgubiri și nici nu a fost stabilit tipul de echivalent.
Primarul general al municipiului București care, conform art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, emite dispoziția în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale a fost obligat să emită o dispoziție pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în beneficiul ambilor reclamanți și pentru întregul imobil a cărui valoare a fost stabilită de expert.
Prin urmare, primarul general al municipiului București, obligat să emită dispoziția pentru întregul imobil evaluat de expert și în beneficiul ambilor intimați-reclamanți, urmează ca la emiterea dispoziției să aibă în vedere prevederile Legii nr. 10/2001, republicată, care sunt de imediată aplicare, inclusiv art. 11 alin. (7) din lege.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârât a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6113/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5942/2006. Civil → |
|---|
