ICCJ. Decizia nr. 6132/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 9 septembrie 1999, I.I. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul general al municipiului București, retrocedarea terenului în suprafață de 200 mp situat în București, care a fost expropriat prin Decretul Prezidențial nr. 97 din 21 iunie 1974 și Decizia nr. 1010 din 12 august 1974 a fostului Consiliu Popular al municipiului București, Comitetul Executiv.
Prin sentința nr. 1211 din 18 decembrie 2003, Tribunalul București, secția a III-a civilă, rejudecând în fond urmare a casării dispusă prin decizia nr. 695 din 31 ianuarie 2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a admis acțiunea formulată de I.I. împotriva pârâtului Consiliul general al municipiului București, pe care l-a obligat să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie terenul în litigiu, identificat potrivit raportului de expertiză efectuat de expert P.I. la 15 februarie 2000.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut dovada calității sale de proprietar asupra terenului potrivit actului de vânzare-cumpărare încheiat de autoarea sa O.A.(devenită I., cunoscută sub numele de I.) la data de 17 septembrie 1932 și a certificatului de moștenitor nr. 490 din 26 decembrie 1962 eliberat de notariatul de Stat al raionului 1 Mai. S-a arătat totodată că instanța nu poate să verifice în ce măsură scopul preluării a fost realizat câtă vreme Decretul Prezidențial nr. 97/1974 pe temeiul căruia s-a dispus exproprierea nu îndeplinește cerința de accesibilitate a actului normativ, nefiind publicat, așa încât scopul urmărit la momentul realizării acesteia scapă controlului judecătoresc. Constatând că potrivit adresei nr. 16130/III din 4 iunie 1992 a DGLPUAT, reclamantului i s-a făcut cunoscut că terenul ce i-a fost preluat este în prezent liber și situat în zona dintre blocurile de locuințe pentru care nu există vreun proiect de organizare urbană și că această situație este dovedită și prin expertiza tehnică efectuată la prima judecată în fond de către expert P.I., care a stabilit că terenul nu este afectat de rețele edilitare, instanța a făcut aplicațiunea dispozițiilor cuprinse la art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Soluția instanței de fond a fost menținută de către Curtea de Apel București, secția pentru conflicte de muncă și litigii de muncă, prin decizia civilă nr. 40/A din 16 martie 2004 prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Consiliul general al municipiului București prin Primarul general.
S-a reținut în esență că tribunalul în mod corect a făcut aplicarea art. 35 din Legea nr. 33/1994 întrucât de la data exproprierii a trecut mai mult de 1 an fără ca terenul să fie utilizat potrivit scopului pentru care a fost preluat. S-a arătat totodată că intimatul-reclamant a formulat notificare, judecata cauzei fiind suspendată în condițiile art. 47 din Legea nr. 10/2001. De altfel, acțiunea fiind introdusă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar intimatul-reclamant având un drept de opțiune potrivit art. 47 alin. (1) din lege, n-a renunțat la judecarea cauzei ci a solicitat suspendarea până la soluționarea notificării, la care unitatea deținătoare nu a răspuns în cei peste doi ani cât a operat suspendarea.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul arătând că instanța nu avea competența generală să se pronunțe asupra modului de preluare a imobilului atâta timp cât o lege specială, respectiv Legea nr. 10/2001 stabilește regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 1945-1989. Instanța de apel a respins în mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii, în raport de prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001, reclamantul având posibilitatea să solicite restituirea în natură, în echivalent, acordarea de despăgubiri sau acțiuni, pe cale administrativă. în altă ordine de idei, invocând principiul neretroactivității legii civile, pârâtul a considerat că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile numai în cazul exproprierilor de imobile efectuate după intrarea în vigoare a acestei legi. A considerat astfel că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului prin aplicarea în mod corect a Decretului Prezidențial de expropriere nr. 97/1974, dreptul de proprietate al statului fiind dobândit prin efectul legii, cu respectarea dispozițiilor art. 645 C. civ.
Recursul este nefondat.
Prin adresa nr. 16130/III.A din 4 iunie 2002 (fila 10 dosar nr. 4505/1999 al Tribunalului București, secția a III-a civilă), Direcția generală a lucrărilor publice, urbanism și administrarea teritoriului a comunicat lui I.I. faptul că terenul situat în A. în prezent este liber și este situat în zona dintre blocurile de locuințe, zonă pentru care nu există nici un proiect de organizare, care să prevadă realizarea vreunei investiții.
Din concluziile raportului de expertiză întocmit de V.V.C. aflat la fila 16 a dosarului nr. 4505/1999 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, reiese că "pe imobilul în cauză nu se află vreo rețea de apă, canalizare, telefonie sau edificat vreo construcție", suprafața de teren de 200 mp nefiind diminuată în urma sistematizării zonei. Aceleași concluzii sunt cuprinse și în raportul de expertiză tehnică întocmit de P.I. prin care s-a arătat că terenul nu este ocupat de construcții, nu este afectat de rețele edilitare și nu există nici un proiect de organizare urbană care să prevadă realizarea vreunei investiții.
De altfel, prin motivele de recurs, pârâtul nu aduce nici o critică în sensul că pe terenul expropriat au fost efectuate lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, acesta nefiind în prezent liber.
în ceea ce privește critica recurentului-pârât referitoare la aplicarea Legii nr. 10/2001, se reține că acțiunea a fost formulată de reclamant în anul 1999, înainte de adoptarea acestei legi. Potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 46 în forma la zi a legii), prevederile prezentei legi sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei. Or, se reține că în speță, intimatul- reclamant a solicitat suspendarea, care a fost dispusă în ședința publică din 31 mai 2001, potrivit încheierii purtând aceeași dată pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, iar până la data pronunțării de către tribunal a sentinței civile nr. 1211, respectiv 18 decembrie 2003, reclamantul a arătat că nu a primit răspuns la notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001.
în ceea ce privește susținerea recurentului-pârât potrivit căreia dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile numai în cazul exproprierilor de imobile efectuate după intrarea în vigoare a acestei legi, această critică se vădește a fi nefondată, reținându-se că prin decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secțiile unite, s-a stabilit că aceste prevederi sunt aplicabile și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.
Pentru cele ce preced, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6135/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6139/2006. Civil → |
|---|
