ICCJ. Decizia nr. 6135/2006. Civil
| Comentarii |
|
La data de 26 mai 2004 reclamantul Primarul sectorului 4 București a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primarul General și Consiliul General al Municipiului București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, în baza principiului îmbogățirii fără just temei, să fie obligați la plata sumei de 28.964.470.513 lei cu titlu de daune.
în motivarea acțiunii, reclamanta a învederat următoarea situație de fapt:
Prin Hotărârea nr. 240 din 24 octombrie 2002 Consiliul General al Municipiului București a dispus reorganizarea instituției Administrația Străzilor și transmiterea activității acesteia în administrarea consiliilor locale ale sectoarelor nr .1-6 ale municipiului București. Administrația Străzilor și-a încetat activitatea începând cu data de 1 ianuarie 2003, iar activitatea ei a fost preluată de Consiliile Locale ale Sectoarelor Municipiului București.
Prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 25 din 28 ianuarie 2003 privind repartizarea pe bugete componente a veniturilor și cheltuielilor bugetului local al municipiului București pe anul 2003, a fost alocată bugetului Consiliului Local al sectorului 4 suma de 290.000.000 mii lei pentru finanțarea activităților descentralizate, conform Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 239/2002 și art. 6 din Hotărârea aceluiași organ nr. 240/2002.
în perioada în care străzile se aflau în administrarea Consiliilor Locale ale sectoarelor, ținând seama de starea extrem de precară a carosabilului, reclamantul Primarul sectorului 4 a organizat proceduri de achiziție publică în vederea reparării sistemelor rutiere, proceduri finalizate la data de 14 aprilie 2003, când s-au încheiat contractele de execuție de lucrări menționate și anexate acțiunii.
Prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 81/2003 a fost abrogată Hotărârea nr. 240/2003, astfel încât, începând cu data de 15 aprilie 2003, Administrația Străzilor a funcționat în subordinea Consiliului General al Municipiului București. De asemenea, prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 102 din 10 aprilie 2003, a fost abrogat art. 3 din Hotărârea aceluiași organ nr. 25/2003 prin care se aloca bugetului Consiliului local Sector 4 suma de 290.000.000 mii lei pentru finanțarea activităților descentralizate conform art. 6 din Hotărârea nr. 240/2002.
La solicitarea Consiliului General al Municipiului București fondurile alocate reclamantului prin Hotărârea nr. 25/2003 în vederea reabilității străzilor au fost transmise Consiliului General al Municipiului București prin Hotărârea Consiliului Local al sectorului 4 nr. 75 din 22 aprilie 2003 privind prima rectificare a bugetului local al sectorului 4 pe anul 2003.
în vederea realizării contractelor de reabilitare a străzilor încheiate de reclamantă cu SC R. SRL, SC T.R. SRL și SC A.P.P.P. 4 SA, Consiliul Local al sectorului 4 a adoptat Hotărârea nr. 167 din 27 noiembrie 2003 prin care a aprobat alocarea sumei de 28.964.470.513 lei din bugetul Consiliului Local al sectorului 4, în scopul achitării lucrărilor de reparații care au făcut obiectul contractelor, plăți efectuate și nerestituite de pârâți, astfel că bugetul acestora s-a mărit pe seama bugetului reclamantului, care s-a diminuat în aceeași proporție.
Prin întâmpinarea din data de 10 septembrie 2004 pârâtul Municipiul București prin Primarul General a solicitat respingerea acțiunii, formulându-și următoarele apărări: prin Hotărârea nr. 81 din 10 aprilie 2003 a Consiliului General al Municipiului București a fost abrogată Hotărârea nr. 240/2002 a aceluiași consiliu, astfel încât începând cu data de 15 aprilie 2003 serviciul Administrația Străzilor a funcționat în subordinea Consiliului General al Municipiului București; ulterior acestei Hotărâri adoptată la 10 aprilie 2003, la data de 14 aprilie 2003, reclamantul a organizat proceduri de achiziție publică în vederea reparării sistemelor rutiere, încheind mai multe contracte de execuție de lucrări și a susținut că valoarea acestora s-ar ridica la suma de 28.964.470.513 lei; deoarece aceste contracte s-au încheiat ulterior Hotărârii nr. 81/2003, prin care s-a abrogat Hotărârea nr. 240/2002, rezultă că reclamantul a încheiat aceste contracte cu rea-credință, la o dată ulterioară adoptării hotărârii prin care s-a decis asupra reîntoarcerii serviciului Administrației Străzilor în subordinea pârâtului; mai mult, pârâtul s-a apărat că Hotărârea nr .240/2002, prin care s-a transmis sectoarelor 1-6 activitatea Serviciului Administrația Străzilor, nu și-a produs efectele întrucât aceasta a fost atacată în justiție, la instanța de contencios administrativ, Tribunalul București dispunând prin încheierea din 20 decembrie 2002 suspendarea hotărârii până la soluționarea acțiunii în anularea acesteia, iar sentința nr. 1356 din 21 martie 2003, dată pe fond de această instanță, a fost atacată cu recurs de către pârât, astfel că pe parcursul soluționării litigiului Hotărârea nr. 240/2002 nu a produs efecte.
Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 902 din 28 octombrie 2004, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut și motivat că prin încheierea din 20 decembrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 4023/2002, Tribunalul București, secția a VIII-a, a dispus suspendarea Hotărârii nr. 240 din 24 octombrie 2002, până la soluționarea acțiunii în anularea acesteia. Măsura suspendării s-a menținut până la data de 17 aprilie 2003 când s-a respins recursul promovat împotriva încheierii de ședință anterior menționată.
Prin urmare, instanța de fond a reținut că Hotărârea nr. 240 din 24 octombrie 2002 nu producea efecte la data când reclamanta a organizat procedura de achiziție publică și a încheiat contractele de execuție de lucrări, astfel că nu se poate reține existența unei legături de cauzalitate între reducerea patrimoniului reclamantului și sporirea patrimoniului pârâților, condiție esențială pentru incidența instituției îmbogățirii fără justă cauză.
Soluția tribunalului a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 1204 din 23 iulie 2005, a respins ca nefondat apelul reclamantului.
împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal, a declarat recurs reclamantul Primarul sectorului 4 București care a susținut că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea legii, deoarece: Hotărârea nr. 81 din 10 aprilie 2003 a Consiliului General al Municipiului București prin care s-a abrogat Hotărârea nr.240/2003, iar Serviciul Administrația Străzilor a fost preluat de Consiliul General, a fost comunicată recurentului în data de 17 aprilie 2003; Hotărârea aceluiași consiliu nr. 102 din 10 aprilie 2003 prin care se abroga măsura alocării către bugetul reclamantului a sumei de 290.000.000 mii lei, a fost comunicată recurentului în data de 18 aprilie 2003, potrivit adresei nr. 10783; în atari condiții, la data de 27 noiembrie 2003, Consiliul Local al sectorului 4 a adoptat Hotărârea nr. 167 prin care s-a aprobat alocarea sumei de 28.964.470.513 lei din bugetul local în scopul achitării lucrărilor de reparații, astfel că pârâții sunt datori a-i restitui reclamantului această sumă.
Recursul este fondat.
în justificarea demersului său judiciar, reclamantul a afirmat că prin Hotărârea nr. 240 din 24 octombrie 2002 pârâtul Consiliul General al Municipiului București a dispus reorganizarea serviciului Administrația Străzilor și retransmisia
activității acestuia, prin descentralizare, consiliilor locale ale sectoarelor nr.1-6 ale municipiului București. De asemenea, a mai susținut reclamantul că, printr-o altă Hotărâre nr. 25 din 28 ianuarie 2003, pârâtul Consiliul General al Municipiului București, a decis repartizarea pe bugete componente a veniturilor și cheltuielilor bugetului local al municipiului București pentru finanțarea activităților descentralizate, reclamantului fiindu-i alocată suma de 290.000.000 mii lei. în vederea executării acestor hotărâri, reclamantul pretinde că a organizat proceduri de achiziție publică în vederea reparării sistemelor rutiere, că a încheiat cu diferite societăți specializate contracte de execuție de lucrări, pentru care a plătit din bugetul său suma de 28.964.470.513 lei, deși, prin hotărâri distincte, pârâții au revenit asupra măsurilor inițiale, atât cu privire la subordonarea serviciului Administrația Străzilor, cât și cu privire la sumele alocate pentru finanțarea activităților descentralizate, în sensul preluării acestora tot de către pârâți.
Confruntați cu acțiunea reclamantului, întemeiată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, pârâții s-au apărat în sensul că reclamantul a dat dovadă de rea-credință deoarece a organizat proceduri de achiziție publică în vederea reparării sistemelor rutiere și a încheiat mai multe contracte de execuție de lucrări după ce pârâții au adoptat hotărâri prin care s-a decis reîntoarcerea serviciului Administrației Străzilor în subordinea pârâților și s-au preluat sumele date inițial pentru finanțarea serviciilor descentralizate. Mai mult, pârâții s-au apărat că Hotărârea nr. 240/2002 nici nu a produs efecte întrucât a fost atacată în contencios administrativ, iar instanța a dispus suspendarea ei până la soluționarea procesului.
îmbogățirea fără justă cauză reprezintă un fapt juridic licit considerat, de doctrină, în unanimitate, ca izvor distinct de obligații și consacrat ca atare de jurisprudență. îmbogățirea fără justă cauză este faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic. Din acest fapt se naște obligația pentru cel care își vede mărit patrimoniul său de a restitui, în limita măririi, către cel care și-a diminuat patrimoniul.
Pentru a fi intentată, cu succes, acțiunea în restituire (actio de in rem verso), atât doctrina, cât și jurisprudența, au impus pe lângă alte condiții juridice și trei condiții materiale: mărirea unui patrimoniu, micșorarea, ca o consecință, a altui patrimoniu și existența unei legături între sporirea și diminuarea celor două patrimonii, în sensul că ambele fenomene (sporirea și micșorarea) să fie efectul unei cauze unice. Contrar celor reținute, de altfel, greșit de către cele două instanțe, pentru intentarea acțiunii în restituire, nu se cere o legătură cauzală între mărirea unui patrimoniu și micșorarea celuilalt, căci o astfel de legătură poate fi concepută numai între o faptă și rezultatul ei, pe când mărirea unui patrimoniu și micșorarea celuilalt au o cauză unică, un fapt juridic sau un eveniment.
în speță, această cauză unică a constituit-o cele două hotărâri ale Consiliului General al Municipiului București prin care s-a dispus transmiterea activității Administrației Străzilor către sectoare (inclusiv către sectorul 4) și prin care s-au repartizat, pe bugete componente, veniturile și cheltuielile municipale, pentru finanțarea activităților descentralizate, fiind fără relevanță că, ulterior, pârâții au revenit asupra acestor măsuri, după cum este fără importanță pentru instituția juridică analizată dată la care reclamantul a încheiat contractele pentru execuția lucrărilor și dacă în raport de această dată, a fost de bună sau rea-credință, ori că efectele hotărârii de descentralizare ale activităților de reparații stradale au fost suspendate de justiție.
Important în proces era de a se stabili, pe bază de probe, că reclamantul a executat, așa cum pretinde, acele lucrări și că a plătit, din buget propriu, pe executanții lucrărilor, suferind astfel o diminuare a patrimoniului său, deoarece atari lucrări erau cuprinse înainte de descentralizarea activităților în planul de execuție al pârâților, pe care ei trebuiau să-l pună în practică și neîndeplinindu-l ca urmare a repartizării lucrărilor la sectoare, se pretinde că au dobândit un spor de patrimoniu ca urmare a nerestituirii prețului lucrărilor către reclamant.
întrucât și o hotărâre judecătorească poate constitui temei pentru mărirea unui patrimoniu, tot astfel și hotărârea unui organ al administrației de stat poate reprezenta o asemenea cauză, dacă prin simpla ei emitere a creat totuși un dezechilibru patrimonial, trebuind să se recunoască dreptul la acțiune al celui care, prin executarea lucrărilor de reparații care până la
data hotărârii cădeau în sarcina pârâților, și-a micșorat patrimoniul cu sumele pe care pârâții trebuiau să le suporte drept cost al acestor lucrări.
Față de cele ce preced, a fost admis recursul reclamantului, au fost casate hotărârile date în cauză urmând ca în rejudecare, pe bază de dovezi, inclusiv printr-o expertiză de specialitate, să se stabilească ce lucrări rutiere a executat reclamantul în temeiul Hotărârii nr. 240 din 24 octombrie 2002, dacă aceste lucrări erau prevăzute și necesare, ce sume a cheltuit pentru plata lor și din ce buget au fost suportate, pentru a se putea stabili, pe bază de probe certe, dacă reclamantul a suferit o micșorare a patrimoniului său, corelativ cu sporirea patrimoniului pârâților și în ce proporție.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6277/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6132/2006. Civil → |
|---|
