ICCJ. Decizia nr. 7124/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 602/2001 la data de 6 mai 2004 la Tribunalul Gorj, reclamantul L.G. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 137 din 15 martie 2004 emisă de A.V.A.S. și să i se restituie în natură fondul industrial și de comerț al fostei F.P.R.V. , jud. Gorj.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin notificarea nr. 343/E din 27 iulie 2001 înregistrată la Biroul executorului judecătoresc T.N. (filele 23—24 din dosarul nr. 602/2004 al Tribunalului Gorj) a solicitat pârâtei A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.) să-i restituie în natură fondul industrial și de comerț al F.P.R. Vădeni compus din terenurile, construcțiile și instalațiile menționate în notificare, care sunt deținute în prezent de SC U. SA Tg.Jiu. A mai arătat că SC U. SA Tg.Jiu a fost privatizată și că statul reprezentat de A.V.A.S. mai deține doar 11% și că A.V.A.S., ca re în mod nelegal i-a respins notificarea cu motivarea că nu a depus actele doveditoare ale calității de moștenitor, trebuie obligată la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Prin încheierea din 1 februarie 2005, Tribunalul Gorj, secția civilă, a respins excepția de necompetență teritorială invocată de pârâta A.V.A.S. cu motivarea că unitatea deținătoare a bunurilor ce fac obiectul notificării, conform Legii nr. 10/2001 este F.P.R. Vădeni, care își are sediul în Tg. Jiu.
Tribunalul Gorj, secția civilă, prin sentința nr. 122 din 22 martie 2005, a admis în parte cererea formulată de reclamantul L.G. în contradictoriu cu A.V.A.S. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, a anulat decizia nr. 137 din 15 martie 2004 emisă de A.V.A.S. și a stabilit că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent de la pârâta A.V.A.S. în cota de 5/8 din: 122.502.000 lei reprezentând contravaloarea construcțiilor și 2.786.514.920 lei reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 10.052 mp.
Pentru a decide astfel, instanța de fond a constatat că reclamantul a făcut dovada că bunurile menționate în cererea de chemare în judecată au aparținut autorului său, L.G.G., conform actului de vânzare încheiat la data de 8 octombrie 1940, că în prezent acestea sunt deținute de Fabrica de cărămidă U. Tg. Jiu, care s-a privatizat și că în mod corect notificarea a fost trimisă spre soluționare A.P.A.P.S. (actual A.V.A.S.) în raport cu art. 27 din Legea nr. 10/2001. Instanța de fond a mai reținut că din rapoartele de expertiză efectuate în cauză rezultă că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea imobilelor în litigiu ocupă funcțional întregul teren aferent iar reclamantul este îndreptățit în raport cu art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzător cotei de 5/8 din valoarea acestora întrucât bunurile au aparținut tatălui său L.G. iar cota succesorală a mamei sale, L.M. a fost acceptată numai de acesta, cealaltă comoștenitoare, nepoată de frate, D.M.D. fiind renunțătoare împreună cu L.N. Instanța de fond a constatat, referitor la valoarea bunurilor în litigiu, că în dosarul nr. 2544/2003 care a avut ca obiect cererea formulată de reclamanta D.M.D. vizând aceleași bunuri, acestea au fost expertizate la suma de 122.502.000 lei, construcțiile și la suma de 2.786.514.920 lei, terenul iar prin expertizele administrate în raportul juridic dedus judecății de către reclamantul L.G. valoarea a fost stabilită la 207.335.427 lei, construcțiile și la 5.127.885.760 lei, terenul și, având în vedere perioada scurtă de timp care a trecut de la efectuarea primei expertize din dosarul nr. 2544/2003, a conchis că nu pot fi omologate concluziile expertizelor efectuate în cauza privind pe reclamantul L.G., bunurile fiind supraevaluate.
Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 12 din 11 ianuarie 2006, a admis apelurile formulate de reclamantul L.G., de pârâta D.G.F.P Gorj în nume propriu și în numele Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinței civile nr. 122 din 22 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Gorj, pe care a schimbat-o în sensul că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. A respins acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice.
Referitor la apelul declarat de reclamantul L.G., ale cărui critici au vizat cuantumul măsurilor reparatorii ce i-au fost acordate și care ar fi fost subevaluate, instanța de apel a reținut că potrivit modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în prezent, instanțele de judecată nu mai au prerogativa de a stabili și individualiza natura măsurilor reparatorii , întinderea sau modalitatea lor de acordare (această competență revenind organismelor înființate potrivit Legii nr. 247/2005, Titlul VII, Cap. V) ci doar de a stabili calitatea de persoană îndreptățită, de a analiza dreptul de proprietate și dacă este sau nu persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent. Instanța de apel a reținut că noilor dispoziții legale în vigoare, instanța de judecată investită cu soluționarea unei contestații la Legea nr. 10/2001 nu mai este îndrituită să analizeze și să stabilească cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, reclamantul trebuind să urmeze procedura administrativă prevăzută în Cap. V din Titlul VII iar în situația în care este nemulțumit de decizia adoptată de Comisia Centrală să formuleze contestație conform art. 19 din Titlul VII la Curtea de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază.
Instanța de apel a constatat, în temeiul acelorași considerente, că apelul pârâtei A.V.A.S. este întemeiat numai cu privire la critica referitoare la faptul că nu instanța era abilitată în stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii. Criticile vizând necompetența teritorială a Tribunalului Gorj și împrejurarea că instanța și-ar fi depășit limitele puterii judecătorești când a avut în vedere actele ulterioare depuse de reclamant în dovedirea pretențiilor sale, cu depășirea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 au fost apreciate de instanța de apel ca nefondate, cu motivarea că unitatea deținătoare a bunurilor își are sediul pe raza jud. Gorj și că termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 este un termen de recomandare și nu unul imperativ, de decădere.
Cu privire la apelul declarat de pârâta D.G.F.P Gorj în nume propriu și în numele Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice s-a constatat de către instanța de control judiciar că este întemeiat întrucât, raportat la dispozițiile Legii nr. 247/2005, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu mai are calitate procesuală pasivă în cauză.
împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs reclamantul L.G.G. și pârâta A.V.A.S., ambii invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor sale de recurs, reclamantul a susținut că în speță s-au aplicat greșit dispozițiile art. 16 pct. 1 și 2 ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și a normelor metodologice de aplicare și că odată ce apelul său a fost admis, instanța trebuia să se pronunțe cu privire la cuantumul despăgubirilor stabilite în cauză în sensul constatării că este îndreptățit la măsuri reparatorii în cuantum de 5/8 din valoarea de 5.128.000.000 ROL și de 207.335.427 ROL, astfel cum au stabilite prin expertiză.
Pârâta A.V.A.S., în recursul său, a susținut că în mod greșit instanțele, în stabilirea competenței teritoriale în soluționarea acțiunii reclamantului, au considerat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 când, de fapt, competența trebuia stabilită în raport cu dispozițiile Codului de procedură civilă întrucât dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001 sunt aplicabile doar în situația în care emitentul deciziei este unitatea deținătoare iar în speță, notificarea reclamantului a fost soluționată de A.V.A.S., al cărei sediu se află în București și, așa fiind, se impune constatarea nulității hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei la Tribunalul București în vederea soluționării în fond a pricinii.
Pârâta A.V.A.S. a mai susținut că motivarea deciziei pronunțate în apel este contrară dispozițiilor Legii nr. 10/2001 cât privește argumentul bazat pe reglementările art. 24 alin. (31) din Legea nr. 247/2005, reținând, pe de o parte, că nu mai era necesar dosarul administrativ iar, pe de altă parte, că A.V.A.S. trebuia să acorde măsurile reparatorii deși actul normativ menționat prevede că singura entitate investită cu acordarea măsurilor reparatorii este Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor. A arătat că hotărârea instanței de fond, menținută prin decizia instanței de apel este nelegală întrucât a anulat o decizie emisă în procedura administrativă în lipsa notificării, a actelor atașate acesteia și a referatului Comisiei de analiză din care rezultă temeiurile soluției de admitere sau respingere a notificării.
Pârâta A.V.A.S. a mai arătat că, din analiza dispozițiilor art. 1 alin. (1 ) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și ale art. 13 alin. (1) din Cap. III al Legii nr. 247/2005, rezultă în mod evident că A.V.A.S. nu mai are competența legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent ci doar propune acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, instituției competente, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor conform art. 16 alin. (2) Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Recursurile sunt nefondate.
Referitor la recursul declarat de reclamant, este de reținut că, în principiu, legea nouă se aplică imediat situațiilor obiective (legale), adică acelor situații juridice al căror conținut și efecte sunt imperativ stabilite de legiuitor. Stricto sensu, este avut în vedere momentul intrării în vigoare a legii noi, iar lato sensu, prezentul și viitorul, ambele determinate prin prisma acestui moment și materializate fie în situații juridice care urmează să existe, să se modifice ori să se stingă, fie în fapte juridice pendinte ori efecte viitoare ale unor raporturi juridice trecute.
în speță, dreptul subiectiv reclamat își are fundamentul direct și imediat în preluarea abuzivă de stat a imobilului pentru care se pretind despăgubiri, adică într-un raport juridic trecut. Efectele viitoare ale acestui raport sunt imperativ stabilite, în condițiile în care au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent potrivit Legii nr. 10/2001, nemodificată (despăgubiri), prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, lege nouă, de imediată aplicare.
în speță, legea nouă, Legea nr. 247/2005, determină imperativ regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, iar capitolul VI pct. 16.1 și următoarele din H.G. nr. 1095/2005 instituie noile proceduri administrative pentru acordarea despăgubirilor.
întrucât, în planul dreptului intertemporal, toate aceste dispoziții, de imediată aplicare, sunt imperative, iar după intensitatea și puterea lor, obligatorii, rezultă că legea veche rămâne fără aplicare.
Pentru aceste considerente se constată că, în speță, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor noii legii, respectiv ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv atunci când a stabilit că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent conform acestui act normativ iar susținerea recurentului-reclamant în sensul că instanța trebuia să se pronunțe cu privire la cuantumul despăgubirilor stabilite în cauză în sensul constatării că este îndreptățit la măsuri reparatorii în cuantum de 5/8 din valoarea de 5.128.000.000 ROL și de 207.335.427 ROL, astfel cum au stabilite prin expertiză, nu poate fi primită.
Nu poate fi primită nici critica recurentei-pârâte A.V.A.S. conform căreia competența teritorială a instanței în soluționarea contestației reclamantului trebuia stabilită în raport cu dispozițiile Codului de procedură civilă.
Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 când, reținând că unitatea deținătoare a imobilului în litigiu se află în jud. Gorj, a constatat că, în mod legal, instanța de fond, în temeiul art. 24 alin. (8) al legii, în redactarea în vigoare la data pronunțării încheierii din 1 februarie 2005, a respins excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Gorj în soluționarea contestației acest articol fiind modificat ulterior.
Instanțele de fond și apel au soluționat raportul juridic dedus judecății având în vedere toate înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei în dovedirea pretențiilor sale: notificarea formulată conform Legii nr. 10/2001, titlul de proprietate al autorului său, acte de stare civilă, certificate de moștenitor.
Astfel fiind, critica recurentei-pârâte A.V.A.S. în sensul că decizia instanței de apel este nelegală întrucât a anulat o decizie emisă în procedura administrativă în lipsa notificării, a actelor atașate acesteia și a referatului Comisiei de analiză din care rezultă temeiurile soluției de admitere sau respingere a notificării este neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât pentru pârâta A.V.A.S. nu exista nici un impediment de a depune la dosar referatul Comisiei sale de analiză în condițiile în care aprecia că acest înscris putea reprezenta o probă utilă, concludentă și pertinentă cauză, care ar fi avut o asemenea relevanță încât ar fi putut determina instanța să pronunțe o altă soluție.
Nici susținerea recurentei-pârâte conform căreia instanța de apel ar fi reținut în considerentele deciziei pronunțate că A.V.A.S. trebuia să acorde măsurile reparatorii nu este întemeiată întrucât argumentele de fapt și de drept ale instanței vizează tocmai împrejurarea că reclamantul, care este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Legii nr. 247/2005, trebuie să urmeze procedura administrativă prevăzută de dispozițiile Cap .V ale Titlului VII al acestei legi.
Având în vedere temeiurile care preced, se constată că decizia atacată este legală iar recursurile au fost respinse ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7150/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7088/2006. Civil → |
|---|
