ICCJ. Decizia nr. 716/2006. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 716.
Dosar nr. 5035/1/200.
Şedinţa publică din 18 septembrie 2006
Constată că prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 1704 din 16 februarie 2005, C.M. a chemat în judecată pe intimatul Primarul Municipiului Timişoara, solicitând anularea dispoziţiei nr. 2685 din 23 decembrie 2004 emisă de acesta şi obligarea la emiterea unei noi dispoziţii prin care să se dispună restituirea în natură a imobilului din Timişoara, sau, în subsidiar, acordarea despăgubirilor.
În motivarea cererii sale, contestatoarea a arătat că, în pofida celor reţinute în dispoziţia atacată, este îndreptăţită la restituirea imobilului şi că are posibilitatea ca şi pe această cale să depună înscrisuri doveditoare.
Prin sentinţa nr. 2441 din 19 octombrie 2005, Tribunalul Timiş a admis contestaţia, a anulat dispoziţia atacată şi a obligat pe intimat să emită o altă dispoziţie prin care să soluţioneze notificarea pe fond.
Pentru pronunţarea soluţiei, prima instanţă a reţinut că în cauză, contestatoarea a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la reparaţie în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Astfel, imobilul din Timişoara, a aparţinut, ca proprietar tabular, mamei contestatoarei, de la care bunul a fost expropriat conform Decretului nr. 73/1980. Cu certificatul de moştenitor depus la dosar, contestatoarea a făcut dovada că este unica succesoare a proprietarului tabular.
Împotriva sentinţei a declarat apel Primarul Municipiului Timişoara, care a susţinut netemeinicia şi nelegalitatea soluţiei, întrucât contestatoarea nu a făcut dovada dreptului de proprietate invocat, dosarul nefiind completat în termenul prevăzut de lege; pe de altă parte, extrasul C.F. nu este actual, certificatul de moştenitor a fost depus în copie fără a fi legalizat, iar termenul pentru depunerea actelor fiind un termen de decădere, înseamnă că probele administrate cu nerespectarea acestuia nu pot fi luate în considerare.
Apelul a fost respins ca nefondat, potrivit deciziei nr. 35 din 2 februarie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
În considerentele deciziei s-a reţinut că soluţia primei instanţe este corectă, câtă vreme la dosarul administrativ, depus în copie la dosar, rezultă că s-au aflat atât extrasul de carte funciară, cât şi certificatul de moştenitor. Conform acestor înscrisuri, autoarea intimatei-contestatoare a fost proprietara imobilului ce a făcut obiectul notificării, bunul fiind preluat de la aceasta în baza Decretului de expropriere nr. 73/1980.
Decizia a fost atacată cu recurs de către apelant, care a susţinut caracterul nelegal al acesteia, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
S-a arătat în dezvoltarea motivelor de recurs, că prin actele depuse în dosarul aferent notificării, intimata nu a făcut dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită; deşi prin adresele ce i-au fost transmise, acesteia i s-a adus la cunoştinţă ce înscrisuri trebuia să mai depună, contestatoarea nu s-a conformat, ignorând faptul că sarcină probei proprietăţii şi a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive îi revine.
Făcând trimitere la dispoziţiile art. 3, art. 4 alin. (2), art. 20 alin. (3) şi art. 22 din Legea nr. 10/2001, recurentul a susţinut că solicitanta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită şi a dreptului de proprietate invocat, întrucât dosarul nu a fost completat în termenul prevăzut de lege.
Recursul este nefondat.
Susţinând că intimata-contestatoare nu ar fi făcut dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită, recurentul invocă faptul că dosarul ataşat notificării nu a fost complet şi pe de altă parte, că depunerea înscrisurilor peste termenul prevăzut de lege este sancţionată cu neluarea lor în considerare.
Aspectul de nelegalitate nu poate fi reţinut întrucât se bazează pe o interpretare eronată a dispoziţiilor legii.
Astfel, deşi art. 22 (în vechea reglementare, aplicabilă la momentul soluţionării notificării) din Legea nr. 10/2001 prevedea că depunerea actelor în susţinerea notificării trebuia făcută înăuntrul unui anumit termen, nerespectarea acestuia nu poate fi sancţionată cu decăderea din dreptul de a proba calitatea de persoană îndreptăţită.
Sancţiunea nu poate opera decât pentru faza procedurii prealabile şi constă în respingerea notificării.
Aceasta nu înseamnă însă, că supunând cenzurii instanţei dispoziţia/Decizia unităţii deţinătoare, cel care se pretinde îndreptăţit la restituire, să nu aibă posibilitatea administrării probelor în susţinerea dreptului său.
O interpretare contrară ar însemna o recunoaştere formală a accesului la justiţie şi lipsirea de conţinut a căii de atac, faza judiciară fiind astfel lipsită de orice eficienţă.
Consecinţa directă a unei astfel de aplicări a normei legale ar consta în îngrădirea nejustificată a dreptului la un proces echitabil şi încălcarea astfel, a prevederilor art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
De aceea, urmează să se constate că instanţele au procedat corect, fără a nesocoti dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, atunci când au recunoscut valoare probatorie înscrisurilor depuse de către intimată, în dovedirea dreptului de proprietate al autoarei şi a calităţii sale de succesoare a acesteia, chiar peste termenul reglementat de textul menţionat.
Critica de nelegalitate, încadrabilă în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi primită pentru considerentele arătate.
În ce priveşte motivul de recurs formulat în condiţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., urmează să se constate că indicarea acestuia s-a făcut în mod formal, fără a permite o analiză pe fond, în condiţiile în care recurentul nu a indicat, în termenii impuşi de dispoziţiile menţionate, care act din cele supuse judecăţii, cu înţelesul lămurit şi neîndoielnic, a fost interpretat greşit, schimbându-i-se natura.
Faţă de considerentele expuse, criticile au fost găsite neîntemeiate, recursul declarat urmând a fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr.35 din 2 februarie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 7255/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 717/2006. Civil → |
---|