ICCJ. Decizia nr. 9051/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9051
Dosar nr. 9317/1/2006
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă din 3 iunie 2005 reclamanta C.M. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA pentru a fi obligată să se pronunţe asupra notificării din 18 iunie 2001 având ca obiect cererea de restituire în natură a apartamentelor nr. 5 şi nr. 6 situate la parterul hotelului „Albatros" (fostul bloc „Edilitatea") din staţiunea Mamaia, precum şi a cotei indivize de 2,6% aferentă acestora din întreg terenul în suprafaţă de 989 mp pe care este construit hotelul.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 1672 din 14 octombrie 2005, prin care a admis acţiunea şi a obligat pe pârâtă să emită decizie sau dispoziţie motivată ca răspuns la notificarea nr. 92 din 15 iunie 2001 pe care i-a trimis-o reclamanta.
Apelul declarat de către pârâtă a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 45/C din 22 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă.
Pârâta SC M. SA a declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor de mai sus şi, pe fond, respingerea acţiunii introdusă împotriva sa de către reclamanta C.M., scop în care a invocat cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând recursul, pârâta a susţinut că hotărârile date în cauză sunt netemeinice şi nelegale pentru că instanţele nu au sesizat că nici cu prilejul notificării şi nici la dosarul cauzei reclamanta nu a depus procesul verbal de predare-primire conform punctului VI din convenţia de construire ca act doveditor al dreptului de proprietate pretins şi schiţe sau planuri de identificare a apartamentelor în structura actuală a hotelului, neîndeplinindu-şi astfel obligaţia instituită în sarcina sa prin art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Ca urmare, pârâta a pretins că nu avea obligaţia de a soluţiona notificarea decât numai după depunerea de către reclamantă a actelor doveditoare menţionate.
Recursul nu este neîntemeiat.
Din cercetarea dosarelor cauzei rezultă fără dubiu că, odată cu notificarea, reclamanta a transmis pârâtei copii ale actelor de stare civilă privind descendenţa sa din părinţii A.C. şi A.M., precum şi copia actului de vânzare transcris sub nr. 1605 din 31 iulie 1945 la grefa Tribunalului Constanţa însoţit de o schiţă (filele 3-10 dosar de primă instanţă), care atestă că părinţii săi au cumpărat la data de 3 martie 1943 de la vânzătoarea „Edilitatea" S.A. apartamentele 5 şi 6 de la parterul imobilului „Edilitatea" şi cota de 2,60% din terenul aferent în suprafaţă de 989 mp, amplasamentul întregului imobil fiind descris prin vecinătăţi concret determinate, iar situarea în imobil a apartamentelor cumpărate fiind delimitată precis în schiţa anexată, semnată de părţile din contract.
Aşadar, pretinsul proces verbal de predare-primire nu are valoare de dovadă a dreptului de proprietate în sensul susţinut de pârâtă, ci numai de dovadă a predării-primirii posesiei bunurilor obiect al contractului de vânzare-cumpărare, contract care constituie în exclusivitate titlul de proprietate al autorilor reclamantei.
Odată ce a depus actul doveditor al dreptului de proprietate şi cele atestând calitatea sa de moştenitoare a foştilor proprietari, reclamanta şi-a îndeplinit în întregime obligaţia prevăzută în sarcina sa de art. 22 din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data notificării, neputând fi primită cu temei cererea pârâtei privind completarea documentaţiei cu acte doveditoare care exced dispoziţiilor legii aplicabile.
În consecinţă, instanţele au statuat justificat în sensul că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în sarcina ei, iar pârâta nu s-a conformat dispoziţiilor imperative ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la acea vreme, conform cu care „în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură".
Constatând, în consecinţă, că instanţele au lămurit pe deplin situaţia de fapt şi au aplicat corect legea, iar susţinerile din recurs nu demonstrează invocata nelegalitate, instanţa supremă va respinge recursul ca nefondat în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC M. SA împotriva deciziei nr. 45/C din 22 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9047/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 905/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
