ICCJ. Decizia nr. 7124/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7124/2007
Dosar nr. 3633/46/200.
Şedinţa publică din 29 octombrie 2007
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 759 din 16 martie 2006 la Tribunalul Vâlcea, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul Statul Român prin S.N.L. Oltenia SA Târgu-Jiu a chemat în judecată pe pârâtul C.P. pentru a dispune exproprierea bunurilor imobile, proprietatea acestuia, respectiv un teren în suprafaţă de 2093 mp - tarlaua 96, parcela 2600/117 şi un teren în suprafaţă de 3150 mp - tarlaua 96, parcela 2542/4, ambele situate în comuna Alunu, sat Roşia, judeţul Vâlcea şi să stabilească cuantumul despăgubirilor cuvenite.
În motivarea cererii s-a arătat că, prin HG nr. 1587 din 8 decembrie 2005, publicată în M. Of. nr. 1161 din 21 decembrie 2005, s-a declarat utilitatea publică a lucrării de interes naţional menţinerea şi dezvoltarea capacităţii de producţie a câmpului minier Amaradia - Târâia, etapa a II-a, carierele Berbeşti şi Olteţ, judeţul Vâlcea".
Conform art. 13 din Legea nr. 33/1994, pârâtul a fost notificat de expropriatorul Statul Român prin S.N.L. Oltenia SA Târgu-Jiu, ocazie cu care i s-au comunicat procesul-verbal pentru consemnarea rezultatului cercetării prealabile în vederea declarării utilităţii publice şi oferta lor de despăgubire în cuantum de 5.243 lei.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 21 şi urm. din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Prin sentinţa civilă nr. 475 din 5 iulie 2006, pronunţată de Tribunalul Vâlcea a fost admisă cererea reclamantului şi s-a dispus exproprierea terenului pârâtului în suprafaţă totală de 5243 mp, situat în comuna Alunu, sat Roşia, judeţul Vâlcea (tarlaua 96) parcelele 2600/117 şi 2542/4, astfel cum a fost identificat de către comisia de experţi desemnată în cauză.
Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtului în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinţei, o despăgubire totală de 5.243 lei (RON).
S-a reţinut de către instanţa de fond că, prin HG nr. 1587 din 8 decembrie 2005, potrivit art. 7 din Legea nr. 33/1994 s-a declarat utilitatea publică a lucrării de interes naţional. Menţinerea şi dezvoltarea capacităţii de producţie a câmpului minier Amaradia - Târâia, etapa a II-a, carierele Berbeşti şi Olteţ, judeţul Vâlcea", stabilindu-se că expropriator este Statul Român prin S.N.L. Oltenia Târgu-Jiu.
Declaraţia utilităţii publice s-a făcut numai după efectuarea cercetării prealabile, conform dispoziţiilor art.8 din lege şi consemnată în procesul-verbal anexat la dosar.
Propunerile de expropriere a imobilelor şi procesul-verbal de cercetare prealabilă au fost notificate pârâtului la 19 ianuarie 2006 şi i s-a făcut o ofertă de despăgubire în cuantum de 5243 lei.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare în termen de 45 de zile de la primirea notificării, astfel cum prevăd disp. art. 14 din Legea nr. 33/1994.
În cauză, potrivit art. 25 din aceeaşi lege, s-a numit o comisie compusă din 3 experţi pentru evaluarea terenurilor supuse exproprierii, care a stabilit valoarea acestora la 4718,70 lei, mai mică decât cea oferită de expropriator.
În această situaţie, instanţa a reţinut îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 33/1994 pentru a dispune exproprierea şi în baza art. 23 a admis cererea în sensul celor arătate anterior.
Întrucât valoarea indicată de experţi a fost mai mică decât cea oferită de expropriator, în baza art. 7 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanţa a obligat reclamantul să plătească pârâtului, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii o despăgubire echivalentă cu suma propusă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul C.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că, litigiul a fost judecat în lipsa apărătorului ales, că nu s-a pus în discuţie expertiza, instanţa însuşind concluziile lucrării, deşi nu s-a răspuns la toate obiectivele propuse şi că evaluarea terenului s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, nefiind calculată valoarea reală a prejudiciului creat prin expropriere.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 19/A din 22 ianuarie 2007 a respins ca nefondat apelul pârâtului C.P. împotriva sentinţei civile nr. 475 din 5 iulie 20006, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în contradictoriu cu intimatul reclamant Statul Român prin S.N.L. Oltenia SA Târgu-Jiu.
Instanţa de apel, faţă de criticile formulate de pârât a reţinut în esenţă că, acesta a avut apărător ales, dar care nu s-a mai prezentat la termenul din 5 iulie 2006, când s-a judecat cauza.
Totuşi, pârâtul a fost prezent personal şi nu a invocat o cauză ce a făcut imposibilă prezenţa apărătorului ales, nesolicitând amânarea pronunţării în vederea depunerii unor concluzii scrise de către apărătorul său, solicitând respingerea cererii „cu precizarea că nu doreşte să vândă terenul".
Referitor la expertiza efectuată în cauză, în raport de care a susţinut că nu a avut în vedere toate obiectivele stabilite şi nu a evidenţiat valoarea totală şi reală a prejudiciului, s-a reţinut că pârâtului a fost mulţumit de concluziile lucrării, deoarece nu a formulat obiecţiuni.
De altfel, s-a constatat că valoarea indicată de către experţi a fost mai mică decât cea oferită de expropriator, dar a fost avută în vedere de către instanţă ultima valoare, astfel că toate criticile au fost privite ca nefondate.
Împotriva deciziei nr. 19/A din 22 ianuarie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, în termen legal a declarat recurs C.P.
Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cererii de recurs se arată că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ. şi art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Se arată că instanţa nu a pus în discuţie raportul de expertiză pentru ca recurentul să-şi exprime punctul de vedere, că acest raport nu a fost analizat nici de către instanţă, neobservându-se că nu s-a răspuns la toate obiectivele propuse, evaluarea fiind făcută prin omiterea valorii ce reprezintă lipsa de folosinţă a terenului.
De asemenea, recurentul susţine că în mod greşit instanţa de apel nu a dispus efectuarea unui supliment de expertiză prin care să fie soluţionate toate obiectivele propuse de pârât şi nu a respectat nici cerinţele art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
În general, criticile din recurs sunt similare celor din apel.
Se reţine că recurentul pârât a fost prezent la instanţă şi nu a formulat nicio obiecţie la raportul de expertiză întocmit potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, conform cărora comisia constituită din 3 experţi a evaluat terenurile supuse exproprierii la suma de 4718,70 lei.
De fapt, acesta şi-a exprimat numai nemulţumirea legată de expropriere, pe care a echivalat-o cu o vânzare cu care nu este de acord.
Chiar dacă recurentul nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, instanţa a reţinut că lucrarea s-a întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, stabilind valoarea terenului, pârâtul neinvocând aspecte legate de lipsa de folosinţă; el a susţinut numai că nu este necesară exproprierea terenului pentru scopul avut iniţial în vedere.
În ceea ce priveşte efectuarea unui supliment de expertiză se constată că, nu există o cerere formulată de părţi în acest sens, iar instanţa a reţinut că lucrarea întocmită de comisia constituită din cei 3 experţi a respectat dispoziţiile legale în materie.
Mai mult decât atât, instanţa a stabilit o sumă mai mare cu titlul de despăgubiri în sarcina reclamantului, faţă de cea evidenţiată în concluziile raportului de expertiză.
Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa are îndatorirea „să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".
Cu toate acestea, hotărârea se pronunţă numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
În virtutea rolului activ, pe care instanţa trebuie să îl manifeste, se impune totuşi, să se pronunţe numai în raport de cererile formulate de părţi, altfel, încălcând principiul disponibilităţii.
În speţă, pârâtul nu a formulat nicio obiecţie la raportul de expertiză şi nici cu privire la valoarea stabilită cu titlul de despăgubire, ignorând şi procedurile prealabile prev. de art. 14 din Legea nr. 33/1994, după primirea notificării, astfel că toate criticile sunt nefondate.
De fapt, ele vizează mai mult aspecte de netemeinicie decât de nelegalitate.
Pentru aceste considerente, constatându-se că hotărârea recurată este legală, în conformitate cu disp. art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C.P. împotriva deciziei nr. 19/A din 22 ianuarie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7127/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7121/2007. Civil → |
|---|
