ICCJ. Decizia nr. 7666/2007. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7666/2007
Dosar nr. 3695/35/200.
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă,
Din analiza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 940 din 30 octombrie 2006 Tribunalul Satu Mare a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei O.I. şi a respins acţiunea formulată de aceasta în contradictoriu cu SC M. SA Satu Mare privind restituirea imobilului înscris în C.F. nr. 3154 Negreşti Oaş, nr. top 180/2, situat în Negreşti Oaş. De asemenea, au fost respinse, ca rămase fără obiect, excepţiile nulităţii absolute a actului de partaj şi de schimb inserate în Decizia nr. 146/1975 a Consiliului Popular Satu Mare şi inopozabilităţii invocate de pârâtă.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că parcela cu nr. top 180/2 a fost înscrisă iniţial în C.F. nr. 2161 ca fiind proprietatea tabulară a numiţilor S.M.T. şi S.V.T. Ulterior, s-a transcris în C.F. nr. 3154 Negreşti Oaş în favoarea Statului Român, în urma unui schimb de terenuri cu CAP Negreşti Oaş realizat în baza deciziei nr. 146/1975 a Consiliului Popular Satu Mare.
Reclamanta şi-a probat legitimarea procesuală în virtutea calităţii de succesoare a proprietarului tabular, defunctul S.M., decedat la 15 mai 1949, cu certificatul de calitate nr. 24 din 5 martie 2004, care nu are puterea unui certificat de moştenitor.
Din cuprinsul actelor de stare civilă depuse la dosar, respectiv certificatele de naştere şi de căsătorie, rezultă că pe tatăl reclamantei îl chema S.M., născut în 1898. Faţă de discrepanţele existente întră ortografia numelui şi prenumelui tatălui reclamantei, comparativ cu proprietarul tabular S.M.T., raportat la rigurozitatea pretinsă de prevederile legale în această materie şi coroborat cu puterea doveditoare relativă a certificatului de calitate de moştenitor, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta O.I. susţinând că din probele administrate în cauză rezultă calitatea sa procesuală activă, respectiv aceea de moştenitoare a proprietarului tabular S.M.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia civilă nr. 10 din 24 aprilie 2007 a admis apelul, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare.
Din analiza comparativă a probelor instanţa a concluzionat că autorul apelantei este una şi aceeaşi persoană cu proprietarul tabular, întrucât diferenţele de ortografiere a numelui sunt explicabile, fiind de notorietate că în perioada respectivă numele româneşti erau transcrise în ortografie maghiară. S.M., aşa cum apare în certificatul de deces, are ca tată pe numitul Ţ., fapt ce concordă cu cartea funciară unde S.M. figurează ca fiind a lui Ţ. De asemenea, diferenţele în ceea ce priveşte anul naşterii lui S.M., 1898 şi 1899, sunt explicabile prin faptul că data naşterii nu constituia un element relevant pentru conţinutul şi valabilitatea actelor emise în acea perioadă, ci doar vârsta pe care o avea persoana.
S-a mai reţinut că certificatul de calitate nu poate fi ignorat, chiar dacă are o putere doveditoare relativă.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta SC M. SA Satu Mare, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând că reclamanta nu a dovedit legitimarea procesuală activă cu un certificat de moştenitor. Certificatul de calitate depus la dosar nu poate dovedi calitatea de moştenitor.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, modificată, actele doveditoare ale dreptului de proprietate precum şi cele care atestă calitatea de moştenitor al proprietarului imobilului se depun până la data soluţionării notificării.
Textul citat nu conţine dispoziţii speciale în privinţa dovedirii calităţii de moştenitor al adevăratului proprietar, însă HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevede expres, la art. 23.1 pct. b, că proba calităţii de moştenitor de poate face cu certificatul de moştenitor, certificatul de calitate de moştenitor sau acte de stare civilă care să ateste rudenia sau filiaţia faţă de adevăratul proprietar.
Legiuitorul a inclus în rândul probatoriilor şi certificatul de calitate de moştenitor, întrucât acesta are, până la dovada contrară, aceeaşi forţă probantă a calităţii de moştenitor ca şi certificatul de moştenitor.
Cum, în speţă reclamanta şi-a probat calitatea de descendentă a proprietarului tabular al imobilului cu certificatul de calitate de moştenitor depus la dosar, iar recurenta nu a făcut dovada contrară a calităţii reclamantei, recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta de pârâta SC M. SA Satu Mare împotriva deciziei nr. 140 din 24 aprilie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată astăzi 13 noiembrie 2007, în şedinţa publică.
← ICCJ. Decizia nr. 7775/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7713/2007. Civil → |
---|