ICCJ. Decizia nr. 3376/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3376/200.
Dosar nr. 3945/30/200.
Şedinţa publică din 28 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2119/30 din 8 august 2006 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta G.S.M.A. a solicitat obligarea pârâţilor Primarul şi Primăria municipiului Timişoara la emiterea dispoziţiei motivate privind restituirea în natură a imobilului situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. 4998 Timişoara, nr. top 12189.
În motivarea cererii a arătat că imobilul a fost preluat abuziv (Decretul nr. 92/1950) din patrimoniul antecesorilor săi şi că a formulat notificări, înregistrate sub nr. 2472 din 14 aprilie 2001 şi nr. 112 din 19 septembrie 2005, însă dosarul administrativ nu a fost soluţionat şi nu a fost emisă dispoziţia motivată.
Prin încheierea nr. 529/2006, secţia contencios administrativ a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea dosarului la secţia civilă a instanţei.
Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 546/PI din 9 martie 2007 a admis acţiunea, dispunând obligarea pârâţilor la soluţionarea notificării înregistrată sub nr. 112 din 19 septembrie 2005 cu privire la imobilul menţionat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta a formulat două notificări prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului reprezentat de apartamentul nr. 4 din Timişoara, şi de grădina în suprafaţă de 495 mp de la aceeaşi adresă, însă notificările nu au fost soluţionate nici până în prezent, contrar prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Sentinţa a rămas definitivă, prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârâţi, potrivit deciziei civile nr. 400 din 20 septembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Instanţa de apel şi-a însuşit considerentele primei instanţe privind nesocotirea art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi a înlăturat apărarea apelanţilor referitoare la omisiunea reclamantei de a completa dosarul cu o serie de înscrisuri, omisiune care ar fi împiedicat soluţionarea dosarului administrativ şi ar fi prorogat termenul de 60 zile prevăzut de art. 23 alin. (3) din HG nr. 498 din 18 aprilie 2003, cu motivarea că „nu se poate vorbi despre prorogarea tacită a termenului de emitere a dispoziţiei, conform art. 23.2 din HG nr. 498/ 2003, câtă vreme reclamanta a formulat prezenta cerere de chemare în judecată".
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs apelantul-pârât Primarul municipiului Timişoara, criticând-o ca fiind nelegală în raport de cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu a putut să soluţioneze dosarul administrativ, întrucât acesta trebuie completat cu o serie de înscrisuri (enumerate în cuprinsul cererii de recurs), în lipsa cărora reclamanta nu probează calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii.
Conform art. 23.1 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra cererii de restituire, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, curge de la data depunerii acestora sau de la data la care solicitantul depune o declaraţie în care arată în mod expres că nu mai are de depus alte probe la dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că, în limitele criticilor formulate, recursul nu este fondat.
Cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost indicat doar formal, fără a fi dezvoltat conform cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., recurentul neprecizând care este actul juridic dedus judecăţii, a cărui natură ori înţeles neîndoielnic ar fi fost schimbat de instanţă sau greşit interpretat.
Cu privire la cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că, sub pretextul că reclamanta nu ar fi depus actele doveditoare necesare pentru a face dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, recurentul acreditează ideea că termenul de 60 zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nici nu ar fi început să curgă.
Soluţia preconizată de recurent este contrară atât dispoziţiilor legale indicate (inclusiv normelor metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003, în vigoare la data promovării cererii de chemare în judecată), cât şi datelor concrete ale cauzei deduse judecăţii.
La solicitarea primei instanţe, pârâtul a înaintat copia dosarului administrativ, din cuprinsul căruia rezultă că, anterior promovării acţiunii, acesta a comunicat, o singură dată, în cursul anului 2002 (fila 75 dosar tribunal), necesitatea depunerii unor înscrisuri doveditoare.
Actele constitutive ale dosarului administrativ nu au fost integral înaintate instanţei, însă din adresele nr. SC 2005-14816 din 27 septembrie 2005 (fila 21 dosar tribunal) şi adresa nr. D06X – 2205 din 11 martie 2004 (fila 72 dosar tribunal) reiese că reclamanta, prin mandatar, ulterior anului 2002, în repetate rânduri a solicitat soluţionarea notificării, unitatea deţinătoare comunicându-i fie că procedura de emitere a dispoziţiei „va fi reluată după soluţionarea irevocabilă a proceselor existente pe rolul instanţelor de judecată" (procese finalizate prin Decizia civilă nr. 1808 din 14 decembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, depusă la dosarul administrativ la data de 16 februarie 2005, fila 66 dosar tribunal), fie că „în vederea soluţionării dosarului este necesară completarea acestuia cu o expertiză de evaluare" şi că „datorită numărului mare de dosare (...) nu poate fi precizat termenul de rezolvare".
În măsura în care, potrivit adreselor menţionate, la cererile petentei privind finalizarea procedurii administrative, care echivalează cu o declaraţie expresă în sensul ca notificarea să fie soluţionată în baza înscrisurilor deja depuse în susţinerea cererii de restituire, unitatea deţinătoare i-a răspuns invocând alte pretexte decât insuficienţa actelor doveditoare ale calităţii de persoană îndreptăţită, atitudinea pârâtului denotă nesocotirea obligaţiei de a emite dispoziţia în condiţiile prescrise de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au reţinut şi instanţele anterioare în interpretarea şi aplicarea corectă a textului de lege analizat.
Apărarea recurentului este nefondată şi din perspectiva pct. 23.1 din HG nr. 498/2003 (invocat în apel şi în recurs), conform căruia termenul de 60 de zile de la depunerea notificării şi a actelor pe care „persoana îndreptăţită" a înţeles să le folosească în susţinerea cererii, se poate proroga doar cu acordul expres sau tacit al acesteia şi numai dacă persoana juridică notificată i-a comunicat în scris că documentaţia depusă este insuficientă.
Or, în speţă, ipoteza analizată nu se confirmă, motivele invocate de către recurent la cererile formulate de către petentă în cursul anilor 2004-2005, fiind altele decât insuficienţa actelor doveditoare pretinsă în apel în actuala etapă procesuală.
În aceste condiţii, cum obligaţia cu caracter civil prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu este o obligaţie potestativă, lăsată de legiuitor la latitudinea arbitrară, discreţionară a entităţii notificate, încălcarea acestei obligaţii deschide „persoanei îndreptăţite" (titularului notificării) calea accesului la justiţie pentru a solicita pronunţarea unei hotărâri de obligare a persoanei juridice notificate la soluţionarea cererii de acordare a măsurilor reparatorii.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 400 din 20 septembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3354/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3426/2008. Civil → |
|---|
