ICCJ. Decizia nr. 3748/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3748/2008
Dosar nr.619/119/200.
Şedinţa publică din 9 iunie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, reclamantul F.K.M. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 2244 din 7 octombrie 2005 emisă de pârâtul Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, prin care, în lipsa bunurilor sau serviciilor ce ar fi putut fi acordate ca măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţiile demolate în suprafaţă de 292,30 mp, înscrise în C.F. nr. 1876 Sfântu Gheorghe, nr. top 808/1 şi 808/2, s-au propus despăgubiri, ce urmează a fi acordate în condiţiile legii speciale.
Reclamantul a mai susţinut că în mod nejustificat pârâta a dispus desfiinţarea dispoziţiei nr. 1775/2005, prin care s-a soluţionat iniţial notificarea sa, nesocotind şi dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care prevăd obligaţia unităţii deţinătoare de a invita persoana îndreptăţită pentru a-şi susţine notificarea. A solicitat despăgubiri în sumă de 21.719 lei pentru terenul în suprafaţă de 587 mp şi casa de locuit, preluate abuziv de stat de la autorul său, precum şi daune morale de 10.000 Euro pentru soluţionarea cu întârziere şi „necorespunzătoare" a notificării sale.
Prin sentinţa civilă nr. 748 din 7 iunie 2007, Tribunalul Covasna, secţia civilă, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că pârâtul a procedat legal prin acordarea de despăgubiri în raport de dispoziţiile art. 32 alin. (1), art. 10 alin. (1) şi alin. (10) şi art. 26 din Legea nr. 10/2001 întrucât construcţiile revendicate au fost demolate, în prezent pe acel teren fiind edificat Complexul hotelier Bodoc, iar compensarea cu alte terenuri intravilane nu a fost posibilă întrucât Municipiul Sf. Gheorghe nu deţinea terenuri disponibile în proprietate privată.
Pentru terenul aferent construcţiilor demolate, dreptul de proprietate s-a intabulat în favoarea SC O. SA Sf. Gheorghe, în baza dispoziţiilor HG nr. 834/1991, astfel că notificarea a fost îndreptată şi către A.V.A.S., autoritatea implicată în privatizarea acestei societăţi.
În ce priveşte revocarea de către pârâtă a dispoziţiei nr. 1775/2005 prin care s-a soluţionat iniţial notificarea, nu se poate reţine pretinsa încălcare a prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 întrucât dispoziţia revocată nu se bucură de forţa juridică a unui act autentic aşa cum stipulează textul menţionat, în speţă nefiind vorba de o cerere de restituire în natură a imobilului.
Au fost respinse şi pretenţiile privind acordarea de daune morale şi materiale, motivat de faptul că reclamantul nu a administrat probe care să dovedească că au fost întrunite condiţiile cumulative ale răspunderii civile delictuale.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care prin Decizia nr. 133/Ap din 16 octombrie 2007, a respins apelul declarat de reclamant.
Decizia pronunţată în apel a fost atacată cu recurs de reclamant care, invocând prevederile art. 304 pct. 5 şi 6-10 C. proc. civ., susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor aspecte invocate în motivele de apel, respectiv:
- analiza şi stabilirea corectă a situaţiei juridice a imobilelor solicitate.
- identificarea persoanelor îndreptăţite la restituire;
- obligaţiile entităţii deţinătoare în cazul refuzului de restituire în natură;
- nesoluţionarea restituirii suprafeţei de teren de 587 mp pe care s-a aflat construcţia demolată;
- „comunicarea în termen legal către solicitant a datelor de identificare a deţinătorului imobilelor care nu aparţin primăriei" [art. 28 alin. (2) din Legea nr. 10/2001].
Totodată, instanţa de apel nu s-a pronunţat nici asupra faptului că instanţa de fond l-a obligat în mod nelegal la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 78,6 lei, deşi acţiunea sa era scutită de plata taxei de timbru.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate şi apreciind că motivele invocate pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru următoarele considerente:
Faptul că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 a fost stabilit chiar prin dispoziţia contestată, menţinută de instanţe, astfel că o asemenea critică în recurs este superfluă.
Imobilul în litigiu, format din casă de piatră, casă de lemn şi curte în suprafaţă de 587 mp a aparţinut tatălui reclamantului, F.N. Cele două case au fost demolate cu ocazia sistematizării localităţii, iar pe terenul aflat în prezent în proprietatea societăţii comerciale O. SA s-a construit după naţionalizare un complex hotelier.
A procedat corect autoritatea pârâtă dispunând acordarea de despăgubiri pentru imobilele demolate în raport de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care nu deţinea bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare.
Faţă de prevederile art. 10 şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent constau în compensarea cu alte bunuri sau servicii ori propunerea privind acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii este stabilită ca o obligaţie a unităţii deţinătoare, însă o astfel de reparaţie nu depinde numai de voinţa unităţii notificate şi a notificatorului, ci şi de existenţa în patrimoniul unităţii notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare. Atâta vreme cât aceste bunuri sau servicii nu există este evident că măsurile reparatorii se propun sub forma despăgubirilor, ce urmează a fi acordate în condiţiile legii speciale.
In ce priveşte terenul în suprafaţă de 587 mp, în mod corect a fost îndreptată notificarea către A.V.A.S., autoritatea implicată în privatizarea societăţii în proprietatea căreia se află terenul.
Aşa fiind, în raport de dispoziţiile legale menţionate şi făcându-se dovada, pe de o parte, că imobilele - construcţii au fost demolate, fiind radiate din cartea funciară de pe numele reclamantului, astfel cum rezultă din încheierea nr. 1767 din 19 martie 1996 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, iar pe de altă parte, că terenul în suprafaţă de 587 mp se află în proprietatea societăţii comerciale O. SA, urmare privatizării, sunt nefondate criticile recurentului în sensul că pârâtul „refuză" restituirea în natură a imobilului şi că nu a soluţionat notificarea cu privire la teren.
Nici critica privind necomunicarea de către pârât a deţinătorului terenului nu poate fi reţinută. Notificarea a fost înaintată unităţii deţinătoare, SC O. SA, care prin adresa nr. 399 din 25 februarie 2002, l-a înştiinţat pe reclamant că notificarea a fost înaintată entităţii implicată în privatizare, respectiv A.P.A.P.S., în prezent A.V.A.S., instituţie obligată să soluţioneze notificarea potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Mai susţine recurentul că pârâtul a încălcat dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prin faptul că nu 1-a invitat la lucrările organului de conducere pentru a-şi susţine cererea.
Textul invocat se referă la „cererea de restituire în natură". Din cuprinsul dispoziţiei contestate, rezultă că prin notificarea formulată, reclamantul a solicitat măsuri reparatorii în echivalent, astfel că unitatea deţinătoare nu avea obligaţia să respecte textul de lege menţionat.
Cât priveşte obligarea reclamantului la plata taxei de timbru în cuantum de 78,6 RON de către instanţa de fond, aceasta s-a făcut cu privire la capătul de cerere referitor la daunele morale solicitate în sumă de 10.000 Euro şi în raport de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 146/1997, care prevede că atunci „când o acţiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte."
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul F.K.M. împotriva deciziei nr. 133/Ap din 16 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publica, astăzi 9 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3751/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3690/2008. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
