ICCJ. Decizia nr. 3426/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3426/2008
Dosar nr. 57/32/200.
Şedinţa publică din 29 mai 2008
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Cu notificarea Înregistrată la SC A. SA Oneşti, reclamantul B.C.L. a solicitat retrocedarea în natură a imobilului situat în oraşul Oneşti, judeţul Bacău compus din construcţii, 13 camere şi anexe în suprafaţă de 504 mp, identificate prin procesul-verbal din 20 martie 1949, precum şi din suprafaţă de 14.288 mp teren, imobil preluat de stat, în mod abuziv, în baza Decretului-lege nr. 83/1949.
Prin Decizia nr. 62 din 27 iunie 2001, pârâta SC A. SA Oneşti a respins cererea, reţinând că imobilul nu cade sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, regimul său juridic fiind reglementat prin dispoziţiile Legii nr. 18/1991. Pârâta a reţinut că în procedura legilor fondului funciar reclamantului i-au fost acordate despăgubiri conform art. 40 din Legea nr. 1/2000, cu menţiunea că a promovat, în baza aceloraşi legi funciare, şi o acţiune în justiţie care face obiectul dosarului nr. 5074/2000 al Curţii de Apel Bacău.
Pârâta a susţinut şi faptul că restituirea în natură a imobilului nici nu mai este posibilă întrucât vechilor construcţii li s-au făcut reparaţii capitale şi li s-au adus îmbunătăţiri, fiind transformate, iar pe teren au fost edificate şi construcţii noi care, împreună cu terenul menţionat în certificatul de atestare seria BC nr. 20 din 20 martie 1994, Ie-a dobândit în proprietate prin cumpărare, în baza contractului nr. 211/1994, de la FPS Bacău.
Prin contestaţia înregistrată la 3 august 2001, reclamantul B.C.L. a cerut anularea deciziei nr. 62 din 27 iunie 2001 emisă de SC A. SA Oneşti şi retrocedarea în natură a imobilului.
Reclamantul a susţinut că imobilul cade sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 întrucât este vorba de o construcţie cu destinaţia de locuinţă, situată în intravilanul localităţii, care a fost preluată de stat fără titlu în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, caz în care, nu cade în sfera de aplicare a legilor fondului funciar prin care se reglementează doar situaţia terenurilor agricole preluate de stat şi care s-au aflat în administrarea CAP - urilor şi IAS - urilor.
Totodată reclamantul a susţinut (f. 39) că imobilul nu a fost transformat în unul nou ca urmare a modificărilor care i-au fost aduse de pârâtă, în realitate, actualul imobil aflându-se în graniţele şi pe aceeaşi fundaţie cu cel preluat de stat, cu menţiunea că nu îi este opozabil modul în care pârâta a dobândit acest imobil în proprietate.
Prin cererea formulată la 9 octombrie 2001, pârâta SC A. SA Oneşti a cerut, pe cale reconvenţională, ca în cazul în care cade în pretenţii, reclamantul să fie obligat să-i plătească contravaloarea îmbunătăţirilor aduse construcţiilor vechi, anume 50 milioane lei precum şi contravaloarea construcţiilor noi pe care le enumără [lit. a)- j)], în sumă de 90.326.000 lei, conform valorii de inventar, cu rezerva că îşi va majora câtimea obiectului la valoarea de circulaţie ce se va stabili pe bază de expertiză.
La 14 septembrie 2001, pârâta a chemat în garanţie A.P.A.P.S. ulterior, A.V.A.S. Bacău solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenţii aceasta să fie obligată să-l despăgubească cu o sumă de bani ce se va stabili de către instanţă.
La data de 16 noiembrie 2001, reclamantul a precizat că prin cererea dedusă judecăţii înţelege să solicite retrocedarea construcţiilor şi a terenului aferent reprezentând cea 2 ha., astfel cum a fost delimitat prin procesul-verbal din 7 martie 1945 anume „parc împrejurul clădirii, construcţie din zid".
Totodată, reclamantul a solicitat să se respingă excepţia inadmisibilităţii cererii de retrocedare, argumentată pe faptul că ar fi beneficiat în procedura Legilor nr. 18/1991, nr. 169/1997 şi nr. 1/2000 de reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de 7,65 ha teren arabil, susţinând că restituirea conacelor boiereşti preluate în mod abuziv de stat nu este reglementată prin dispoziţiile legilor funciare mai sus arătate.
Prin sentinţa civilă nr. 655 din 31 mai 2006, Tribunalul Bacău a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale pasive invocate de chemata în garanţie A.V.A.S. Bucureşti.
Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă contestaţia, a fost anulată Decizia nr. 62 din 27 ianuarie 2001 şi pârâta SC A. SA Oneşti a fost obligată să emită decizie privind restituirea în natură a imobilelor construcţii, conform notificării depuse de contestator.
Totodată, au fost respinse, ca prematur formulate, cererea reconvenţională precum şi cererea de chemare în garanţie deduse judecăţii de pârâta SC A. SA Oneşti.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că imobilul a cărui retrocedare se solicită este situat în intravilanul Municipiului Oneşti, caz în care, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 şi nu poate fi primită excepţia inadmisibilităţii invocată de chemata în garanţie.
Instanţa a reţinut că pârâta are calitatea de unitate deţinătoare în sensul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece la data emiterii deciziei conform clauzelor contractului de privatizare aceasta deţinea doar 70% din capitalul social al societăţii iar restul de 30% era deţinut de fostul FPS actualul A.V.A.S., valoarea acestui procent fiind mai mare decât valoarea construcţiilor solicitate a fi retrocedate.
Referitor la terenul în suprafaţă de 14.288 mp, tribunalul a constatat că prin Decizia civilă nr. 562 din 10 februarie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea pârâtei şi a apreciat că aceasta nu mai poate pretinde vreun drept cu privire la acesta iar, referitor la construcţii, a reţinut că valoarea îmbunătăţirilor şi a construcţiilor nou edificate are o pondere de doar 12,01%, caz în care, nu poate fi primită apărarea pârâtei în sensul că imobilul vechi ar fi fost transformat într-unui nou.
Instanţa a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 19, art. 21, art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, dat fiind că pârâta nu mai este proprietara terenului în litigiu iar construcţiile au suferit unele modificări, se impune o negociere între cele două părţi, sens în care aceasta urmează să emită o nouă decizie pentru soluţionarea în fond a notificării, soluţie în raport de care a apreciat ca fiind prematură cererea reconvenţională (eventualele pretenţii formulate de pârâtă putând fi analizate numai în raport de modul de rezolvare a situaţiei construcţiilor prin negociere) precum şi cererea de chemare în garanţie.
Tribunalul a reţinut şi că A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât se justifică ca hotărârea să-i fie opozabilă în condiţiile în care s-ar aplica dispoziţiile art. 19 alin. (4) şi art. 2 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâta şi chemata în garanţie.
În motivarea apelului pârâta a susţinut că în mod greşit prima instanţă a reţinut că ponderea îmbunătăţirilor aduse imobilelor vechi este de doar 12,01%, deşi s-a probat că din patrimoniul autorului reclamantului au fost preluate opt construcţii cu un grad de uzură de 20 - 90% şi că de-a lungul timpului şase dintre acestea au dispărut iar cele două rămase au suportat numeroase îmbunătăţiri.
Pârâta a susţinut că în prezent pe teren sunt edificate 13 construcţii şi că după privatizare a investit şi a amenajat zona transformând-o într-un complex turistic comercial. Ca atare, cât timp aria construcţiilor noi este de 380% în raport cu forma celor iniţiale, prin luarea în consideraţie a drumurilor şi parcărilor amenajate, pârâta a susţinut că, în raport de art. 29 din Legea nr. 10/2001, reclamantul este îndreptăţit doar la măsuri reparatorii prin echivalent, soluţie care se impune şi în raport de dispoziţiile art. 11, art. 18 lit. c), art. 29 alin. (1) şi (2), art. 45 din Legea nr. 10/2001.
Pârâta a invocat şi faptul că este o societate integral privatizată în proporţie de 100%, ca urmare a încheierii contractelor de vânzare-cumpărare nr. 211 din 27 aprilie 1994 cu FPS şi nr. 52 din 3 iunie 1994 cu FPP Moldova şi reiterează apărarea că îşi întemeiază dreptul de proprietate asupra construcţiilor în litigiu, inclusiv asupra terenului, pe aceste contracte.
În consecinţă, pârâta afirmă că în mod greşit prima instanţă a reţinut că este un simplu detentor al terenului ca urmare a anulării certificării de atestare a dreptului de proprietate, act necesar doar pentru a justifica înregistrarea acestuia în patrimoniul unei societăţi comerciale cu capital integral de stat în vederea privatizării.
Totodată pârâta critică soluţia pronunţării asupra cererii de chemare în garanţie şi a cererii reconvenţionale.
Chemata în garanţie A.V.A.S. a reiterat excepţia inadmisibilităţii cererii dedusă judecăţii şi pe cea a lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Prin Decizia civilă nr. 198 din 16 aprilie 2007, Curtea de Apel Bacău a respins apelurile pentru aceleaşi considerente reţinute şi de tribunal.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta SC A. SA Oneşti şi chemata în garanţie A.V.A.S. Bucureşti.
În motivarea recursului pârâta a invocat că prin contractele de privatizare a dobândit în proprietate imobilul în litigiu, având la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 statutul de societate comercială integral privatizată, situaţie în care, în raport de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, nu putea fi obligată la restituirea imobilului, fostul proprietar putând beneficia doar de despăgubiri în condiţiile art. 29 din lege. Recurenta a susţinut că soluţia se impunea şi în raport de art. 18 lit. c) din lege, cu menţiunea că instanţele de fond nu au motivat înlăturarea aplicării acestor dispoziţii şi, respectiv, a efectelor juridice a celor două contracte de privatizare, nr. 211 şi nr. 52, care, nefiind anulate, au putere de lege.
Totodată, pârâta reiterează apărarea potrivit căreia calitatea sa de proprietară asupra imobilului nu este afectată de faptul anulării certificatului de atestare a dreptului de proprietate, aceasta cu atât mai mult cu cât prin hotărârea de anulare nu s-a recunoscut un drept asupra terenului în favoarea reclamantului.
Pârâta susţine şi că nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 492, art. 494 C. civ. cu privire la construcţiile existente pe terenul în suprafaţă de 14288 mp cât timp ea a edificat construcţiile noi şi a modificat construcţiile vechi în calitate de proprietar. Totodată, pârâta susţine că în mod greşit instanţa a respins cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie.
În motivarea recursului, chemata în garanţie A.V.A.S. a reiterat excepţia inadmisibilităţii cererii, în raport de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Chemata în garanţie a susţinut că atâta timp cât reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, el nu mai poate solicita despăgubiri şi în procedura Legii nr. 10/2001, cu menţiunea că, în speţa supusă analizei, reclamantul nu a dovedit nici faptul că preluarea imobilului ar fi fost una abuzivă.
Chemata în garanţie reiterează excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, motivat de faptul că potrivit legii nu are competenţa de a acorda despăgubiri sau de a restitui imobilele care au avut destinaţia de casă de locuit iar prin cererea de chemare în judecată nu se cere anularea vreunui act al său.
Analizând recursurile, Înalta Curte constată că sunt fondate prin următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Or, imobilului pentru care reclamantul a formulat notificare, în raport de dispoziţiile art. 8 alin. (1) teza a II-a, nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Astfel, prin notificarea transmisă pârâtei SC A. SA Oneşti), reclamantul B.C.L., în calitate de moştenitor al defunctului H.B., a cerut restituirea în natură a imobilului construcţii şi suprafaţa de 14288 mp teren, situat în Oneşti, preluat de stat, în mod abuziv, în baza Decretului-lege nr. 83/1949.
Referitor la suprafaţa de 14.288 mp, prin Decizia civilă nr. 562 din 10 februarie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, la cererea reclamantului B.L.C., a fost anulat în parte certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria BC nr. 0020 din 20 martie 1994 emis de stat în favoarea pârâtei SC A. SA Oneşti, reţinându-se că regimul juridic al suprafeţei de teren mai sus arătată este cel reglementat prin dispoziţiile Legii nr. 18/1991 a fondului funciar.
Hotărârea judecătorească menţionată este irevocabilă şi considerentele sale se bucură de autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte chestiunea referitoare la regimul juridic al terenului care se identifică cu cel pentru care reclamantul a formulat notificare şi pe care sunt amplasate construcţiile în litigiu în prezenta cauză.
Aşa fiind, cât timp regimul juridic al terenului este cel reglementat prin legile fondului funciar, pe cale de consecinţă, şi regimul juridic al construcţiilor existente pe astfel de terenuri este cel reglementat prin aceleaşi legi de reparaţie.
Soluţia se impune şi în raport de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 1/2000, potrivit cărora, dispoziţiile acestei legi se aplică şi în cazul restituirii construcţiilor accesorii terenurilor agricole şi silvice.
În acest sens sunt, de altfel, şi considerentele hotărârii judecătoreşti mai sus arătată, care fac trimitere la dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 18/1991, dispoziţii prin care se reglementează situaţia juridică a terenurilor agricole preluate în baza Decretul-lege nr. 83/1949.
Aşa fiind, cum prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a statuat că regimul juridic al terenului pentru care reclamantul a formulat notificare este cel reglementat prin dispoziţiile legilor fondului funciar, caz în care, regimul juridic al construcţiilor edificate pe acesta este, de asemenea, cel prevăzut de aceleaşi legi de reparaţie, în mod eronat instanţele de fond au primit, solicitarea reclamantului de a-i fi acordate măsuri reparatorii şi în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, ştiut fiind şi că, pentru acelaşi imobil, o persoană nu poate apela decât la singură lege de reparaţie.
Pentru considerentele arătate, care fac de prisos analizarea celorlalte critici formulate de recurente, înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâta SC A. SA Oneşti şi de chemata în garanţie A.V.A.S. Bucureşti, va modifica Decizia recurată şi va schimba în tot sentinţa tribunalului, în sensul că, în raport de dispoziţiile art. 8 alin. (1) teza a II a din Legea nr. 10/2001, va respinge contestaţia dedusă judecăţii de reclamantul B.C., ca neîntemeiată.
Pe cale de consecinţă, faţă de soluţia pronunţată asupra cererii de chemare în judecată, Înalta Curte urmează a consta ca fiind rămase fără obiect cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie formulate de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC A. SA Oneşti şi recursul declarat de chemata în garanţie A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 198 din 16 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Modifică Decizia atacată în sensul că admite apelurile declarate de pârâtă şi de chemata în garanţie şi schimbă în tot sentinţa civilă nr. 655 din 31 mai 2006 a Tribunalului Bacău:
Respinge contestaţia formulată de reclamantul B.C.L. împotriva deciziei nr. 62 din 27 iunie 2001 emisă de pârâta SC A. SA Oneşti, ca neîntemeiată.
Respinge cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie formulate de pârâtă, ca rămase fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3376/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2477/2008. Civil → |
|---|
