ICCJ. Decizia nr. 3751/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3751/2008
Dosar nr. 7432/59/200.
Şedinţa publică din 9 iunie 2008
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2658 din 11 octombrie 2006, Tribunalul Timiş a respins contestaţia formulată de reclamanta T.O. împotriva dispoziţiei nr. 1074 din 25 aprilie 2006, emisă de Primarul municipiului Timişoara, prin care s-a respins notificarea, prin care solicitase acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 prin compensare cu un alt teren şi despăgubiri băneşti pentru imobilul casă demolat de către autorităţile vechiului regim.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanta T.O. are calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. 2542 Timişoara, nr.top 5012 şi 5013, casă, curte şi grădină în suprafaţă totală de 1018 mp şi care a fost dobândit prin moştenire de la autorul său G.I., iniţial de către G.S. în cotă de 2/8, G.H.Ş. în cotă de 3/8 şi T.O. în cotă de 3/8, ulterior fiind preluat de stat prin expropriere în baza Decretului nr. 341/1977.
Reclamanta T.O. a dobândit în calitate de legatară universală de pe urma defunctei G.S. şi cota de 2/8, dreptul său fiind de 5/8 din imobil.
S-a constatat că imobilul situat în Timişoara, la adresa şi , cu componenţa arătate anterior nu poate fi restituit în natură, deoarece, în urma sistematizării zonei în care se află, unele parcele sunt afectate de existenţa a două blocuri de locuinţe, alei de acces şi trotuare.
Faţă de această situaţie, s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, dacă există teren liber, acesta se restituie în natură, iar pentru construcţiile demolate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, condiţionat de rambursarea diferenţei dintre valoarea despăgubirii primite şi valoarea construcţiilor demolate.
Prin dispoziţia nr. 1074 din 25 aprilie 2006, emisă de Primarul municipiului Timişoara s-a respins ca rămasă fără obiect notificarea reclamantei de a i se acorda un teren echivalent cu acelaşi grad de urbanism şi valoare cu suprafaţa expropriată de 1018 mp, deoarece prin Decizia civilă nr. 964 din 14 mai 2003 a Curţii de Apel Timişoara, pârâtul a fost obligat să atribuie reclamantei suprafaţa de 636,25 mp teren, situat în Timişoara, înscris în C.F. 122166 Timişoara, nr.top 28858/3, corespunzătoare cotei sale de proprietate de 5/8 din suprafaţa de 1018 mp, ce a fost expropriată de la antecesorii săi, iar pentru a i se atribui această parcelă a fost necesară dezmembrarea parcelei nr.top 28858/3 în două parcele distincte.
S-a constatat deci, că pentru cota de 5/8 din terenul expropriat, reclamantei i s-a atribuit în natură suprafaţa de 636,25 mp teren, cu nr. top 28858/3/2.
În ceea ce priveşte cota de 5/8 părţi la care reclamanta era îndreptăţită din casa expropriată şi demolată, a solicitat să fie despăgubită în compensare cu parcela de teren rămasă de 422 mp în proprietatea statului, situat în Timişoara, invocând dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a reţinut că această modalitate de despăgubire a persoanelor îndreptăţite este prevăzută în lege, dar că devine aplicabilă numai în eventualitatea în care, la dispoziţia primarului există bunuri sau servicii disponibile ce pot fi acordate în compensare, atât bunuri mobile, cât şi imobile.
S-a mai reţinut că în vederea stabilirii acestor bunuri, pârâtul avea obligaţia, conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, să afişeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice, calculate de la sfârşitul lunii precedente, la loc vizibil, lista sau tabelul bunurilor mobile şi imobile disponibile şi, după caz, a serviciilor ce pot fi acordate în compensare.
Tribunalul a constatat că pârâtul şi-a respectat această obligaţie conform procesului-verbal de afişare nr. 6790 din 11 aprilie 2006, din care rezultă că Primăria Timişoara nu deţine bunuri sau servicii disponibile ce pot fi acordare în compensare. Reclamanta nu a făcut dovada contestării acestui proces-verbal, în condiţiile în care a susţinut că există în continuare terenuri libere disponibile, respectiv chiar parcela în suprafaţă de 422 mp, situată în Timişoara, înscrisă în C.F. 122166 Timişoara, nr.top 28858/3/1, din care s-a dezmembrat suprafaţa de 636,35 mp şi care i-a fost deja acordată prin Decizia nr. 964/2003 a Curţii de Apel Timişoara.
În acest context, prima instanţă a decis să înlăture apărarea pârâtului, în sensul că reclamanta nu ar fi formulat cererea de despăgubire prin compensare cu alte bunuri sau servicii în termenul şi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, întrucât legea sancţionează cu pierderea dreptului de a mai solicita măsuri reparatorii, numai nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru formularea notificării, nu şi completările ulterioare făcute la notificarea iniţială. In acest sens au fost invocate dispoziţiile art. 23 al Tezei finale din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora, orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire ce decurg din lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
S-a menţionat că, adresa Autorităţii pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001 poate avea în acest context numai un caracter de recomandare pentru instituţiile investite cu soluţionarea notificărilor, dar în niciun caz nu poate schimba voinţa legiuitorului, aşa cum rezultă dintr-o interpretare sistematică a dispoziţiilor legale.
Pe de altă parte, a mai reţinut tribunalul că, cererea reclamantei pentru acordarea parcelei de 422 mp în compensare pentru cota de 5/8 părţi din imobil este neîntemeiată, deoarece parcela respectivă nu este disponibilă conform procesului-verbal de afişare nr. 6790 din 1 aprilie 2006, care nu a fost contestat.
In privinţa cererii pentru despăgubiri băneşti, prima instanţă a reţinut că a fost respinsă în mod corect de pârât, care la art. 4 din dispoziţie a propus acordarea de despăgubiri băneşti în condiţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deoarece, după apariţia acestei legi, sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor băneşti aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 sunt reglementate prin acest titlu.
Prin urmare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, regimul stabilirii şi preţul despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor, vor fi realizate ulterior, prin constituirea Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, în subordinea Cancelariei Primului-ministru. De aceea, Comisia centrală este singura instituţie abilitată pentru a stabili cuantumul despăgubirilor propuse prin dispoziţiile sau deciziile motivate ale unităţilor deţinătoare conform art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Tribunalul a mai reţinut că instanţa de drept comun, investită cu soluţionarea cauzelor, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu este competentă să cenzureze cuantumul despăgubirilor stabilite în condiţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care prevăd că dispoziţiile emise de către entităţile investite cu soluţionarea notificărilor în care s-au consemnat sume ce urmează a se acorda ca despăgubiri, se predau pe bază de proces-verbal la Secretariatul Comisiei Centrale. Această comisie va proceda în continuare la centralizarea dosarelor pe care le va transmite evaluatorului sau societăţii de evaluatori, desemnaţi în vederea întocmirii raportului de evaluare.
În baza acestui raport, Comisia Centrală va emite o decizie ce va cuprinde titlul de despăgubire până la concurenţa sumei ce reprezintă cuantumul despăgubirilor propuse.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 382 din 12 septembrie 2007 a admis apelul reclamantei T.O. împotriva sentinţei civile nr. 2658 din 11 octombrie 2006, pronunţată de Tribunalul Timiş.
A fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că, admiţând contestaţia, a fost obligat Primarul municipiului Timişoara să atribuie reclamantei în compensare suprafaţa de teren de 366 mp înscrisă în C.F. nr. 122166 Timişoara, nr.top 28858/3/1, situat în Timişoara, precum şi despăgubiri băneşti, în cuantum de 31554,40 RON, la valoarea actualizată de la data plăţii efective, stabilită potrivit expertizelor întocmite de ing. R. şi ing. Ş., ce fac parte integrantă din această hotărâre.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2406,40 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în toate instanţele.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că, reclamanta T.O. are calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului, situat în Timişoara, nr.top 5012 şi 5013, înscris în C.F. nr. 2542 Timişoara, compus din casă, curte şi grădină, în suprafaţă de 1018 mp, dobândit prin moştenire după autorul G.I. şi ca moştenitoare testamentară a defunctei G.S., cota sa totală din imobil fiind de 5/8 părţi.
În urma sistematizării zonei în care se află situat imobilul, unele parcele sunt afectate de două blocuri de locuinţe, alei de acces şi trotuare, aspect ce conduce la ideea că nu poate fi restituit în natură.
Reclamantei i s-a atribuit suprafaţa de 636,25 mp din terenul situat la adresa indicată, ca efect al deciziei civile nr. 964 din 14 mai 2003, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.
In apel, ca urmare a administrării unor noi probe, s-a constatat că Primăria Timişoara deţine în proprietate terenul indicat de reclamantă, a cărui restituire o solicită în natură, dar în suprafaţă de numai 366 mp şi nu de 422 mp, astfel că ar fi posibilă atribuirea lui prin compensare.
De asemenea, prin expertiza tehnică în construcţii, întocmită de expertul S.S. s-a stabilit că valoarea casei demolate este de 173630 RON, din care cota parte de 5/8 a reclamantei echivalează cu suma de 108518,75 RON, aşadar, mai puţin decât suma datorată iniţial cu titlul de despăgubire.
Astfel, raportat la starea de fapt expusă, instanţa de apel a reţinut că, prin art. 1 din Legea nr. 10/2001 se prevede ca imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 privind rechiziţiile şi nerestituite, se restituie în natură în condiţiile acestei legi.
In cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii, oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale, privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată a entităţii investite potrivit legii cu soluţionarea notificării.
Aceste măsuri pot fi acordate combinat.
Cu alte cuvinte, Legea nr. 10/2001 stabileşte o ordine de acordare a reparaţiilor pentru victimele naţionalizărilor şi exproprierilor, prima opţiune fiind aceea de reparaţie în natură, urmată de compensarea cu alte bunuri şi servicii şi numai după aceea cu acordarea de despăgubiri băneşti.
Curtea a mai reţinut că, în acest context, obligaţia impusă de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este îndeplinită numai formal de către autorităţile investite cu soluţionarea notificărilor, întrucât, în mod invariabil procesele-verbale nu cuprind nicio listă sau tabel cu bunuri sau servicii disponibile, ori probele administrate în cauză au dovedit, tară niciun dubiu, că Primăria municipiului Timişoara deţine în proprietate bunuri ce pot sau ar putea fi oferite în compensare victimelor deposedărilor abuzive.
În plus, art. 11 din Legea nr. 10/2001 statuează că imobilele expropriate şi ale căror construcţii edificate pe acestea nu au fost demolate, se vor restitui în natură persoanelor îndreptăţite, cu respectarea dispoziţiilor legale. Dacă persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legii în vigoare.
In cazul în care construcţiile expropriate au fost demolate total sau parţial, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcţiile rămase, iar pentru construcţiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Dacă persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea diferenţei dintre valoarea despăgubirii primite şi valoarea construcţiilor demolate, aşa cum a fost calculată în documentaţia de stabilire a despăgubirilor, actualizată cu coeficientul prevăzut de legea în vigoare.
In ipoteza în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcţii noi autorizate, cea afectată servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
In situaţia în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil. Valoarea construcţiilor expropriate şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare, în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului.
De asemenea, valoarea construcţiilor expropriate care nu se pot restitui în natură şi a terenurilor aferente acestora se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Faţă de dispoziţiile art. 1 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată, Curtea a reţinut că cererea reclamantei este pe deplin justificată, aceasta fiind îndreptăţită ca reparaţiile să-i fie acordate într-un sistem mixt, respectiv compensare cu terenul de 366 mp, combinată cu acordarea de despăgubiri în cuantum de 31554,40 RON, pentru a completa diferenţa de valoare, acest calcul incluzând şi suma de 17000 lei, reactualizată la suma de 6427,38 RON, ce reprezintă despăgubirile încasate de reclamantă, cu ocazia demolării casei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Timişoara, pe care a criticat-o pentru nelegalitate, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul face o prezentare generală a cauzei de la momentul formulării notificării şi până la pronunţarea soluţiei de către instanţa de apel.
În ceea ce priveşte această hotărâre, învederează că este nelegală, deoarece în mod greşit reclamantei i s-a atribuit în compensare terenul în suprafaţă de 366 mp, în condiţiile în care recurentul pârât nu deţine asemenea suprafeţe de teren libere.
În cauză s-a stabilit că reclamanta T.O. are calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului, situat în Timişoara, nr.top 5012 şi 5013, înscris în C.F. nr. 2542 Timişoara, compus din casă, curte şi grădină, în suprafaţă totală de 1018 mp. Acest imobil 1-a dobândit prin moştenire de la antecesorul său G.I. în cotă de 3/8 şi ca legatară universală a defunctei G.S. cu cota de 2/8, având în total cota de 5/8 părţi.
Imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 341/1977, iar construcţia a fost demolată.
Pe baza probatoriului administrat în cauză se reţine că acesta nu poate fi restituit în natură, întrucât în urma sistematizării zonei este afectat de două blocuri de locuinţe, alei de acces şi trotuare. în aceste condiţii sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform cărora, atunci când există teren liber, acesta se restituie în natură, iar pentru construcţiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, condiţionat de rambursarea diferenţei dintre valoarea despăgubirii primite şi valoarea construcţiilor demolate.
Prin dispoziţia nr. 1074 din 25 aprilie 2006, a fost respinsă ca rămasă tară obiect notificarea reclamantei pentru a i se acorda un teren echivalent, de acelaşi grad de urbanism şi valoare cu suprafaţa expropriată, avându-se în vedere că prin Decizia civilă nr. 964 din 14 mai 2003 a Curţii de Apel Timişoara, pârâtul a fost obligat să îi atribuie suprafaţa de 636,25 mp din terenul situat în Timişoara, astfel că în urmi dezmembrării parcelei cu nr.top 28858/3 în două parcele distincte. reclamanta a primit terenul cu suprafaţa de mai sus, cu nr.top 28858/3/2.
Cu privire la cota de 5/8 părţi, la care reclamanta este îndreptăţită din imobilul casă expropriat şi demolat, pentru care a solicitat să fie despăgubită în compensare cu parcela de 422 mp, rămasă în proprietatea statului, se reţine că, în mod corect a stabilit instanţa de fond şi nu cea de apel, că această posibilitate de despăgubire prevăzută de lege; poate fi realizată numai atunci când primarul localităţii terenului în discuţi şi-are bunuri sau servicii disponibile, mobile şi imobile, care să poată fi acordate în compensare.
Legea nr. 10/2001, republicată, prevede în art. 1 alin. (5) o procedură specială pentru stabilirea unor astfel de bunuri ce constă în afişarea lunară, într-un termen de 10 zile calendaristice, calculate de la sfârşitul lunii precedente, la un loc vizibil, a tabelului cu bunurile sau serviciile care pot fi acordate în compensare.
Pârâtul şi-a respectat această obligaţie, astfel cum s-a dovedit cu procesul-verbal de afişare nr. 6790 din 11 aprilie 2006, din conţinutul căruia rezultă că Primăria municipiului Timişoara nu deţine bunuri sau servicii disponibile ce pot fi acordate în compensare.
Reclamanta, deşi a susţinut permanent că există terenuri libere, ia dispoziţia Primăriei, printre care şi parcela în suprafaţă de 422 mp, situată în Timişoara, înscrisă în C.F. nr. 122166 Timişoara nr.top 28858/3/1, din care s-a dezmembrat suprafaţa de 636,25 mp, ce i-a fost deja acordată, conform deciziei nr. 964/2003 a Curţii de Apel Timişoara, totuşi nu a contestat procesul-verbal de afişare.
Parcela în discuţie nu apare ca fiind disponibilă conform procesului-verbal de afişare, necontestat de către reclamantă, cu toate că prin expertiza întocmită în cauză se evidenţiază ca fiind liberă suprafaţa de 366 mp.
Tot prin expertiza respectivă, s-a menţionat că terenul se află în zona sistematizată afectată de două blocuri de locuinţe, alei de acces şi trotuare, expertiză hotărâtoare în soluţia pronunţată de instanţa de apel, care a ignorat în totalitate procesul-verbal de afişare în care nu se evidenţiază teren liber pentru compensare şi care nici nu a fost contestat de persoana interesată, la momentul afişării, reclamanta din cauză.
În aceste condiţii, se reţine că sunt incidente dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, care spre deosebire de caracterul de normă generală al art. 10 au natura unor prevederi speciale, nefiind aplicabile decât preluărilor abuzive prin expropriere.
Şi în cazul imobilelor expropriate, regula o constituie restituirea în natură, restituirea prin echivalent fiind măsura reparatorie care, potrivit art. 11 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001, se acorda atunci când imobilul a fost înstrăinat sau este ocupat în tot sau în parte de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, de construcţii noi, autorizate, este afectat servituţiilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale.
Aria de cuprindere a sintagmei „amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale" este determinată de prevederile art. 10 pct. 3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, conform cărora se au în vedere „acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţe de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume căi de comunicare, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele".
In mod nejustificat a fost schimbată soluţia de către instanţa de apel, în condiţiile în care tribunalul corect a reţinut că, pentru terenul expropriat pretins de reclamantă, restituirea trebuie convertită în măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 11 alin. (4) din lege, care nu pot fi decât cele strict determinate de alin. (8) al aceluiaşi text, respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către pârât sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, nu şi compensarea terenului expropriat cu un teren echivalent, aşa cum a susţinut reclamanta.
Trebuie reţinut că posibilitatea atribuirii unui teren în compensare se realizează conform procedurii stabilite expres de legiuitor.
În ceea ce priveşte cererea de despăgubiri băneşti, corect a apreciat instanţa de fond, aceasta fiind respinsă de către pârât, care a propus în art. 4 din dispoziţia emisă acordarea despăgubirilor băneşti în condiţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2007, pentru că, după apariţia acestei legi sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare sunt reglementate de acest titlu.
În raport de cele expuse, critica este întemeiată, faţă de dispoziţiile art. 304 pct. 9C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul pârât, se constată a fi trecut numai cu titlul enunţiativ, neregăsindu-se în critica formulată prin cererea de recurs.
Faţă de toate aceste considerente, urmează ca recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 382 din 12 septembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara să fie admis, să se caseze hotărârea recurată, iar ca urmare a respingerii apelului declarat de către reclamantă împotriva sentinţei nr. 2658 din 11 octombrie 2006 a Tribunalului Timiş, să fie menţinută ca legală şi temeinică această ultimă hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 382 din 12 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, pe care o casează.
Respinge apelul reclamantei T.O. împotriva sentinţei nr. 2658 din 11 octombrie 2006, pronunţată de Tribunalul Timiş, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 401/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3748/2008. Civil → |
|---|
