ICCJ. Decizia nr. 4191/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4191/2008
Dosar nr.11834/3/200.
Şedinţa publică din 23 iunie 2008
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 337 din 11 aprilie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea reclamantei C.A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General ca neîntemeiată.
S-a reţinut că, reclamanta C.A. a contestat dispoziţia nr. 696 din 11 decembrie 2002 emisă de Primarul General, prin care s-a respins notificarea privind restituirea în natură a imobilului compus din teren şi construcţie, situat în Bucureşti, preluat în mod abuziv de către Statul Român prin Decretul nr. 92/1950 de la autorii săi, R.A. şi R.M.
Tribunalul a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 31 din 14 ianuarie 2004 a admis apelul reclamantei C.A. împotriva sentinţei civile nr. 337 din 11 aprilie 2003 a Tribunalului Bucureşti, în sensul că a respins acţiunea în revendicare formulată de reclamantă pentru lipsa legitimării procesuale active.
Prin Decizia nr. 9460 din 18 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat ambele hotărâri şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond, Tribunalul Bucureşti, reţinând că instanţa de apel a schimbat temeiul juridic al acţiunii cu care instanţa a fost iniţial investită, respectiv cu contestaţie formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 şi nu cu acţiune în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ.
Reinvestită cu soluţionarea cauzei, instanţa de fond, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 635 din 10 mai 2006 a respins contestaţia formulată de contestatoarea C.A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că nu a fost făcută dovada dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, al autorilor contestatoarei şi, pe cale de consecinţă, nici a calităţii de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului.
In ceea ce priveşte imobilul construcţie, tribunalul a reţinut că este vorba de un imobil nou, construit din fondurile statului, astfel că nu poate fi restituit în natură contestatoarei, cu precizarea că aceasta poate solicita despăgubiri pentru apartamentul preluat de la autorul său.
Prin Decizia nr. 580 A din 27 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul contestatoarei C.A. prin mandatar C.R. împotriva sentinţei civile nr. 635 din 10 mai 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în contradictoriu cu intimatul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis contestaţia.
A fost anulată dispoziţia nr. 696 din 11 decembrie 2002, emisă de Primarul General, iar pârâtul a fost obligat să soluţioneze printr-o singură dispoziţie notificările formulate de contestatoare şi de numitul B.B.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că, cererea formulată iniţial de C.A. are natura juridică a unei contestaţii împotriva dispoziţiei nr. 696 din 11 decembrie 2002, emisă de Primarul General al municipiului Bucureşti, în temeiul Legii nr. 10/2001, pretenţia contestatoarei fiind aceea de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti.
Instanţa a avut în vedere că de pe urma defuncţilor R.M. (decedată la 27 noiembrie 1999, cunoscută şi sub numele de R.V.) şi R.A. (decedat la 27 septembrie 1971), au formulat notificări, în temeiul Legii nr. 10/2001, contestatoarea în calitate de nepoată de fiu predecedat (fiul acesteia fiind R.C.S., decedat la 27 aprilie 1999) şi fratele defunctei R.M., numitul B.B.B., acesta fiind beneficiarul testamentului autentificat sub nr. 2499 din 20 iulie 1999.
Cele două notificări au fost formulate separat, la 7 martie 2001 de către contestatoare şi la 7 august 2001 de B.B.
Prin art. 4 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 se prevede că, în situaţia în care restituirea unui imobil este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, coproprietare ale imobilului solicitat, dreptul de proprietate se stabileşte în cote părţi ideale, potrivit dreptului comun, iar cererea de restituire are valoarea acceptării succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită.
In contextul procesual al cauzei, fără participarea ca parte a numitului B.B. s-a reţinut că instanţa nu poate analiza susţinerile contestatoarei apelantei C.A. referitoare la calitatea acestuia de moştenitor aparent, cu toate consecinţele ce decurg din această calitate.
La dosarul cauzei s-au anexat două dispoziţii emise ca urmare a notificărilor, prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu de către două persoane, respectiv dispoziţia nr. 696 din 11 decembrie 2002 prin care s-a respins cererea contestatoarei pentru lipsa calităţii de persoană îndreptăţită (fila 9 dosar nr. 187/2003 al Tribunalului Bucureşti, secţia IV-a civilă) şi dispoziţia nr. 3301 din 10 septembrie 2004 prin care s-a respins notificarea numitului B.B. pentru nedovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului şi a calităţii de persoană îndreptăţită (fila nr.15 dosar nr. 8782/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă).
La dosarul instanţei supreme s-a anexat actul de vânzare, autentificat sub nr. 3376 din 9 februarie 1944, fila 12, care atestă dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafaţă de 550 mp şi construcţie de către autorii contestatoarei R.M. şi A.
Prin declaraţiile autentificate nr. 6264 din 22 noiembrie 1994 şi nr.1737 din 5 iulie 2002 s-a reţinut că autorul contestatoarei R.A. era cunoscut şi sub numele de R.S.
Pe numele autorilor contestatoarei s-a emis autorizaţia nr. 31712 din 29 martie 1946 pentru imobilul din litigiu, respectiv executarea unei construcţii cu pivniţă, parter şi două etaje din zidărie masivă, acoperită cu material necombustibil, fiind anexate şi planurile pentru construcţia autorizată din Bucureşti.
Prin adresa nr. 30207/9349/1336 din 2 octombrie 2000 emisă de intimată s-a dovedit că, în anul 1948, figura înscris cu clădire în construcţie numitul R.S.
Lista anexă pentru judeţul Muscel a Decretului nr. 92/1950, poziţia 146 atestă înscrierea autorului contestatoarei S.R. cu imobil „complet naţionalizat".
Prin procesul-verbal din 21 aprilie 1950 s-a atestat că la sediul imobilului a fost găsită o persoană tolerată ce s-a trecut cu nume indescifrabil în procesul-verbal căreia i s-a adus la cunoştinţă realizarea formalităţilor naţionalizării.
Pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de identificarea imobilului în raport cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, atât la data naţionalizării, cât şi la momentul actual, s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză, care a concluzionat că, imobilul a fost identificat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 487,30 mp, construcţie cu demisol, parter, două etaje şi parţial mansardă cu pereţi din cărămidă, construită între anii 1946-1950, cu valoarea actualizată de circulaţie la nivelul anului 1950 de 2625947 RON, iar la momentul actual de 2798367 RON.
Instanţa a reţinut că este întemeiată contestaţia formulată de C.A. cu privire la dispoziţia nr. 696 din 11 decembrie 2002, emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, pentru că nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au condus la respingerea contestaţiei.
În acest sens, s-a menţionat că dispoziţiile unei legi speciale pentru reparaţii de ordin civil au prevăzut „în termeni expreşi repunerea părţilor în situaţia anterioară, în cadrul unei proceduri riguroase din punct de vedere al termenelor de îndeplinire a actelor de procedură şi a posibilităţii efective de probaţiune, tocmai în considerarea naturii dreptului supus privaţiunilor în perioada comunistă, dreptul de proprietate asupra imobilelor", aspecte ignorate în cauză.
In al doilea rând, s-a reţinut că în conţinutul dispoziţiei există contradicţie între soluţia pronunţată şi susţinerea autorilor contestatoarei, în sensul preluării numai a unui apartament, imobilul fiind în construcţie; chiar dacă situaţia ar fi reală, petenta are calitate de persoană îndreptăţită la restituirea în natură sau prin echivalent.
In ceea ce priveşte restituirea în natură a imobilului, s-a reţinut că, preluarea este abuzivă, fiind incidente dispoziţiile art. 2 lit. a) din lege.
Calitatea de persoană îndreptăţită s-a stabilit că este conferită de calitatea de moştenitor dovedită prin certificatele de moştenitor succesive şi actele de stare civilă, prezentate instanţei, fiind incidente dispoziţiile art. 4 alin. (3) din lege.
Pentru că imobilul a fost identificat în evidenţele unei unităţi administrativ teritoriale prin incidenţa art. 21 din Legea nr. 10/2001, s-a concluzionat că, poate fi restituit în natură, indiferent de destinaţia sa. In plus, s-a făcut dovada că nu a fost înstrăinat unor terţe persoane.
Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs contestatoarea C.A., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
Într-o primă critică, se arată că hotărârea instanţei de apel este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., deoarece, fără ca nimeni să critice hotărârea instanţei de fond, a soluţionat cauza şi obligat pârâtul să emită dispoziţie şi cu privire la numitul B.B., care nu este parte în proces, astfel că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut.
Sub un alt aspect, se susţine că hotărârea recurată încalcă şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se menţionează că dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în cauză, în condiţiile în care recurenta a depus la dosar certificatul de moştenitor care atestă calitatea sa de unică moştenitoare de pe urma defunctei R.M.
Instanţa de apel ignoră acest înscris şi îl introduce în cauză pe numitul B.B., cu precizarea că acesta a depus notificare în baza Legii nr. 10/2001, creându-i un avantaj judiciar, fără să fie parte în cauză.
Mai susţine recurenta că, B.B. nu a deschis succesiunea de pe urma defunctei R.M. şi nu a contestat certificatul de moştenitor în care este evidenţiată că unica moştenitoare C.A.
În aceste condiţii, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001, testamentul lui B.B. făcând dovada vocaţiei succesorale de pe urma defunctei R.M., dar nu şi a celei de pe urma autorilor reclamantei R.C.S. şi R.A.
În fine, se mai arată că instanţa de apel, deşi în considerentele hotărârii reţine dovedit dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului în litigiu., prin dispozitivul hotărârii nu mai obligă pârâtul să emită dispoziţie de restituire în natură, ci numai să emită dispoziţie motivată.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Este adevărat că, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 în ceea ce o priveşte pe recurenta reclamantă, deoarece prin certificatul de moştenitor depus şi-a dovedit calitatea de unică moştenitoare de pe urma defunctei R.M.
Într-adevăr, printr-o interpretare greşită a dispoziţiilor enunţate anterior, instanţa de apel a înlăturat acest înscris autentic şi l-a inclus în cauză pe numitul B.B., cu simpla motivare că a formulat şi el notificare în baza aceleaşi legi şi prin ignorarea faptului că nu a fost parte în proces, i s-a creat un avantaj juridic nejustificat.
Prin certificatul de moştenitor autentificat sub nr. 33 din 27 mai 2002, modificat prin certificatul de moştenitor autentificat sub nr. 44 din 3 iulie 2002 s-a făcut dovada calităţii reclamantei de unică moştenitoare în linie directă de pe urma autorilor săi R.S.C. şi R.M.
B.B. nu a dovedit deschiderea succesiunii de pe urma defunctei R.M., dar nici nu a contestat certificatul de moştenitor emis pe numele reclamantei pentru a-şi dovedit calitatea de moştenitor de pe urma acestei defuncte.
Astfel, dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 nu mai sunt aplicabile în această cauză, faţă de data întocmirii certificatului de moştenitor din 27 mai 2002, ulterior datei de 10 februarie 2001, dată la care a intrat în vigoare legea, urmând a fi avute în vedere şi diferenţele privind gradul de rudenie faţă de antecesorii proprietari iniţiali ai imobilului.
Testamentul invocat de B.B. face dovada vocaţiei sale succesorale faţă de defuncta R.M., dar nu şi faţă de autorii reclamantei R.C.S. şi R.A.
Astfel, printr-un prim certificat de moştenitor se atestă că, de pe urma defunctului R.A. au rămas ca moştenitori R.M., cunoscută şi sub numele de R.V. şi R.C.S.. Prin certificatul autentificat sub nr. 33/2002 şi modificat prin certificatul autentificat nr. 44/2002 s-a făcut dovada că reclamanta este unica moştenitoare a acestora.
Niciunul dintre toate aceste certificate de moştenitor încheiate pentru a se face dovada calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei nu au fost contestate de către B.B.
Prin cele două notificări formulate de către B.B. şi reclamantă, pârâtul a avut de analizat două situaţii juridice distincte, notificarea lui B.B. susţinută de un testament de pe urma lui R.M. şi notificarea reclamantei-recurente susţinută de certificate de moştenitor privind pe defuncţii R.M. şi R.A., cât şi pe R.C.S., fiul celor doi, unica moştenitoare a celor doi fiind numai reclamanta.
Din verificarea actelor dosarului se reţine că B.B. nu a fost parte în cauză şi nimeni nu a criticat hotărârea instanţei de fond cu privire la această persoană, astfel că în mod greşit instanţa de apel a obligat pârâtul să emită dispoziţie şi cu privire la acesta.
Mai mult decât atât, se reţine că, într-adevăr B.B. a formulat notificare şi a solicitat restituirea aceluiaşi imobil, pârâtul Primarul municipiului Bucureşti emiţând dispoziţie care a fost contestată, cauza făcând obiectul dosarului nr. 29985/2/20005, aflată în apel pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă.
În raport de această situaţie, instanţa trebuia să emită dispoziţie privind restituirea imobilului solicitat numai pe numele reclamantei C.A., contestaţia formulată de B.B., care nu este parte în proces urmând să fie analizată şi soluţionată în cauza înregistrată separat la instanţă.
In situaţia în care s-ar menţine hotărârea instanţei de apel, s-ar ajunge ca în favoarea numitului B.B. să existe două titluri cu privire la acelaşi imobil.
In plus, s-ar încălca principiul disponibilităţii cu privire la cadrul procesual stabilit prin acţiunea promovată de reclamantă în instanţă.
Cu privire la critica reclamantei vizând nepronunţarea instanţei, în sensul obligării pârâtului să emită dispoziţie de restituire în natură şi nu numai să emită dispoziţie, critica este nefondată, deoarece la momentul emiterii dispoziţiei, pârâtul are în vedere tocmai cererea reclamantei privind restituirea în natură a imobilului.
În raport de criticile formulate de recurentă şi analizate de instanţa de recurs, faţă de considerentele expuse, urmează să fie admis recursul, să se modifice în parte Decizia recurată, în sensul obligării pârâtului să se pronunţe prin dispoziţie motivată cu privire, la notificarea formulată numai de reclamanta C.A.
Celelalte dispoziţii ale deciziei vor fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatoarea C.A. împotriva deciziei nr. 580 A din 27 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III- civilă.
Modifică în parte Decizia recurată, în sensul că obligă pe pârât să se pronunţe prin dispoziţie motivată cu privire la notificarea formulată numai de C.A.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4788/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4447/2008. Civil → |
|---|
